Cât de importantă este tehnologia pentru sport?
Este absolut evident faptul că tehnologia a făcut posibile unele performanțe care, nu mai departe de acum 15 ani, erau foarte greu de imaginat. Echipamentul s-a îmbunătățit constant, însă este evident că nu doar echipamentul este responsabil pentru progresul sportivilor. Stilul de antrenament, alimentația, recuperarea fizică, toate stau la baza progresului în aproape toate sporturile. Câteodată, efectele nu sunt neaparat cele mai bune, din păcate.
Există multe voci care spun că spectaculozitatea suferă în multe sporturi pentru că antrenamentele se concentrează mult mai mult pe forță. Indiferent cât de talentat este sportivul, nu este relevant dacă nu poate termina cursa / meciul în forță. S-a văzut acest lucru chiar și la sporturile de echipă, Campionatul Mondial de Fotbal din 2014 a oferit multe surprize - echipe foarte puternice fiind eliminate din faza grupelor, unul dintre motivele principale fiind epuizarea fizică dupa niște campionate interne foarte solicitante. Este din ce în ce mai greu să se mai întâmple ce făcea Ronaldo pe teren cu 15 ani în urmă, din cauza creșterii formei fizice la nivelul întregii echipe. De fapt, s-a observat la Mondialul brazilian că talentele individuale nu au mai ieșit atât de mult în evidență ca în alți ani.
Chiar și în tenis se vede diferența - este din ce în ce mai greu pentru un jucător să susțină în mod constant un joc bazat pe o avansare la fileu. Rezistența fizică și viteza de joc au crescut enorm, și, coroborate cu încetinirea suprafețelor, au schimbat complet fața jocului de tenis comparativ cu cel din urmă cu câteva decenii, transformându-l într-unul aproape exclusiv de pe spatele terenului. Cum tenisul e un business dependent de spectacol, evident că mai devreme sau mai târziu se vor lua măsuri - probabil se va schimba dimensiunea sau greutatea mingilor.
Poate nu este o fază critică acum, dar sunt sigur că va deveni, în momentul în care accidentările vor deveni din ce în ce mai dese. Asociațiile de reglementare vor fi obligate să rezolve problema “supraîncălzirii fizice” prin ajustarea regulamentelor.
Totuși, din punctul meu de vedere ca inginer, impactul calculatoarelor în sport este încă mic.
De ce?
Există un singur sport care se bazează pe calculatoare și acela este Formula 1. Există și o explicație foarte simplă, rezultatul cursei depinde de cum evoluează mașina și cum o poate controla pilotul. Pilotul și mașina fac un corp comun, în care orice milisecundă contează. Din acest motiv, toți parametrii sunt analizați (cei mai importanți, în timp real), iar comportamentul mașinii la acțiunile pilotului este ajustat de multe ori de la boxe.
ÎIntr-o mașină de Formula 1 există peste 200 de senzori, iar în fiecare cursă echipele colectează mulți terrabytes de date. De fapt, echipele ar colecta chiar și mai multe date, dar există limitări tehnice legate de lățimea de bandă necesară transmiterii datelor la boxe. Evident, odată colectate, aceste date sunt valoroase pentru foarte mult timp - se prelucrează și sunt folosite în simulări. Din acest motiv, echipele de Formula 1 sunt într-adevăr foarte competitive tehnic - cele mai multe folosesc Cloud-ul și ultimele tehnologii de transmisie a datelor.
Din câte știu, nu există limitări legate de colectarea și de analiza datelor, însă sigur în timpul cursei nu se pot efectua modificări. Oricum, să nu uităm că Formula 1 a trecut și ea prin foarte multe schimbări, performanțele mașinilor au fost ajustate de câteva ori pentru a coborî riscul accidentelor. Corpul uman, din păcate, nu poate fi optimizat în același ritm cu mașina.
Știu că există mulți care nu îi consideră pe piloții de Formula 1 sportivi - în fond, conduc o mașină. Uită că aceștia trebuie să aibă reacții, mental și concentrare (la un loc) mai bune decât în orice alt sport. Nu mai discutăm de accelerațiile chiar și de 5G pe care sportivul trebuie să le suporte.
Formula 1 are multe variabile controlate și optimizate. Dar sporturi ca atletismul?
Atletismul este la polul opus. Complexitatea sportului este redusă și, aparent, sunt puține măsuri care pot fi luate pentru optimizare. De exemplu, recordul mondial la săritura în lungime bărbați rezistă din anul 1991 și este puțin probabil să fie doborât prea curând.
Acum vine partea interesantă. Chiar și săritura în lungime poate fi optimizată analizând computerizat datele. Poate nu se poate trece așa ușor de recordul mondial, dar mai mulți sportivi pot ajunge la performanțe apropiate.
Dacă nu există o parte mecanizată în sport, atunci corpul uman și-a atins deja limitele?
S-au calculat limite fizice pentru diverse sporturi - îmi aduc aminte că pentru alergat 100 m s-au calculat de mai multe ori limite care, între timp, au fost și depășite de Usain Bolt. Așa cum oamenii au evoluat la poziția bipedă, este posibil să evolueze și anatomic pentru a putea alerga 100 m în 5 secunde.
Este posibil, dar improbabil, și aș vrea să fac o paranteză aici. Deși vorbim despre sport și super performanțe, pentru cei mai mulți oameni apariția mașinilor este nefastă din perspectiva formei fizice. Fără dușmani naturali și fără motive puternice să se folosească de forța fizică, din punct de vedere genetic mai degrabă ne îndepărtăm de idealul 100 m în 10 secunde. Lumea prezentată în filmul de animație WALL-E nu este chiar atât de SF pe cât pare la prima vedere.
Este greu să îmbunătățești alergatul viteză pentru că, aparent, sunt foarte, foarte puține intrări care pot fi influențate. Aparent doar. Realitatea este că intrările sunt atât de subtile încât este necesară analiza computerizată. Analizând pasiv chiar cea mai bună cursă a lui Bolt se pot observa diverse momente de inconsistență care corectate ar genera un timp mai bun.
Tenisul este însă un sport mai complex și prin urmare sunt foarte multe lucruri care pot fi optimizate.
Ce este analiza pasivă?
Este, de fapt, vorba despre monitorizarea pasivă. Monitorizarea pasivă se bazează pe observație - adică se observă ceva ce s-a întâmplat deja. Dacă ne referim la exemplul cu alergatul, chiar și această monitorizare pasivă are relativ puține surse de input, de regulă se bazează pe o banală înregistrare video.
Monitorizarea activă este mult mai interesantă, deoarece se bazează pe simularea unor condiții și urmărirea reacțiilor cauză - efect.
Monitorizarea pasivă își face simțită deja prezența în sport, însă, deocamdată, datele adunate sunt foarte puține, dintr-un motiv pe care îl vom discuta în cele ce urmează.
WTA a anunțat în Singapore că antrenorii vor avea voie să vină cu tableta pe teren în timpul meciului și să se folosească, împreună cu jucătoarele, de datele puse la dispoziție de sistemul WTA.
Este vorba de o monitorizare pasivă, cu factor observator extern. Dacă ar fi să punem un progress bar pentru ce se poate face, putem spune că prin această idee a WTA se avansează la 1%. Ideea este să se ajungă la monitorizarea activă folosită în Formula 1, adică simulare și analiză computerizată. Tehnic, este mai complicat decât în F1, deoarece modelul uman este mai complicat decât automobilul - nu răspunde atât de repede la stimuli, este susceptibil la perturbații, iar numărul parametrilor este mult mai mare.
Care ar fi pașii următori în această analiză computerizată?
În mare, ar fi:
Antrenorul va fi în mare parte înlocuit?
Să vedem întâi care sunt limitările antrenorului. Antrenorul poate observa diverse detalii și îndruma sportivul, dar acest lucru se întâmplă la nivelul care poate fi urmărit de mintea umană. Ea poate analiza un număr limitat de parametri, cu o anumită doză de subiectivism și într-un interval de timp foarte limitat. Folosind un sistem computerizat la sfârșitul unui meci de tenis am avea câțiva zeci de gigabytes de date, care, odată analizate, vor oferi detalii surprinzătoare și, poate, diferite față de concluziile antrenorului.
La un anumit nivel, este posibil ca antrenorul să fie înlocuit, dar în niciun caz la vârf. Calculatorul poate chiar face planul de antrenament, dar optimizarea priorităților în antrenament este greu de făcut de către un sistem de calcul. Cel puțin în prima fază, calculatorul va deveni o unealtă de bază a antrenorului. Să nu neglijăm nici aspectul psihologic - calculatorul poate spune ce trebuie făcut, dar nu este neapărat necesar să se și întâmple. Cineva trebuie să se asigure de acest lucru.
