Federer, eliminat în turul patru la US Open, sezonul de coșmar e complet

Orice înfrângere a lui Federer este de zece ori mai comentată decât una a unui jucător de rând. E în natura lucrurilor, tocmai pentru că Federer e diferit. Orice înfrângere a lui Federer are aerul să mire, să șocheze chiar, să provoace rumoare și să stârnească analize ad-hoc. Oamenii caută repede motive, explicații și lămuriri, încearcă să dea răspunsuri și să propună soluții. E un trend care rămâne în picioare, chiar dacă sezonul 2013 n-a fost decât un șir interminabil de dezamăgiri și contraperformanțe, raportat la standardele lui Roger: ultima dintre ele a venit aseară și a lăsat din nou perplexă lumea tenisului. 

Victoria lui Tommy Robredo i-a luat pe toți pe nepregătite pentru că Federer părea să fi îndreptat barca în ultimele săptămâni, iar perspectiva unui sfert de finală Federer – Nadal, meci în premieră la US Open, era aproape iminentă. Elvețianul arătase foarte bine în primele trei tururi, dar asta nu face decât să confirme un pattern care s-a repetat obsedant în ultimele luni: Federer leagă câteva victorii convingătoare, apoi, fără niciun avertisment, joacă brusc foarte prost și suferă o înfrângere inexplicabilă. Pe o scară mai mică, la fel face și în timpul meciurilor: amestecă execuțiile superbe, tipice lui, cu greșeli neforțate dintre cele mai ciudate. 

Tactică slabă, selecție neinspirată de lovituri, dezastru la mingile de break 

Cu Robredo, Federer a prins una dintre acele zile în care tinde să se autodistrugă. De data asta nu mai e caracterizarea presei, ci chiar a lui. A spus, după meci, că simte, fără să-i ia din merite lui Tommy, că s-a bătut singur. Într-adevăr: Robredo n-a făcut un meci ieșit din comun, nu și-a depășit limitele sale obișnuite, așa cum a făcut-o Stakhovsky la Wimbledon, spre exemplu. A jucat foarte bine și foarte solid (jocul „solid” fiind o caracteristică a întregii sale cariere), a insistat ocazional pe reverul lui Roger, dar n-a avut nevoie de mai mult. Federer s-a încăpățânat să aleagă soluțiile tactice cele mai neinspirate și să irosească șansă după șansă. Plus multe erori de rutină, fără să fie pus în situații prea dificile. Plus, eterna poveste, conversia groaznică a mingilor de break: 2 din 16 pe tot meciul!

Cu Tommy stând la aproape trei metri în spatele baseline-ului, Federer a insistat să lovească „prin” spaniol, a insistat să ducă o luptă surdă, preferând să se lase angrenat în raliuri de pe fundul terenului, schimburi pe care le-a purtat deseori fără nerv și fără idei. Abia pe alocuri în setul trei Federer a găsit inspirația de a-l aduce forțat un pic mai în față pe Robredo cu mingi mai scurte, dar a abandonat brusc tactica respectivă, deși se dovedise una inspirată.

Apoi a mai frapat încăpățânarea lui Federer de a juca pe forehandul lui Robredo în schimburile în care se plasa într-o poziție dominantă. Cu alte cuvinte, Federer avea șansa de a închide punctul, îl avea pe spaniol izolat într-un colț și trei sferturi de teren liber, dar insista să trimită mingea direct în racheta acestuia, pe forehand. Și nici măcar incomod, ci minge scurtă, „la mână”. Tommy a zis mulțumesc și a profitat ori de câte ori i s-a dat cadoul. Era parcă Federer ar fi căpătat brusc o alergie la terenul deschis.

Dacă a avut vreo alergie, în mod sigur a fost cea la conversia punctelor de break. Tradițional proastă din punct de vedere procentual în ultima parte a carierei lui Roger, această statistică a căpătat proporții extreme cu Robredo. A fost ca și cum Federer pur și simplu s-a blocat și n-a putut transforma o astfel de șansă. Fie a forțat, căutând un winner și sfârșind cu o eroare, fie a jucat prea prudent, ajungând să fie expus. Defalcate, cele 14 șanse de break irosite au arătat astfel: 4 lovituri direct câștigătoare Robredo, 4 erori de rever, 3 erori de forehand, 2 retururi ratate, 1 eroare de vole.

În fine, al treilea mare motiv (și indicator) al eșecului a fost jocul așa numitelor big points. Momentele în care se întorc sau se decid meciuri. Federer le-a jucat prost pe toate, începând cu tiebreak-ul setului întâi și terminând cu ultimele două servicii ale lui Robredo. Spaniolul era atât de încordat, aproape îngrozit de șansa pe care o avea în față, încât ar fi prezentat o bună șansă de rebreak. În ambele servicii menționate, Tommy abia a pus mingea în teren. Calitatea retururilor lui Federer a fost însă șocantă. Practic, n-a existat o tentativă de comeback.

Elocvent a fost game-ul patru din setul trei, într-un moment în care Federer începuse să fie mai agresiv. Cu 2-1 pe tabelă în set și cu un 40-0 obținut grație câtorva puncte mult mai percutante, elvețianul a ratat incredibil de ușor toate cele cinci șanse de break de care a beneficiat. În alte vremuri, era exact scenariul din care își începea revenirea în meci. Un set (sau chiar două) pierdut n-ar fi fost un motiv de panică: Federer ar fi profitat de prima șansă de break și ar fi răspuns, de obicei, cu un set doi câștigat la scor. Și acum a avut șanse să facă asta, dar execuția l-a trădat. Două game-uri mai târziu, și-a pierdut serviciul la zero. 

Asta a fost un alt pattern: după ce a pierdut primul set în tiebreak (după ce la 4-3 în set a avut minge de break), Federer a arătat, pe alocuri, intangibil pe propriul serviciu. Intangibil pentru câteva game-uri, apoi, brusc, unul pierdut la zero. Scenariul s-a repetat și în setul doi, și în setul trei, pierdute într-o manieră similară.

„Multe lucruri n-au fost în regulă azi. Au fost trei luni grele, constanța mea n-a mai fost acolo, am fluctuat prea mult. Azi n-am avut ritm, am jucat foarte prost, cu acest joc n-aș fi avut nicio șansă cu Kohlschreiber sau cu Nadal. O înfrângere frustrantă, de care voi încerca să trec cât mai repede. Trebuie să mă întorc cât mai repede la muncă, pentru că nu așa vreau să joc de aici înainte. Știu că pot să joc mai bine de atât”, a spus Federer, care a avut și o altă remarcă interesantă: „Povestea vieții mele: când pierd, oamenii sunt șocați să vadă asta întâmplându-se. Când câștig, totul este bine. Dar nu este niciun dubiu asupra a ceea ce-mi doresc eu. Atâta doar că uneori nu se întâmplă”.

De urmărit ce se va întâmpla în restul sezonului, dacă Federer va mai face alte schimbări, de rachetă, de turnee și program, sau poate chiar de antrenor, și cum va ataca partea finală a anului. Vom mai avea ocazia să vorbim despre toate astea după US Open (later update: și-a anulat deja turneul demonstrativ din America de Sud programat pentru decembrie). Într-un fel, elvețianul trebuie să fie bucuros că partea importantă a sezonului s-a dus, la cât de prost au mers lucrurile în această vară, între RG și US Open. După 36 de prezențe la rând în sferturi sau mai sus la Slamuri, Federer are acum două GS-uri la rând în care n-a atins această fază, iar prezența la Turneul Campionilor e în continuare în pericol.

2013 devine, acum oficial, primul an din 2002 încoace în care Federer nu joacă nicio finală de Slam. Sfârșitul unei ere n-a fost niciodată mai bine simbolizat decât prin această din urmă nouă realitate. Și pe cât de rău sună, pe atât de mult este un motiv să ne relaxăm cu toții în ce-l privește pe Roger. De aici înainte, totul este un bonus. Nu doar pentru fanii lui, ci pentru toată lumea. Fără presiuni, fără recorduri, fără clasamente. Doar un bonus.

Rezumat

Federer facing what many great ageing athletes do: physical decline, distraction of kids, thoughts of sport afterlife. Tennis unforgiving.

— Mike Dickson (@Mike_Dickson_DM) September 3, 2013

Federer in three words: Nature follows art.

— Jon Wertheim (@jon_wertheim) September 3, 2013

 

Rafa – Robredo, pentru semifinale

Sindromul Federer l-a atins și pe Rafa, dar până la un punct. Nadal a pierdut primul set cu Kohlschreiber, 7-6, iar la un moment dat avea un raport al mingilor de break șocant pentru standardele lui: 1/16. Opt din cele 16 au venit într-un interminabil game inaugural în setul trei. Rafa a îndreptat însă corabia, impunându-se, într-un final, 6-7, 6-4, 6-3, 6-1. Mare favorit în sfertul cu Robredo, Nadal nu și-a pierdut nici măcar o dată serviciul la US Open și a ajuns la 19 victorii consecutive pe hard!

Cu Kohlschreiber n-a fost chiar cea mai bună seară din cele 19 amintite, asta și pentru că s-a chinuit oarecum cu condițiile de umiditate profundă în care s-a jucat. Neobosit și stăruitor, Rafa a continuat să îl hăituiască pe german, până când acesta n-a mai putut menține ritmul cu care începuse. Întrebat dacă regretă că nici acum nu se întâmplă Fedalul la US Open, Rafa a dat un răspuns cât se poate de pertinent și de complet: „De două ori am fost la un punct distanță (n.r. 2010 și 2011, când Roger a ratat mingi de meci în semifinalele cu Djokovic). Acum am fost la doar un meci distanță. Să fiu sincer, ar fi fost grozav să fi jucat una dintre acele finale aici. Am avut șansa să ne ducem rivalitatea în toate marile arene ale lumii și în cele mai bune scenarii și finale. Ar fi meritat să fi avut un meci și aici, la US Open, în cea mai mare arenă de tenis. Dar nu s-a întâmplat. Asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla în viitor, să sperăm. Dar adevărul este că îmbătrânim”.

Și un al treilea spaniol, David Ferrer, e în sferturi: Ferru a trecut de Tipsarevic într-un meci foarte frumos, 7-6, 3-6, 7-5, 7-6. Tipsy, care pierde pentru al doilea an la rând un thriller cu Ferrer la US Open, a ratat trei mingi de set la 1-1 la seturi și 5-4 în setul trei, apoi alte cinci șanse de break în setul patru. Spiritul de luptător al lui Ferrer a ieșit, însă, de fiecare dată la liman.

Optimea dintre Raonic și Gasquet a depășit orice așteptare, cei doi oferind un meci de poveste, în care și-au pus pe masă și ultimele resurse. În decisiv, cei doi arătau ca doi boxeri care se clatină și care așteaptă să fie salvați de cineva, de gong sau de arbitru. Finalmente s-a impus francezul, care rupe astfel un blestem care l-a urmărit ani la rândul. Richie pierduse 16 din precedentele 17 apariții în optimile unui Slam, ceea ce înseamnă că sfertul său de finală cu David Ferrer, pentru care e de urmărit cum se va putea reface, va fi abia al doilea al carierei. A fost 6-7, 7-6, 2-6, 7-6, 7-5 pentru Gasquet, după 4 ore și 44 de minute.

Meciul a adus și una dintre fazele comice ale turneului. Supărat după primul tiebreak pierdut, Gasquet și-a aruncat șosetele pe teren. Care șosete au rămas acolo secunde bune, fără ca nimeni să zică nimic. Copiii de mingi nu le-au adunat, nici arbitrul nu i-a atras atenția, de parcă toată lumea conspira ca să vadă reacția francezului. Într-un final, Richard și-a corectat gestul mai puțin elegant, adunându-și singur șosetele de pe teren (video).