Zile senine | Simona și Sorana, împreună în optimi la Tokyo

O nouă zi, o altă victorie strânsă și cu oarecare emoții pentru Simona, iar tentația ar fi să căutăm cu orice preț semne de slăbiciune la jucătoarea noastră, indicațiile unei posibile scăderi de ritm. Adevărul este că slăbiciuni au toate tenismenele de top, dar nu aceasta e discuția, ci felul în care și le controlează, capitol la care se face diferența între campioni și jucători “foarte buni”. Iar Simona a arătat încă o dată că a ajuns la un nivel în care poate câștiga meciuri cu adversare tari fără să strălucească, hrănindu-se pur și simplu din încrederea acumulată și din convingerea că nimeni și nimic n-o poate împiedica să ajungă prima la linia de sosire.

Cu evidente îmbunătățiri față de primul tur, Simona n-a făcut totuși ceea ce se cheamă un meci mare, dar asta e o noțiune înșelătoare: nu poți să faci un meci mare pe fiecare zi, iar victoria de azi n-a fost nici pe departe una întâmplătoare. Plus că nici replica Andreei Petkovic n-a fost oarecare. Petko a ținut aproape vreme de un set și jumătate, primul set a fost foarte strâns, iar diferența s-a făcut la punctele importante, jucate aproape fără excepție incomparabil mai bine de către româncă. Simona a făcut foarte frumos trecerea din apărare în atac în numeroase ocazii și a atacat cu o insistență deranjantă pentru adversară pe reverul acesteia, parte pe care au venit o sumedenie de puncte direct câștigătoare, adesea splendori de o precizie milimetrică în lung de linie. Asta, deși senzația a fost că forehandul lui Petkovic a fost de asemenea vulnerabil, de pe această parte venind multe mingi scurte.

Și așa ajungem și la un punct în minus pentru Simona, altul decât serviciul: ineficiența cu care a atacat mingile scurte din preajma fileului, o problemă care se tot repetă și pe care am văzut-o și în complicatul meci cu Flavia Pennetta: aproape fără excepție, Halep a pierdut punctele în care a trebuit să urce în față și să închidă punctul: fie a atacat insuficient de plasat (iar consecința a fost că a trebuit să se întoarcă pe baseline și a fost prinsă pe picior greșit), fie a trimis în fileu, fie, într-un caz, a pus mingea exact în racheta lui Petkovic, care a pasat-o. Am reținut numai trei astfel de situații care s-au petrecut într-un moment cheie al jocului, dar cu siguranță au fost mai multe: la deuce, în game-ul de 5-5 (ar fi putut avea minge de break, într-un game pe care-l merita), la 0-0 în tiebreak și la 4-3 în tiebreak.

Reversul medaliei a fost că Simona n-a lăsat niciuna dintre aceste ratări s-o afecteze și s-o coste setul. Îndemnându-se în permanență la un joc pozitiv (“lovește mingea aia!“), ea a recuperat în fiecare dintre cele trei ocazii menționate. Așa cum a făcut-o și în game-urile jucate cu servicul la 4-5 și la 5-6 în primul set. În ambele cazuri a fost condusă cu 0-30, la două puncte de set pierdut cu alte cuvinte, și în ambele cazuri a răspuns ridicându-și sesizabil nivelul. De altfel, la 4-5, 0-30 am văzut cea mai frumoasă serie de patru puncte făcute de către Simona la Tokyo, cu detașarea cu care ar fi jucat un game fără miză. E interesant de observat cum jucătoarea noastră a avut probleme cu serviciul în ambele tururi (11 game-uri pierdute), și cu toate astea l-a regăsit atunci când a avut nevoie mai mare de el.

Una peste alta, o altă victorie în cont, un alt obstacol depășit, alte probleme rezolvate. Victoria Simonei a venit natural, firesc, ca un premiu care îi aparținea și pe care ea și l-a luat după efortul și dificultățile de rigoare. “Premiul” cel mare e însă altul, și abia de aici începe discuția interesantă. Ceea ce părea o tragere la sorți complicată în prima fază s-a transformat într-un tablou eliberat de favorita numărul 1. Cu evidente probleme fizice, Vika a pierdut net, în două seturi, la Venus Williams și cu tot respectul pentru Venus, ea este o adversară abordabilă, de care Simona poate trece. Cele două s-au mai înfruntat în două ocazii, ambele meciuri s-au jucat anul trecut, pe zgură, la Madrid și la Roma, Williams impunându-se de fiecare dată, însă contextul este atât de diferit acum încât nici n-are rost s-o mai evidențiez.   

În cazul unei victorii cu Venus (care i-ar putea asigura, în funcție de celelalte rezultate, un salt până pe locul 14), Simona ar mai avea apoi de trecut de învingătoarea dintre Jankovic și Bouchard pentru un loc în semifinale. Unde, de ce nu, ar putea s-o întâlnească pe … Sorana.

Turneu pe hard, început cu mari emoții în primul tur și încheiat cu un trofeu – în mod sigur am mai trăit scenariul acesta, nu? Să-i ținem pumnii. Pentru că posibilitățile sunt nelimitate. Iar aici intră și going all the way.

Sorana de asemenea în turul trei, o va întâlni pe Kuznetsova

După o victorie solidă cu Julia Goerges în primul tur, Sorana Cîrstea a confirmat în manșa secundă, evitând un alt accident împotriva unei jucătoare nipone. Sori a trecut fără niciun fel de emoții de Misaki Doi, 6-2, 6-1, într-un meci care a durat o oră și cinci minute. Sorana a câștigat 72 la sută dintre punctele jucate cu primul serviciu și a făcut cinci break-uri, transformând întâlnirea într-una fără istoric. Următoarea adversară este una care i-a pus tradițional probleme româncei: Svetlana Kuznetsova. Experimentata rusoaică a câștigat toate cele trei meciuri directe, fiecare disputată pe o altă suprafață (hard, zgură, iarbă), dar ultima confruntare datează tocmai din 2010. Și pentru Sorana se întrezărește un culoar cu multe posibilități, în cazul în care o va învinge pe Sveta: în sferturi ar putea urma Kvitova sau Madison Keys.

În altă ordine de idei, meciul de azi a însemnat a 35-a victorie a anului pentru Sori, ceea ce reprezintă deja, din punct de vedere statistic, cel mai bun sezon din cariera româncei de pe locul 21 mondial.