Rafa, dominant, Federer abia se strecoară. Urmează Fedal XXXI, varianta Cincy

Ok, știam deja că vara și, in extenso, întregul sezon al lui Federer se derulează la un nivel mult sub standardele lui, ca să folosesc o exprimare relativ blândă. Însă ce-am văzut preț de un set și jumătate trebuie că depășește și cele mai întunecate închipuiri ale fanilor acestuia. Ar fi trebuit să fii din cale afară de optimist ca să mai vezi o cale de ieșire pentru Federer la 6-1, 4-2 pentru Haas, de exemplu. Însă, vorba lui Darren Cahill, nu scorul drastic era cea mai mare problemă a elvețianului la acel punct. Ci calitatea jocului. Mișcarea pe teren. Inspirația. Alegerile tehnice și tactice. Prospețimea fizică și mentală. Federer arăta cu totul rătăcit, ca un om pierdut în spațiu, părăsit de puteri și de perspective, un Superman banalizat și transformat într-un muritor de rând – iată o imagine descurajantă. Pentru că, indiferent de numele jucătorului pe care îl susții, un Federer într-o astfel de stare e un spectacol dezolant. Pe cât de fastuos este atunci când joacă la nivelul lui normal, pe atât de deprimant este să-l vezi atât de expus și de … mic, așa cum s-a văzut în acel prim set.

Și dacă, de regulă, în 99 de cazuri din 100, common sense-ul îți spune că Federer poate recupera oricând un deficit de un set și un break, de data asta sentimentul era că asistăm fix la excepția de la regulă, iar o răsturnare de situație e aproape imposibilă. Nu acum, nu în acest context, cu forma din cale afară de slabă din ultimele luni, cu lipsa meciurilor în picioare, cu problemele la spate, cu pierderea încrederii, cu rătăcirea între rachete. Cu un adversar mult mai în formă și parcă mai însetat de victorie.

Tommy Haas este, în ziua lui cea mai bună, un adversar de coșmar pentru aproape oricine pe hard. Nu că ar fi avut nevoie de ziua lui cea mai bună ca să se plaseze foarte repede într-o situație foarte avantajoasă. Federer – sau, mă rog, umbra lui – a făcut tot posibilul să-i facă viața mai ușoară. După un schimb de hold-uri în start de meci și două șanse de break irosite cu ușurință, Federer s-a dezintegrat fără preaviz, iar Haas a câștigat o serie de șapte game-uri consecutive, desprinzându-se, într-o tăcere de mormânt, la 6-1, 2-0.

Federer on being down 6-1, 3-1: „I wasn't euphoric about it.”

— Ricky Dimon (@RD_Tennistalk) August 15, 2013

Cu perspectiva locului 7 la orizont (care, apropo, nu este câtuși de puțin exclusă din calcule), Federer a legat, în fine, două servicii mai de Doamne ajută, strângând la 2-3, înainte de a pune ceva presiune, în game-ul 6, pe serviciul lui Tommy. Germanul s-a ținut bine, dar, chiar și așa, a început să se crispeze sub presiunea finalului, amintind de un alt meci faimos între cei doi, cel de la Roland Garros 2009. Atunci Haas a condus cu 2-0 la seturi și cu șansă de break în setul 3, făcând o demonstrație de forță și de curaj în fața unui Federer, pe atunci, anchilozat de perspectiva care tocmai ce i se deschisese în cale, după eliminarea lui Nadal de către Soderling. Meciul cu pricina a fost întors de un punct, punct jucat magistral de Federer. Acum n-a mai existat un singur punct, ci mai degrabă o înlănțuire de momente critice.

La 2-4, Federer a făcut un hold rapid, mutând la loc presiunea pe umerii prietenului său, care a clacat, răspunzând, printre altele, cu o dublă greșeală și cu o eroare ușoară pe rever. Break-ul a venit la a doua șansă, iar Federer se vedea, dintr-o dată, la egalitate. Nesperat. A mai avut de salvat o minge de break în game-ul următor, dar, dintr-o dată, nivelul lui crescuse sesizabil.

Federer predică de multe ori importanța de a-ți oferi mereu o extra-șansă, în ideea că nu știi cum se poate întoarce un meci sau un turneu. Și, într-adevăr, meciul fusese cumva întors. Elvețianul a irosit două mingi de set la 5-4, micșorându-și și mai mult procentul oricum din cale afară de slab (3 din 12 mingi de break, per meci) dar n-a mai greșit la următoarea ocazie, fugind cu setul.

Evident, Haas a început să bombăne furios, a trimis o minge în tribune, motiv pentru care a primit warning. Replica lui Tommy către arbitru, priceless: „Yeah, right!”. Federer a început să râdă, și iată cum un astfel de moment aparent insignifiant îți poate schimba un pic percepția asupra lucrurilor. Un tip de 32 de ani joacă tenis cu prietenul său de treizeci și foarte mulți ani, ambii au tot soiul de motive să fie nemulțumiți, și, totuși, oferă un astfel de moment de umor involuntar. Semn că, dacă ei pot să facă asta, poate ar trebui să privim și noi un pic mai relaxați lucrurile, și nu ca pe chestiuni de viață și de moarte.

