Obsesia olimpică
2015 e an preolimpic. Iar cum majoritatea sporturilor trăiesc în cicluri olimpice – scoatem din ecuație în primul rând fotbalul, care trăiește după cu totul și cu totul alt bioritm, și sporturile neolimpice, auto-moto sau popularele discipline nord-americane – 2015 este trambulina a cărei bătaie te poate propulsa pe podiumurile de la Rio de Janeiro. Sau, dimpotrivă, te poate face un simplu turist ce-și face selfie-uri pe plajele Copacabanei, dacă nu, mai rău, un spectator, printre alte sute de milioane, în fața televizorului din sufragerie.
Sunt rare cazurile de campioni care reușesc să bifeze două-trei olimpiade de-a lungul unei cariere. Și sunt infinit mai puțini cei pe care cea mai mare întrecere sportivă a lumii îi prinde, atunci, exact atunci, în vârf de formă sau într-un context competițional favorabil.
Tocmai de aceea, încă de tineri, marii sportivi sunt crescuți în acest cult inițiatic al ciclurilor olimpice. Nu se știe când mai prinzi ocazia să ajungi acolo. Și atunci fiecare olimpiadă e văzută ca o șansă într-o viață. Ceva ce nu se poate rata.
Sunt sporturi care au anual - sau măcar din doi în doi ani - în agendă câte un turneu de Cupă Mondială sau câte un Campionat European. Sunt, de pildă, gimnaști cu palmarese doldora de medalii “light” (Larisa Iordache are cinci medalii europene de aur și șapte medalii de aur de Cupă Mondială) care tânjesc, însă, după marea, după definitiva consacrare: un aur olimpic.
Sunt echipe care se construiesc – iar Octavian Bellu și Mariana Bitang au făcut asta de mai multe ori – cu gândul la olimpiada de la capătul ciclului. Sunt lideri de echipă, precum aceeași Larisa Iordache, aleși special pentru a fi în plină maturitate sportivă pentru olimpiada care vine…
Pentru majoritatea sporturilor, chiar și pentru cele cu bursă bună, Olimpiada e competiția-caviar. Aici e toată atenția lumii, aici sunt marii sponsori, aici începe legenda. Aici e visul pentru care merită să sacrifici patru ani din viață.
În lungul ciclu olimpic, anii preolimpici, anii de dinaintea marilor evenimente, sunt întocmai ca anii ce trec între inelul de logodnă și verigheta de căsătorie. Sunt exact pe dos de cum ar trebui să fie. Sunt ani de teamă amestecată cu speranță.
Super-tacticizarea: trendul anului 2015 în sporturi
Anii preolimpici sunt ani atipici. Sunt ani de bifat baremuri, ani de bifat competiții de calificare. Dar sunt și ani de dozat efortul, sunt și ani de pus la punct strategii, ani de studiu intens a slăbiciunilor și atuurilor adversarilor. Sunt chiar ani sacrificați de dragul performanțelor visate la olimpiadă. Sunt ani în care orice indispoziție sau accidentare va fi tratată numai și numai cu gândul la anul care vine. Sunt ani de abandonuri-surpriză sau de reveniri spectaculoase.
2015 nu face excepție. Va fi și el un an atipic. Un an plin de surprize și de imprevizibil, mai cu seamă în sporturile olimpice. Vom vedea în 2015 – iar acesta e un exercițiu care merită urmărit! – topuri și clasamente competiționale care vor fi flagrant infirmate de podiumurile de la Rio de Janeiro.
Principalul trend, principala cheie de lectură a lui 2015 în sporturile olimpice va fi super-tacticizarea. Lunile rămase până la Rio 2016 sunt ca o cursă de 5.000 de metri în care ai nevoie de iepuri buni și fideli, ai nevoie de o ideală poziționare în pluton, ai nevoie de multă înfrânare pentru a nu țâșni prea devreme, ai nevoie de de nervi tari, ai nevoie de un impecabil dozaj al energiei și desigur, de entuziasm și inimă pe ultima linie dreaptă. 2015 înseamnă primii 3.000 de metri ai cursei spre medalia de aur.
Indiferent care vor fi ele, rezultatele lui 2015 vor fi validate de rezultatele lui 2016. Cei mai mulți dintre campionii lui 2015 vor fi repede uitați, campionii lui 2016 vor intra definitiv în istorie. C-așa-i în “sporturi” ☺.
*
Patience și Fortitude. Așa i-a botezat, în anii ’30, primarul Fiorello LaGuardia pe cei doi lei ce străjuiesc, bățoși, intrarea de pe 5th Avenue în Biblioteca Publică din New York. Răbdare și Dârzenie. În plină Depresie, Patience și Fortitude, răbdarea și dârzenia i-au ajutat pe americani să o scoată la capăt.
