Singapore, începuturi: între căldură și Hunger Games. Simona dă startul în primul ei Turneu al Campioanelor. "Sunt gata!"

14 ore de zbor mai târziu, Singapore ne-a primit cu o combinație năucitoare între nădușeala de afară și aerul condiționat din interior, invariabil setat prea rece. Contrastul îți taie respirația. Îți sunt suficiente doar câteva minute pe străzi ca să îi apreciezi și mai mult pe jucătorii care au câștigat meciuri de tenis în sezonul asiatic. Umiditatea din insulă e cu totul și cu totul altceva.

Singurul lucru și mai călduros este atitudinea politicoșilor localnici, care te izbește încă de la aeroport. Superbul Changi este el în sine un mic stat în interiorul unui oraș-stat în care ofense considerate banale sau tolerate în alte părți, precum traversatul străzii prin locuri nepermise, aruncatul gunoiului pe jos, mestecatul de gumă (!) sau posesia de materiale pornografice îți pot aduce pedepse constând în lovituri cu bastonul sau ani buni de închisoare. Și nu funcționează “scăpatul ușor”. Sentința se execută. MAE român are grijă să te anunțe printr-un SMS încă din momentul în care ai pus piciorul în Singapore că orice legătură cu drogurile îți poate aduce pedeapsa capitală. Nu e nimic poetic sau de glumit aici: între 1991 și 2004 au fost executați mai bine de 400 de oameni, majoritatea pentru infracțiuni legate de droguri, ceea ce duce această țară într-un loc fruntaș pe plan mondial în ce privește rata de execuții în raport cu numărul de locuitori. Din această perspectivă, William Gibson, un scriitor de SF, a descris foarte inspirat Singapore, numindu-l “un Disneyland care are pedeapsa cu moartea”.

Dar să nu ne speriem și să ne închipuim că în Singapore te împiedici de poliție pe stradă. Sau să ne speriem, dar cu măsură. Partea frumoasă a traiului în această republică cu regim considerat semi-autoritar este că oamenii de bună credință nu au de ce să-și facă griji. Cum încălcatul legii e o idee extrem de proastă, criminalitatea este foarte scăzută. N-am probat, dar mi s-a șoptit că-ți poți lăsa liniștit lucrurile nesupravegheate, fără să te temi că o să dispară. Curățenia e la ea acasă, iar siguranța chiar se simte. Sistemul funcționează bine pentru cei 5,4 milioane de locuitori. Singapore are al treilea cel mai mare venit pe cap de locuitor din lume și e unul dintre cele mai importante centre financiare și de business. O cotă considerabilă din venitul cu pricina se duce pe consum. Localnicii își petrec mare parte din timpul liber în imensul lanț de mall-uri, centre comerciale sau alte asemenea. “We never stop dining and shopping”, am citit o reclamă, iar sloganul pare potrivit. În fapt, nu e doar un slogan publicitar, e o credință națională. Și cuvântul “lanț” e potrivit, pentru că majoritatea acestor mall-uri comunică atât între ele, cât și cu centrele de business sau cele de expoziții, cu hotelurile importante sau cu liniile de metrou. Așa că te poți plimba o zi întreagă prin această rețea comercială subterană, de dimensiunea unui cartier respectabil, fără să mai trebuiască să mai înfrunți umiditatea de afară. Ca și în cazul cumpărăturilor, opțiunile când vine vorba de mâncare sunt spectaculoase și greu epuizabile. Un mix culinar care descrie potrivit combinația între Est și Vest pe care o întâlnești în Singapore, un conglomerat de beton și oțel cu o atmosferă mai degrabă occidentală decât asiatică.

În acest rai financiar, în această civilizație marcată cu beton și-a adus WTA vedetele în premieră pentru Perla Coroanei. Sau “Hunger Games”, cum a dat titlul Genie Bouchard pe una dintre fotografiile de la ceremonia tragerii la sorți pe care a urcat-o pe Twitter. Nu, nu fotografia devenită rapid virală, în care, în așteptarea intrării pe scenă, fetele fac absolut orice, mai puțin să comunice. 

Dacă WTA Finals înseamnă Hunger Games, înseamnă că toate cele opt districte și-au dat tributele în aceste zile premergătoare marelui start, sub formă de activități promoționale, interviuri și apariții TV. Seria a luat sfârșit azi, cu All Acccess Media Hour. “Mi-am luat atâtea rochii la mine de parcă mergeam la nuntă”, și-a amuzat Simona ascultătorii de azi, printre multe alte teme mai serioase. Au fost și multe întrebări relaxate. Media Hour, care, de fapt, a fost Half an Hour cu fiecare jucătoare, a semănat cu o întâlnire la școală înainte de vacanța de iarnă. Atât doar că de mâine începe ultimul mare examen. Sau, ca să rămânem în spiritul Hunger Games, intrarea în Arenă. Numai 24 de ore mai sunt până când Simona va putea să demonstreze că e din nou Girl on Fire.  De undeva, de la butoane, regizorul producției i-a generat deja primul animal de pradă pe care trebuie să-l doboare, sub forma lui Eugenie Bouchard. 

În aeronava Air France către Singapore, după două filme cu Tom Cruise și Marc Wahlberg care s-au dovedit a fi soluția perfectă pentru a rezista la somn și la turbulențe, am revăzut secvențe din parcursul Simonei Halep la Roland Garros, într-unul dintre acele documentare care arată atât de bine încât uiți că știi deja finalul. Am retrăit toate bucuriile și emoțiile de pe parcursul Stephens – Kuznetsova – Petkovic și lacrimile de la cel din urmă. Am revăzut tenisul sublim din finala cu Sharapova: unghiurile absurde găsite de Simona, finalul absolut epic din setul secund, sprintul furios al Mashei de la 4-4 în decisiv, privirea senină a Simonei, indiferent de scor, aplauzele de pe Chatrier, întoarcerea publicului către Simona. Am retrăit experiența cu imnul și gândurile de dinainte sau concluziile de după cea mai bună finală feminină a anului. Modul ideal de a intra în atmosfera de competiție a WTA Finals, unde, în teorie, ar trebui să vedem meciuri comparabile ca nivel și ca intensitate.

Simona, care închide săptămâna viitoare cercul unui sezon dominat de acea zi de la Paris, s-a gândit și ea, azi, la același moment când, întrebată care a fost cel mai frumos moment al anului, a nominalizat fără să clipească secundele de la finalul victoriei cu Petkovic. “A fost visul meu să joc finala la Roland Garros, pentru că luasem trofeul la junioare”, a explicat ea. “Am fost foarte fericită atunci”.

Am regăsit-o pe Simona cu o atitudine absolut încurajatoare în ce privește săptămâna viitoare. Își trăiește celălalt vis acum, Turneul Campioanelor. Am lăsat-o la Wimbledon după un meci cu Bouchard, o regăsim în „deplasare” tot la un meci cu Bouchard. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi sunt mai mult decât suficiente stările ei de spirit de la conferințele de presă ca să îmi fac o idee generală despre nivelul ei general de confort cu un turneu sau altul, unde confort înseamnă și încredere, și sănătate, și formă. Simona a apărut la prima conferință de la Singapore cu un body-language liniștitor, pozitiv, asemănător cu ceea ce a transmis la Paris și la Londra. A dispărut încordarea și înnegurarea din sezonul de hard, nesiguranța care i-a subminat jocul. Primele semne în acest sens au fost la Beijing, ar fi ideal să vină confirmarea mâine, în marele meci de debut. Zâmbitoare și sigură, Simona pare că a făcut pace cu orice ar fi necăjit-o în ultimele luni. Orice va fi, e liniștită și pregătită. A vorbit cu atitudinea omului care știe că și-a făcut treaba, și-a îndeplinit obiectivele și care așteaptă relaxat ultimul obstacol înainte de vacanță. Genul de stare care-ți permite să adormi ușor noaptea. Mai încurajator decât ce am citit eu printre rânduri a fost buletinul medical prezentat de Simona, laolaltă cu intențiile ei cu privire la cum să abordeze anul viitor și ce a învățat din experiențele neplăcute ale acestui an și ce vrea să schimbe pentru la anul. Am întrebat-o despre adversarele din grupă, în așteptarea unei analize tehnice specialitatea casei, am întrebat-o despre rolul lui Daniel Dobre și am ascultat-o vorbind despre prioritățile în imaginea de ansamblu. Care nu s-au schimbat: “Îmi doresc titluri, multe titluri dacă se poate. Clasamentul e doar clasament”.

E timpul să înceapă jocurile. And may the odds be in her favor.

Simona …

Despre starea fizică

“Mă simt excelent acum. Bine, încă n-am putut testa asta într-un meci. Dar mă antrenez normal zilnic. Am făcut tratament în toată această perioadă și mă simt bine și asta e tot ce contează. După Wimbledon au tot fost acccidentări. Tot ce trebuie să fac acum este să am grijă de corpul meu și să joc ce știu eu. Îmi voi păstra însă bandajul ca să protejez mușchiul”.

Despre ce alege să păstreze din fiecare meci

“Întotdeauna păstrez ce-i pozitiv dintr-un meci. De aceea sunt aici, acum. Când am câștigat anul trecut, la Roma, primele meciuri cu adversare de top am prins curaj. Apoi am câștigat câteva titluri, și așa am strâns și mai multă încredere. Încerc să îmbunătățesc ceva pe fiecare zi”.

Despre întâlnirea cu Serena

“E o mare provocare pentru mine să joc împotriva ei. Încă nu ne-am întâlnit anul acesta, a trecut mult timp de la Cincinnati. Cred că am șansele mele, dar știu că ea e cea mai bună din lume și un adversar foarte, foarte dificil. Voi încerca totul. Voi crede în șansele mele, pentru că asta e cel mai important lucru dacă vrei să stai aproape de ea în meci. Dar nu contează prea mult dacă joc cu ea sau cu altcineva, pentru că toate jucătoarele de aici sunt foarte, foarte bune”.

Despre formatul turneului

“Mă simt pregătită pentru el, mi-am dorit să ajung aici încă de anul trecut, de la Sofia. Chiar dacă și acela a fost tot pe grupe, experiența nu se compară, acolo erau jucătoare din zona locului 20-30. M-am antrenat la fel ca pentru orice alt turneu, chiar dacă acesta e diferit. Poți să pierzi și, totuși, să rămâi în turneu. Nu simt nicio presiune”.

Despre adaptare

“Afară e foarte cald, înăuntru, mult aer condiționat. Eu am destule probleme cu sinusurile și am avut probleme cu nasul, dar acum sunt ok”.

Despre impresia cu care a rămas după ultimul meci cu Eugenie Bouchard (a fost pusă să aleagă între ghinion și “being outplayed”)

“Cred că ghinion. M-am accidentat chiar la începutul meciului. După aceea, tot ce am încercat a fost să păstrez meciul strâns. Dar după ce am pierdut primul set, n-am mai putut rămâne concentrată. Nivelul meu de energie a căzut de tot și n-am mai putut să mai lupt. Sunt un pic dezamăgită că atunci n-am luptat până la capăt”.

Despre lecția pe care a învățat-o anul acesta

“Să am mai multă grijă de corpul meu, pentru că poate nu întotdeauna am făcut lucrurile care trebuiau făcute. La Wimbledon, de exemplu, trebuia să joc cu tape pe glezna stângă, pentru că iarba poate fi foarte dificilă pentru picior. Pentru mine a devenit foarte important un lucru: anul viitor voi încerca să fac din absolut fiecare meci și fiecare turneu în parte un obiectiv. Pentru că fiecare meci contează pentru cariera ta, fiecare meci e important. Îmi doresc mult asta”.

Despre perspectiva locului 1

“Nu pot să spun nimic despre locul 1, pentru că sunt foarte departe. Vreau să țin departe presiunea acestei discuții. Câtă vreme Serena joacă, nu cred că sunt aproape. Clasamentul nu arată decât câte puncte ai. Dacă voi juca bine mereu, atunci poate voi fi mai aproape de locul 1. Dar nu vreau să mă gândesc la clasament, nu-mi doresc decât să câștig meciuri și turnee”.

Despre confortul pe care îl are acum la evenimentele promoționale

“Da, acum sunt mult mai în largul meu, mi se pare totul mai firesc. N-a fost ușor, dar acum accept că astfel de obligații fac parte din viața mea și mă pot bucura de tot ce mi se întâmplă”

Despre prezența în staff a lui Daniel Dobre 

“Iarna trecută dânsul m-a ajutat când am fost acasă, am mai lucrat la antrenamente de-a lungul timpului. Îmi dă multă încredere și așa am considerat eu că trebuie să fac, l-am invitat cu drag și mă bucur că a acceptat să fie alături de mine”.

Despre punctul comun al match-up-urilor cu Serena, Bouchard și Ivanovic

“Toate sunt mai înalte și lovesc mingea mult mai puternic față de mine. Cu toate am mai jucat, am și câștigat anul acesta, am mai și pierdut, se poate întâmpla orice. Și cu Serena e o șansă acolo, o să muncesc pentru ea”.