Ce finală! Serena respinge asaltul fabulos al Victoriei, câștigă al 17-lea Slam

Adrian Țoca | 9 septembrie 2013

Serena Williams a învins-o pe Victoria Azarenka în finala US Open 2013, 7-5, 6-7, 6-1.

US Open este oferit de

Poate că ar trebui ca, pentru o vreme, finalele de la US Open să se joace numai între Serena și Vika. Dacă acesta va fi nivelul de fiecare dată, atunci, de ce nu? Nu că n-ar fi plauzibilă o repetare. Pentru al doilea an consecutiv la Flushing Meadows, cele două jucătoare s-au autodepășit, livrând fiecare câte o performanță memorabilă, în ceea ce, foarte probabil, va rămâne cunoscut din nou drept meciul anului în WTA. Ca și anul trecut, campioana a fost Serena Williams, dar, chiar și fără trofeu, Azarenka a câștigat enorm la capitolul imagine, după una dintre cele mai îndârjite, curajoase și ofensive evoluții pe care le-a etalat vreodată în fața Serenei.

Jucat pe un vânt deranjant, care a frustrat-o îndeosebi pe Serena („pur și simplu nu pot să joc în vântul ăsta!” – a strigat ea, la un moment dat), meciul s-a menținut pe aproape întreaga durată la un nivel foarte ridicat, de o intensitate cu totul specială: lovituri grele, rally-uri intense, execuții tehnice speciale și, peste toate, senzația aceea că asiști la un meci mare și care a făcut ca momentele tehnice mai puțin reușite să treacă în umbră.

Câtuși de puțin intimidată, Vika a mutat prima, ajungând la 5-4 și obligând-o pe Serena să servească pentru a rămâne în primul set. A urmat unul dintre multele game-uri memorabile ale serii, cu Vika punând o presiune extremă pe adversară, dar fără să ajungă la setpoint. Scăpată cu greutate din încercuire, Serena a răspuns în stil de mare campioană, cu câteva retururi ultraagresive și, în game-ul imediat următor, pe serviciul Vikăi, a întors de la 40-15 și a făcut break, servind apoi setul la zero.

Momentul a afectat-o pe Azarenka, ea pierzându-și din prima serviciul în setul secund. A ratat două șanse de break în game-ul patru, și, în loc de 2-2, s-a făcut 1-4 minute mai târziu, într-un game cu trei duble greșeli pentru bielorusă. La set și 4-1, meciul părea gata, dar Vika a dat startul unui comeback care l-ar fi putut eclipsa pe cel al Serenei din finala de anul trecut, dacă Azarenka ar fi reușit să câștige și meciul. De două ori a servit Serena pentru meci, la 5-4 și 6-5, și de fiecare dată a revenit Victoria. Tie-break-ul care a urmat a fost pur și simplu sclipitor: Victoria, care a returnat fabulos toată seara, l-a câștigat cu 8-6, la a treia minge de set. În decisiv însă, Serena a arătat cum și de ce nivelul ei maxim este peste nivelul maxim al celei mai bune rivale a ei: la două ore și 48 de minute de la start, Serena sărbătorea victoria așa cum n-am mai văzut-o niciodată: a sărit secunde bune în aer, a dansat, a celebrat exuberantă, descătușată de o tensiune extremă. 

După o îmbrățișare la fileu care a validat calitatea extremă a finalei precum o semnătură, Victoria s-a prăbușit în scaun și s-a luptat din greu cu lacrimile. Aplauzele pe care le-a primit la scenă deschisă la festivitatea de premiere, poate mai călduroase decât la cele două Slam-uri pe care le-a câștigat, au spus restul poveștii. Serena i-a spus că e onorată să o fi avut ca adversară și în mod cert n-a fost doar o declarație de complezență. Azarenka pierde a doua finală consecutivă la New York, dar timpul ei va veni în mod cert. Este, de departe, singura jucătoare din lume care o poate amenința în mod real (mai ales pe hard) pe Serena, ba chiar o poate învinge, domina și supune la un stres foarte ridicat. De altfel, e ceea ce impresionează mult la Vika: evidenta ei capacitate de a sta în picioare în fața Serenei, de a refuza să se lase indimitată de prezența impozantă a acesteia. 

Vika a returnat grozav toată seara și a trăit mult timp din eficiența pe punctele jucate cu serviciul doi. În plus, a venit foarte inspirat la fileu, folosind scurtele și loburile ca alternative excelente pentru a o incomoda și forța pe Serena în poziții aproape nefirești.

Serena ajunge la 17 titluri de Grand Slam, cinci dintre ele fiind obținute sub luminile strălucitoare de la US Open. E la doar un titlu distanță de Chris Evert și de Martina Navratilova pe lista jucătoarelor cu cele mai multe titluri. Nu doar sportiv este un succes remarcabil, ci și financiar: grație premiilor mărite de la US Open, dar și a faptului că a câștigat US Open Series (deci, îndreptățită la un bonus de un milion de dolari), Serena a încasat 3,6 milioane de dolari pentru această victorie. Ea devine astfel prima jucătoare din lume care trece de granița a 9 milioane de dolari câștigați numai din premii într-un singur sezon, intrând într-un club select, în care îi regăsim doar pe Federer, Nadal și Djokovic. Totalul premiilor în cariera Serenei a trecut cu această ocazie de 50 de milioane de dolari – de asemenea o premieră în tenisul feminin.

Serena 

Highlights

Articolele 30-0 sunt susținute de
Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi