Simona Halep este deja în sferturi la Budapesta, cu o șansă bună pentru încă un rezultat remarcabil.
N-a durat prea mult pauza pentru Simona. Revenită acasă imediat după eliminarea de la Wimbledon, cea mai în vogă româncă a momentului n-a stat mult în afara terenului, revenind în această săptămână la Budapesta. Și n-a făcut-o oricum. Simona este deja în sferturile de finală, după două victorii consistente. Luni, românca a învins-o pe Sesil Karatantcheva, într-un meci în care a câștigat primele trei și ultimele nouă game-uri: 6-3, 6-0. Azi, Halep a trecut de wild-card-ul Agnes Bukta, una dintre speranțele gazdelor, scor 6-1, 6-1. Asta înseamnă că Simona a ajuns la 19 victorii din ultimele 22 de meciuri.
Sunt câteva lucruri care merită să fie notate în acest moment. În primul rând, tabloul s-a deschis teribil încă din primul tur, primele două favorite, Safarova și Cornet, fiind eliminate de la primul meci. A treia favorită este tocmai Simona, care ar fi avut oricum șanse rezonabile la titlu chiar și cu cele două rămase pe tablou. Cu atât mai mult acum. Cel mai sonor nume și periculos adversar rămas pe tablou în acest moment ar fi, teoretic, chiar proxima ei adversară, o altă unguroaică, Timea Babos. Timea este considerată drept una dintre jucătoarele cu un viitor strălucit în WTA, este o jucătoare de forță (poate o mai știți, în 2012 a câștigat titlul la Monterrey învingând-o în finală pe Alexandra Cadanțu) și va avea și susținerea publicului. Dar nu e ca și cum ar fi prima oară când Simona joacă un meci greu contra unei favorite locale: nu mai departe de Nurnberg a câștigat chiar finala contra lui Petkovic.
În afară de Babos, pe tablou mai sunt Annika Beck, favorita 4, pe care Simona a bătut-o în trei seturi la Hertogenbosch, Shahar Peer și Alexandra Cadanțu, cu care Simona ar putea face o semifinală 100 la 100 românească. Alexandra o întâlnește pe Hlavackova în turul 2.
Turneul mai are o însemnătate aparte pentru Simona: o poate sălta și mai mult în clasament. La începutul lui, Simona era pe 30, dar grație celor două victorii s-a asigurat deja că a urcat pe 26. Cum partea aceea a clasamentului este foarte strânsă, Halep se poate duce, în cazul unui nou titlu, până pe locul 23! Cu o finală ar fi sigură de locul 24.
La dublu, Raluca Olaru și Valeria Solovyeva n-au mai avut același succes, pierzând în turul 1. E abia a doua înfrângere a celor două în trei turnee, ele având în cont o finală și un titlu.
Budapesta este un turneu la care româncele s-au simțit mereu bine. Irina Begu a făcut finală în 2011, Dulgheru semifinală în 2010, Gallovits semifinală în 2009, iar Sorana Cîrstea, finală în 2007.
Pe lângă Cadanțu și Halep, Victor Hănescu mai e în cărți în turneele acestei săptămâni: a trecut de Tursunov și joacă cu Bellucci în turul 2 la Stuttgart. Dublul Horia Tecău / Marius Copil a cedat în primul tur la Bastad, acolo unde Horia s-a impus în ultimii trei ani alături de Lindstedt.
| Later update: Victor Hănescu s-a calificat în sferturile de finală de la Stuttgart, după 6-1, 6-4 cu Thomaz Bellucci în o oră și 10 minute. Pentru un loc în ultimii patru, Victor îl va întâlni pe Benoit Paire, în fața căruia are un bilanț excelent în meciurile directe: 3-0, toate victoriile venind pe zgură. Două dintre ele s-au înregistrat în 2011, la Nisa și Roland Garros, iar a treia a venit anul acesta, la Estoril. Din cele opt seturi jucate, Victor n-a cedat decât unul singur.
Locurile de la care au început jucătorii noștri a doua parte a sezonului, post-Wimbledon:
Romanii in ATP: Horia Tecau 16 (coborare de pe 9), Hanescu 51 (48), Ungur 92 (94), Copil 132 (125), Crivoi 194 (234). Florin Mergea 68 (69)
— Treizecizero.ro (@treizecizero) July 8, 2013
Romancele in WTA: Halep 30 – personal best (de pe 32), Sorana 26 (23), Niculescu 47 (49), Begu 59 (61), Cadantu 80 (87), Mitu 174 (186).
— Treizecizero.ro (@treizecizero) July 8, 2013
Romancele la dublu: Niculescu 50, Begu 57, Raluca Olaru 80.
— Treizecizero.ro (@treizecizero) July 8, 2013
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română