Niciun român n-a câștigat vreodată la simplu turneul de la București. Cum s-au descurcat ei până acum

Adrian Țoca | 21 aprilie 2013

Niciun român n-a câștigat vreodată la simplu turneul de la București. Cum s-au descurcat ei până acum

Din 1993 și până azi, turneul de la București a trecut prin multe faze. A schimbat patroni, a schimbat sponsori, s-a numit, pe rând, Romanian Open Tennis, Romanian Open, Connex Open România, Gelsor Open România, Open România, BCR Open România și BRD Năstase Țiriac Trophy. A evoluat și ca premii, întâi crescând nefiresc, apoi coborând la un nivel ceva mai sustenabil. A primit generații întregi de jucători, a fost gazdă pentru nume grele, ca Goran Ivanisevic, Boris Becker, Thomas Muster sau Novak Djokovic, iar, mai nou, și-a schimbat inclusiv perioada de desfășurare. Le-a văzut aproape pe toate.

Ce nu a văzut până în ziua de azi? Un român care să ridice deasupra capului trofeul la simplu. Se pot spune multe lucruri despre turneul de la București, dar nu se poate spune că nu a oferit cu generozitate șanse jucătorilor români. Indiferent de formă sau de rezultate, aceștia au avut, mai mereu, posibilitatea de a intra mai ușor pe tablou la turneul de acasă, de a aduna puncte și experiență în meciuri cu adversari tari. Niciunul dintre ei nu a reușit, însă, să câștige trofeul în fața propriilor suporteri.

19 români au prins tabloul principal de-a lungul anilor

Am trecut în revistă toate meciurile jucate de români la București. Dintre cei 19 jucători care au apărut pe tabloul principal de simplu (nu i-am calculat pe cei care au pierdut în calificări), cele mai multe victorii le-a obținut Andrei Pavel, 15 la număr, însă cel mai aproape de trofeu, singurul de fapt care a jucat o finală, a fost Victor Hănescu. În 2007, el pierdea, în ultimul act, cu Gilles Simon, cel care a adunat, per total, trei titluri la București. 

Aveți, mai jos, lista tuturor meciurilor jucate de români la turneul din Cotroceni, tur cu tur, an cu an, la care am adăugat și campionii edițiilor respective. Dacă parcurgeți lista, o să vedeți câteva pattern-uri interesante. Bunăoară, dintre jucătorii noștri importanți, mai toți au avut măcar un an în care au ieșit în prim-plan cu un parcurs excelent. Dubios, dar aproape de fiecare dată au fost eliminați încă din primul tur la ediția imediat următoare. Sunt, de asemenea, multe meciuri sau adversari care s-au tot repetat, chiar și peste ani. Au fost și meciuri între români, au fost câteva turnee extrem de reușite, după cum au fost turnee ratate complet, cu toți românii înscriși ieșind în cel mult turul 2. Pe listă apare și australianul de origine română Andrew Ilie. A reprezentat Australia, dar e născut în România și a fost de fiecare dată primit cu brațele deschise la București. E o listă interesantă, care ne spune destul de multe despre evoluția peste ani a jucătorilor noștri.

Dacă la simplu n-avem trofee, în schimb, la dublu, Pavel și Trifu au reușit să se impună în 1998, iar apoi am așteptat până în 2012 pentru ca Horia Tecău să-și treacă numele pe lista campionilor, alături de suedezul Lindstedt. Avem, de asemenea, și o finală, pierdută de Hănescu și Pavel, în 2005. 

Pavel, trei semifinale

Cel mai reputat român al ultimilor 15-20 de ani, Andrei Pavel, a debutat în 1994, când Alex Corretja l-a scos în turul 2. În 1996, Cneazul a încercat prima oară marea cu degetul, ducându-se până în semifinale, unde l-a oprit alt spaniol cu renume, Carlos Moya. După câțiva ani în care a alternat rezultatele, Andrei s-a întors în semifinale în 2002, când a pierdut la Acasuso, deși câștigase primul set. N-a participat următoarele două ediții, apoi, în 2005, a făcut pentru a treia oară, și ultima, semifinale, învins de Serra. În 2009 a disputat ultimul meci al carierei la București, învins de Pablo Cuevas. Și-a dorit mult un trofeu aici, dar, din nefericire, nu a reușit să-l treacă în cont, alături de celelalte trei, câștigate la Tokyo (1998), St.Polten (2000) și Montreal (2001).

