Semifinale Australian Open, preview | Cine ajunge în lupta pentru trofee?

Codruț Baciu | 23 ianuarie 2013

Semifinale Australian Open, preview | Cine ajunge în lupta pentru trofee?

Vestea proastă este că au mai rămas doar 6 meciuri mari și late din Australian Open 2013. Ne referim, bineînțeles,  la turneele de simplu. Vestea bună este că astea 6 au potențial să ne ofere poate cele mai bune povești ale turneului. Să aruncăm, repede, o privire pe semifinale. 

WTA

Azarenka – Stephens (joi, 05:45 AM)

După surpriza produsă azi, Sloane Stephens revine foarte repede pe teren ca s-o întâlnească pe cealaltă mare putere din WTA, în ceea ce promite sa fie un meci cel puţin la fel de interesant precum sfertul americancelor, din care Serena a ieşit şchiopătând. Sloane Stephens este ceea ce se poate numi o jucatoare completă; însă nu setul de calităţi uimeşte neapărat, ci vârsta la care şi l-a dobândit deja (are 19 ani), aterizând în semifinală parcă de niciunde.  Are lovituri puternice, lungi și diverse, şi nu puţini au fost americanii de pretutindeni care au căzut în admiraţie, sperând la o nouă stea strălucitoare în tenisul lor. Este, într-un fel, acelaşi gen de jucătoare ca şi învinsa Azarenkăi din sferturi, Kuznetzova, doar că mult mai tânără şi, deci, mai înspăimântătoare.

Chinuită de Monica Niculescu, tăvălită serios de Jamie Hampton și școlită pe alocuri de Kuznetsova, Vika a făcut cumva și a ajuns teafără în semifinale, iar acum drumul i s-a deschis larg către un nou meci cu trofeul pe masă.  Este posibil să avem un nou meci strâns, poate chiar de 3 seturi, din care, în mod normal, Azarenka va ieşi învingătoare, datorită, cel mai probabil, unui plus în obişnuinţa de a juca confruntări de anvergură. Dacă o dăm la o parte pe Serena, Aza este, totuși, cea mai puternică din circuit. Iar Serena, ca să vezi, chiar a fost dată la o parte.

Na Li – Sharapova (joi, 04:30 AM)

Este, întâmplător, meciul celor mai bine plătite jucătoare din lume (calculând aici toate câștigurile). Dar ar fi o greșeală să trecem pe planul secund aspectul cel mai important al acestui meci: dintre semifinaliste, sunt și jucătoarele care au obținut, de-a lungul turneului, cele mai convingătoare victorii. Niciuna n-a pierdut vreun set, iar Masha a lăsat adversarelor doar nouă game-uri mari și late în cinci meciuri. Este cel mai mic astfel de număr din 1988 încoace. 

Eliminarea Serenei va avea o influență mare de tot și asupra acestui meci. Atât Li, cât și Sharapova știu că au în față o oportunitate imensă, iar trofeul, care părea ca și acontat de americancă, e din nou abordabil. Chinezoaica joacă pe banii casei, cum s-ar zice. A reușit un turneu foarte solid, și-a asigurat urcarea pe locul 5 în clasamentul post-Australian Open, este la a 3-a semifinală din ultimii 4 ani la Melbourne: ca atare, n-are prea multe de pierdut cu Sharapova. La rândul ei, rusoaica păstrează șanse să plece de la Melbourne și cu locul 1, ceea ce se va produce în cazul în care ea se califică în finală, iar Azarenka, nu. Celelalte variante pentru primul loc? În cazul unei finale Azarenka-Li, Aza păstrează primul loc, în cazul unei improbabile finale Li – Stephens, lider va trece Serena.

La meciurile directe, Maria conduce cu 8-4, ea nepierzând vreodată un set măcar pe hard outdoor în fața lui Li. Pentru asta, plus pentru felul în care lovește mingea la acest turneu și foamea de victorii pe care o arată, Sharapova trebuie creditată cu prima șansă.

ATP

Federer – Murray  (vineri, 10:30 AM)

Federer – Murray, probabil cea mai aşteptată semifinală a Openului Australian,  va avea ca punct de plecare h2h-ul dintre cei doi, favorabil încă lui Andy, cu 10-9. Uitându-ne peste cele aproape două săptămani scurse, putem observa că rutele parcurse de favoriţii 2 și 3 până în penultimul act sunt destul de diferite. Pentru Murray, împrejurarea fericită de a juca împotriva unor oponenţi mai accesibili s-a transformat, în unele momente, în corvoada de a performa în miezul zilei, atunci când soarele este mai puternic. Un caz clasic de „nu le poți avea pe toate”. Puţin probabil ca asta să-l afecteze vreun pic, totuși, împotriva lui Federer; în schimb, ceea ce s-ar putea să-l  facă să intre ceva mai greu în meci este chiar lipsa unui adversar mai greu până acum – un alt considerent fluturat de fiecare dată în acest tip de circumstanţe, unul la fel de improbabil.

Federer poate fi socotit jucatorul ce pleacă cu şansa a doua în acest meci, iar asta nu din cauza celor 5 seturi jucate cu Tsonga, în sferturi. Noul Murray pe hard a progresat suficient cât să răspundă ’prezent’ oricărei lovituri propuse de Federer. Şansa elveţianului ar putea fi, ca de fiecare dată când are de făcut faţă unuia din cei 3 mari rivali, atacarea fileului. E mai uşor de zis decât de făcut, pentru că, lui Roger, deşi îi place şi ştie cum să o facă, i se întâmplă să fie pasat mai mult decât îi convine sau decât este obişnuit. Câştigarea primului set pare a fi vitală pentru Federer în a câştiga semifinala.

Djokovic – Ferrer (joi, 10:30 AM)

În 2004, în turul 2 al turneului de la București, doi jucători au luptat trei seturi echilibrate pentru un loc în sferturile de finală. Mai bine de opt ani mai târziu, cei doi joacă pentru un loc în finala Australian Open. Da, Novak Djokovic și David Ferrer s-au întâlnit pentru prima oară în România, într-o epocă foarte îndepărtată de realitatea zilei de azi. Pe atunci, Nole nu era decât un tip promițător, iar David încerca să-și facă un nume. Și tot de pe atunci, din prima parte a rivalității celor doi, datează și majoritatea victoriilor lui Ferru, cinci la număr. Cea mai recentă dintre ele s-a petrecut în 2011, la Turneul Campionilor, la acel turneu la care Djokovic era prea obosit după un sezon excepțional.

Este al doilea Slam consecutiv în care Nole și Ferru se întâlnesc într-o semifinală, după US  Open de anul trecut, când sârbul a câștigat în patru seturi, 2-6, 6-1, 6-4, 6-2.  De altfel, de la emergența lui Djokovic din ultimii ani, spaniolul a găsit tot mai greu soluții la armele lui Novak, elocventă fiind, în acest sens, reacția lui David după cel mai recent meci direct, cel neoficial de la Abu Dhabi: “Prea bun pentru mine!”

Ambii au avut emoții mari înainte de a ajunge în semifinală, Nole, cu Wawrinka, Ferrer, cu Almagro, armele lor defensive de excepție inspirându-ne spre un articol pe care îl puteți citi aici. Lesne de spus că Djokovic are prima șansă, fără doar și poate. Muncitor și tenace cum îl știm, Ferrer va alerga de două ori cât va fi nevoie și nu-i va face însă niciun cadou, așa că liderul mondial va avea de tras pentru calificare, mai ales în primele două seturi. Ar fi însă un adevărat șoc dacă n-o va obține.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi