Sorana Cîrstea, după revenirea cu victorie la Australian Open: "Și în tenis, ca și în viața de zi cu zi, cât îi dai, atât îți dă înapoi"

Sorana Cîrstea și-a făcut apariția la discuția de după victoria ei de revenire la Australian Open purtând o bucată zdravănă de gheață pe umăr și un zâmbet chiar și mai mare. E ceva în neregulă cu umărul?, vine natural, prima întrebare. „Ah, nu-nu”, surâde Sorana, „e rutina mea obișnuită de după meciuri”. Cea despre care nu scriem mai niciodată, așa-i? Sorana râde iar, așa că pornim fix cu asta, pentru că tenis. Adică despre recuperare. Cât, ce, cum? „Nu mă mai doare, doar că trebuie să fac exerciții zilnic, recuperare zilnic. Îmi ia foarte mult timp, pentru că altfel apare din nou durerea, trebuie să țin sub control, așa că gheața e literă de lege după fiecare antrenament sau meci”. Ca timp?

Un cititor ocazional ar fi, probabil, ușor surprins să afle că recuperarea… “durează cel mai mult. Recuperarea înseamnă și exercițiile pentru umăr, pentru abdomen, spate, în general pentru toate părțile în care ai fost accidentată. Iar de-a lungul timpului s-au adunat destule accidentări. Probabil o oră pentru toate aceste exerciții de menținere, apoi încă o oră tratament, fizio. Deci două ore pe zi doar recuperare. Dacă mai fac și baie cu gheață sau piscină… Sunt multe alte lucruri pe lângă statul strict pe teren, nu-i doar dreapta-stânga și serviciu. Pentru mine au fost momente grele, în special când am fost un an și jumătate departe de teren și făceam exerciții, făceam tot ce trebuie și nu vedeam nicio îmbunătățire. Iar mental este foarte greu să vrei, însă corpul să-ți spună nu. Acum sunt extraordinar de fericită și bucuroasă să fiu din nou la un asemenea nivel, să joc. Și atunci sunt foarte disciplinată cu tot ce ține de recuperare, pentru că știu că dacă-mi fac lucrurile astea pot să joc”, zâmbește iar Sorana. E ca un copil care știe că, dacă își face ordine în cameră, se poate bucura în voie de jucăriile preferate.

Are motive să tot zâmbească. Multe. Încăpățânarea de a acorda timp tuturor acestor mici detalii a ajutat-o să-și reia cariera și să trăiască acum bucurii pe care le găsește incomparabile cu prima parte a carierei ei. Aproape tot ce spune Sorana face o referire la această balanță pe care a găsit-o acum. 

„Când am revenit în Melbourne, eram ca un copil într-un magazin de jucării, totul mi se părea din ce în ce mai frumos. Chiar i-am zis domnului Marius (n.a. Marius Comanescu, antrenorul Soranei): domnul Marius, n-am mai fost niciodată atât de fericită să vin la un turneu! Și cred că lucrurile astea contează până la urmă. Contează munca de zi cu zi, că nu mai am așteptări și-mi văd de treabă. Știu că dacă am dat 100 la 100 în ziua respectivă, indiferent de rezultat, pot să spun că, ok, a fost o zi bună”.

N-ai cum să nu faci o paralelă cu aceeași zi, 12 luni în urmă. Pe vremea aia, Sorana nu era la Melbourne, ci la un turneu de 25k din Brazilia, la cel mai jos nivel al tenisului profesionist, departe de orice zumzet și atenție.  „Anul trecut pe vremea asta eram în Brazilia și îmi aduc aminte că mă uitam la televizor și îmi venea să plâng de frustrare. E foarte greu pentru un sportiv să simți că mai vrei, că mai poți și corpul practic să nu te mai țină. Momentele alea abia revenisem… Însă cred că a fost o lecție de viață. Poate lucrurile prin care am trecut m-au făcut să mă simt mult mai puternică, să mă bucur mai mult de ce înseamnă tenis, să iau lucrurile ca pe o provocare. Să nu mai am așteptări, să mă gândesc doar la fiecare meci în parte. Pentru mine, faptul că sunt aici din nou e o bucurie imensă”.