În “Sutton”, ultima sa carte, apărut[ recent în România, JR Moehringer, stilistul fabulos din spatele celebrei autobiografii a lui Andre Agassi, duce din nou metafora asociată sportului în elita rarefiată a marii literaturi. Vorbind în “Sutton” despre ei, despre Patience și Fortitude, JR Moehringer ne împrumută cea mai frumoasă metaforă pentru anul sportiv 2015. Răbdare și Dârzenie. Cei doi lei ai mei pentru 2015.
Trei trenduri de urmărit în 2015
Dez-amatorizarea sportului. Tehnologia va fi tot mai importantă în sport, iar efectele bunei puneri a ei în slujba performanței - tot mai vizibile. Folosite deja la scară largă în Statele Unite ale Americii, noile tehnologii de monitorizare a performanțelor și acțiunilor sportivilor în timpul antrenamentelor și al meciurilor s-au consacrat definitiv o dată cu demonstrația de forță a Germaniei conduse de Joachim Low la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia.
În vreme ce în prima ligă de fotbal din România peformanța individuală e evaluată “ochiometric” de antrenori, fiind infirmată, adesea caraghios, de statisticile comandate de televiziunile care transmit meciurile, managerii de top din lume folosesc tehnologia pentru a crește calitatea judecăților tehnico-tactice pe care le fac înaintea marilor meciuri.
Ca și în media și în alte industrii de mare vizibilitate, tehnologia e pe cale să schimbe radical lumea sportului. Nicicând până acum un antrenor nu a avut atuuri mai serioase pentru a-și cunoaște echipa și adversarii și pentru a face mare performanță și nicicând până acum publicul nu a avut mai multă informație care să-i fortifice atitudinea critică. La intersecția celor două direcții e imperativul profesionalismului dus la extrem. Din fericire, e tot mai puțin loc pentru amatorism. Tot mai mulți antrenori tineri confirmă în sportul mondial, iar asta ține foarte mult de variabila adaptării la nou. No country for old (fashioned) men...
Intimizarea sportului. Mai mult ca oricând, avem, ca spectatori, acces la momente dintre cele mai intime din viața sportivilor. Prin conturile de Instagram și Facebook, sportivii ni se dezvăluie așa cum nu i-am văzut decât rareori, pe vremuri, în reportaje exclusive de presă. Sportivii ne duc cu ei în culisele antrenamentelor, ne scot la un vin bun alături de prietenii lor, ni se arată tandri în mijlocul familiilor, comentează live evenimente la care ne uităm și noi, iau poziții publice pe teme din cele mai variate, anunță sau scapă informații de primă pagină despre viețile lor. E un trend de intimizare a sportului care va continua în 2015 și care va redesena dramatic, cât de curând, relația spectator – media – sport star. După ce i-a luat felii mari din tortul de publicitate, online-ul îi suflă acum presei “clasice” și conținut. Se anunță meciuri interesante pentru media în anii care vin…
„LeBron-izarea”. Revenirea marelui star al baschetului nord-american LeBron James la Cleveland Cavaliers (adică acasă), după seria impresionantă de succese cu Miami Heat, a dat naștere unui nou curent: “LeBron-izarea”. Fernando Alonso (F1) și Fernando Torres (fotbal) sunt alte nume mari pe lista “come-back”-urilor din 2014 pe care le vom vedea în 2015. Sportul se hrănește din povești, iar “come-back”-urile sunt cele mai savuroase dintre ele. Cei care vor reveni în top cu „vechile iubiri” își vor asigura partea lor de legendă în frumoasa istorie a sportului.
Sportivi români de urmărit în 2015
Dacă la Londra 2012, România a câștigat 9 medalii (2-5-2), cel mai slab bilanț de la JO din 1952 încoace, la Rio 2016, perspectivele sunt și mai sumbre. Practic, în lipsa unei bune organizări și susțineri a activității olimpice, suntem la mâna talentului nativ al sportivilor noștri.
2015 va însemna pentru sportivii noștri o lungă cursă pentru calificarea la Rio de Janeiro 2016. Miza e să ducem în Brazilia peste 100 de sportivi, majoritatea în sporturi individuale. Dintre echipe, doar la polo masculin și handbal feminin avem șanse reale de participare.
Merită să urmărim în 2015, cu speranțe pentru 2016, echipajul Dumitrescu – Mihalachi la caiac-canoe (campioni mondiali la 1.000 m), echipajele de canotaj academic, echipa de gimnastică artistică (lider Larisa Iordache), echipa de handbal fete (care, deși dezamăgitoare adesea, are, totuși, potențial), echipele de spadă fete (lider Ana Maria Brânză) și spadă băieți (lider Tiberiu Dolniceanu), echipa de tenis de masă fete și, desigur, evoluția la tir a lui Alin Moldoveanu, marea noastră surpriză de la Londra.
(Grupaj realizat cu contribuția jurnalistului și statisticianului Dan BODEA)