Sorana Cîrstea întoarce cu Zarina Diyas, trece cu bine de primul tur. „Nu mi s-ar fi părut corect să pierd”
Camelia Butuligă | 16 ianuarie 2018Sorana a salvat două mingi de break în game-ul în care a servit pentru victorie, evitând prelungirea meciului și încheindu-l la a șaptea minge de meci, într-un game lung de final. Ea o va întâlni în turul al doilea pe Lucie Safarova, în fața căreia a pierdut patru dintre precedentele cinci meciuri (cel mai recent în 2014, la Montreal).
A doua victorie românească din ediția 2018 a turneului australian a fost reușită, de asemenea, după o revenire. Ca și Irina Begu ieri, Sorana Cîrstea a depășit pierderea primului set și un dezavantaj de un break în seturile doi și trei, câștigând în cele din urmă o luptă bună cu Zarina Diyas, 5-7, 6-4, 6-3, în două ore și 19 minute.
Diyas, aflata acum pe locul 60 (cel mai sus pe 31) este o jucătoare care lovește mingea bine și este agresivă din spatele terenului – meciul contra ei nu avea să fie ușor și scorul final a demonstrat-o. Trei seturi, fiecare bătând spre câte o oră, 13 breakuri de ambele părți din 24 de șanse. A fost un meci în care serviciul și returul au dictat tonul – iar soarele și vântul care umfla umbrelele de pe margine nu au ajutat misiunea celor două fete de a-și proteja serviciul. De asemenea, faptul că ambele returnează mai constant decât servesc a contribuit la numărul mare de șanse de break.
Game-urile au fost marea lor majoritate foarte disputate, ajungând la multiple egalități. Printre ele însă au fost presărate game-uri câștigate la zero, fie holdu-ri, fie breakuri, uneori ambele consecutive. Asta s-a datorat jocului cu marjă mică de eroare pe care-l practică amândouă. Raliurile agresive au oferit puțin spațiu de manevră între un winner sclipitor și un out de câțiva milimetri. De fapt, primul set a fost decis de o serie de trei puncte pierdute de Sorana când servea la 5-5, serie începută cu un forehand care ar fi fost winner dacă nu ar fi ieșit în out puțin. În loc să fie 6-5, era egalitate și Sorana, dezamăgită, a clipit la mingea următoare pierzând-o cu o neforțată de rever. Simțind oportunitatea, Diyas a atacat furibund la mingea de break, obținând o greșeală forțată. Apoi avea să-și țină serviciul la 15 și să închidă primul set cu 7-5. Iată cât de repede escaladează lucrurile în tenis dacă nu te scuturi rapid de greșeli.
Meritul Soranei a fost că nu a lăsat începutul setului doi să-i scape din mână, deși lupta a fost mare: a salvat o minge de break în chiar primul game, apoi la 1-1 și-a pierdut serviciul dar și-a luat breakul imediat înapoi și a mai calmat situația. Lucrurile au mers greu în continuare pentru ea la serviciu, cu procentajul pe primul care a rămas foarte scăzut (48% în primul set, 38% în al doilea). Deși lui Diyas i-au intrat mai multe servicii, Sorana a continuat să i-l atace și pe primul și pe al doilea, făcând rost de 10 mingi de break în setul doi. Presiunea pe care a pus-o a dat roade, break-ul venind la 4-3. Servind la 5-3 pentru a egala situația la seturi, Sorana nu a reușit să reziste atacurilor și a dat game-ul cu o dublă. Însă până atunci probabil se împăcase cu ideea că meciul avea să fie un rollercoaster și și-a mai încercat o dată șansa de a închide setul pe serviciul Zarinei. Zis și făcut: a forțat două puncte cu două winnere, iar apoi adversara a făcut restul cu o neforțată.
Decisivul a început cum nu se poate mai prost: break la zero, pe două neforțate și apoi două forțate. Cîrstea nici n-a clipit și a trecut la atac pe serviciul adversarei- povestea meciului. O forțată, o neforțată și două winnere mai târziu și Sorana își lua breakul îanpoi, tot la zero. A urmat un hold la 15 și apoi încă un break, în care Sorana a profitat de trei neforțate ale lui Diyas, și s-a desprins la 4-1. Fiecare și-a ținut serviciu fără a mai fi confruntată cu vreun breakpoint până când emoțiile au revenit când Sorana a trebuit să închidă meciul. A fost un game mamut, cu nu mai puțin de șase mingi de meci ratate și două mingi de break salvate. În final, Sorana s-a adunat suficient cât să forțeze două greșeli consecutive ale adversarei și să închidă un meci muncit, luptat, cu treceri dintr-o extremă în alta: 6 ași, 3 duble, 45 de winnere, 36 de neforțate. Mențiune specială pentru grupul gălăgios și coordonat de băieți australieni care au scandat pentru Sorana
Meciul următor se anunță și mai dificil: dincolo de fileu va fi Lucie Safarova (29), care a trecut în două seturi de Ajla Tomljanovic. Safarova conduce în H2H cu 4-1, singura victorie a Soranei datând din 2008. Ultimul meci al lor a fost în 2014 în Canada.
Sorana: „Nu mi s-ar fi părut corect să pierd în turul 1”
Corespondență din Melbourne
Urmărită îndeaproape de un jurnalist sud-coreean, care i-a luat un interviu extins pentru fanii ei din Seul, Sorana s-a arătat mulțumită de joc și de rezultat, de felul în care a luptat până la capăt. Mai puțin de serviciu, dar asta, a explicat ea, a fost mai degrabă din motive ce țin de ziua asta și spune că-l va corecta până la meciul cu Safarova.
Despre meci. A fost un meci foarte tare pentru primul tur; cred că ea a jucat bine, iar eu, cu excepția serviciului, am jucat de asemenea destul de bine. Cred că ar fi trebuit să închid în două seturi, am avut 5-4 în primul tur, dar am început să mă grăbesc un pic, iar direcția meciului s-a schimbat. Știam că e o jucătoare solidă, cu un stil de joc asemănător cu al meu și atunci a contat foarte mult tactica; să încerc să o scot din teren, să-i ridic puțin mingea, să nu-i dau la șold, nu atât de liniar, să pun mai mult spin, să variez. A fost un meci în care au fost momente în care am jucat bine, momente în care am jucat mai puțin bine, însă cel mai important e că am avut atitudinea bună și am reușit s-o scot la capăt.
Cred că serviciul m-a dezavantajat azi, am avut un procentaj slab și asta m-a costat în anumite momente. Însă știam că nu o să fie un meci ușor, ci de luptă. Dar sunt bucuroasă că am rămas în meci și am găsit o cale să-l câștig, pentru că e important la început de an să joci cât mai multe meciuri.
Despre începutul de an. Poate că rezultatele nu au fost tocmai cum ar fi trebuit în acest început de an, dar cred că munca bună va da rezultate în cele din urmă. Sunt prea în vârstă ca să mai simt presiunea rezultatelor. Ce-mi propun eu acum e să concurez bine, să am o atitudine bună, să lupt pentru fiecare punct – astea-s obiectivele mele acum, nu unele de rezultat. Știu că am un joc bun și că dacă fac lucrurile bune la pregătire, vor veni și rezultatele, de care nu mă las copleșită.
Despre game-ul în care a închis meciul. Nu au fost neapărat emoții, cât am făcut un pic un pas înapoi și nu m-am mai dus pe lovitură. Aveam și câteva bășici în talpă pe care deja le simțeam și îmi doream să termin cât mai repede ca să pot să ies de pe teren să n-o mai lungesc. Dar ea a jucat bine la mingile de meci, mereu mi-a făcut punct și a dat câteva linii. Astfel de meciuri îți dau încredere și e o victorie importantă pentru viitor.
Despre problemele la serviciu de azi. E destul vânt aici și l-am simțit de la început și îmi lua mingea în diferite părți. Apoi am avut soarele pe mine și am încercat să ajustez aruncarea, apoi din cauza vântului… îmi lua mingea și m-am dereglat un pic. Voi merge să dau un coș de serviciu și se reglează, de la zi la zi.
Despre rezultat. Simt că joc bine, simt că am muncit și voiam să-mi dau o șansă să merg mai departe, nu mi s-ar fi părut corect să pierd în turul 1, pentru că simt că joc destul de bine. E normal, sunt emoții de primul tur, sunt și aproape trei luni fără meciuri, când o să-mi intru în ritm o să fiu mai relaxată. Am lăsat-o pe ea să preia controlul și asta m-a costat un pic. Mereu zic să nu joc scorul, să joc punctul. Sunt zile în care îți iese și zile în care nu. În vremurile astea, toată lumea joacă bine, așa că dacă nu-ți iese bine poți să pierzi la oricine.
Despre ce își spune atunci când simte că devine pasivă. Tot timpul îmi spun să lovesc mingea, să mă duc cu tot corpul pe lovitură, încerc singură să mă motivez. Involuntar, în momentele importante sau mai grele ai tendința să tragi un pic în spate, însă eu joc cel mai bine când atac, când sunt deasupra mingii, așa că eu trebuie să vorbesc cu mine și să încerc să intru din nou în minge. (Adrian)
***
ULTIMA ZI: 30 la sută reducere în Shop!
Ca să sărbătorim 6 ani de 30-0 ai o reducere masivă în Shop: 30% OFF, timp de patru zile (duminică, luni, marți, miercuri) din valoarea întregului coș *
Tot ce trebuie să faceți este să introduceți codul de voucher Treizecizero6aniLetsGo la plasarea comenzii, în câmpul corespunzător, iar valoarea coșului se va actualiza automat.
Ce-ți poți lua
1. Simona de păstrat
Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul foto „Simona de păstrat” este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. Cu peste 140 de pagini cu cele mai bune imagini din cariera Simonei și drumul ei spre locul 1, „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului. Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți iei un exemplar de aici.
2. Noul set de tricouri 30-0 Onederful
Tricourile care marchează un moment istoric: prima jucătoare din România clasată pe locul 1 în lume! Noutatea colecției este Onederful Tricolor, pe care îl poți lua de aici.
De asemenea, mai ai disponibile opțiunile Onederful White și Onederful Black.
3. Noul tricou 30-0 Tee
Un design fresh, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.
Verifică toată oferta din Shop AICI
Am structurat mai bine produsele, le ai acum împărțite pe categorii: Publicații | Tricouri | Bundle
(* excepție, tricourile 30-0 Onederful Tricolor și 30-0 Tee).
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română