Să scrii despre viitorul Simonei Halep în 2015 e la fel de riscant ca și cum ai încerca să te faci remarcat pe un stadion arhiplin, în care oameni de toate felurile strigă, se agită și se manifestă într-o singură voce, în speranța că echipa lor favorită va înscrie golul atât de necesar. Nu asta facem cu toții, la urma urmelor, zi de zi? Nu ne gândim împreună la Simona, ori de câte ori intră pe teren, ori de câte ori apare la televizor sau e amintită într-un articol? Nu facem cu toții calcule, desfacem scenarii, analizăm probabilități și găsim explicații inclusiv la lucruri care nu mai trebuiesc explicate? Nu ne imaginăm cum va fi ziua cea mare, când ea va fi în vârful piramidei, și speculăm cât mai e de mers până acolo? Nu ne topim cu toții după ea și după viitorul ei, pe care abia dacă mai avem răbdare să-l așteptăm, în speranța că ne va colora prezentul nostru? Nu cu toții facem, la urma urmelor, predicții despre Simona? Nu știm noi sigur ce ar trebui să facă, unde ar trebui să joace, ce ar trebui să schimbe, cu cine ar trebui să lucreze? Nu știm noi sigur că nu va ajunge niciodată sus, ba stai, ca va ajunge, ba nu, că va ieși din Top 10, ba nu, că va rămâne? Nu e ea, de fapt, cel mai interesant lucru care se petrece acum în România?
În cele câteva turnee mari pe care le-am petrecut urmărind-o de la câțiva pași, m-am convins de tot ce îmi trebuia să mă conving: Simona e pe bune și va fi pe bune acolo sus pentru mult timp de acum înainte. E singurul trend care mi se pare absolut indiscutabil în ce-o privește pe ea, nu numai pentru 2015, ci și pentru anii următori. Toate celelalte, inclusiv cele de mai jos, sunt nuanțe care completează convingerea de mai sus.
2015 va fi anul în care, în sfârșit, vom înceta în a ne mai minuna că o româncă e pe podiumul tenisului mondial
La mijloc de 2013, când a început furtuna, ne-a luat pe toți pe nepregătite. Simona a apărut de nicăieri și a înșirat șase titluri consecutive înainte să apuce cineva să-și revină din uluială. În același timp, progresul în clasament a venit lent, dar dulce. Din preajma locului 60 și ceva, Simona a sărit bornă cu bornă, intrând în premieră în Top 30, 20 și apoi, până pe 11 la finalul anului. În 2014 s-a produs marele salt, iar Simona a început să răspundă pozitiv la aproape orice întrebare i s-a pus: finală de Slam, titlu important, constanță, victorie la numărul 1, alte finale. Toate, bifate. De acasă, fanii s-au bucurat necontenit, dar au continuat să se frece la ochi a neîncredere. Nu poți să-i blamezi. Într-o țară în care performanța sportivă de vârf e accidentală, iar repetiția ei, aproape de neimaginat, într-o perioadă în care sportul românesc traversează vremuri crunte, fatalismul n-avea cum să nu lovească. Ne-a venit greu să credem că o româncă poate ocupa locul 2 în lume și poate juca o finală de Grand Slam, ne-a fost dificil să accceptăm că ea aparține acelui loc, pentru că generația care o urmărește acum pe Simona nu avea alte povești de succes similare la care să se raporteze. Această minunare în grup va înceta însă, în 2015, pe măsură ce fanii se vor ajusta și obișnui cu statutul de top 3 al Simonei, la fel cum însăși Simona se va ajusta la statutul ei.
2015 va fi anul în care Simona va intra ca una dintre principalele favorite la titlu în orice turneu la care se înscrie. Și va fi percepută ca atare.
E o consecință directă a evoluției Simonei din anul anterior: creșterea așteptărilor. Simona va fi percepută drept favorită și va fi player to beat, și asta indiferent de categorie, indiferent de importanță, indiferent de suprafață, indiferent de formă. Inclusiv, da, inclusiv la turneele de Grand Slam, următoarea mare ștachetă pe care Simo trebuie să o sară. “Una din principalele favorite” nu înseamnă, firește, că le va și câștiga. Înseamnă că Simona are jocul și pachetul necesar să nu-i mai fie teamă de nimeni, iar în contextul potrivit, să meargă all the way într-un turneu.
Indiferent că va câștiga sau nu un Slam, popularitatea Simonei va continua să crească.
Simona este deja una dintre cele mai plăcute tenismene din lume, la concurență cu Aga Radwanska, jucătoare cu care și-a împărțit o serie de premii în acest sens. Cele mai importante voci zona de media și specialiști - de la comentatori la foste mari campioane - au descris-o ca pe o apariție caldă și proaspătă și au îmbrățișat-o în comentariile TV sau în analizele de pe site-urile de specialitate, unde Simona a fost, parcă, protejată și privită cu mult drag. Dar asta n-ar fi avut o importanță prea mare dacă publicul care merge pe arenele de tenis n-ar fi validat acest proces. De la Paris la Londra și apoi în Singapore, Simona a fost preferata fanilor de pe Chatrier, Centre Court sau Sports Hub. Oameni străini i-au scandat numele de parcă le-ar fi reprezentat țara, iar românii s-au înghesuit să o urmeze și la capătul lumii. Orice consumator obișnuit de tenis știe și observă, zi de zi, în Social Media cât de mare e numărul străinilor care o urmăresc febril pe Simona. E de așteptat ca acest trend să se consolideze în 2015. Un eventual succes într-un Slam îi va multiplica popularitatea româncei la cote greu de închipuit chiar și acum.
Jocul ei se va rotunji, iar Simona va căpăta și mai multe arme, va deveni mai agresivă
Bazat pe instinct și pe talent nativ, tenisul Simonei are în continuare foarte multe zone în care poate fi îmbunătățit. În intersezon, Halep a continuat să lucreze la serviciu, iar prima apariție oficială a confirmat că s-au făcut pași importanți. Românca a lucrat și la sală, confirmându-și o altă promisiune făcută la finalul anului trecut, când a anunțat că-și dorește să adauge mai multă forță în jocul ei. Urmând, de la distanță, modelul de peste ani al lui Nadal, alt jucător care a făcut progrese fantastice față de varianta 1.0, Simona va continua să treacă de la un compartiment al jocului ei la altul în căutare de îmbunătățiri care să-i întărească jocul ei de bază. Jocul de bază este nivelul de la care un jucător pornește un meci de tenis și la care se revertează atunci când lucrurile mai elevate (passinguri, volee și alte asemenea) nu mai funcționează din varii motive. Este temelia jocului de tenis, colecția tuturor loviturilor basic pe care le poți executa foarte bine și noaptea-n somn, jocul cu care poți câștiga și într-o zi mai proastă.
Jocul de bază al Simonei este solid, echilibrat și fluent, bazat pe o tehnică superbă și asortat cu cea mai bună deplasare din circuit și cu un joc de picioare stelar. El, jocul de bază, n-o să dispară nicăieri, de aceea spuneam la început că Simona va rămâne în partea superioară a ierarhiei pentru mult timp de acum înainte.
2015 o va găsi pe Simona căutând și găsind un plus de agresivitate în joc, o reîntoarcere la jocul din 2013, după ce unele pasaje din sezonul trecut a găsit-o jucând mult prea în spatele baseline-ului. De fiecare dată când a rămas pe baseline și a intrat în teren, Simona și-a deschis neobosită și neostoită faimoasele unghiuri pe care le pomenește pe bună dreptate în fiecare interviu și care o fac o jucătoare atât de greu de parat. Cu mai multă forță și mai multă agresivitate în jocul ei, cu un serviciu îmbunătățit și cu curajul pe care îl arată atunci când joacă punctele importante, Simona își va putea rezolva multe din problemele de matchup pe care le are cu rivalele ei din WTA.
O va învinge, în sfârșit, pe Sharapova
Asta nu-i un trend, ci mai degrabă ceva inevitabil. Presupunând că se vor întâlni de un număr rezonabil de ori, e aproape imposibil ca Simona să nu rezolve șarada Sharapova. A fost foarte aproape în 2014, și, cum am mai scris, rivalitatea celor două nu e deloc disproporționată, ci echilibrată și fascinantă prin contrastul țipător de stiluri și personalități.
Dar “s-o bată, dom’le, pe Sharapova” nu e într-atât de important, la finalul zilei. Sau e, dar nu e cel mai important. Simona trebuie să-și câștige meciurile, indiferent cine e dincolo de fileu, să-și câștige turneele, indiferent cine e pe traseu, nu să caute revanșe. Miza Simonei nu trebuie să fie doar un adversar, ci premiul cel mare, iar asta e o lecție pe care o poate învăța chiar de la Sharapova.
Va sta mai sănătoasă și-și va selecta cu mai multă grijă programul. Bucureștiul e în pericol, Fed Cup, nu.
Bineînțeles că nu poți să prezici accidentările, dar prezumția de mai sus se leagă mai degrabă de pregătirea de iarnă a Simonei și de declarațiile ei de intenție. Legat de program, va fi foarte dificil ca Simona să mai joace anul acesta la București, iar fanii care intenționau să o vadă ar trebui să fie primii care să înțeleagă că nu mai e în interesul ei. În schimb, Simona are în față o oportunitate în Fed Cup, unde poate ajunge mai ușor aproape de trofeu decât alte jucătoare din generația ei.
De asemenea, “programul” înseamnă și că va deveni tot mai atentă cu aparițiile și cu angajamentele pe care și le asumă.
Va deveni tot mai sigură pe ea în raportul cu presa și asta o va ajuta să-i convingă pe criticii ei că are un discurs nu plictisitor, ci direct și coerent.
E nevoie de timp ca să cadă acest mit, sau pur și simplu, e nevoie ca Simona să fie studiată mai cu atenție, nu superficial. Deja se simte și se vede cum Simona și-a îmbunătățit mult discursul la conferințele de presă în engleză. Cât despre mesajul ei, deși poate fi făcută o argumentație că folosește cuvinte puține, asta nu înseamnă neapărat că are idei la fel de puține. Ca și pe teren, Simona ajunge foarte ușor în miezul problemei și identifică soluția, rezolvând-o, dacă nu la prima întâlnire cu obstacolul, atunci la a doua. Ea elimină înfloriturile nenecesare, într-o permanentă tentativă de a-și simplifica jocul, misiunea sau interviul la care trebuie să răspundă. Dar există frumusețe în simplitate - “less IS more” - după cum există și în eficiență - “talk less, do more”. De asemenea, Simona este foarte coerentă și consecventă când vine vorba de strategiile pe care și le asumă, pe teren sau în afara lui. Odată planul identificat și îmbrățișat, ea nu se va abate de la el.
Există o caracterizare simplă, dar foarte completă, făcută lui LeBron James de unul dintre cei mai mari antrenori din NBA, un rival direct al echipelor la care a jucat James. LeBron e un alt talent nativ de excepție ale cărui decizii sunt adesea comentate la scară largă, iar caracterizarea făcută de Gregg Popovich, un om scump la vorbă și și mai scump la laude, mi se pare că i se potrivește cuvânt cu cuvânt și Simonei: “El (LeBron) e un jucător extraordinar, în sensul că nu e doar atletic, ci e incisiv. Înțelege jocul în felul în care o făceau marii grei ai acestui sport. Știe cu mult mai multe despre ce face și despre ce a avut de făcut decât voi toți la un loc. E un tip de caracter, un om bun, cu o inimă caldă”. Asta-i tot ce trebuie să știm, de fapt, și despre Simona, înainte de a accepta, refractari sau nu, să ne lăsăm cu totul pe mâna ei.
Închei cu un comentariu absolut impecabil lăsat de un străin pe unul dintre forumurile lumii: “Voi, cei care nu sunteți fanii Simonei, puteți să-mi explicați de ce?”.
2015 e anul de la care nu trebuie să avem pretenții. 2015 e anul în care trebuie să facem, înainte să cerem. Să ne luăm singuri, în loc să așteptăm să ni se dea. 2015 e anul în care am putea urma cu toții modelul Simonei.