Singapore 2017: Va fi câștigarea locului 1 o trambulină pentru evoluția Simonei Halep la Turneul Campioanelor?

S-a definitivat lista participantelor la Turneul Campioanelor de la Singapore – prin retragerea Johannei Konta de la Moscova, Caroline Garcia și-a asigurat locul opt și a devenit ultima calificată la WTA Finals. Caroline se vede astfel răsplătită după un sezon asiatic excelent, în care a câștigat două titluri consecutive la Wuhan și Beijing.

Agățarea din mers în trenul cu destinația Singapore a franțuzoaicei fost cam singurul moment de suspans al cursei pentru calificare, destul de diferită față de anul trecut, când lucrurile au fost în cumpănă până în ultima clipă. Atunci, tot Konta a tras paiul scurt, locul 8 fiindu-i suflat de către Kuznetsova, care a câștigat titlul la Moscova. Sveta a făcut o cursă contra cronometru pentru a ajunge la Singapore, la propriu și la figurat, și nu doar ea. Discuția care a predominat anul trecut a fost dacă nu cumva cursa calificărilor ar trebui încheiată după Beijing, pentru a da fetelor un răgaz să-și tragă sufletul. Anul acesta, lucrurile s-au aranjat de la sine. În afară de Garcia, restul au avut campanii asiatice rezonabile, niciuna nefiind evident epuizată sau accidentată, dincolo, evident, de inevitabila uzură specifică sfârșitului de sezon.

Singura întrebare care a mai animat un pic internetul a fost dacă nu cumva WTA ar fi trebuit să-i dea un wild-card lui Sloane Stephens, câștigătoarea US Open, aflată pe locul 13 în Race. WTA are teoretic dreptul să facă acest lucru, dar practic nu prea o face. N-a făcut-o nici măcar pentru Kim Clijsters după revenirea triumfală în circuit și câștigarea US Open 2009 – atunci a fost ultima dată când o câștigătoare a unui Slam nu s-a calificat la WTA Finals. Dincolo de faptul că este o decizie delicată, pentru că ar priva o jucătoare calificată de dreptul ei, anul acesta nu cred că ar fi fost nici prea inspirată: Sloane trece prin tradiționala mahmureală de după primul Slam și știm din experiență ca asta va dura cel puțin câteva luni.

Să ne uităm, deci, la fetele care au adunat destule puncte singure. E un grup destul de diferit față de anul trecut, cu nu mai puțin de 5 nume înlocuite: Kerber, Radwanska, Keys, Cibulkova, Kuznetsova. Adică inclusiv campioana și finalista de anul trecut. Au rezistat Halep, Muguruza și Pliskova, cele care s-au rotit pe locul unu în această toamnă. Lângă ele, avem două reveniri (Wozniacki și Venus Williams) și trei premiere (Svitolina, Ostapenko și Garcia). Este încă o dovadă că starea circuitului feminin este fluidă: fără o jucătoare ca Serena care să domine și cu veterane ca Radwanska sau Kerber în derivă, porțile rămân deschise. Încă o dată, Simona e printre constante.

Nu vreau să fac acum un preview clasic, în care să iau fiecare jucătoare la bani mărunți; e prea devreme pentru asta. Vreau doar să arunc o privire generală asupra temperaturii circuitului și mai ales a principalelor candidate la titlu, printre care se află și Simona. Acest unghi este important pentru că câștigarea titlului va decide, probabil, lidera mondială la sfârșitul anului, o performanță emblematică. Iată câteva idei.

Din punct de vedere al grupelor, știm deja că Simona nu poate pica cu Muguruza. Este un lucru bun, pentru că Garbine a anunțat anul acesta cât este de periculoasă: a câștigat Wimbledon, și-a găsit în circuitul american un joc extrem de eficient, cu care a și învins-o categoric pe Simona în finala de la Cincinnati. Se pare că după deriva post-câștigarea RG 2016, spaniola reușește anul acesta să-și sincronizeze voința cu putința și să arate lumii de ce e capabilă. Nu-i de mirare că a ajuns pe locul 1, chiar și pentru scurt timp. Dintre fetele de la vârf, jocul ei mi se pare cel mai aproape de potențialul ei maxim acum, și perspectiva este un pic înfricoșătoare pentru adversare: când joacă bine și este conectată, Muguruza are un joc complet și versatil pentru o big hitter, cu opțiuni dincolo de forehand și serviciu-retur. Îmi pare bine că nu se va întâlni cu Simona: o grijă mai puțin pentru grupe.

Celelalte două cu punctaj apropiat de Simona și Garbine sunt Pliskova și Svitolina (5-600 puncte distanță). Ele vor fi distribuite fiecare în câte o grupă. Este o repartizare echilibrată pentru principalele candidate la titlu din perspectiva clasamentului. E drept că Pliskova trece în ultimul timp printr-o pană de inspirație –  s-a și despărțit de antrenor din cauza diferențelor de opinie -, dar cu toate acestea remarcabil este că a reușit cumva să câștige destul cât să se păstreze în conversație. Pliskova face ce fac jucătorii mari: câștigă nu numai când joacă bine, ci și când joacă prost. Totuși, această pană de inspirație s-ar putea să-i erodeze la un moment dat mentalul acela de stâncă care a ținut-o până acum deasupra. De asemenea, Simona are un match-up bun cu ea, ca de obicei cu fetele care lovesc puternic, dar nu pot să se deplaseze la fel de bine. Svitolina, pe de altă parte, mi se pare tricky. Știu că Simona i-a băgat pumnalul în inimă cu acel meci antologic întors de la Roland Garros, iar cele două victorii ale Elinei (Roma și Canada) s-au întâmplat contra unei Simone accidentate, respectiv foarte obosite, dar Svitolina poate fi periculoasă. Are un joc la fel de insistent ca al Simonei, cu o ușoară superioritate la capitolul forță. Dar să vedem cum va reacționa Simona, pentru că după Beijing s-ar putea ca ea să fie o jucătoare diferită.

Lucrul cel mai interesant de văzut este cum va influența recent câștigatul loc 1 dispoziția de joc, încrederea și tonusul general al Simonei Halep. Câteva indicii ne-a dat chiar ea, în interviul recent pentru Europa FM. Întrebată cum a procesat urcarea pe locul 1, mai ales după ce s-a chinuit atâta să-l atingă, Simona a răspuns: ”Da, s-a schimbat ceva în interiorul meu: sunt mult mai liniștită și poate părea ciudat, dar chiar de a doua zi, mă simt mult mai motivată.” Este un scenariu ideal acesta, dar deloc exagerat: Simona să folosească această performanță ca pe o validare care s-o propulseze mai degrabă decât s-o împovăreze. Este ce a sugerat și ea: ”Sunt cu picioarele pe pământ. Nu simt încă nicio presiune, chiar m-am relaxat un pic, și, după cum mă cunosc, de acum înainte va fi mai bine decât până acum.”

Locul 1, căruia îi dă târcoale încă din mai, trebuie că a atârnat greu pe umerii ei: atingerea lui este o ușurare, o grijă în minus, o îndoială transformată în sfârșit în certitudine. Simona, cu mentalitatea ei analitică și neiertătoare față de sine cred că a avut până de curând mai multe îndoieli decât certitudini, iar cele mai mari erau câștigarea unui Slam și locul 1. Faptul că finala de la Paris le-a înglobat pe amândouă și a fost pierdută sfâșietor nu cred că a fost o întâmplare. Simona pune de obicei punctul pe i și merge la inima problemei, iar ce a declarat la ceremonie cred că a fost pur și simplu, adevărul: ”Poate nu am fost pregătită, poate nu am crezut destul.”

La Beijing, a reușit să-și învingă demonii parizieni din 2014 și 2017 prin victorii la Sharapova și Ostapenko, după o jumătate de an de muncă intensă pe partea mentală și după altă lună de muncă intensă la serviciu, călcâiul lui Ahile în jocul ei. Cumva, a avut nevoie de toate aceste încercări și eșecuri din ultima jumătate de an, pentru că ele i-au indicat unde are de lucru. După ce a lucrat, a venit și jocul câștigător. Într-un fel, e bine că la Beijing mizele au fost un pic fragmentate: nu a mai fost o finală de Slam sau de Masters contra unei adversare dificile la pachet cu locul 1, a fost pur și simplu o secvență de meciuri de-a lungul unei săptămâni: poate asta a făcut obiectivul un pic mai abordabil, mai dozat, ca niște trepte. Simona a declarat că sentimentul când a trecut de Maria a fost diferit (față de locul 1), dar la fel de profund. Victoria contra Sharapovei a făcut poate posibilă victoria contra lui Ostapenko, care a făcut posibilă urcarea pe 1.

În orice caz, aceste reușite succesive sunt niște validări prețioase, de care Simona avea nevoie pentru a crede (apropo de discursul de la Paris). Știm cu toții că în tenis bătălia este parțial pierdută sau câștigată în minte, înainte de a începe. Dacă se menține sănătoasă (eternul ”dacă” din orice sport), cred că mintea Simonei este un loc mult mai relaxat și mai încrezător acum decât în urmă cu două săptămâni. Acest lucru, împreună cu aducerea lui Andrei Pavel în echipă – Simona a declarat că dorește să continue și după Singapore cu el – sunt de bun augur în cursa ei pentru următorul mare obiectiv: primul titlu de Slam.

O treaptă folositoare în acest sens ar fi un parcurs bun la Singapore, unde Simona nu a ieșit din grupe în ultimii doi ani. Și mai frustrant, câștigătoarele ultimelor două ediții, Radwanska și Cibulkova, au ieșit din grupe cu câte o singură victorie, și aceea contra Simonei. Dacă ar fi vreo dreptate sau karmă pe lumea asta, Simona ar merita o ediție cu noroc: o tragere decentă și apoi o ieșire fără drame din grupe. Dar fanii din tranșee știu prea bine după tragerile de anul ăsta că în tenis nu poți să te bazezi pe noroc. Mai bine ne bazăm pe această nouă versiune mai senină și mai încrezătoare a Simonei să termine anul pe o notă triumfătoare la Singapore și să construiască o treaptă către începutul sezonului viitor.

Foto: LagardereSports

 

***

Nou! Tricourile votate de voi sunt de azi în Shop. Ia-ți „Onederful” – preferatul publicului – și „Onederful Black” la preț special pentru precomenzi. 

Sărbătorește un moment minunat! 😉

Onederful 

Onederful Black