Hănescu a început tare, apoi s-a stins

Al doilea jucător în topul românilor cu cele mai multe victorii la București, Victor Hănescu, a debutat la turneul din Cotroceni în 2002, când a pierdut în turul 2, la Acasuso. Următorii doi ani a făcut sferturi, iar în 2005 a făcut semifinale, oprit de Andreev. S-a întors în 2007, când, după un parcurs excelent, în care i-a lăsat pe drum pe Florian Mayer, Albert Montanes, Potito Starace și Gael Monfils, Victor a ajuns să joace cu trofeul pe masă cu Gilles Simon. A luat primul set, dar a pierdut meciul. A fost ultima lui perfomanță la București. În următoarele patru ediții, a capotat de fiecare dată în primul tur, mereu în fața unor adversari spanioli sau sud-americani. 

Voinea și Sabău, singurii care au mai atins pragul semifinalelor

Adrian Voinea a debutat în 1995, printr-o victorie cu Santoro, dar a pierdut apoi la Sergi Bruguera, dublu campion la Roland Garros în 1993 și 1994. Cel mai bun parcurs al său a fost cel din 1998, când a pierdut agonizant în semifinale, în fața revelației acelui an, francezul Arnaud Di Pasquale. A mai făcut sferturi, în 2001, la penultima lui apariție la openul bucureștean. 

Răzvan Sabău, un fost mare talent la juniori, n-a reușit să confirme niciodată întregul lui potențial, dar a reușit să înghesuie în aceeași ediție toate cele trei victorii ale sale reușite la București. În 2003, Răzvan s-a dus până în semifinale, oprit însă de Nicolas Massu. A fost cea mai importantă realizare a carierei lui profesioniste, alături de o semifinală la Gstaad (2005, învins de Wawrinka). A participat la turneu încă de la prima lui ediție, până anul trecut când, la 34 de ani, s-a înscris în calificări. Chiar dacă n-a reușit niciodată performanțele care erau așteptate de la un fost campion de juniori la Wimbledon, merită apreciat pentru longevitatea și atașamentul său față de turneu.  

 

Lista completă a rezultatelor obținute de jucătorii români la București:

1993 – Câștigător: Goran Ivanisevic

Turul 1: Marcelo Filippini – Ciprian Porumb 6-2 6-4; Marcos Ondruska – Razvan Sabau 6-1 6-3; Dinu Pescariu – Bernd Karbacher 6-4 7-6(2)
Turul 2: Dinu Pescariu – Slava Dosedel w/o
Sferturi: Goran Ivanisevic – Dinu Pescariu 6-1 7-6(4)

1994 – Franco Davin

Turul 1: Slava Dosedel – Razvan Sabau 4-6 6-3 6-4; Andrei Pavel – Jordi Arrese 7-5 3-6 7-5
Turul 2: Alex Corretja  – Andrei Pavel 6-3 6-4

1995 – Thomas Muster

Turul 1: Sergio Bruguera – Gheorghe Cosac 7-6(3) 6-2; Andrew Ilie – Remus Farcas 7-5 6-3; Adrian Voinea – Fabrice Santoro 6-3 6-2; Sandor Noszaly – Dinu Pescariu 6-2 6-1
Turul 2: Andrea Gaudenzi – Andrew Ilie 3-6 6-3 6-3; Sergio Bruguera – Adrian Voinea 6-1 6-2

1996 – Alberto Berasategui

Turul 1: Thomas Johansson – Gabriel Trifu 6-4 6-2; Andrei Pavel – David Adams 6-2 6-0; Dinu Pescariu – Jordi Burillo 6-2 6-2; Ionut Moldovan – Jeff Tarango 6-4 2-6 6-0
Turul 2: Dinu Pescariu – Gilbert Schaller 4-6 6-4 6-2; Ionut Moldovan – Sebastian Prieto 4-6 6-3 6-2; Andrei Pavel – Johan Van Herck 6-2 6-2
Sferturi: Andrei Pavel – Jiri Novak 6-3 6-2, Alberto Berasategui – Ionut Moldovan 6-4 6-2, Christian Ruud – Dinu Pescariu 6-2 7-5 

Semifinale: Carlos Moya – Andrei Pavel 4-6 6-3 6-0

1997 – Richard Fromberg

Turul 1: Tomas Behrend – Andrei Pavel 6-2 6-2, Carlos Costa – Ionut Moldovan 7-6(7) 6-3, Alberto Berasategui – Dinu Pescariu 6-3 1-6 7-6, Adrian Voinea – Tomas Carbonell 7-6(2) 6-1; 

Turul 2: Richard Fromberg – Adrian Voinea 7-5 6-3

1998 – Francisco Clavet

Turul 1: Richard Fromberg – Razvan Sabau 6-7(4) 6-1 6-3; Arnaud Di Pasquale – Gabriel Trifu 7-6(1) 7-6(5), Andrei Pavel – Fabio Maggi 6-0 6-3; Ionut Moldovan – Mariano Puerta 6-4 6-4; Adrian Voinea – Juan-Antonio Marin 6-4 6-3; Dinu Pescariu – Christian Ruud 6-3 6-4; Attila Savolt – Andrew Ilie 6-0 6-2