Vorbeam de acel common-sense pe care ți-l dau sutele de meciuri de tenis privite. În startul setului decisiv, lucrurile deja se inversaseră, cu Federer mult mai sigur pe el și în control. Au mai fost momente de cumpănă, au mai fost mingi de break de ambele părți, dar inevitabilul s-a produs. Tot mai sigur pe serviciu (92 la sută procentaj în setul trei, comparativ cu 40 la sută în primul), plus câteva sclipiri caracteristice (acel rever senzațional cu care și-a făcut rost de mingea de break de la 4-3, transformată imediat în 5-3), iar un Federer mult mai alert a încheiat meciul cu un inside-in winner de dreapta, bifând o premieră ciudată într-un meci ciudat: prima dată în carieră când pierde primul set cu 6-1, dar câștigă meciul.

Cumva, s-a strecurat. Nu-i frumos, dar e din cale afară de sănătos. Pentru că e genul de victorie care îi dă multă încredere. Mult mai multă încredere decât ar fi obținut după un succes de genul celui cu Kohlschreiber, de exemplu. Măcar de data asta Federer a avut o reacție, comparativ cu meciul cu Brands, când n-a avut niciuna. E motivul pentru care victoria cu Haas, neanunțată de nimic la un moment dat, ar putea să se numere printre cele mai relevante ale anului pentru Fed.

Astea fiind spuse, la nivelul arătat până acum, Federer probabil că intră în blockbuster-ul cu Rafa din sferturi  [despre rivalitatea Federer – Nadal, aici] dintr-o postură de victimă sigură. Mi-e greu să-mi reamintesc când am mai avut un Federer – Nadal care să arate atât de disproporționat pe hârtie precum acum. Mai ales un Fedal jucat pe hard. Mai ales pe un hard deloc prietenos lui Rafa și din cale afară de aliat lui Roger, precum cel de la Cincy, cel mai bun Masters al elvețianului și cel mai slab al lui Nadal. Dar lucrurile așa arată, disproporționate adică, iar la acest punct orice rezultat în afară de victoria lui Rafa ar fi o mare surpriză. Chiar dacă spaniolul n-a câștigat niciodată două meciuri la rând pe ciment contra marelui său rival. 

Înainte de Fed, Rafa a servit Baby Fed

La rândul său, Rafa a avut parte de o foarte solidă repetiție înainte de Fedal 31, trecând de copia mai tânără a vechiului său rival. Rafa l-a învins pe Grigor Dimitrov, 6-2, 5-7, 6-2 și și-a păstrat astfel invincibilitatea pe hard în 2013, an în care a ajuns deja la 50 de meciuri câștigate. Ar fi putut fi o victorie și mai clară de atât. Rafa a fost foarte agresiv, autoritar pe serviciu și a dominat clar ostilitățile pe tot parcursul jocului. Cu o excepție: finalul setului doi, când Dimitrov a reușit să facă lucrurile interesante. La 4-3 și 40-15 pentru Rafa, Grigor a găsit o serie de big shots cu care și-a recuperat break-ul. Câteva minute mai târziu, grație unor alte retururi foarte agresive și a unei defensive supraomenești, bulgarul obținea un alt break și setul odată cu el. Printre alte momente bune din acest final de set, Baby Fed a făcut faza de mai jos.

Dimitrov a plătit însă efortul în decisiv, când și-a pierdut din prima serviciul și n-a mai putut recupera ecartul, lăsând, pe alocuri, impresia că a rămas din nou fără gaz. După meci, Rafa a dat o declarație care ar putea suna un pic cam dur, dar care exprimă foarte bine nivelul actual al lui Grigor: „Da, jocul lui este foarte similar cu cel al lui Federer, însă, pe moment, nu putem compara decât stilul, nu nivelul”. Rafa a spus, totuși, despre bulgar că îl vede drept unul dintre liderii noii generații din ATP.

What's everybody doing tomorrow evening? I may go out for a lovely meal.

— Not Roger Federer (@PseudoFed) August 16, 2013

„Câtă vreme pot să mă mișc și să lovesc decent, nu se știe”

După meciul cu Haas, Federer a mers în studioul ESPN, unde a discutat cu Darren Cahill și Patrick McEnroe. Câteva dintre idei:

Despre problemele medicale. „Au fost multe meciuri de-a lungul carierei în care ar fi trebuit să mă retrag, dar n-am făcut-o. Și în multe dintre ele mi-am asumat riscuri”.

Despre logica de a juca când nu e 100 la 100. „Câtă vreme pot să mă mișc și să lovesc decent, nu știi niciodată ce se poate întâmpla. Așa că prefer să-mi ofer o șansă. Uneori, se întâmplă miracole, precum anul trecut, la Wimbledon”

Despre recuperare. „Fac un set de exerciții diferite pentru spate. Mă simt mult mai bine acum”.

Despre evoluție. „Fiecare meci îmi dă mai multe informații dacă sunt sau nu pe drumul corect. Cred foarte puternic că acum sunt pe drumul cel bun”

Despre prima parte a meciului. „Știi, când ești condus cu 6-1, 3-1 nu te simți tocmai ca Superman. Te simți un pic slăbit, un pic mai lent, mai moale, dar am încercat să mă provoc și să mă adun. Pe măsură ce meciul a înaintat, am început să mă simt mai bine”.

Despre Dimitrov. „El joacă foarte similar cu mine. M-am antrenat cu el de câteva ori și a fost un pic ciudat”.