Trebuie să discutăm despre dialogul dintre Simona și Darren din meciul cu Konta

În galeria celor mai relevante OCC-uri din acest parteneriat, cel de azi va ocupa un loc de frunte. Așadar, într-un tiebreak în care a amestecat retururile geniale cu serviciile complet ratate, Simona se apropie la două puncte de victorie, dar nu poate face ultimul pas. Pierde setul și-l cheamă pe Darren. Și urmează acest dialog:

Cahill: “E 1-1 la seturi. Nicio problemă. Resetează-te!“

Halep: “Uneori am nevoie de energie și … nu pot să fac prea mult. Așa-i personalitatea mea. Sunt atât de praf! Ireal de praf”

Cahill: “Ei bine, și cum ai de gând să rezolvi asta?“

Halep: „Nicio șansă“
(Simona continuă să facă referiri la dublele greșeli făcute în tiebreak)

Cahill: “Ei bine. Ai câteva minute la dispoziție să-ți scoți toată frustrarea afară”

Halep: “Trebuie doar să joc. În schimb, eu cer prea mult de la…”

(Cahill o întreabă ce anume cere.)

Cahill: “Ok. Ce zici despre o conversație cu cel care e cu tine? Ești la egalitate de seturi cu o jucătoare foarte bună și marea parte a acestui meci ai fost perfect în regulă. Tu te poți învinovăți, dar eu n-o să spun că nu mai ai șanse.”

Halep: “Tot timpul complic lucrurile“

Cahill: “Atunci, Simo, ai o oportunitate să faci lucrurile diferit acum, asta e tot ce pot să spun. Ai fost în situația asta (n.r. să complici lucrurile) de multe ori înainte, și în cele mai multe dintre cazuri nu ai reușit să rezolvi. Iată acum o șansă să schimbi asta. Depinde de tine. Tu decizi ce vrei să faci aici. Poți să mergi pe drumul tău și e ok. Sau poți să respiri adânc, să îți pui prosopul în cap și să încerci să te îmbunătățești în asemenea situații. La asta se rezumă totul. Depinde de tine. Vine din interior. Nu e nicio problemă să te descarci acum, nicio problemă, atâta vreme cât ești dispusă să schimbi ceva. Iar dacă te bate jucând un tenis grozav, nicio problemă! Strânge-i mâna și zi-i că a făcut o treabă bună”

Halep: “Crezi că pot câștiga acest meci?“

Cahill: “Absolut cred că poți câștiga acest meci”

(Simona replică: “Dacă nu am putut câștiga în setul doi, cu toate șansele alea, atunci…“ Dialogul trece apoi pe detalii tehnice.)

*

Mie mi se pare că a fost un time-out emblematic pentru dinamica acestei formule, Simona & Darren. Pentru background-ul emoțional și cultural pe care îl are fiecare. E bine că au avut această discuție, nu e rău. Îi oferă Simonei o șansă să arate, de aici înainte, că a înțeles mesajul. Nu e un semn de “tensiune” între cei doi, e o abordare constructivă, necesară, care-și va vedea roadele în timp. E un proces, care se întâmplă să se desfășoare chiar sub ochii noștri. A fost oarecum un clash util, dar inevitabil, între două filosofii care au foarte multe puncte în comun, care converg într-o majoritate de privințe, minus una, poate cea mai dificilă de soluționat: duritatea cu care se autoevaluează Simona. Simona se critică, Darren o oprește și o provoacă să-și asume schimbarea.

Înainte să ne situăm la stânga și la dreapta sintagmei “Simona are probleme cu mentalul”, înainte să sărim cu titluri agresive, hai să ne permitem și noi un pas înapoi. Este foarte simplu să spunem că “are probleme cu mentalul“, dar ce anume înseamnă fraza asta, mai exact? Iată o analogie: când un jucător nu e la un nivel de rezistență fizică potrivit pentru marea performanță, e corect în totalitate dacă spunem că “are probleme fizice“? Că doar nu e defect, nu? Ci doar nepregătit în clipa aceea pentru marea performanță. Când bioritmul nu e grozav, sau când forma sportivă nu e bună, spunem vreodată că “are probleme fizice“ în același sens aproape peiorativ cu care a ajuns să se folosească expresia “are probleme mentale“? Dacă nu, atunci de ce ne vine atât de ușor să facem reproșuri când vine vorba de “probleme mentale“, ceva mult mai sensibil, mult mai complex de definit?

Cum definește fiecare dintre noi această sintagmă, “probleme mentale” și derivatele ei? E vorba de încrederea în forțele proprii? De gestionare a emoțiilor? De capacitatea de concentrare? De cum reacționează când e supusă la presiunea mizei, a adversarului? Pentru că, dacă evaluăm după aceste repere și altele în strânsă legătură, Simona este per total la un nivel foarte înalt, nu prin comparație cu oamenii obișnuiți, ci prin comparație cu competitoarele ei. Altfel nu și-ar fi putut menține statutul în Top 10 atâția ani, e un adevăr atât de simplu încât e inatacabil.

Și mai e o întrebare: suntem siguri că merită să căutăm atâta însemnătate în atât de puțin, totuși? O fi fost spectaculos și bun de luat notițe din el, dar OCC-ul lui Darren și al Simonei e, totuși, doar un moment. Unul dintre miile de momente. Să fim siguri că nu aia-i toată imaginea, iar discuțiile dintre ei se duc mult mai adânc de ce-am văzut noi azi. După cum nu știm care-i codul lor verbal, ce ton își permit și ce anume consideră, împreună, că e permis și ce nu.

Simona e perfecționistă și are adesea dificultăți în a trăi cu faptul că face greșeli. Ca să o înțelegi în totalitate trebuie să treci prin ce trece ea și/sau să fii tu însuți un perfecționist. Atunci vei fi știind cât de grea e povara dialogului cu tine, cât de apăsătoare poate fi dorința de a nu dezamăgi. E limpede că a făcut progrese mari de-a lungul anilor când vine vorba de gestionarea acestei dificultăți pe care nici măcar nu și-a ascuns-o, după cum e limpede că mai are de muncă la acest capitol. Însă ce vreau să spun e că o asemenea muncă nu se termină nici de la un turneu la altul, nici într-o lună de vacanță, nici într-un sezon sau două. După cum e dificil de dat verdicte de la televizor, după niște teorii care ni se par rezonabile. Sau aducătoare de trafic ieftin și otrăvitor; ce simplu e să întărâți mulțimea împotriva ei!

Fiecare jucător e diferit, fiecare sportiv trebuie să-și găsească singur răspunsurile pentru astfel de dificultăți. Nu există un buton pe care apeși și se rezolvă peste noapte. La unii durează mai puțin, la alții durează mai mult. Și aici nici măcar nu deschidem discuția grea despre sistemul educațional din România, despre cât de bine sunt pregătiți copiii noștri la școală și pe terenurile de sport pe plan mental, despre igiena și valorile generale ale societății românești. Sau despre câtă tradiție de învingători și de dominatori avem, ca nație, în sport. Hint: n-avem. Simona, cu bunele și cu relele ei, s-a ridicat tot dintre noi, în ciuda a ceea ce suntem, nu datorită.

Ceea ce putem face rezonabil nu e să o trimitem la psiholog cu convingerea că ăsta-i singurul pas care o mai separă de un Grand Slam, iar Simona se îndârjește, chipurile, să nu-l facă pentru a ne face nouă în ciudă. Rezonabil e să privim imaginea de ansamblu. Rezonabil e să luăm în calcul că sunt mii și mii de detalii care contează într-un context, și că multe dintre ele nu se văd, și e normal să nu se vadă. Cum ar fi, de exemplu, că Simona făcea injecții la începutul lui martie ca să poată intra pe teren. Că a stat o lună fără să lovească mingea. Că e o jucătoare care are nevoie de meciuri, multe meciuri, pentru a intra în ritm, iar deocamdată nu le-a strâns. Că încrederea e ceva ce se construiește greu și se pierde ușor în tenis. Că mai sunt și alte jucătoare care muncesc și care te pot dovedi în orice zi. Că, aici îl citez pe Cahill, acesta a fost “abia primul turneu la care suntem 100 la 100 anul acesta”. Că poate nu a fost în totalitate match-fit și de aia s-a și frustrat așa de tare când a pierdut setul doi, pentru că știa că nu mai poate face față încă un set. Că o jucătoare precum Konta, material de top 10, foarte steady, foarte puternică, îți cere foarte mult consum fizic și emoțional ca să o ții, totuși, la distanță, până la 6-3, 5-4. Iar sentimentul că n-ai mult spațiu de eroare duce, ghici la ce, la erori. Și, în general, că nu e grabă și că mai are suficient timp să obțină rezultate și mai mari.

Pare că Simona și-ar submina singură șansele când este atât de furioasă la adresa ei. Nu știm sigur dacă așa e, poate că da, poate că nu. E adevărat că, de multe ori, Simona lasă emoțiile s-o doboare. Sau lasă lupta cu emoțiile să ia prim-planul, în loc să lase tenisul ei minunat să ia prim-planul. Dar tot aceste emoții au ajutat-o să și ajungă unde este acum, deci e mereu dificil să găsești nuanța potrivită. Descărcarea emoțională pe care o are în acest OCC arată cât de mult îi ocupă tenisul mintea, nu că e nepregătită să primească feedback.

Dar în loc să privim lucrurile dintr-o perspectivă 100 la 100 negativă, putem încerca să înțelegem cât de grea este bătălia asta pe care o dă cu ea. Și pe care mai degrabă o câștigă decât o pierde. Zecile de meciuri câștigate, zecile de săptămâni de constanță fantastică la nivel înalt. Ambiția de a-și depăși limitările, focul lăuntric indiscutabil. Rezonabil e ca, în egală măsură în care nu uităm de critica pertinentă necesară, să îi acordăm noi credit pentru toate părțile bune, atunci când ea nu reușește să vadă partea plină a paharului. E o formă onestă de susținere la greu. Camelia îmi spunea zilele trecute cât de impresionată este de tăria Simonei de a rezolva, totuși, genul de meciuri care scapă în mod constant altor jucătoare; o spunea ca pe un diferențiator al Simonei.

Să te lupți cu tine este cea mai grea luptă posibilă. Presupune să îți accepți defectele și să încerci să le controlezi, deși un abandon sună mult mai comod. Și totuși, Simona duce lupta asta de ani buni. Nu a lăsat multe pietre neîntoarse când vine vorba să se îmbunătățească. Lucrează cu un antrenor excepțional, muncește mult, iar voci competente dau de înțeles că se dezvoltă și ca persoană, că și-a schimbat și îmbogățit optica asupra lucrurilor, că este mult mai relaxată decât în trecut, că nu se mai lasă așa de afectată de eșecuri. Rezultatele pozitive pentru astfel de schimbări nu se văd tot timpul peste noapte.

E nevoie de timp pentru toate. “Succesul peste noapte are nevoie de 15 ani”, spune o expresie dragă antreprenorilor, cu referire la obstacolele pe care trebuie să le depășească. Drumul Simonei, o antreprenoare, nu va fi scutit nici pe mai departe de obstacole, dar e important că avansează și că ne aduce un plus, tuturor, prin temele pe care le ridică. Făcând ce face, ne împinge pe mulți dintre noi înainte. Cât de departe ajunge ea sau ajungem noi, asta depinde de fiecare.

*

.@Simona_Halep upbeat in press, needs more matches, more aggression in key moments. Otherwise pain-free, will prep for Fed Cup. #MiamiOpen

— WTA Insider (@WTA_insider) March 29, 2017

P.S. Ah, iar drept dovadă că nu e oportun să ne chinuim să potrivim niște fapte teoriilor sau titlurilor noastre, ci să lăsăm faptele să spună povestea reală, iată și declarația Simonei de la conferință, când a fost întrebată despre OCC:

“Ce anume, momentul când m-am criticat un pic? Tot timpul când sunt pe teren, chiar și când vorbesc cu mine, sunt foarte critică cu mine. Nu am nimic cu nimeni, ci asta-i personalitatea mea. Vreau să schimb asta în viitor. Sunt deja mai bine decât în trecut și lucrez la asta”.