Venus și Serena dau ceasul înapoi, joacă la Melbourne prima lor finală de Slam din 2009 încoace. Și la 16 ani de la prima

Povestea turneului feminin este, fără îndoială, Venus Williams. La 36 de ani, ea revine într-o finală de Grand Slam după opt ani de la precedenta, jucată de asemenea contra sorei ei mai mici, și redefinește, practic, ideea de comeback. În tot acest interval, Venus a fost în situația de a nu ști dacă-și mai poate continua cariera, a coborât în clasament și a făcut pași lenți în drumul înapoi spre partea superioară a ierarhiei. A jucat constant bine și foarte bine în ultimii doi ani, până într-acolo încât a urcat în Top 10, dar o finală de Grand Slam nu mai părea o posibilitatea realistă. Cu atât mai puțin în acest turneu, după un început de an cu accidentare la Auckland. Dar Venus și-a încoronat un parcurs consistent cu o victorie împotriva lui Coco Vandeweghe, cea care eliminase două campioane de Grand Slam în drumul spre prima ei semifinală la acest nivel. Coco a început și acest meci foarte puternic; Venus și-a aruncat în joc întreaga experiență și inteligență, și a întors, treptat, meciul în favoarea ei, după ce a pierdut primul set în tiebreak. Începând cu setul al doilea, Venus a redirecționat majoritatea atacurilor pe backhandul lui Coco, punctul mai slab al acesteia, și a servit eficient, căutând să nu-i ofere prea multe opțiuni lui Vandeweghe pe serviciul al doilea.

Rezistența lui Venus, în special la mingile de break, a început să o ajungă din urmă pe Vandeweghe, ale cărei emoții i-au jucat feste și i-au afectat limpezimea deciziilor. Vandeweghe a concretizat doar una din cele 13 mingi de break avute, procentaj care avea s-o coste, pe măsură ce meciul a avansat. Williams a făcut break-uri în debuturile seturilor doi și trei și nu s-a mai uitat în urmă: 6-7, 6-2, 6-3. Ceva mai târziu, Serena a avut o sarcină mult mai ușoară; Mirjana Lucic-Baroni, una dintre poveștile acestui turneu, a ajuns la ora semifinalei deja consumată emoțional și fizic, ceea ce nu s-a brodat deloc bine cu o Serena incredibil de motivată: 6-2, 6-1 în numai 50 de minute.

Venus devine astfel cea mai în vârstă finalistă de Slam de la Martina Navratilova încoace (Wimbledon 1994). “Am vrut să dictez, însă la felul în care lovește ea mingea, era aproape imposibil. Așa că mi-am propus să controlez punctul indiferent cum. Dacă-i apărare sau un strop de atac, așa să fie. Doar să fiu eu cea care ia punctul la final. E ciudat, pentru că eu niciodată nu joc ca să mă apăr. În același timp, sunt versatilă, pot să mă ajustez, pot să fac ce e nevoie ca să câștig meciul. Sunt confortabilă să nu fiu confortabilă. Chiar dacă mă regăsesc într-o poziție în care nu-mi doresc să fiu, asta n-o să mă dea peste cap”, a spus Venus. 

Veterana americană a sărbătorit ca o puștoaică aflată la prima ei performanță notabilă. Ceva mai târziu a dat o conferință de presă aproape inspirațională. “N-a fost cel mai bun început de an, dar tot timpul încerci să-ți aliniezi toate calitățile și atuurile atunci când contează. Atâta timp cât vei continua să încerci, o să primești o șansă. De aceea sunt aici”.

Întrebată dacă și-a pus vreodată problema că șansa unei finale de Grand Slam nu se va mai ivi niciodată pentru ea, Venus a spus: “Nu, nicidecum, niciodată. Nici în meciurile în care sunt condusă nu gândesc așa. Simt că am controlul situației în fiecare meci. Sigur că meciurile și turneele sunt dificile, greu de câștigat, fizic și mental. E o provocare. Dar sunt mereu gata pentru provocare. Dacă sunt aici, sunt ca să câștig. Suntem la capătul lumii, e un loc îndepărtat unde să vii doar ca să te distrezi. Indiferent de rezultat, trebuie să fii mereu concentrat pe scopul pentru care ai venit aici“

În 2002, Venus apărea în cealaltă finală a ei de la Melbourne. “A fost ceva de genul a battle royale, atât de intensă. Doar că n-am putut să preiau controlul în acea zi. Ea a jucat atât de bine. A fost o zi minunată”, a spus Venus, întrebată de ce-și aduce aminte din acea zi. Are gânduri de răzbunare acum? “Ce înseamnă asta?“, a întrebat Venus. “Dacă îți dorești să câștigi de data asta“, a replicat jurnalistul. “Oh, Doamne, da, bineînțeles“. “Și atunci, e un sentiment de răzbunare?”, a insistat acesta. “E un cuvânt pe care nu-l folosesc niciodată”. 