Când se vor întâmpla aceste lucruri?
Deocamdată, există niște limite tehnice, care vor fi însă depășite în următorii 3-4 ani. Pentru a putea monitoriza complet activitatea sportivului trebuie ca senzorii să nu influențeze performanța. Încă nu suntem acolo, chiar și acum se poate face un astfel de setup, însă relativ complicat și cu costuri mari.
Al doilea obstacol este uman. Estimez că tehnologia necesară va fi disponibilă cu mult timp înainte să apară dorința folosirii ei pe scară largă. Să nu uităm că este nevoie de validare - este puțin probabil ca antrenorii să încerce să o folosească, atâta timp cât nu există povești de succes pe care să le ia drept model. Deci adopția va fi graduală și va necesita probabil mai mult de 10 ani. Este posibil ca tehnologia să fie adoptată în prima fază de amatori și de sportivii profesioniști, cei care nu își pot permite serviciile unui antrenor.
Cum va arăta sportul peste zece ani? Avantaje și dezavantaje
Cred că se vor întâmpla foarte multe lucruri bune. Anterior, am tot menționat ce se întâmplă la vârf, dar am neglijat aspectul cel mai important. De exemplu, în tenis există un număr limitat de sportivi profesioniști, dar există milioane de oameni care joacă tenis din plăcere. Cred că aceștia vor fi foarte fericiți. Își vor putea îmbunătăți stilul de joc mult mai ușor, își vor putea urmări evoluția, vor ști foarte precis ce greșesc și unde. Acest lucru nu se poate acum decât cu un antrenor. Implementarea tehnologiei pe scară largă va înlătura acest impediment. Nivelul de competitivitate va crește, sportul va fi mai amuzant. Toate, folosind un dispozitiv mobil și câțiva senzori montați pe corp și în afara terenului.
Folosind aceste metode de antrenament cu copii, care răspund mult mai rapid la stimuli, vor apărea generații de super jucători mai inteligenți și mai puțin expuși accidentărilor. De ce mai inteligenți? Pentru că creierul va deveni factorul decisiv, cel care face diferența. Tactica devine mult mai importantă în meci, deoarece “mașina”, corpul adică, va fi mai bine optimizată să răspundă comenzilor.
Antrenorii vor greși mai puțin, iar sportivii vor face mult mai puține lucruri inutile, poate cu impact negativ pe termen lung. Cu ajutorul simulărilor, adică folosind modele virtuale, nu va mai fi nevoie să se investească mult timp în idei cu impact minimal.
Așa am ajuns la accidentări. Acestea vor fi mai puține, pentru că se va putea monitoriza în timp real ce se întâmplă cu corpul. Părțile expuse se vor antrena mai bine, iar în cazul în care apar probleme, se va opri activitatea înainte de apariția problemelor greu recuperabile. În plus, având acces la asemenea date, fizioterapeuții vor putea construi programe de recuperare axate pe istoricul subiectului și pe tipul de probleme pe care trebuie insistat.
Să nu uităm sporturile de echipă, în care sincronizarea este mai mult decât vitală. Cel mai probabil vor fi interzise metode electronice de sincronizare în timpul meciurilor, dar folosind astfel de metode la antrenament se pot crea reflexe noi.
În consecință, cred că folosind puterea de calcul se pot realiza foarte multe îmbunătățiri.
Există și un aspect negativ de care mă tem cel mai mult și anume factorul uman. Din păcate, orice tehnologie poate deveni destructivă atunci când este folosită în mod incorect. Cele mai mari riscuri aici sunt, probabil, forțarea timpului de reacție la stimuli și selecția timpurie a sportivilor pe baza acestui criteriu. Un al doilea pericol important este că aceste date să ajungă publice și practic calculatorul să construiască modele de meciuri (ce trebuie făcut pentru a câștiga următoarea confruntare). Se va întâmpla oricum, dar având toate datele oamenii vor juca pentru a face plăcere calculatoarelor. Glumesc, ar mai fi și alte lucruri, dar nu vreau să închei într-o notă pesimistă. Cred, totuși, că oamenii vor folosi tehnologia inteligent și responsabil.