Turul 2: Adrian Voinea – Ionut Moldovan 6-3 6-4; Francisco Clavet – Dinu Pescariu 3-6 7-5 6-2; Andrei Pavel – Carlos Costa 6-7(6) 6-3 6-1

Sferturi: Albert Portas – Andrei Pavel 2-6 6-3 7-5; Adrian Voinea – Emilio Benfele-Alvarez 6-4 6-1

Semifinale: Arnaud Di Pasquale – Adrian Voinea 6-3 2-6 7-5

1999 – Alberto Martin

Turul 1: Jens Knippschild – Dinu Pescariu 6-4 6-4; Andrew Ilie – David Miketa 7-5 4-6 6-3; Alberto Martin – Adrian Voinea 3-6 6-4 7-5, Hicham Arazi – Andrei Pavel 7-6(6) 6-3

Turul 2: Younes El Aynaoui – Andrew Ilie 6-4 6-2

2000 – Juan-Manuel Ballcells

Turul 1: Mariano Puerta – Razvan Sabau 6-2 6-2; Markus Hantschk – Adrian Voinea 6-3 6-3; Dinu Pescariu – Francisco Clavet 4-6 6-3 6-4; Magnus Gustafsson – Ionut Moldovan 7-5 6-4

Turul 2: Markus Hantschk – Dinu Pescariu 6-3 6-2

2001 – Younes El Aynaoui

Turul 1: Andrei Pavel – Jiri Vanek 6-0 6-3; Younes El Aynaoui – Dinu Pescariu 6-0 6-2;  Jerome Golmard – Andrew Ilie 6-2 6-2;  Adrian Voinea – Alberto Martin 3-6 6-1 6-4; Gabriel Trifu – Ionut Moldovan 4-6 6-1 7-6(5)

Turul 2: Christophe Rochus – Gabriel Trifu 7-6(4) 6-4; Adrian Voinea – Ruben Ramirez-Hidalgo 6-3 6-2; Tomas Behrend – Andrei Pavel 6-0 6-2

Sferturi: Fernando Vicente – Adrian Voinea 6-4 4-6 7-5

2002 – David Ferrer

Turul 1: Albert Portas – Ionut Moldovan 6-2 4-6 6-3; Victor Hanescu – Juan-Manuel Balcells 7-6(3) 1-1 ret., Andrei Pavel – Alberto Martin 6-1 6-3;  Christophe Rochus – Gabriel Trifu 7-5 5-5 ret; Irakli Labadze – Adrian Voinea 7-6(1) 6-1

Turul 2: Jose Acasuso – Victor Hanescu 6-4 6-2; Andrei Pavel – Albert Portas 4-6 6-4 6-2

Sferturi: Andrei Pavel – Juan Giner 6-1 6-3

Semifinale: Jose Acasuso – Andrei Pavel 4-6 7-6(4) 6-1

2003 – David Sanchez

Turul 1: Albert Portas – Gabriel Moraru 6-3 6-1; Ionut Moldovan – Tomas Behrend 6-4 6-1; Razvan Sabau – Ruben Ramirez-Hidalgo 6-3 6-1; Victor Hanescu – Alexander Waske 4-6 6-4 7-6(6)

Turul 2: Razvan Sabau – Alberto Martin 6-4 0-6 6-4; Sargis Sargsian – Ionut Moldovan 7-5 6-1; Victor Hanescu – Christophe Rochus 6-3 6-4

Sferturi: Nicolas Massu – Victor Hanescu 6-4 6-1; Razvan Sabau – Sargis Sargsian 2-6 6-3 6-4

Semifinale: Nicolas Massu – Razvan Sabau 6-1 6-4

2004 – Jose Acasuso

Turul 1: Stefan Koubek – Victor Ionita 6-3 7-6(3); Victor Hanescu – Fernando Verdasco 7-6(4) 7-6(3); Philipp Kohlschreiber – Razvan Sabau 6-1 6-1

Turul 2: Victor Hanescu – Stefan Koubek 6-2 6-3

Sferturi: Filippo Volandri – Victor Hanescu 6-3 6-1

2005 – Florent Serra

Turul 1: Florent Serra – Victor Crivoi 3-6 7-6(5) 6-1; Davide Sanguinetti – Razvan Sabau 6-4 6-3; Andrei Pavel – Alberto Martin 6-4 6-4; Victor Hanescu – Potito Starace 6-3 6-2;

