Simona se scutură de Sharapova, reușește prima victorie din carieră contra rusoaicei! Și ce victorie!
Simona Halep a învins-o, într-unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, pe Maria Sharapova, 6-2, 6-2, în doar 72 de minute, oprind seria de șapte înfrângeri în fața rusoaicei.
„Dacă Simona va continua așa, Sharapova nu-i poate face nimic”, spuneau comentatorii WTA TV în timpul meciului. „Așa” a însemnat un retur excepțional, un serviciu mai bun ca oricând în astfel de meciuri, o deplasare la nivelul ei obișnuit, adică grozavă, și abilitatea de a o manevra pe Sharapova de-a latul terenului, astfel încât erorile rusoaicei au curs la foc automat, 39 în total. Sharapovei i-au rămas puține opțiuni, iar Simona a închis orice fereastră cu un număr impresionant de erori neforțate: doar 6 în tot meciul, doar una în primul set.
Simona și-a pierdut doar o dată serviciul în meci (74 la sută pe primul) și a câștigat 56 la sută din puncte jucate pe retur.
Românca a câștigat pe primele trei servicii ale Sharapovei, iar după ce și-a consolidat serva pentru 3-1 a fost tot mai sigură pe serviciul ei, pe care l-a câștigat adesea foarte repede. La adăpostul unor cifre remarcabile pe serviciu, Simona a hărțuit-o în permanență pe Sharapova la retur, nedându-i timp, scoțând-o în exteriorul terenului și reușind o lungime grozavă a loviturilor. Simo a păstrat același ritm nebunesc și în setul secund, în pofida faptului că nu a reușit să convertească prima șansă de break pe care a avut-o. A răspuns cu un hold la zero și a făcut break imediat după.
E prima înfrângere în două seturi a sezonului pentru Sharapova, în vreme ce Simona, care răspunde la o nouă întrebare grea pentru ea, se îndreaptă acum spre fazele superioare ale turneului.
După un astfel de meci, e simplu de uitat că au fost abia optimile de finală. În sferturi, Simo o va întâlni pe învingătoarea dintre Agnieszka Radwanska și Daria Kasatkina, meci care urmează să se joace azi.
Simona Halep talks to @WTA_insider after win over Sharapova @ChinaOpen. "The work I did after USO, now I could see." https://t.co/Mxn3spcSqr pic.twitter.com/2ymPFHtyUC
— WTA Insider (@WTA_insider) October 4, 2017
Sharapova: "She played an incredible match…. She did all the right things." #ChinaOpen pic.twitter.com/jFgEoC1C0w
— WTA Insider (@WTA_insider) October 4, 2017
.@Simona_Halep is first into @ChinaOpen Quarterfinals!
No.2 seed gains first win over Sharapova 6-2, 6-2! pic.twitter.com/ilbPEobcuG
— WTA (@WTA) October 4, 2017
Astonishing anticipation helps @Simona_Halep earn a break for 5-2. Just a game away now! #ChinaOpen pic.twitter.com/pBEVNjrBEl
— WTA (@WTA) October 4, 2017
Check out the court coverage from the No.2 seed #ChinaOpen! pic.twitter.com/S49XDnGd0Y
— WTA (@WTA) October 4, 2017
https://twitter.com/WTA/status/915498134813343745
Cifrele de păstrat ale unui meci memorabil făcut de @Simona_Halep. Doar 6 erori neforțate, 74 la sută pe primul serviciu (!), 12 winners pic.twitter.com/Nn2WzV72TK
— Treizecizero.ro (@treizecizero) October 4, 2017
Tot azi, Monica Niculescu a pierdut cu Shuai Peng, 6-3, 6-2, într-un meci în care românca și-a făcut o singură dată serviciul; asta, în ciuda unui început pozitiv în care a avut soluții și a reușit prima break-ul. Dar cu cât s-a avansat în meci Monica a arătat neinspirată, nesigură pe ce să facă, iar Peng și-a făcut loc în meci, lovind din ce în ce mai plat și dominând jocul în mare măsură.
Moni continuă însă la dublu, unde e în turul doi alături Su-Wei Hsieh, iar meciul următor va întâlni perechea Hingis/Chan, favorită 1 a turneului. Și mai rămâne și cu o victorie importantă la Jo Konta, venită la momentul potrivit pentru ea, în condițiile în care urmează o perioadă unde va trebuie să își apere trofeul câștigat anul trecut la Luxemburg.
Articol în curs de actualizare
***
Noile tricouri 30-0 sunt acum pe stoc!
„My Forehand” și „Play Hard” sunt disponibile.
Ia-le din Shop 30-0:
Fă-ți o bucurie sau ia cuiva drag un cadou din Noul 30-0 Shop, aici