Acum câteva luni, în timpul ultimului US Open, un amic iubitor de tenis și obsedat de Roger Federer a participat la un joc. Într-un cort comun al Wilson și Nike, amicul meu și amicii lui au încercat să servească ca Federer. Nu la fel de tare, dar în același stil: silueta lor în mișcare să fie confundată, din afara cortului, cu mișcarea lui Roger. Pe picioare, trunchi, brațe, rachetă și gât le-au fost aplicate ventuze cu senzori de mișcare. La fiecare execuție, computerul le arăta exact unde greșesc: aruncarea mingii, retragerea rachetei, curbarea spatelui și împinsul în picioare, totul era măsurat și comparat cu șablonul Roger. După 30 de minute de caznă, cei mai mulți dintre ei s-au apropiat considerabil de modelul elvețian. A câștigat un stângaci, mic de înălțime și plinuț - amicul meu. Pe el l-au confundat cei mai mulți fani din afara cortului cu Roger. Dar povestea nu-i despre reușita lui, ci despre rolul fanilor în industria sportivă.
În complicata lume socială pe care ne-am săpat-o, sporturile au – dacă sunt măsurate cu educația, cultura, religia, profesia și alte preocupări mai serioase – o importanță modestă. Sportul joacă în liga secundă a pasiunilor extra curiculare, a hobby-urilor de după program.
Și totuși, nu multor domenii acordăm la fel de mult timp, atenție și emoție câte acordăm sportului, sau măcar diverselor evenimente sportive, episodic. În istoria televiziunilor, cele mai vizionate programe au fost mereu diverse evenimente sportive. De pildă, recenta finală Super Bowl (NFL), deși modestă, a devenit cel mai vizionat eveniment din istoria televiziunii americane – 111,5 milioane de telespectatori. Precedentul record? Aceeași finală, ediția 2012.
Tot anul trecut, 4,5 miliarde de oameni s-au uitat la cel puțin un joc al Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia; iar Nielsen Media Research estimează că Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, au fost cel mai urmărit eveniment din istoria umanității: aproape cinci miliarde de oameni au văzut măcar o secvență a Jocurilor.
Mai mult decât hobby, sportul este – și asta la nivel internațional – o sprintenă industrie, una care și-a propus să iasă tot mai mult din larga umbrelă a industriei de divertisment și să funcționeze după reguli proprii. Altfel spus, industria asta nu te mai vrea doar spectator. Te vrea sportiv amator.
Sportul nu s-a transformat recent într-o afacere. Era de multă vreme una, însă niciodată nu a fost așa de lucrativă, niciodată nu s-a dezvoltat, ca industrie, atât de accelerat. Iar efectele extinderii business-ului sportiv sunt multiple și importante.
În prim rând, anul 2015 va sublinia și mai apăsat tendința că puțini dintre noi mai urmăresc evenimentele sportive de la start și până la sosire. În schimb, din ce în ce mai mulți consumatori aud (sau sunt notificați), măcar în trecere, de existența evenimentelor sportive importante. Asta nu ne miră, pentru că la nivel internațional, mai bine de jumătate din tweet-urile zilnice (12 din 20) au legătură cu sportul. Iar despre Facebook se spune că e cel mai mare stadion al lumii: jumătate din cei 1,35 de miliarde de membri se declară fani ai unui sport, ai unui sportiv sau ai unei echipe sportive.
Dacă ai impresia că astea-s povești de după graniță (de parcă tehnologia mai recunoaște granițe), află că în România, chiar dacă a fost an electoral, numele unei sportive – Simona Halep – a fost cel mai căutat pe Google. Și exemplele pot alerga mai departe.
Dar discuția nu e interesantă pentru numere și recorduri de audiență, pentru că toate astea țin de modelul IndustrieiDeDivertismentSportiv (IDDS). Și acesta este un model vechi.
A nu se-nțelege că IDDS o să dispară vreodată - nu o va face. Ba chiar va atrage din ce în ce mai mulți bani în viitorul apropiat. Însă pe termen lung, numărul telespectatorilor tradiționali (cei care urmăresc evenimentul de la cap la coadă) nu poate crește prea mult, din simplul motiv că nu mai are spațiu de creștere. Mai ales că mulți fani ai IDDS aleg să participe la spectacolul sportiv doar episodic - scoruri și comentarii live, rezumatul fazelor decisive, share, like ș.a.
În schimb, se va dezvolta ce numim (după bunul plac) IndustriaSportivilorAmatori. ISA se ocupă de lărgirea și diversificarea interacțiunii cu fanii, și își propune să creeze obiceiuri și comportamente profitabile (pentru industria sportivă) la nivel de societate.
Altfel spus, ISA e cea care te vrea sportiv amator, nu doar spectator. ISA vrea să ieși la alergare cât mai des, și pentru asta îți oferă – pe lângă tradiționalul și mereu noul echipament sportiv – aplicații ca Strava sau MapMyRide, ori dispozitive ca Nike+, Adidas miCoach și altele ca ele. Tot ISA te ajută să rămâi motivat în programul de fitness pe care ți-l oferă sub formă de aplicații mobile. Sunt sute, iar bunele tale rezultate pot fi trecute în public, pentru că ISA vrea ca fanii să comunice între ei și să împingă bulgărele la vale.
