Simona vs Angelique Kerber: ce a făcut diferența în sfertul de finală de la Wimbledon

Toți experții de limbă engleză care mi-au susurat în ureche azi au făcut în mod repetat presupunerea că Angelique Kerber joacă mai bine pentru că este câștigătoare de Grand Slam. Eu cred că este invers: Kerber este câștigătoare de Grand Slam pentru că anul acesta joacă mai bine.

La conferința de presă (toate declarațiile, aici), întrebată care este motivul ascensiunii sale din acest sezon, Kerber a spus că o mare lecție a fost meciul cu Safarova de la Singapore, din toamna trecută, unde a pus atâta presiune pe ea încât rezultatul a fost dezastruos. Atunci și-a promis că nu o să mai facă niciodată această greșeală. Iar în extrasezon, când a stabilit cu antrenorul său obiectivele pe acest an, a spus că vrea să joace cel mai bine la Slamuri. În 2015, nu reușise să ajungă în a doua săptămână la niciunul dintre ele. Acum are un titlu și este într-o semifinală, din trei încercări.

Totuși, de la vrut până la putut e cale lungă, așa că Angelique a trebuit să facă și niște lucruri concrete pe teren pentru a fi unde este acum. Până în acest an, Kerber era genul clasic de jucătoare defensivă, care alerga  din tribună în tribună până își epuiza adversarele, făcea rar lovituri direct câștigătoare și avea un serviciu doi atât de chestionabil încât mi-o aduc aminte pe Martina Navratilova recomandându-i de la pupitrul de comentator să pună mâna și să-l exerseze mai mult la antrenament.

Kerber nu a devenit peste noapte Serena (doar a bătut-o în finala Australian Open, heh), însă anul acesta și-a strâns jocul și l-a adus mai în față: și acum aleargă din tribună în tribună, dar nu la trei metri în spatele liniei de fund, ci lipită de ea. Și acum deviază foarte bine loviturile adversarei, doar că la o viteză mai mare și în niște unghiuri mai nemiloase. Kerber a rămas în esență o jucătoare defensivă, dar și-a adus defensiva mai înainte pe teren și asta a făcut toată diferența. Ah, și probabil i-a urmat sfatul Martinei și a lovit mai multe servicii doi, și probabil și unu, la antrenament, folosindu-și cu dibăcie avantajul de a fi stângace.

Angelique Kerber este un zid care presează neobosit, iar Simona Halep nu a găsit nicio fisură pe care s-o speculeze azi. Jocul Simonei, variind unghiurile și direcțiile, este exact ceea ce face și Kerber și exact ce-i place: să alerge stânga – dreapta și să găsească un unghi și mai închis, o contralovitură și mai rapidă. Rennae Stubbs a spus-o foarte bine: ”Kerber atacă din poziții defensive mai bine decât atacă jucătorii ofensivi din poziții ofensive.” Este tenisul viitorului, hibridul paradoxal care are ce e mai bun din ambele lumi, cea a atacanților și cea a apărătorilor. Un pic mai mult atac este ceea ce a adăugat, cred eu, Kerber la jocul ei anul acesta.

Dacă Simona ar fi pierdut ieri la Madison, mi s-ar fi părut nedrept, pentru că a jucat mai bine decât ea. Azi însă, cred că a pierdut la jucătoarea mai bună: Kerber a condus tot meciul, de la început până la sfârșit, cu excepția primului punct din tiebreakul setului doi. Simona s-a ținut aproape, dar a alergat mereu cu un pas în urmă: și statisticile tot așa sunt, câteva procente diferență la toate capitolele, dar în favoarea nemțoaicei.

Angelique Kerber is confidently dictating. She’s done a far better job of holding her position on the baseline. #Wimbledon

— WTA Insider (@WTA_insider) July 5, 2016

O ascult acum pe Vesnina, care tocmai a trecut de Cibulkova și este în semifinală. Întrebată cum explică victoria, răspunsul ei a fost: ”Self belief. Am crezut în mine, n-am avut așteptări, am intrat relaxată pe teren.” Întrebată ce i-a lipsit azi, Simona a răspuns: ”Confidence. Încrederea la serviciu. Și nu m-am ținut de plan în momentele de presiune.” Serviciul plus momentele de presiune egal dubla greșeală cu care a dat setul unu. Cifrele pe serviciu ale Simonei au fost azi cele mai slabe din toate meciurile de până acum. Kerber are un retur foarte periculos și asta, e adevărat, apasă pe cea care servește împotriva ei. 

Lăsând la o parte multele breakuri, în timpul schimburilor nu am avut senzația că Simona o domină pe Kerber decât în acel sfârșit de set doi, când a recuperat de la 3-5 și a forțat tiebreakul. În restul meciului, deși Simona a jucat diferit și a căutat să varieze înălțimea mingii și viteza ei, nu mi s-a părut că a reușit s-o destabilizeze pe Angelique în mod repetat. Poate ar fi putut să încerce să varieze și pe adâncime, nu numai stânga dreapta? Kerber a avut un succes foarte mare cu scurtele, rupând ritmul și aducând-o pe Simona la fileu. Sper sfârșitul meciului, Simona a reușit niște passinguri foarte bune, poate ar fi fost o soluție pentru a o scoate pe Kerber din tranșeele din spatele terenului unde se proptise.

Ce e de luat din acest meci? Kerber este o jucătoare mult îmbunătățită anul acesta față de anii trecuți. Simona este o jucătoare mult îmbunătățită anul acesta față de anul trecut. Rămâne una din jucătoarele cele mai mobile din circuit, cu lovituri fluide, tehnice și timing impecabil. Serviciul și împingerea ei în defensivă rămân singurele  portițe pe care adversarele le pot specula împotriva ei și asta se poate face doar când Simona șovăie și se îndoiește. Confidence, self belief, asta e uneori diferența. Însă, cum a spus și ea la conferință, sunt multe lucruri care pot fi făcute mai bine. ”Mai am mulți ani în față. Voi continua să muncesc, să lupt și să mă bucur.” Altceva nu prea e de făcut. Anul merge înainte, circuitul va termina cu iarba și va trece pe hard și va pune aceleași întrebări iar și iar. Iar jucătoarele, Simona printre ele, vor încerca să găsească cea mai bună modalitate pentru a le răspunde cât mai bine.

Kerber a găsit răspunsul la 28 de ani. Alții îl găsesc mai devreme, alții niciodată. Nu există nicio garanție, dar cel mai important este să te menții acolo, în plutonul fruntaș de unde poți oricând să țâșnești.