Un Peugeot în drum spre Luvru. Rivale toată cariera, Evert și Navratilova au suferit și s-au bucurat împreună
Codruț Baciu | 7 martie 2018Tenisul este o luptă de gladiatori, spunea Navratilova în 2014; ”iar faptul că am rămas prietene este cu adevărat un miracol”. Dacă prietenia între doi oameni competitivi este, într-adevăr, un miracol al sportului, ei bine, avem nevoie de mai multe.
Între 1-8 martie, Treizecizero publică „Egalitate”, o serie de articole dedicate femeilor importante din tenisul mondial. Acest articol face parte din această serie.
Mă așez pe singura băncuță neocupată de oameni sau de găinaț. Lângă mine stă o fată care citește. În timpul ăsta, eu transpir și sper că cei cinci kilometri alergați la 25 de grade să nu răzbată olfactiv până la ea. Trag cu coada ochiului – nu poate avea mai mult de 23 de ani, are părul împletit în o mie de șuvițe, îmbrăcată hippie. Până și ochelarii de soare sunt rotunzi și colorați. Nu se ridică din cauza mea, deci respir ușurat. În schimb, mă ridic eu, să fac un pic de stretching; iar apoi, aud din depărtare, pe două voci: ”Mamaaaaa”. Tipa își ridică privirea și începe să facă cu mâna. În mai puțin de 10 secunde, două fetițe ajung gâfâind lângă noi.
-Unde-i tati? le întreaba ea.
Fata mai mare arată spre un chioșc, iar eu și mama de 23 de ani încercăm să ne dumirim unde e tati. Tati cumpără vată pe băț. Tati nu are nici el mai mult de 23 de ani, iar mami n-a terminat capitolul.
-Mami mai are de citit două paragrafe, bine?
Își redeschide cartea, iar copilele rânjesc la ea, ca și când ar ști ritualul. Niciuna nu se mișcă, niciuna nu scoate vreun cuvânt și nici nu se uita una la cealaltă. Le sclipesc ochii și privesc țintă către mama lor, ca doi labradori care-și așteaptă ok-ul la mâncare. Totul durează mai puțin de un minut, și nici focul lui Kilauea sau deriva continentelor nu le-ar putea distrage atenția. Într-un final, mama închide cartea, moment în care cele două blondine îi sar în brațe și începe chirăiala. Pe coperta cărții care acum îmi atinge coapsa văd chipul Navratilovei.
Astăzi, când nu eram sigur dacă Evert și Navratilova pot fi povestite separat în cadrul seriei noastre despre ”Egalitate”, mi-am amintit de episodul de mai sus, din vara lui 2015. Răspunsul trebuie să fie ”da, pot fi, dar e păcat”.
80 de meciuri jucate împreună, dintre care 60 de finale, revendică oricând un articol la comun, indiferent de sportul în cauză. Iar prietenia care le-a legat pe Navratilova și Evert, de la începutul carierelor și până astăzi, le face un caz unic in istoria sportului. Ambele au câștigat câte 18 titluri de Grand Slam, ambele au știut să se bucure și să sufere în compania celeilalte. Mai mult decât prietenie, a fost acolo o ”sisterhood”, așa cum o numea Rohit Brijnath, într-un articol scris în toamna anului trecut pentru The Straits Times. Iar ceea ce a facilitat această apropiere (care astăzi ar fi cu neputință în circuitul fetelor) a fost, spunea Evert la un moment dat, faptul că erau foarte diferite. Ca stil de joc, ca purtare în afara lui, ca percepție publică. ”Chrissie”, mai mare cu doi ani decât Martina, a fost de la început America’s sweetheart. Blondă, cuminte, foarte bună la tenis, curtată de sponsori, băieți și Andy Warhol deopotrivă. Navratilova, în schimb, venea cu bagaj. Era o venetică fugită la 18 ani din Cehoslovacia anilor 70 și cu cetățenia retrasă.
Evert a dominat prima parte a întâlnirilor lor, însă pe măsura ce H2H-ul se echilibra, iar Martina începea să devină campioana fit care a ajuns să fie, taberele începeau să se formeze și ele: Team Chrissie și Team Martina. Baseline versus fileu. Ceea ce însă doar ele știau era că publicul le confunda. Pe Navratilova o vedeau drept ”tancul” venit din afara, cu engleză bună, dar cu accent, chitită să ia gloria americancei sensibile și fără pată din Florida. Evert, mult mai reținută, fără opinii publice care să deranjeze, era văzută ”ca o floricică impresionabilă”. După retragere, ambele jucătoare au vorbit cu haz despre felul în care le vedea lumea. De fapt, Evert era tancul care venea cu voință și forță, iar Navratilova, mai emotivă, resimțea înfrângerile mai puternic. Ambele se admirau și invidiau pentru caracteristicile celeilalte.
Navratilova: ”Nu lăsa să i se vadă emoțiile. Mă intimida, uneori, chestia asta”
Evert: ”Mereu am admirat că se putea exterioriza. Eu nu puteam. La French Open, în 85, după ce am câștigat, mă gândeam că o să plâng, dar lacrimile nu au venit”
Meciul la care făcea referire Evert era finala de la Roland Garros din 1985, cel mai memorabil meci al lor, și preferatul americancei. Ceea ce îl face special este că vreme de doi ani și jumătate, Navratilova o bătuse încontinuu, adunând 13 victorii consecutive. Fapt ceea ce astăzi ar atrage glumița obișnuită: ”nimeni nu o bate pe X de 14 ori la rând”. Ei bine, în 85, așa a fost. Evert a revenit în meci și a câștigat titlul.
Când ambele jucau cel mai bun joc al lor, de obicei Navratilova câștiga. O spune însăși Evert, chiar dacă H2H-ul arată foarte echilibrat la final: 43-37 pentru Martina. Dacă la tenis erau apropiate ca valoare, la capitolul popularitate, cum spuneam, match-up-ul nu era deloc pe placul Navratilovei. De altfel, într-un interviu dat în urmă cu mulți ani, Martina spunea că i-ar fi plăcut să fie iubită la fel ca Evert, însă era cu neputință.
”Când eram la început, îmi doream să fiu precum Chris, pentru că voiam ca publicul să mă placă mai mult. Jucam tenis frumos și credeam că sunt un om la fel de bun ca ea. Chris era fata perfecta, the girl next door, nici nu cred că înțelegeam prea bine pe cine am în față. Contrastul dintre noi era destul de mare”.
Dacă în zilele noastre avem câteva fete care se luptă săptămânal pentru locul 1, iar la băieți a venit un Big 4 care și-au predat, pe rând, ștafeta, ei bine, anii 70 și 80 ai tenisului feminin au fost aproape incredibili din punctul acesta de vedere. Vreme de 11 ani, între 1975 și 1986, doar ele două au ocupat locul întâi în clasament. Navratilova, cu 332 de săptămâni, iar Evert, cu 260.
Au jucat inclusiv dublu împreună, iar în 76 au câștigat Wimbledonul. Parteneriatul, însă, nu a continuat. Prietene, prietene, dar Evert, care încă avea mai multe victorii la vremea respectivă, a decis să pună stop parteneriatului. Motivul se pare că a fost faptul că Martina începuse să învețe din jocul de echipă lucruri despre Evert pe care le aplica deja în meciurile de la simplu. Au rămas însă prietene și au schimbat, împreună și separat, tenisul așa cum era cunoscut la vremea respectivă. Navratilova, de pildă, a fost prima jucătoare care și-a angajat echipă care să o ajute cu antrenamentele. Astăzi, echipa este primul lucru în care jucătorii și jucătoarele investesc, însă anii 70 erau… ei bine, anii 70.
Dincolo de tenis însă, cele două campioane au însemnat repere pentru societatea americană și dincolo de ea. Au însemnat mult și una pentru cealaltă. Evert a fost prima care i-a fost alături Navratilovei în momentele grele: în 1981, când a recunoscut că este lesbiană și ceva mai recent, când a fost diagnosticată cu cancer. Evert, la rândul ei, a găsit sprijin în Martina de-a lungul unei perioade dificile pe plan personal, după mai multe relații eșuate.
Tenisul este o luptă de gladiatori, spunea Navratilova în 2014; ”iar faptul că am rămas prietene este cu adevărat un miracol”. Dacă prietenia între doi oameni competitivi este, într-adevăr, un miracol al sportului, ei bine, avem nevoie de mai multe. Să preschimbe cineva apa cu vitamine în vin fiert la vestiar! Chiar, cum ar arăta astăzi titlurile după o finală-miracol de genul ăsta, la Paris? ”Cele două s-au războit vreme de 3 ore pe Chatrier, iar apoi au împărțit un Uber până la Luvru”.
***
Citește și
Primul episod: Presiunea este un privilegiu. Billie Jean King a schimbat tenisul și viețile a milioane de femei
Al doilea episod: Cum au influențat tenisul surorile Williams. „Prea des, femeile sunt descurajate. Să schimbăm împreună asta”
Al treilea episod: Grație sub presiune. Steffi Graf: mamă, soție, legendă a tenisului
***
Shop-ul 30-0
30 la sută OFF între 1-8 martie pentru orice tricou pentru femei
Între 1-8 martie, primești 30 la sută reducere în Shop pentru produsele dedicate femeilor din Shop-ul Treizecizero. Adică tricouri, dar și orice bundle sau produs de print* (*excepție).
Folosește codul WOMEN30LOVE în căsuța „Aplică cupon” și primești reducerea.
Plus: fiecare doamnă sau domnișoară care face o comandă în această perioadă primește un cadou!
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română