New York, New York | Simona Halep absolut impresionantă, optimi la US Open!
Adrian Țoca | 31 august 2013Românca a surclasat-o pe Maria Kirilenko, scor 6-1, 6-0 în mai puțin de o oră și s-a calificat pentru prima dată între ultimele 16 jucătoare la un turneu de Grand Slam.
„Și, într-un alt meci, Simona Halep a învins-o neașteptat de clar pe rusoaica Maria Kirilenko, scor 6-1, 6-0 și s-a calificat în premieră în turul 4 al unui Slam”.
Așa ar fi sunat, probabil, referirea de pe Treizecizero.ro la Simona, dacă ea n-ar fi fost româncă. O mențiune pasageră despre un rezultat cu potențial să ridice sprâncenele, pe care nu l-am fi tratat cu mare atenție, tocmai pentru că l-am fi suspectat de o doză mare de întâmplare. Mulți jurnaliști străini încă o mai suspectează de asta. Dar Simona este româncă, din fericire, și nimic din ceea ce face ea pe teren în acest an nu are ceva întâmplător. Și poate că a venit timpul să o spunem direct, fără să ne mai temem că o să-i stricăm astfel karma jucătoarei noastre: Simona nu este un balon cu săpun. Victoriile Simonei nu sunt un accident. Simona s-a metamorfozat într-o jucătoare de top, o jucătoare care-și obține ce e al ei cu autoritate, și o face într-un stil care lasă loc la tot mai puține comentarii. Să nu ne fie frică să admitem și să îmbrățișăm ideea: Simona is for real, Simona means business, cum ar zice gazdele acestui US Open pe care sunt toate șansele să nu-l uităm prea curând. Simona conferă siguranță, e aici și are grijă să nu plece prea curând.
După 33 de victorii în ultimele 38 de meciuri și după trei runde la US Open, românca arată ca o armată care mărșăluiește în forță și cucerește cetate după cetate. A început cu câteva mai mici, a cucerit apoi încrederea străinilor și atenția jurnaliștilor de pretutindeni, iar acum poartă asaltul către fortăreața cea mare. Iar în drum calcă totul în picioare. Ultima ei victimă, rusoaica Maria Kirilenko, a ridicat steagul alb după nici 50 de minute. Timp în care Masha n-a apucat să facă mai nimic, pentru că nu i s-a dat voie. Halep a recuperat un 0-40 în primul game jucat pe serviciul rusoaicei, apoi nu s-a mai uitat înapoi: a câștigat 18 din următoarele 24 de puncte și a rupt din fașă orice urmă de echilibru. Totul i-a mers Simonei, în vreme ce Kirilenko, până să apuce să se piardă complet cu firea, n-a avut șanse să reintre în meci. Întâi, pentru că Halep nu i-a dat cadouri, nu i-a dat nicio o ocazie de care să se apuce. Toate jucătoarele dau puncte gratis adversarelor mai devreme sau mai târziu, dar Simona nu dă nimic pe degeaba, ceea ce poate spori rapid frustrarea și nesiguranța din jocul adversarelor, care se văd puse în situația în care le fuge pământul de sub picioare. Cu Kvitova, în finala de la New Haven, a făcut 4 erori neforțate. Cu Kirilenko, abia opt. Iar când a greșit, a pufnit de nemulțumire, chiar și atunci când scorul îi era extrem de favorabil – o incredibilă dovadă despre cât de mult cere, de fapt, Simona de la ea.
Acum, replica la îndemână ar fi că atât Kvitova, cât și Kirilenko au prins o zi proastă. Doar parțial adevărat. Simona are un mare merit în ziua proastă a celor două; a fost „o zi proastă” și pentru că Halep le-a dictat jocul de așa natură. De altfel, dacă studiem lista victoriilor ei din această vară, o să regăsim ușor acest pattern.
Doi la mână, pentru că Simona a sufocat-o pe Kirilenko, folosindu-se din nou impecabil de geometria terenului. Ca și în precedentele ei victorii la jucătoare cu nume, românca a găsit mereu loviturile cele mai potrivite în context, și, în același timp, cele mai incomode pentru adversară, fără ca asta să însemne neapărat punct direct câștigător. De aici și fraza folosită de aproape toți comentatorii, cum că „Simona pare să nu poată face nimic greșit”. Spațiul lăsat la dispoziția lui Kirilenko a fost aproape inexistent, de unde și sentimentul că rusoaica e într-un fel de panică permanentă. Plasamentul excelent al Simonei a izolat-o pe Kirilenko, iar variația a ucis-o. Iar serviciul, dacă mai era nevoie, a completat tabloul. Cu un procentaj de 81 la sută pe primul serviciu, din care a câștigat 79 la sută din puncte, Halep a ținut la distanță orice pericol. Iar o serie de 17 puncte consecutive, câștigate între finalul primului set și prima parte a celui de-al doilea, i-a tăiat tot aerul Mariei.
Simona merge, așadar, în săptămâna a doua a unui Slam, ceea ce înseamnă că putem clasa liniștiți toată teoria conform căreia rezultatele verii sunt insignifiante până nu sunt confirmate la un turneu important. Iar cum arată tabloul ne dă dreptul să visăm la ceva ce tenisul românesc n-a mai avut de foarte multă vreme. Simona are trei italience pe partea ei de tablou: o optime cu Flavia Pennetta și un potențial sfert de finală cu Roberta Vinci sau Camila Giorgi, cea care a scos-o din turneu pe Caroline Wozniacki. Din cele patru se va alege o semifinalistă a US Open. Și parcă niciodată n-a fost mai aproape și mai tangibil visul nostru, al tuturor. Dar, cum ziceam și zilele trecute, fiecare meci la timpul lui. Deocamdată, urmează Pennetta.
Highlights
Înregistrarea completă a meciului
Simona Halep tunes up Maria Kirilenko 1 and 0. With her draw, semis not out of question. #usopen
— Steve Tignor (@SteveTignor) August 31, 2013
Simona Halep d. Maria Kirilenko 6-1, 6-0 in about 7 seconds. I'm telling you, guys.
— Brodie (@MindTheRacket) August 31, 2013
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română