În vreme ce media are dificultăți în a găsi noi cuvinte și metode prin care să descrie rivalitatea, specificul și extraordinarul întâlnirilor dintre Venus și Serena la nivel de finală de Slam, e interesant de aflat cum se văd lucrurile din perspectiva lui Venus. “Când sunt pe teren cu ea, știu că întâlnesc cea mai bună jucătoare din tenis. Nu cred că eu-s prea rea, de asemenea. Pot să concurez cu orice, cu oricine. Așa că avem două jucătoare care pot concura, pot lupta, dar care pot juca tenis. Nu o să fie un meci simplu, firește. Dar trebuie să te controlezi, să-ți controlezi emoțiile și să faci cumva să-ți închizi adversarul. Adversarul e sora ta, ceea ce e incredibil. E un sentiment minunat”.

Ce-și mai aduce din prima ei finală de Slam? “Habar n-aveam ce fac atunci. Dar știți cum e, înainte s-o joci pe a doua, trebuie să o joci pe prima. Nu toți câștigăm din prima, nu toți reușim din prima. E foarte dificil de făcut. Eram un copil. Încă sunt un copil, în suflet. Miza e diferită acum. E vorba de istorie. E un loc minunat în care să te găsești, în ambele situații”. 

Venus a fost întrebată și cum vede rolul sportivilor când vine vorba de impactul asupra vieților altor oameni, întrebare care a prilejuit unul dintre cele mai bune răspunsuri auzite la acest turneu. „Cred că oamenii iubesc atât de mult sportul pentru că nu există retușuri, nu se poate lua de la capăt un meci sau o fază, totul este pe masă. Triumful și dezastrul, urmărite în timp real. De aceea oamenii trăiesc și mor pentru sport, pentru că nu poți să-l simulezi, nu poți să pretinzi. Nu poți să minți. Sunt doar două posibilități: fie reușești să faci, fie nu. Oamenii empatizează cu campionii. Dar empatizează și cu cei care nu câștigă, pentru că avem cu toții astfel de momente în viață, când pierdem. E treaba unui atlet să inspire? Inerent, cei de la un nivel înalt fac asta, dar fiecare persoană își asumă această responsabilitate în mod diferit”.

Finalul a fost într-o notă perfectă:

„Cred că e o pasiune autentică pentru ideea de competiție. Trebuie să te bucuri de asta, pentru că vor fi multe momente când nu te vei bucura de jocul tău. Multe momente când lucrurile nu-s în mod necesar plăcute, ci frustrante. Așa că trebuie să te bucuri de proces, de călătoria spre destinație. Și trebuie să iubești jocul. Mai trebuie să găsești balanța, inclusiv cu programul, și să nu te antrenezi atât de rău până când cazi jos. Trebuie să găsești acel spațiu ideal în care să stai.”

 

#LucicBaroni takes a selfie as she farewells the crowd after her terrific #AusOpen 2017 pic.twitter.com/arEo7v6Xh3

— #AusOpen (@AustralianOpen) January 26, 2017

Serena e iar în finală! O învinge ușor pe Mirjana Lucic-Baroni, 6-2, 6-1, va juca pentru titlu cu Venus pic.twitter.com/tGpKZaygLC

— Treizecizero.ro (@treizecizero) January 26, 2017

Seriously, this 2017 #AusOpen has to be the best Slam, storyline wise, of all time. Venus awaits Serena or Lucic? I mean, come on, too good.

— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) January 26, 2017

Reacție! RT @AustralianOpen: .@Venuseswilliams is through to the women's final #AusOpen pic.twitter.com/bdEfb4GjNM

— Treizecizero.ro (@treizecizero) January 26, 2017