John McEnroe: "În ultimii 5-6 ani s-a jucat cel mai bun tenis din toate timpurile. Roger și Rafa, mai ales" (II)

Actuala Golden Era

„În ultimii cinci, şase ani s-a jucat cel mai bun tenis din toate timpurile. În special Roger şi Rafa. Cu Djokovic mă identific pentru că şi eu eram ca el, încercând să-i prind din urmă pe Borg şi Connors. Ivan era ca Murray.

Acum trăim o epocă în care măiestria a revenit în tenis. Este multă subtilitate tehnică în joc, dar problema este că se întâmplă atât de repede, că uneori o ratezi.”

Gestionarea meciurilor cu miză mare

„E greu când eşti pentru prima oară în situaţia de a juca un meci cu miză imensă. Când am jucat la Wimbledon cu Connors, îmi tremurau efectiv genunchii când am intrat pe teren. Aţi văzut ce-a păţit săraca Lisicki anul acesta la Wimbledon în finală. A îngheţat complet. Singurul lucru care te poate ajuta este experienţa de a mai fi trecut prin aşa ceva, iar corpul tău să-şi aducă aminte automat ce trebuie să facă.”

Importanţa scăzută a dublului acum faţă de anii 70-80

„Îmi pare rău că trebuie să vă dau veşti proaste, dar situaţia n-o să se schimbe. Eu jucam dublu cu pasiune şi asta m-a făcut mai bun şi la simplu.  Îi încurajez mereu pe cei tineri să joace dublu. Pe Roddick de exemplu dublul l-ar fi putut ajuta cu voleele, poziţionarea la fileu şi returul.

Dar acum este prea obositor. La Wimbledon se joacă 3 din 5 la dublu. Eu am fost fraier şi am jucat opt ani dublu la Wimbledon şi asta m-a costat poate vreo două titluri la simplu. Pe de altă parte m-a şi ajutat: în ziua liberă, ştiam că am meci de dublu şi intram în ritm. Dar încă din vremea generaţiei mele, jucătorii mari au redus timpul acordat dublului: Borg nu prea a jucat în afara Cupei Davis, Lendl deloc, Sampras nici el. Azi, când mă mai uit la vreun meci de dublu, habar n-am cine joacă în afară de fraţii Bryan.”

Şi-a depăşit Nadal vârful carierei?

„Sper că nu, dar cred că da. Tipul este incredibil, oricum. Se pot găsi argumente cu care să susţii că Nadal este cel mai bun din toate timpurile. După mine, cei patru mari sunt: Laver, Sampras, Federer şi Nadal.” 

Despre globalizarea tenisului şi sfârşitul dominaţiei americane

„N-ai cum să ştii de unde va apărea un campion. Nadal e din Mallorca, o staţiune de vacanţă. Federer are părinţi înstăriţi, dar vine din Elveţia, care n-are cine ştie ce tradiţie în tenis. Ruşii? Nu ştiu, vin dintr-o ţară cu probleme economice, sunt mai disperaţi, mai dispuşi să facă sacrificii. Sharapova nu şi-a văzut mama trei ani după ce-a venit în SUA. Djokovic a trecut printr-un război. Murray a fost martor la Masacrul de la Dunblane. Chestiile astea te călesc. Eu, pe de altă parte, am fost un puşti răsfăţat din Long Island, care a avut avantajul de a fi newyork-ez.

Acum, SUA nu mai are jucători buni pentru că cei mai buni atleţi nu fac tenis, ci se îndreaptă spre fotbal şi baschet.”

Reverul cu o mână sau cu două?

E greu să găseşti avantaje reverului cu o mână. Roger, e adevărat, e un fel de Baryshnikov al tenisului. Dar e greu cu mingile înalte. E adevărat, reverul cu o mână te ajută când loveşti voleul şi slice-ul, dar acum şi jucătorii cu rever cu două mâini au volee foarte bune: Nadal, Murray.

Reverul cu două mâini îţi dă imensul avantaj de a lovi din poziţii defensive, când eşti împins în spate şi greutatea corpului ţi se mişcă înapoi. Nu am crezut vreodată că se poate lovi atât de tare de la trei, patru metri în spatele liniei de fund. Însă acum jucătorii reuşesc winnere din poziţia asta! Asta spune multe despre tehnologia rachetelor şi racordajelor. Pe vremuri, trebuia să joci şah pe teren pentru a manevra adversarul şi a-l scoate din poziţie. Acum poţi face punct oricând, din orice loc. De aceea vezi că toţi dau tare în minge, tot timpul. Altă chestie: returul. Pe vremea mea era imposibil să loveşti retururi ca azi. Agassi a fost primul care a început să atace returul. Acum, Djokovic este cel mai bun returneur, după mine. Zici că e Omul Elastic -are o alonjă mai mare decât Agassi şi poate să dea şi mai tare.”

 

Amatori versus profesionişti

„E foarte greu acum pentru amatori să-şi modeleze jocul imitându-i pe profesionişti. Tenisul a devenit atât de rapid! Şi apoi încearcă numai să joci cu racordajele profesioniştilor, o să-ţi cadă braţul după o jumătate de oră. Racordajele încep să fie o problemă şi ar trebui reglementate.

Pregătirea fizică a atins cote impresionante. Toţi călătoresc cu fizioterapeut, antrenor de fitness, psiholog, bucătar etc. Eu nu călătoream cu nimeni în afară de prietenă. Ivan a fost primul cu anturaj, dar ce se întâmplă acum… se ajunge la câte 10 oameni. Profesioniştii trăiesc în universul lor paralel.”

Doping

„Cred că tenisul stă mai bine decât alte sporturi. Dar nu sunt familiarizat cu procedurile, deci nu mă pot exprima în legătură cu îmbunătăţirile necesare.  Pe vremea mea, problema erau drogurile care te împiedicau să joci bine (râsete). Dar acum sunt atâţia bani în joc, încât toată lumea încearcă să-şi maximizeze performanţele. Nu mai e permisă distracţia.”

Match fixing

„În general, mă îndoiesc că jucătorii ar face aşa ceva pentru câţiva dolari în plus, pentru că nu merită. Consecinţele negative sunt prea multe. Au fost câteva cazuri dubioase, dar părerea mea personală este că jucătorul cu pricina a fost obligat şi pus sub presiune de oragnizaţii de tip mafiot.

În 1977, la Wimbledon erau permise pariurile în incinta complexului! Erau jucători care pariau pe meciurile colegilor lor pentru că aveau informaţii din interior şi cunoşteau şi sportul foarte bine.”

Evoluţia jocului pe viitor

„Pe vremea mea, eram obligaţi să jucăm servici-vole pentru că terenurile cu iarbă erau foarte proaste şi se uzau repede. Trebuia să iei mingea din aer. De aceea mi-am scurtat mişcarea pregătitoare şi la dreapta şi la rever – mingea sărea extrem de imprevizibil. Apoi terenurile s-au ameliorat şi 90% din schimburi se joacă acum din spate.

Sper ca stilurile de joc să se diversifice, pentru că acum aproape toată lumea joacă la fel – defensiv. Aş vrea să văd mai mulţi jucători de atac, de servici-vole, cum îi provoacă pe Nadal, Djokovic, Murray, jucătorii preponderent defensivi care domină acum. Aş vrea să-i văd cum se descurcă dacă sunt atacaţi mai devreme în schimburi.

Mini tenisul este o idee bună pentru că cei mici nu se mai simt intimidaţi de mărimea terenului şi fileului. Şi dacă copiii pot fi învăţaţi să vină la fileu de mici şi să-şi exerseze voleele, putem spera pe viitor la mai multă varietate în circuit. Acum, dacă îi înveţi pe copii să joace pe un teren normal, favorizezi automat stilul baseline.”

Ivan Lendl

„Urăsc s-o spun, dar Ivan a făcut o treabă grozavă cu Andy (râsete). Lendl a ştiut să-şi maximizeze foarte bine talentul ca jucător. A dus fitness-ul la următorul nivel şi jocul lui, bazat pe serviciu şi dreaptă puternice a fost prototipul a ce se joacă acum peste tot în circuit.

Cred că factorul hotărâtor cu Murray a fost că Lendl a putut să se uite în ochii lui şi să-i spună că este posibil să câştigi opt GS-uri după ce pierzi primele patru finale, că poţi să devii un jucător mai bun chiar dacă ai peste 25 de ani.

De asemenea, cred că Lendl a fost cel care l-a determinat pe Murray să renunţe la atitudinea negativă de pe teren, pentru că aceasta nu-l ajuta deloc. Pe mine nervii mă ajutau, mai ales la începutul carierei: mă enervam pe vreun arbitru sau pe tatăl meu, mă agitam şi asta mă punea în mişcare. La fel, Connors putea să treacă de la o extremă la alta în câteva secunde şi cu toate astea să rămână favoritul publicului. Dar Murray îi enerva şi pe spectatori cu atitudinea lui. Lendl a avut autoritatea şi credibilitatea care le lipseau celorlalţi antrenori şi când i-a spus lui Murray să renunţe la negativism şi să fie mai proactiv pe teren, acesta a ascultat. De asemenea, Murray a început să profite de nişte puncte forte pe care nu le exploata destul. El mereu a avut unul din cele mai bune retururi din lume, dar nu-l folosea la maxim.”

Este Serena prea bună sau restul WTA prea slab?

