US Open, ziua a 3-a | James Blake, înfrângere pe muchie de cuțit la ultimul meci al carierei
Adrian Țoca | 29 august 2013Chinuit de ploaie, programul zilei a rămas dator cu o mulțime de meciuri, mutate pe joi. Chiar și așa, au fost destule momente de tenis de calitate la Flushing Meadows
N-a fost să fie o ieșire glorioasă din scenă pentru James Blake. În schimb, americanul, care-și anunțase retragerea zilele trecute, a suferit o înfrângere nu tocmai ușor de digerat, care seamănă ca scor și ca evoluție cu, probabil, meciul cel mai cunoscut al carierei sale, sfertul de finală cu Andre Agassi, de la US Open 2005.
Ca și atunci, James a condus cu două seturi la zero în fața lui Ivo Karlovic (la rându-i, un alt tip care a învins probleme serioase de sănătate), dar a sfârșit prin a pierde, la fel ca și în acel meci cu Agassi, într-un tiebreak în decisiv. E aproape imposibil ca James, care a părut în control în prima parte a meciului, să nu fi simțit un deja-vu amar. Elocvent e și finalul: a făcut challenge la ultimul punct, un alt serviciu bombă al lui Karlovic, dar reluarea a arătat mingea de puțin în teren (video, mai jos). James s plecat cu lacrimi în ochi de pe teren, la finalul unei seri deloc grozave pentru americani, în uralele publicului de pe Louis Armstrong, care a stat cu el până aproape de miezul nopții.
„Da, nu e o ieșire ideală. Sper să nu rămână asta ultima amintire, un meci pierdut de la 2-0, cu tiebreak-uri în seturile 4 și 5. Am avut meciul în mână, simt că am lăsat să-mi scape printre degete. Pe de altă parte, nu există un mod bun de a te retrage, afară de situația în care câștigi trofeul”, a spus James, care a mai reflectat: „N-o să mai am niciodată 10, 15 sau 20 de mii de oameni care să mă aplaude, să cânte U-S-A, să îmi strige numele, lucruri de genul acesta. Sunt suficient de norocos că am avut asta timp de 14 ani. Mulți oameni n-au avut niciodată parte de așa ceva, cei mai mulți nu vor avea parte niciodată”, a spus el, continuând să vadă partea plină a paharului, în stilu-i caracteristic, așa cum am văzut și în povestea vieții lui, pe care am scris-o zilele trecute.
James se pregătește acum intens pentru șase luni la golf și schimbat de scutece. Tot el explică de ce este asta un lucru fantastic:
„Oricât de simplu ar părea ce facem noi, și suntem norocoși că putem juca tenis, dar e un lucru care scapă oamenilor, și anume că suntem profesioniști. Nu te oprești niciodată. Chiar și atunci când, teoretic, ți-ai luat o pauză, tot trebuie să te antrenezi. Nu poți să ieși în oraș, să stai până la trei dimineața, precum prietenii tăi, pentru că ei își permit să treacă printr-o zi la job chiar și cu o durere de cap și cu puțin somn, lucruri pe care le suporți mai bine după două cafele. Nu poți să păcălești viața și să păcălești turneele. Pentru o bună bucată a vieții, ești într-un soi de program egoist, foarte strict. Abia aștept să nu mai am un astfel de program. Dacă o să simt că vreau să stau târziu noaptea, sau să pierd timpul cu amicii, sau să plecăm într-un weekend în Mexic, o să pot face asta. E ceva ce n-am avut niciodată șansa să fac, așa că abia aștept”.
Meciuri foarte bune în turneul feminin
Spuneam că n-a fost o zi grozavă pentru americani. Tot pe Armstrong, dar înainte de Blake, jucase și pierduse Venus Williams, în ceea ce a fost considerat unul dintre cele mai bune meciuri ale turneului de până acum. Venus, care a făcut un prim tur excelent cu Flipkens, a întâlnit-o pe chinezoaica Jie Zheng, o jucătoare care-și crește aproape tradițional nivelul de fiecare dată când joacă împotriva unor nume mari. A fost 6-3, 2-6, 7-6 (5) pentru Zheng, o fostă dublă semifinalistă de Slam, despre care unii jurnaliști spun că ar fi putut fi ea prima campioană de Slam din China, dacă ar fi ajutat-o mai mult sănătatea.
Meciul, altminteri foarte echilibrat, cu Venus revenind de la 0-1 la seturi, de la 1-4 în decisiv și de la 1-4 în tiebreak, s-a jucat la 5-5 în tiebrek, când americanca a ratat un vole de rever deși avea tot terenul în față.
Inevitabil, și Venus a fost asaltată cu întrebări despre retragere. „În ultima perioadă, a trebuit să joc cu niște cărți foarte proaste”, a spus ea, cu referire la numeroasele probleme de sănătate. „Simt că asta mi-a afectat mult jocul, dar muncesc la asta. Sunt o luptătoare. Ca și azi: n-am jucat atât de bine cât aș fi putut, dar am dat totul. Dacă aș simți că nu mai am nimic în rezervor, n-aș mai fi aici”, a spus Venus, care are 33 de ani și ocupă locul 60.
Un alt meci excelent în turneul feminin a fost cel dintre Laura Robson și Caroline Garcia. Mai experimentată, Robson a câștigat în două seturi foarte intense, cu numeroase raliuri electrice, dar este un meci pe care, mai mult ca sigur, îl vom revedea de mai multe ori în viitor. Un viitor care pare să fie tot mai aproape (dovadă numeroasele nume noi de pe tabloul fetelor) și care pare să aparțină unor nume precum Robson, Garcia, Bouchard, Keys, Vekic, Belinda Bencic, Victoria Duval și, sperăm noi, Halep.
Murray și Llodra, încă un festival de puncte spectaculoase
Ultimul dintre numele mari care a intrat în turneu, Andy Murray, a apucat, în sfârșit, să-și facă debutul. Lăsat la coadă de organizatori (lucru care a stârnit indignarea jurnaliștilor britanici, care s-au plâns că Andy nu este respectat așa cum ar trebui să fie deținătorul titlului), Murray a avut emoții cu ploaia, dar și cu meciul care l-a precedat, Del Potro – Garcia Lopez. Întâlnirea acestora s-a terminat la opt ore după ce cei doi călcaseră prima dată pe teren, și asta din varii motive. Au fost întâi două pauze cauzate de ploaia furibundă care a căzut la Flushing Meadows. Apoi, timeout-urile medicale cerute de GGL. Și nu în cele din urmă, două seturi lungi, încheiate în tiebreak. Per total, meciul în sine a durat patru ore și jumătate, timp în care, pe Twitter, glumele la adresa lui Murray nu mai conteneau.
Apropo de ploaie, cam așa a arătat lounge-ul jucătorilor pe timpul pauzei forțate.
Când, în fine, a apucat să intre pe teren, campionul de anul trecut n-a pierdut timpul, învingându-l pe Llodra într-o oră și 37 de minute foarte alerte. Graba scoțianului a amintit de meciul său cu Baghdatis de anul trecut de la Wimbledon, când Andy se grăbea să termine până la 11, pentru că altfel meciul ar fi fost oprit de către organizatori.
Ca de fiecare dată când Murray se întâlnește cu Llodra, rezultă un meci foarte plăcut. Mika adoră să joace pe terenul central oriunde, însă stilul său antrenant nu îi poate pune vreo secundă probleme lui Andy, al cărui counterpunching se potrivește de minune cu ceea ce îi oferă Llodra. În schimb, previzibil, au rezultat mai multe puncte frumoase, câteva dintre ele, în rezumatul de mai jos.
La un moment dat, Llodra a servit „din mână”:
Spectacolul celor doi ne aduce aminte de incredibilul game reușit de cei doi la Australian Open 2012 – asta, apropo de discuția despre cât de tehnic este, de fapt, Murray (răspuns: foarte). Dacă nu ați văzut acel game, must-see, AICI:
Victor Hănescu a fost eliminat și el în turul 1, eșec în patru seturi la Leonardo Mayer, 6-7, 4-6, 6-3, 6-7. Ziua a patra are un program foarte ofertant: Nadal, Federer, Serena, Azarenka, plus cele trei fete ale noastre, care vor lupta pentru un loc în turul III. În ce privește vremea – 30 la sută șanse de ploaie.
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română