Turul 2: Andrei Pavel – Oliver Marach 3-6 7-6(2) 6-4; Victor Hanescu – Davide Sanguinetti 6-2 6-3

Sferturi: Victor Hanescu – Ruben Ramirez-Hidalgo 6-4 6-4; Andrei Pavel – Florian Mayer 7-5 7-6(4)

Semifinale: Florent Serra – Andrei Pavel 6-7 6-2 6-3; Igor Andreev – Victor Hanescu 4-6 7-6(2) 6-3

2006 – Jurgen Melzer

Turul 1: Ruben Ramirez-Hidalgo – Victor Ionita 6-4 6-4; Martin Vassallo Arguello – Razvan Sabau 6-3 1-6 6-3; Andrei Pavel – Boris Pashanski 6-3 6-1; Victor Crivoi – Edgardo Massa 7-5 4-6 6-4

Turul 2: Paul-Henri Mathieu – Victor Crivoi 6-1 6-1; Carlos Moya – Andrei Pavel 6-4 7-6(5)

2007 – Gilles Simon

Turul 1: Andrei Pavel – Oscar Hernandez 7-5 7-5; Victor Hanescu – Florian Mayer 7-6(1) 7-6(3); Marc Gicquel – Catalin-Ionut Gard 6-4 6-4

Turul 2: Potito Starace – Andrei Pavel 6-3 6-3; Victor Hanescu – Albert Montanes 6-3 6-2; 

Sferturi: Victor Hanescu Potito Starace 7-6(5) 7-5

Semifinale: Victor Hanescu – Gael Monfils 6-2 6-3

Finala: Gilles Simon – Victor Hanescu 4-6 6-3 6-2

2008 – Gilles Simon

Turul 1: Adrian Cruciat – Filippo Volandri 7-5 4-0 ret; Martin Vassallo Arguello – Victor Hanescu 4-6 7-5 6-4; Victor Crivoi – Ruben Ramirez-Hidalgo 3-6 6-3 6-4

Turul 2: Richard Gasquet – Victor Crivoi 6-3 6-2; Teimuraz Gabashvili – Adrian Cruciat 6-1 6-2

2009 – Albert Montanes

Turul 1: Marcel Granollers – Petru-Alexandru Luncanu 6-2 6-7(3) 6-1; Oscar Hernandez – Victor Hanescu 7-6(5) 6-4; Marius Copil –  Victor Crivoi 6-3 6-2; Pablo Cuevas – Andrei Pavel 6-3 7-6(2)

Turul 2: Ruben Ramirez-Hidalgo – Marius Copil 6-3 6-7(3) 6-4

2010 – Juan Ignacio Chela

Turul 1: Simone Vagnozzi – Marius Copil 7-6(4) 6-4; Marcel Granollers – Victor Hanescu 2-6 6-2 6-1; Adrian Ungur – Andreas Seppi 3-6 7-6(6) 6-4; Victor Crivoi – Santiago Ventura 6-4 6-0

Turul 2: Potito Starace – Victor Crivoi 4-6 7-6(6) 6-4; Bjorn Phau – Adrian Ungur 6-2 6-4

2011 – Florian Mayer

Turul 1: Marius Copil – Victor Crivoi 6-3 6-3; Adrian Ungur – Lukas Rosol 6-4 6-1; Albert Ramos – Victor Hanescu 6-4 6-3

Turul 2: Joao Souza – Adrian Ungur 4-6 7-6(6) 6-1; Pablo Andujar – Marius Copil 6-2 6-3

2012 – Gilles Simon

Turul 1: Marius Copil – Tobias Kamke 6-3, 6-2; Dudi Sela – Adrian Ungur 7-6, 6-2, Lukasz Kubot – Gabriel Moraru 6-2, 6-3, Jurgen Zopp – Victor Crivoi 6-3, 6-3. 

Turul 2: Lukasz Kubot – Marius Copil 6-3, 6-3.

 

Bilanț total, victorii – înfrângeri:

 

Andrei Pavel: 15-11

Victor Hănescu: 12-9

Adrian Voinea: 7-7

Dinu Pescariu: 5-8

Ionut Moldovan: 4-7

Marius Copil: 3-4

Victor Crivoi: 3-7

Razvan Sabau: 3-8

Adrian Ungur: 2-3

Andrew Ilie: 2-4

Adrian Cruciat: 1-1

Gabriel Trifu: 1-4

Ciprian Porumb, Gheorghe Cosac, Remus Farcas, Catalin Ionut Gard, Petru-Alexandru Luncanu: 0-1

Victor Ioniță, Gabriel Moraru: 0-2

 

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi