Simona: "Tot timpul e bine când mă enervez un pic, pentru că astfel mă motivez mai mult"
Adrian Țoca | 6 mai 2016Simona vede victoria cu Stosur ca pe una normală și spune că are experiență când vine vorba de finală. Va fi a 20-a oară când ea va juca având drept miză un titlu WTA.
Un dubios clinchet de sticle s-a auzit la intrare și nimeni n-a știut ce să creadă. Simona s-a ițit pe ușă alături de un membru al staff-ului turneului și de o ladă sănătoasă cu bere, din care s-a apucat să împartă celor prezenți, în râsetele generale. De ce a simțit nevoia Simona să-și păstreze cuvântul dat în glumă cu o zi înainte (a glumit că va face cinste cu ocazia prezenței celor 4 românce în sferturi) acum și nu după finală, de exemplu? E o întrebare faină, dar cred că răspunsul are mai mult de-a face cu ceea ce scrie Camelia în cronica meciului; e vorba de dorința imensă de a se califica în finala unui turneu pe care și-l dorește mult, și de ușurarea cu care a venit accederea în meciul pentru trofeu. Așa că berea a fost ca un pretext pentru ca Simona să împartă și cu alții satisfacția că lucrurile merg, în sfârșit, într-o direcție favorabilă ei, după multe săptămâni complicate. “Când am ajuns aici, am spus că trebuie să uit totul despre Stuttgart, care a fost foarte greu pentru mine. Am muncit din greu în fiecare zi, am stat mai mult pe teren la antrenamente și de aceea am acum din nou un sentiment bun. Mă simt bine pe zgură, mă simt bine aici și sunt mult mai relaxată. Asta-i cheia, de aceea o repet și am spus mereu: când sunt relaxată, asta îmi dă încredere pe teren și mi-e mult mai ușor să-mi fac jocul”.
După un astfel de meci, e de înțeles că discuția cu presa a fost una plină de râsete și cu mai puține idei notabile. În schimb, o șansă pentru umorul Simonei să facă o apariție. “Drink the beer, then we will talk!”, i-a îndemnat ea pe cei din sală. Îndemnată să facă la fel, a răspuns: „Nooo, I don't drink!”.
“A fost un meci bun pentru mine”, a început Halep, în understatementul săptămânii. “Am avut nevoie de câteva game-uri ca să-mi capăt ritmul, să simt mingea și jocul, apoi mi-a fost ușor să câștig game-uri, să returnez mingi. Mingile ei au mult top spin și a fost dificil să lovesc mereu de deasupra umărului, așa că mi-am dorit mult să-mi capăt ritmul. După aceea, totul a devenit mai ușor.” Ulterior a adăugat: “A fost bine că m-am enervat, tot timpul e bine că mă enervez un pic, pentru că astfel îmi iau o responsabilitate mai mare, încerc să mă motivez mai mult și să pun capul la treabă, ca să-mi dau seama ce trebuie să joc.”
Când a fost ultima oară când ai jucat atât de bine? “Ăăă, nici nu știu. Poate anul trecut, în State, când am avut acele rezultate bune. Dar nu vreau să mă gândesc la asta, vreau să-l iau ca atare, ca pe un meci foarte bun, un meci normal. Mă gândesc deja la finală. Vreau să rămân concentrată, iar de sărbătorit, după ziua de mâine”.
Despre Dominika? “Mă aștept la un meci greu, pentru că e finala și orice ultim meci al unui turneu e greu, dar am experiență. Mă simt pregătită. Ea joacă repede, lovește puternic, o știu destul de bine. Ea m-a bătut, eu am bătut-o, așa că e un meci deschis, oricare poate să câștige. Suntem în aceeași poziție, amândouă vom lupta, e un alt meci, o altă zi față de azi, dar voi da totul ca să câștig. Vreau mult titlul acesta, e o dorință mare să câștig la Madrid.” De ce e special Madridul? “Pentru că aici am făcut prima mea finală mare în 2014, pentru că e zgură și pentru că e turneul domnului Țiriac, sunt multe motive”.
Courtney a întrebat-o dacă meciul cu Timea a avut o semnificație aparte în felul în care a evoluat această săptămână. Răspunsul e încurajator când vine vorba de știut ce mize sunt mari pentru Simona. “Nu a fost unul special, adică a fost important, pentru că mă bătuse ultima oară, dar nu vreau să mă gândesc la el ca la un succes mare. A fost o victorie normală, precum cea de azi, mi-a dat încredere că pot câștiga împotriva unor adversare puternice, dar nu m-am gândit la ea ca la o victorie mare.”
„No, it's enough, come on, I have to rest!”, a mai protestat Simona în glumă, la un moment dat. Alte râsete, când a fost întrebată despre diferențele între condițiile de joc sub acoperiș și cele obișnuite. “Eu am simțit că suprafața a fost mai rapidă azi. Darren mi-a zis după meci că, de fapt, a fost mai lentă. Așa că acum am niște întrebări în ce mă privește la care nu vreau să mă gândesc (râde). Am simțit că s-a jucat repede, ceea ce s-a potrivit cu jocul meu. Mi-am dorit să fiu agresivă, dar să lovesc cu mai puțină putere și cu mai bun plasament”.
Simona a avut un gând și pentru românii din tribune: “Am văzut și astăzi că au fost foarte multe steaguri românești în tribună, este impresionant. Le mulțumesc pentru asta, este un lucru deosebit că vin și susțin sportul, acum în România este un sport destul de mare datorită nouă, jucătoarelor care suntem în top 100. Sper ca mai multe junioare să facă același lucru și să vină cât mai sus.”
“Simona is back?” Dacă vă doreați să aflați ce crede ea despre această formulare des întâlnită, răspunsul nu diferă față de abordarea ei obișnuită:
“…back in business. Nu știu ce să spun despre asta. Încerc doar să găsesc forma asta la fiecare turneu și sunt conștientă că nu e posibil să fii perfectă tot timpul, nici acum nu joc perfect, dar mă apropii de nivelul meu maxim. Încerc să nu mă gândesc la rezultate și să mă gândesc doar la ceea ce am de făcut pe teren.”
.@Simona_Halep prometió repartir cervezas si llegaban 4 rumanas a cuartos. Hoy cumplió lo que le tocaba. #MMOPEN https://t.co/yAq8Vf0cCp
— Mutua Madrid Open (@MutuaMadridOpen) May 6, 2016
@WTA_insider Hope she tucked away a couple in her bag for me… big trouble for her if she did not ????
— Darren Cahill (@darren_cahill) May 6, 2016
Podcast up!
Previewing the @MutuaMadridOpen final between Halep and Cibulkova w/ Romania's @adriantoca.https://t.co/t9n8pdntXV
— WTA Insider (@WTA_insider) May 7, 2016
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română