Chiar dacă sună a distopie orwelliană, nimic nu e de condamnat în drumul industriei sportive. Industria pur și simplu încearcă să ducă sportul mai departe de a fi privit, la a fi practicat, și e pregătită să facă eforturi pentru a-și păstra fanii mulțumiți. Așa ajungem la tine și la mine.
Unde alte afaceri de succes lucrează cu clienți și, în cazul ideal, cu clienți fideli, industria sportivă discută mereu cu fani. Fanii se vopsesc pe față în culorile echipei lor, fanii adoră, iubesc. Către ei există mereu o cale emoțională deschisă. Și chiar dacă industria asta lucrează cu fani dintotdeauna, contactul cu acești clienți perfecți a devenit astăzi o miză pe cât de mare, pe atât de simplă. Și asta din mai multe motive.
Primul se referă la avansul Big Data - adică avalanșa informațiilor statistice – care schimbă, pe lângă sporturi, și experiența fanului de sport.
Acum mai bine de zece ani, echipa de baseball Oakland Athletics (și cartea lui Michael Lewis, inspirația filmului Moneyball) a popularizat ideea de a folosi statistica pentru a forma o echipă câștigătoare. De atunci, o sumedenie de cluburi folosesc datele statistice pentru recrutare, antrenamente și o mai bună comunicare cu fanii. De pildă, corporații fotbalistice precum Bayern Munchen și Manchester United folosesc sisteme (marca SAP) care, imediat după încheierea partidelor, oferă informații precise nu doar despre distanțele alergate de fiecare jucător, dar și despre numărul paselor și reușita lor, fazele periculoase oprite sau lansate, intercepțiile decisive. Totul, aproape instantaneu.
Peste Ocean, sezonul 2013-2014 din NBA a fost primul în care toate echipele au folosit programul SportVU Tracking, un sistem de șase camere care urmăresc simultan atât mișcarea mingii, cât și deplasarea fiecărui sportiv în parte, pentru a genera o întreagă bază de date despre joc și performanța individuală a jucătorilor. Astfel, în sezonul trecut au fost generate mai multe informații statistice decât în toată istoria de 67 de ani a NBA.
Și datele acestea nu ajung doar în biroul antrenorilor, ci sunt folosite pentru sfintele legături cu fanii și corporațiile partenere.
Apoi, dacă ne uităm spre piața echipamentelor sportive, vedem că mare parte a tehnologiilor folosite în sportul de performanță ajung, în formă similară, în plasele fanilor-sportivi amatori: e vorba de tehnologii care mă ajută să am un backhand mai bun (sau să servesc ca Federer), să-mi remediez postura la schi și snowboard, să corectez imediat tehnica de aruncare la coș. Toate aceste tehnologii mobile vor cunoaște creșteri majore, cu estimări care indică vânzări de 19 miliarde de dolari în 2018.
Inovații se petrec și în partea de divertisment a industriei sportive, unde se diversifică în continuare tot ce ține de implicarea fanilor în sporturile lor favorite, iar linia de demarcație dintre tradiționala transmiune televizată și mai moderna interacțiune digitală cu evenimentele sportive preferate va continua să se îngusteze.
Potrivit diviziei Flurry Analytics, Yahoo, utilizarea diverselor aplicații pentru urmărirea evenimentelor sportive a crescut cu 210% anul trecut față de 2013. Și chiar dacă televiziunile aduc câștiguri record din contractele de transmisiune a principalelor campionate sau ligi naționale, 2015 va produce o nouă creștere record pentru platforme ca Netflix, Eurosport Player și altele de-o seamă. Pentru că industria de sport înseamnă implicare și apoi mai multă implicare pentru fani.
Fani care vor să fie mereu conectați la echipele și evenimentele sportive favorite, într-o continuă migrație spre tehnologia mobilă. În 2014, Twitter Amplify a fost inovația. În 2015, va fi norma, și tendința e susținută de canale ca NBA, MLB, MotoGP și chiar ESPN, care distribuie instantaneu fiecare reluare oficială.
Practic, întregi campionate, dar mai ales echipele favorite devin, prin aplicațiile pe care le pun la dispoziția fanilor, mici rețele de socializare pentru cei care iubesc aceleași cluburi sportive. Vom vedea anul acesta investiții majore în astfel de aplicații care, pe lângă rolul informativ, vor urmări să intre în relații mult mai apropiate cu fanii: odată descărcată aplicația și completate datele personale, unii fani primesc cadouri surpriză, mai ales de zilele de naștere: invitații la diverse meciuri, tricouri cu numele lor pe spate etc.
Vremea când marketingul sportiv însemna contractul de milioane de euro sau dolari cu un atlet pentru câteva reclame TV se încheie. Începem să vedem un model complex, care îl integrează mai bine pe sportivul amator. Anul 2015 va fi anul în care industria sportivă se va întoarce decisiv către fani, iar scopul principal e unul: transformarea spectatorului în sportiv amator.
Sigur, a vorbi despre tendințe (chiar și pentru viitorul apropiat ) în vremuri când tehnologia schimbă obiceiuri sociale săptămânal, este a te urca în copac să vezi lumea. Citește, deci, pentru divertisment…
Industria sportivă, pe scurt: