Stan Wawrinka ia titlul US Open, îl învinge din nou pe Djokovic, are acum trei trofee de Grand Slam!

Cineva a apărut în cele din urmă în fața lui Novak Djokovic și nu s-a arătat dispus să se dea la o parte. Într-un turneu bizar pentru el, pe care l-a început el însuși accidentat și pe care l-a traversat trecând de adversari care n-au putut să încheie meciurile, liderul mondial a intrat în finală fără ritm și fără să fie testat. În vreme ce acest lucru i-a câștigat mai mult timp pentru refacere, l-a privat și de șansa de a acumula încrederea pe care ți-o aduc victoriile, fie ele convingătoare sau muncite. Novak a început bine meciul, dar a sfârșit prin a fi dominat și învins clar și fără asteriscuri de Stan Wawrinka, omul a cărui carieră a evoluat rapid pe traseul decentă – bună – extraordinară – Hall of Fame level. Însă în destule momente am văzut cel mai bun tenis al lui Djokovic din acest turneu și picături din forma care l-a purtat pe val în primele șase luni ale anului. Episodul accidentării din setul al patrulea nu va fi reușit decât să șteargă din impresia de finală memorabilă; dar prima impresie e că deznodământul ar fi fost, până la urmă, același.

E drept că direcția meciului n-a fost ușor de intuit de la început. Primele game-uri au lăsat impresia că Stan se va alătura și el listei de no-show-uri oferite lui Djokovic. Elvețianul a fost în contratimp în primele minute, posibil și pentru că a existat un schimb care l-a debusolat un pic: trecuseră doar patru minute când Wawrinka și-a construit frumos un atac dintr-o linie în alta, cu o varietate de mingi, lungimi, viteze și unghiuri. Dar Novak a ajuns cumva la toate, obținând până la urmă eroarea neforțată și o privire încurcată de peste fileu. Pesemne că lui Wawrinka i-a trecut rapid prin cap un “ce trebuie să fac ca să trec mingea de tipul ăsta?”, pentru că următoarele puncte le-a jucat ambiguu, ezitant și defazat, cu câteva rame și erori simple. Retururile devastatoare ale lui Djokovic nu i-au făcut viața mai ușoară. Dar la 2-5 și 15-40, clopotul (sau gongul) de alarmă a sunat în capul lui și Stan a dat semnalul revenirii, regăsindu-și brusc asprimea loviturilor. Nole a ajutat cu o dublă greșeală și breakul era evaporat. Am ajuns astfel în tiebreak, unde Stan a câștigat cel mai frumos punct al setului și unul dintre cele mai frumoase ale turneului. Avea să rămână și singurul câștigat de el în tot tiebreak-ul. Novak a răspuns cu propriul său winner spectaculos și a curățat tot drumul până la șapte, luând setul.

Dar Wawrinka se trezise deja și a luat cu el acea formă în setul al doilea, unde reverul elvețianului a început deja să-și rodeze miraculoasele-i mecanisme. Stan a găsit tot mai des lovituri puternice, adânci și grele, cu care l-a hărțuit non-stop pe Djokovic, înainte de a aplica pumnul final. A făcut break pentru 3-1 cu un rever în lung de linie, a salvat de la 0-40 pentru 4-1, apoi, după ce sârbul a recuperat totuși break-ul, Stan a adăugat și mai multă putere și agresivitate. Nole, care a servit foarte prost în tot setul, a clacat la 4-5 și a încheiat apoteotic, cu o dublă greșeală la minge de set.

Stan era deja în full flight mode: debutul setului al treilea l-a găsit pe elvețian împărțind pumni cu dărnicie în stânga și-n dreapta. Tot mai negativ în limbajul corpului, într-un permanent dialog cu echipa sa, Novak a avut o scurtă perioadă de rătăcire, în care a pierdut un pic contactul cu adversarul său, dovadă cele câteva veniri la fileu fără nicio acoperire, veniri soldate cu passinguri ușoare reușite de elvețian. A fost o perioadă a meciului care a amintit tuturor de tranziția între setul al treilea și al patrulea din finala de la Paris, de acum un an, când Wawrinka îl domina aproape brutal pe sârb. Stan s-a desprins la 3-0 și 30-0, dar geniul lui Nole constă tocmai în acele reveniri repetate din situații de spate-la-zid. Ca un balaur cu destule capete cât să rămână letal chiar și după ce îi tai două sau trei, Djokovic și-a regăsit brusc claritatea și s-a scuturat de orice ar fi fost ceea ce-l deranja la acel moment, agățându-se de meci exact când Stan se pregătea să-i facă vânt. A recuperat break-ul și a pus mare presiune la retur în următoarele game-uri. A fost cea mai bună perioadă a meciului, nu doar pentru intensitatea și spectaculozitatea punctelor, ci și pentru că ambii păreau conectați și jucau excelent în același timp. Stan a trecut prin mari emoții la serviciu și la 4-4, și la 5-5, dar s-a păstrat de fiecare dată în față. Cu tiebreakul asigurat, Stan a jucat cu mult mai multă libertate game-ul de la 6-5. Și-a asumat riscuri, a găsit varietate și forță și a făcut câteva puncte mari, care, la trasul liniei, se dovedește că i-au adus și victoria. Credit imens lui Wawrinka pentru cum a jucat acel game și cum l-a terminat, dezlănțuind un forehand imens în lung de linie pe care Nole nu l-a mai putut ține în teren. 2-1 la seturi și Wawrinka făcuse o bună bucată din drumul către sosire.

Încă o dată, Stan a simțit momentul favorabil și a forțat expert desprinderea încă din startul setului al patrulea, lucru pe care l-a obținut cu destulă ușurință, în condițiile în care Djokovic părea să acuze șocul pierderii setului trei. În curând, liderul mondial avea să acuze și alte lucruri. Inițial au părut crampe musculare, dar după ce și-a salvat serviciul și a pus capăt degringoladei cu holdul de la 1-3, Nole a cerut brusc un timeout medical înainte de serviciul lui Wawrinka. Momentul a stârnit rumoare, deopotrivă pe teren, unde elvețianul a chestionat secunde în șir timingul (nu era changeover), dar și în social media. Spre finalul intervenției medicale, dovedită a fi pentru o unghie rupăt la mare al piciorul drept, Novak i-a cerut scuze, spunându-i că “Îmi pare rău, Stan, dar nu mai puteam să merg”. În vreme ce dialogul dintre cei doi – continuat și la fileu, la final de meci și la ceremonie – a părut să regleze lucrurile din fașă, episodul controversat va sfârși prin a-i complica, probabil, și mai mult relația sârbului cu fanii neutri. Ar fi fost și mai controversat dacă ar fi influențat restul meciului, dar, în ciuda unui game foarte complicat pe serviciu când meciul a fost reluat, Stan a supraviețuit micului moment de fierbere. Era foarte simplu să scape hățurile acolo: amestecul de adrenalină, nemulțumirea pentru decizia arbitrului de a permite MTO-ul înainte de serviciul său, pauza neașteptată, perspectiva imediată a liniei de sosire – toate astea pot juca feste minții. Până la urmă, Wawrinka a salvat cele trei mingi de break, altă ocazie pentru el să arate cu degetul către tâmplă, semn, cum spunea el, că a mai câștigat o mică bătălie cu sine însuși. Câteva minute mai târziu avea să o câștige și pe cea cu Djokovic.

Stan a întors, dominat și câștigat finala în două moduri: pe de o parte, a exercitat o presiune tot mai mare asupra apărării sârbului în punctele lungi. În primele trei seturi, cele mai relevante din punct de vedere al tenisului jucat, Stan a dominat schimburile mai lungi de 9 mingi, câștigând 28 din 47. De asemenea, a condus cu 29-23 în schimburile de 5-8 mingi. Frustrarea crescândă a lui Nole din seturile 2 și 3 a părut prematură atunci, dar sârbul simțea căldura aplicată asupra lui și, raportat la propria-i condiție, știa că îi va fi tot mai greu pe măsură ce meciul avansa. Toate acele lovituri năpraznice au făcut fisură după fisură în barca lui Nole, care până la urmă a luat prea multă apă ca să mai poată ajunge prima la mal. E adevărat că procentajul la mingile de break a lui Novak – doar 3 din 17 – a fost comparabil cu cel al lui Federer din finala de anul trecut cu Djokovic, ceea ce, în final, a dus la un deznodământ similar.

Doi la mână, Stan a fost jucătorul mai puternic și mai curajos în momentele cheie și la punctele mari, așa numitul clutch player. De fapt, asta începe să fie reputația lui și arma cea mai de preț, abilitatea de a juca mare și tare în situații extreme, în finale de Slam. Va fi de studiat cum reușește Stan (cu prețul dispariției de la multe dintre turneele non-Slam) să “pornească” de fiecare dată în finalele de Slam și în finale, în general. Dar iată-l acum câștigând-o pe a treia – și în toate a avut situații grele de gestionat. După cum a ajuns la a 11-a finală la rând în circuit pe care o câștigă. Bilanțul său general cu Djokovic e abia 5-19, dar cifra aceasta pălește când te uiți la istoria lor în Slamuri, cu două dintre cele trei trofee ale sale fiind câștigate pe seama sârbului. Și la Paris, și la New York, Stan s-a dovedit unplayable pentru Nole; ironic e că ambele titluri au fost anunțate de… nimic.

“Obiectivul meu nu a fost niciodată să câștig Slamuri sau să fiu numărul 1. Ci să fac tot ce pot ca să fiu the best I can”, a fost mesajul cheie al lui Stan la ceremonia de premiere, explicându-și astfel filosofia remarcabilă care l-a dus către acest progres fantastic de întârziat al carierei sale. Sau fantastic și atât. La conferința de presă, a detaliat, spunând că nu se simte atât de bun cât să afirme la începutul sezonului că “anul acesta voi câștiga în mod sigur un Grand Slam”. În schimb, strategia lui la US Open și la fiecare turneu este să ia fiecare meci în parte; știe că poate câștiga în fața oricui, dar nu a venit ca să câștige turneul, ci să câștige fiecare meci.

Interesante și alte idei din conferința lui Stan. A admis că și el a fost foarte obosit, mai obosit ca oricând înainte de finală. A simțit dureri, crampe, dar a discutat cu Magnus Norman să nu arate absolut nimic, să nu dea niciun semn de slăbiciune. De asemenea, a fost și mai emoționat ca niciodată: a mărturisit că a plâns cu Magnus, cu cinci minute înainte de intrarea pe teren. Întrebat cum se face că îi bate pe Novak, Roger sau Rafa, dar se chinuie cu Dan Evans (în meciul în care a fost la un punct de eliminare), Stan a spus că înțelege și acceptă că e dificil să începi și să intri într-un turneu de Slam, că pune mai multă presiune pe sine în acele momente, dar că pe măsură ce joci mai mult, te simți mai bine.

Împins de jurnaliști cu întrebări referitoare la medical timeout-ul lui Nole, Stan a spus că la momentul respectiv a vrut să înțeleagă ce se întâmplă, că i s-a spus că era vorba de sânge și trebuia tratat și că el însuși a avut crampe în acele momente și se simțea rău, dar a încercat să stea încălzit și să se concentreze la propria-i situație.

Stan încheie cu o victorie impresionantă un alt turneu de Grand Slam la care a surprins pe toată lumea, deși deja este genul acela de surpriză care nu mai surprinde, de fapt, pe nimeni. Iar acum e la un titlu de Wimbledon distanță de un Career Grand Slam. La Australian Open a fost venirea, la French Open a fost tenisul dumnezeiesc din finală, dar la US Open e posibil să fi fost cel mai greu turneu de câștigat pentru el. Pe de o parte, pentru că suprafața îi e mai puțin prietenoasă decât la Melbourne sau la Paris; pe de altă parte, pentru că a avut un traseu foarte, foarte complicat. “Sunt gol acum, nu mai am nimic”, a conchis el, de înțeles după un turneu în care a supraviețuit unei mingi de meci în turul al treilea și i-a avut de înfruntat pe Del Potro și Nishikori înainte de finala consumatoare cu Djokovic: „Cu el e cel mai greu de jucat din punct de vedere mental”. 

Cu ce rămâne Novak? Cu o a cincea finală pierdută la New York, ceea ce e aproape greu de crezut, ținând cont de dominația sa pe hard. În același timp, sârbul e primul care admite că prezența în finală e în sine o performanță, după ce s-a gândit dacă să participe sau nu la US Open.

La conferința lui, Nole a fost filosofic, spunând că e într-un punct în care întrebările lui sunt ce poate face ca să fie un jucător și un om mai bun. A reluat ideea de la ceremonia de premiere, spunând că trebuie să vadă prezența în finală drept un rezultat pozitiv. Despre timeoutul medical a spus că a respectat regulile, că a fost un MTO acceptat, deci corect, apoi a refuzat să vorbească despre crampe, mutând discuția către meritele lui Stan. Și-a caracterizat anul drept foarte bun și nu crede că accidentările îi vor afecta turneele din Asia. E conștient că serviciul nu e unde ar trebui să fie, dar era cumva asumat intrând în turneu și știe că în mod special conversia mingilor de break a fost foarte proastă și că azi a fost depășit emoțional în momentele importante.  

După o primă jumătate de an aproape dictatorială, Nole și-a pierdut un pic din ascendent și din aură, pe măsură ce problemele s-au aglomerat, iar înfrângerile au început să apară. Dincolo de cele fizice, Novak s-a arătat mai degrabă consumat emoțional după ce a atins punctul culminant, titlul de la Paris și deținerea tuturor celor patru trofee de GS simultan, un vârf greu de egalat prea curând. Un an cu două Slamuri și o a treia finală nu poate fi, evident, unul slab. În același timp, este sub bilanțul din 2015, ceea ce, chiar și la această scară, arată că tradiția se confirmă, iar performanțele în Slamuri tind să devină mai dificil de obținut pe măsură ce jucătorul în cauză avansează în vârstă. Dar Djokovic e departe de a fi terminat ce are de făcut; o odihnă bună și o reîncărcare a motivației îl va găsi pregătit pentru anul viitor, iar contextul din circuit îi este în continuare favorabil. Atâta doar că, până la urmă, apropo de discuțiile din preview-urile de la începutul anului, tenisul a găsit iarăși o cale prin care să se echilibreze de unul singur.