„Serena a început să joace acum 15 ani. Le-a apucat pe Graf şi Seles, apoi Venus, a jucat cu mai multe generaţii. Nu cred că restul au fost slabe şi chiar dacă ar fi fost, cu ce e vinovată Serena? Şi poate nu restul sunt slabe, ci ea este cu mult peste ele. Serena Williams este cea mai bună atletă pe care am văzut-o pe un teren de tenis. Ea şi Venus. Şi poate Steffi Graf.

Serena mai are un an, poate doi, de jucat şi poate între trei şi cinci Grand Slamuri de câştigat. Wimbledonul acesta a ratat şansa, trebuia să-l câştige. Dar asta e frumuseţea sportului, e imprevizibil.”

Schimbarea rachetei lui Federer

„Este fie o mişcare absolut genială, fie absolut disperată. Acum că nu prea mai câştigă, chiar şi Federer începe să aibă îndoieli şi încearcă chestii care-l scot din zona sa de confort. Dar nu vă faceţi griji pentru el. Tipul a câştigat 17 GS-uri, este poate cel mai bun jucător din istorie, în mod clar în primii 2, 3. Se descurcă el.”

Tot tenisul, până la urmă

„Mă uit la fotbal, box, hochei, baschet, golf. Tenisul e un sport individual. Când câştigi e minunat, e doar meritul tău. Când pierzi e mai greu. Dar imaginează-ţi că joci pentru Rangers. Stai pe bancă şi nici măcar nu ştii dacă vei intra pe teren sau nu. Înţelegeţi ce spun? E mai bine să fii jucător de tenis.”

Off-court

„Am 6 copii, între 14 şi 27 de ani. Unii dintre ei au jucat tenis până la liceu, dar s-au oprit acolo.”

„Când cânt la chitară, apreciez foarte tare faptul că pot juca tenis bine. De altfel, am primit ordine stricte să nu mai cânt la chitară de la soţia mea, care este muzician. (râsete)”

„Lumea artei este ca lumea tenisului: mică şi elitistă (McEnroe are o galerie de artă în NY- n mea). Am ajuns să iubesc arta datorită lui Vitas Gerulaitis, care mă lua cu el în Soho în anii 70. Arta era şi un fel de a investi banii din tenis. Există asemănări între artişti şi tenismeni: sunt solitari în meseria lor şi apoi apare publicul care se uită şi zice „Nu ne place, e naşpa” şi tu trebuie să faci faţă cumva situaţiei. Dar mi se pare incredibil cum un tablou poate să te mişte, să te emoţioneze sau să te energizeze.”

„Am făcut schimb de lecţii cu un amic artist odată. Eu i-am dat câteva ore de tenis şi apoi m-a chemat şi el în studioul său. Când am ajuns acolo, am văzut o fată dezbrăcată. Era modelul. I-am zis: „Acum înţeleg de ai vrut să fii artist”.

„Unul din marile mele regrete este că n-am învăţat o limbă străină, mai ales că două treimi din prietenii mei au fost mereu străini. Este unul din principalele defecte ale americanilor. Eram prea răsfăţat ca să fac acest efort.”

 

Vorbe de duh

„Jucătorii de tenis sunt o specie extrem de superstiţioasă.”

„Djokovic este cel mai interesant jucător de intervievat, pentru că are personalitate, este plin de viaţă.”

„Mă antrenam mai des cu jucătorii de top înainte să fac 50 de ani (râsete). Apoi, deodată, au încetat să mă mai sune. În 2011, m-am antrenat cu Djokovic la Roland Garros şi apoi a pierdut la Federer în semifinală.”

„Comentariul TV este pentru tenis ca glazura pentru tort. Tortul e bun şi fără glazură, dar este şi mai bun cu glazură.”

„Jucătorii nu au încă destulă putere politică în circuit.”

„Când am câştigat US Open în 1979, am primit 39 000 de dolari. Acum un jucător care pierde în turul doi primeşte 37 000.”

„În 2008, am vorbit cu Nadal să jucăm dublu la US Open. Dar apoi mi-am spus: „De ce-aş juca dublu cu Nadal??” şi m-am răzgândit. Ca să vedeţi ce deştept sunt. (râsete)”

 

Pe scurt

Chris Evert: „Perfectă”

Nadal: „Puternic”

Federer: „Are clasă”

Djokovic: „Jucătorul la care mă uit acum cu cea mai mare plăcere”

Sampras şi Becker: „Jucătorii care aveau cel mai mare curaj la serviciul doi”

Del Potro şi Janowicz: „Genul de jucători pe care te rogi să-i bată altcineva ca să n-ajungi să joci cu ei.”

 

Citește și prima parte a interviului: „Poate aș fi câștigat 3 meciuri din 10 cu Roger și Noe, dar niciunul din 100 pe zgură cu Rafa”  

| Citește și Cine este John McEnroe și cum s-a născut faimoasa expresie „You Cannot Be Serious!” (video)