Sorana a trecut azi de Irina Khromacheva, 6-2, 6-1, iar cu altă ocazie o asemenea victorie nu i-ar fi produs cine știe ce impresie. „Chiar am zis de multe ori, mi-aș fi dorit să am capul de acum acum 5-6 ani. În viață nu poți să le ai pe toate. Când ești tânăr, ai entuziasmul, ai adrenalina, dar n-ai maturitatea. Acum îmi aduc aminte, când aveam 18-19 ani și câștigam un tur la un Slam, mi se părea “ah, e doar un tur“. Sorana imită o versiune a ei de acum mulți ani. Apoi revine: „În schimb, acum mă bucur de orice meci, de orice victorie, pentru că știu cât am tras să fiu din nou aici și câte sute și mii de ore de muncă, de disciplină, de tras sunt în spatele unui meci câștigat, precum cel de azi.”

Nu se ferește să spună lucrurile chiar mai direct de atât: „Poate înainte mi se părea că mi se cuvine un anumit rezultat, sau anumite lucruri. Acum pur și simplu cred că sunt mult mai modestă din toate punctele de vedere și să mă concentrez pe ce am de făcut. Pentru că și-n tenis, ca și în viața de zi cu zi, cât îi dai, atât îți dă înapoi. Nu cred în noroc. Până la urmă, munca de zi cu zi se vede în teren. Și cu aia câștigi meciuri.”

Apropo de meciuri câștigate, ne întoarcem un pic la cel de azi. „A fost un meci solid, de la început la sfârșit. Nu unul extraordinar, dar e primul tur, nu e niciodată ușor, sunt emoțiile de început. Până te obișnuiești cu mingile, cu terenul, îți ia ceva timp. Dar am servit bine, ceea ce mă bucură, pentru că am lucrat foarte mult în ultima vreme la serviciu. Mai ales că anul trecut mi-am schimbat mișcarea la serviciu; a fost foarte greu pentru corp să-și schimbe automatismul, după 21 de ani în care am servit într-un fel. Dar umărul e ok, așa că am putut lucra mai mult la serviciu cu noua mișcare și m-am bucurat că azi s-a văzut asta. E important dacă-ți ții serviciul, pentru că poți să riști puțin mai mult la retur. Cred că am făcut tot ce am avut de la antrenorul meu”.

Sorana nu vrea să-și schimbe abordarea de anul trecut, așa că nu vorbește despre planuri și obiective pe acest sezon. „Nici nu m-am uitat cu cine joc meciul doi, nici domnul Marius nu știa; l-am întrebat și a zis că nu s-a uitat (n.a. Suarez Navarro). Încerc să nu mă mai uit nici în viitor, nici în trecut, pur și simplu ce am de făcut azi. În general, îmi place ca atunci când ceva merge, să continui cu acel lucru. Mă concentrez pe ce am de făcut. Meci cu meci, punct cu punct. Am realizat că lucrurile merg mai bine așa.”

Sori s-a pregătit în intersezon la București, împărțind luna în două. Prima parte pe zgură, „pentru că am vrut să lucrăm un pic la consistența raliurilor”, partea a doua pe hard, când „am lucrat foarte mult la serviciu, retur și în general primul punct. Pentru că, în ziua de azi, la fete se joacă foarte mult primele două mingi agresive. Cine preia controlul, de obicei aceea câștigă punctul. Am lucrat și scurte, cross scurt. Sunt lucruri care vor veni cu meciurile, cu încrederea.”

Încheie salutând numărul mare de românce pe tabloul feminin: „Jos pălăria pentru toate fetele și pentru echipele lor, pentru că știu că oamenii noștri, antrenorii noștri muncesc mult, dar nu primesc atât de multă atenție. Eu am spus că e generația de aur a României și mă bucur pentru fete, jos pălăria pentru toate. Am crescut împreună, ne-am tras una pe alta și chiar îmi doresc să ne meargă cât mai bine la toate. Chiar glumeam la Shenzhen, unde am fost 5-6 românce. A mai fost și doamna Mihaela Testiban, arbitrul principal, și chiar ne-a spus că după chineză, limba română era cea oficială. Lumea a început să ne privească altfel. Vedem respect în comportamentul lor și e un lucru pe care-l câștigi foarte greu.”

Cu grupul, Sorana se va revedea la Fed Cup, unde se întoarce în februarie, pentru meciul cu Belgia: „Am primit deja convocarea și am răspuns afirmativ. Voi fi prezentă în echipă”.