O explicație pentru care Murray nu poate fi numărul 1 acum; Rafa e în vervă, Berdych se amuză

Fără prea multe cifre, „explicația” din titlu e simplă. Deși este campionul en-titre al două dintre cele patru Slamuri, Andy Murray are abia a treia șansă la a termina sezonul pe primul loc. Un paradox care își are explicația (și) în faptul că britanicul nu adună suficiente puncte în turneele Masters. Anul acesta a câștigat, ce-i drept, la Miami, dar în rest are sferturi la IW și Madrid, eliminare în turul 2 la Roma și în turul 3 la Monte Carlo și, acum, în Canada. Iar în contul său se mai găsesc, încă valabile, și câte un tur 3 la Cincinnati și Paris 2012.

Prea puțin pentru a putea concura cu un mult mai solid Djokovic sau cu un Nadal care promite să adauge puncte consistente și în această a doua jumătate a anului, după o primă jumătate stelară.

Cu Gulbis, Muzz a nimerit într-un context prost: neconectat încă la tensiunea de zi cu zi a circuitului după amețeala post-Wimbledon, a mai și dat peste genul de adversar pe care nu ți l-ai dori atât de devreme; toate astea, într-o atmosferă mult prea liniștită, aproape posacă. Uneori ai nevoie și de ceva nerv din partea tribunei, cât să te aduni și să intri în meci. După ce a lăsat-o mai moale în ultimele luni, Gulbis arată acum ca și cum e pe cale să-și regăsească verva din startul anului. Și în mod cert, contra lui Murray, simpaticul și enervantul (funcționează în același timp de minune) leton a mirosit cu nasul unui expert oportunitatea. Dincolo de fileu, scoțianul s-a refugiat sub mantaua din vremurile rele, aceea a jocului defensiv, de siguranță, șters, iar Ernie s-a hrănit bucuros din tonele de mingi scurte de care a beneficiat, fără să zică nici „pâs”.

Cu doar 38 la sută din punctele de pe serviciul doi, tradițional punctul său slab, Murray nu putea ajunge departe. Și-a pierdut serviciul mai întâi la 4-5 în primul set, într-un game în care Gulbis a lovit năpraznic în tot ce-a prins. Apoi, în setul doi, situația s-a repetat la 3-4, asta după ce, anterior, Muzz avusese o tresărire de orgoliu, recuperând un break timpuriu.

În vreme ce Murray revine un pic cu picioarele pe pământ, Ernie nu-și putea șterge zâmbetul de satisfacție de pe față nici la minute bune după finalul meciului. „Mă simt mai bine, mai pregătit, mai încrezător. În setul doi, când a recuperat primul break, a făcut un punct incredibil. Dacă o luam razna, cum fac de obicei, ar fi fost un set și mai greu”, a spus, sincer ca de obicei, Ernie. Apoi a continuat cu o altă lecție moralizatoare, altminteri una foarte corectă: „Mai bine să ai așteptări mici. Da, bucură-te de moment. Fii ok, fii mulțumit cu tine. Dar trebuie să continui, orice ar fi, să mergi mai departe, să muncești. Aici fac cei tineri cele mai multe greșeli. Și eu făceam la fel. Zi de zi trebuie să muncești. E ca și cum te duci la birou. Dacă bați, e bine. Dacă ai muncit bine, o să apară și rezultatele”.

După multe alte șanse ratate anul acesta, inclusiv cele două ocazii în care a câștigat primul set cu Rafa Nadal, Gulbis obține, în fine, o victorie de prestigiu, prima din șase încercări cu Murray. Ca bonus, e în sferturi la un Masters și are șansa chiar la o finală, dat fiind că pe partea sa mai sunt doar Davydenko, Pospisil și Raonic.

Rafa l-a potolit pe Jerzy

Înainte de startul zilei, programul parcă invita la două potențiale surprize. Obișnuiți să vină cu sacul gol de la pomul numit Gulbis, spectatorii doritori de șocuri s-au focusat mai mult pe Nadal – Janowicz, prima audiență a polonezului up-and-coming la regele zgurii. Sau al hardului, pentru că Rafa este în continuare neînvins în 2013 pe cea mai slabă suprafață a sa, în teorie.

Meciul n-a dezamăgit, ba dimpotrivă. A fost unul bun, foarte bun chiar, inevitabil dacă ne gândim la diferențele de stiluri dintre cei doi și la faptul că Rafa are în mod tradițional probleme cu jucătorii de tipul/teapa lui Janowicz. De altfel, Rafa le-a anticipat, și, ca un bun strateg, s-a antrenat în dimineața meciului cu preponderent pe retur, iar conform unor jurnaliști prezenți la fața locului, a fost extrem de stresat în timpul ședinței de antrenament, ba chiar aruncându-și racheta la un moment dat, nemulțumit de felul în care lovea mingea. Judecând după cât de în serios ia Rafa treaba cu menținerea rachetelor intacte, e, totuși, discutabil dacă incidentul chiar s-a petrecut, dar cert e că extra-focusul i-a prins bine lui Nadal. A avut nevoie de el.

Janowicz s-a ținut bine, ba chiar a avut ascendentul în multe ocazii. Mai întâi, semifinalistul de la Wimbledon a salvat trei mingi de set la 4-5, deși Nadal își procurase una dintre ele în următorul fel, destul de intimidant, s-ar putea zice.

Dar Jerzy a rămas în picioare, venind la fileu în fiecare dintre cele trei mingi de set. Apoi a făcut break imediat după, grație unor retururi foarte agresive. Dar când îi era lumea mai dragă, la 6-5, 30-30 și la două puncte distanță de set, polonezul a trimis în fileu un smash accesibil. A mai avut 5-4 în tiebreak, plus serviciul, dar n-a putut să-și pună în valoarea forța, iar Rafa a fugit cu setul, 8-6 în tiebreak. Pe care l-a câștigat cu următorul punct:

În setul doi, din nou JJ a mutat primul, desprinzându-se la 3-0 când toată lumea se aștepta să clacheze sub dezamăgirea ratării primului set. Janowicz e însă din materialul unora precum Soderling, nu-i pasă prea mult de astfel de calcule jurnalicești, ba chiar a avut minge de dublu break și de 4-0. Rafa a salvat, apoi și-a făcut, treptat, loc înapoi în meci, pas cu pas, cu experiența și know-how-ul unuia care știe ce trebuie să facă și când trebuie să facă.

Victorie pe care aș ridica-o la rangul de entuziasmantă, în special ținând cont de faptul că a fost abia al doilea său meci în ultimele cinci săptămâni, pe hard, contra unui jucător în plin progres, care nu știe ce e respectul față de Big Four. Pentru mai multă siguranță, Rafa s-a și retras de pe tabloul de dublu, imediat după meciul cu JJ. Cu un sfert de finală mai mult decât accesibil, adversarul fiind Marinko 'Spaima Sticlelor' Matosevic, Rafa se poate gândi liniștit la semifinala blockbuster cu Djokovic. Nole cu siguranță că abia așteaptă.

Victoria lui Pospisil și joaca lui Berdych

În alte știri, seria incredibilă a lui Vasek Pospisil, wildcard-ul canadian care traversează forma vieții, continuă. Pospisil l-a bătut pe Tomas Berdych într-un meci decis pe muchie. E prima victorie la un jucător de Top 10 pentru canadian. Faza meciului a oferit-o însă Berd, tot mai simpatic în ultima vreme, cehul amuzându-se copios de isprava lui. Fără alte comentarii, priviți filmulețul:

Controversa de la Raonic – Del Potro

Meci dubios între Milos și Juan Martin. Întâi, din cauza stării fizice a celor doi. În vreme ce Milos a avut probleme cu brațul de serviciu, Delpo s-a plâns de dureri de spate, motiv pentru care nici n-a alergat la unele mingi, altminteri accesibile, iar la serviciu a avut probleme în a genera suficientă viteză. Dincolo, canadianul s-a plâns că are mâna amorțită, motiv pentru care un exagerat de lung time-out medical după al treilea game al meciului. Toată chestiunea a durat 12 minute, suficient de mult încât să stârnească un lung șir de discuții aprinse pe Twitter și să rupă tot ritmul meciului.

Apoi, finalul setului doi a fost și mai controversat. La 4-3 pentru Delpo, plus serviciul, Raonic a urcat spre fileu pentru a închide un punct în urma unei mingi scurte, dar, înainte ca mingea să fi căzut deja de două ori în terenul advers, înainte așadar ca punctul să fie oficial terminat, piciorul canadianului a alunecat și a atins fileul, caz în care Mohamed Lahyani ar fi trebuit să dea punctul argentinianului. Milos a avut o privire care spunea totul, ca și cum și-ar fi recunoscut greșeala sau, vorba comentatorilor, ca și cum nu i-ar fi venit să creadă că n-a fost penalizat. Bietul Mo și-a asumat și el ulterior eroarea, dar discuția s-a purtat, mai apoi, în jurul întrebării dacă nu cumva Milos ar fi trebuit să admită singur că a greșit și să nu primească punctul.

Delpo a spus, ulterior, că Raonic ar fi trebuit să aibă reacția opusă și că pleacă de la Montreal foarte „amărât”, Raonic a avut o declarație care n-o să-i aducă mulți fani: „Era un punct important. Dacă te pui în acea situație, cu șansă de break, ce faci, îți refuzi punctul?”, a întrebat el, retoric. „Ipotetic, a fost punctul lui Del Potro. Tehnic, nu”, a mai declarat canadianul.

Del Potro n-a mai câștigat niciun punct din acel moment, pierzând break-ul, setul și meciul în câteva minute, motiv pentru care evident că amintirea acestui meci va fi strâns legată de faza cu pricina. Nu că sud-americanul ar fi părut, per ansamblu, musai dezamăgit de eșec. După multe meciuri jucate în ultimele zile, și cu durerea de spate jenându-l, Delpo arăta ca și cum numai de sferturi la Montreal n-avea chef. 

Să fi fost Mo în scaun la Rafa – Nole, semifinala Roland Garros, altfel s-ar fi terminat meciul, a venit, inevitabil, gluma pe Twitter. 

Video-ul cu întreaga tărășenie:

Iar Nole dansează mai departe

Novak n-a făcut tocmai meciul vieții cu inspiratul Dennis Istomin, și a trebuit să recupereze de la 0-1 la seturi. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine pentru Djokovic, care pare să-și fi pus ambiția să danseze după fiecare sesiune de seară. De data asta și-a pus și o perucă, apoi a luat mascota la dans. Bietul Nole, nu mai știe ce să mai facă pentru a intra în grațiile a cât mai mulți fani. Cum am mai zis-o și aici, strădaniile lui sunt aproape stridente.

În loc de final

O fotografie și un video, cadou pentru cei care au sărbătorit, joi, o anume aniversare.