Simona în meciul cu Konta: Lungul drum al victoriei către înfrângere

Ca să scriu avancronica meciului Halep-Konta de azi, am făcut o mică documentare pentru a-mi reaminti ce s-a întâmplat la Wuhan în 2015. Printre articolele din presa străină afișate, s-au aflat și câteva titluri din principalele ziare românești ale vremii. Rezum și fac un colaj: ”Derută totală, eșec dramatic, eliminare uluitoare, Simona zdrobită!” Presupun că după meciul din seara aceasta, titlurile vor avea același ton și vocabular. Ce nu știu însă onor autori ale acelor titluri este că există cineva mai dur cu Simona Halep decât ei. Și acel cineva este chiar Simona Halep.

Scriam zilele trecute că OCC-urile oferă o idee fanilor despre ce se întâmplă în mintea jucătorilor și antrenorilor. Azi am aflat ce-și spune Simona după ce nu poate să servească setul doi pentru că face două duble și apoi conduce în tiebreak dar mai face două duble și niște greșeli și-l pierde. Spoiler alert: nu este foarte îngăduitoare cu ea însăși. Atât de dezamăgită a fost azi după ce n-a putut închide meciul în două seturi, că l-a pierdut în trei.

Iată cum începe OCC-ul de după pierderea setului doi.  ”Așa mi-e felul, sunt praf, sunt ridicolă. Mereu complic lucrurile inutil.” Cahill: ”Și cum o să rezolvi?” (…) ”N-am nicio șansă.” Ce-a urmat apoi a fost un exemplu de discurs inspirațional marca Darren Cahill, plin de adevăruri dar și de îndemnuri și încurajări (”Be brave!”), dar care n-a putut pătrunde prin negura de reproșuri și supărare care o înconjura deja. Simona Halep nu se iartă cu ușurință.

În toată alergătura asta a noastră după idoli și eroi, ne-a scăpat din vedere faptul că Simona nu-i decât o tânără obișnuită, dar care joacă tenis în văzul a milioane de oameni. Nu știu dacă ne gândim suficient la câte îndoieli are, sau la faptul că i se face frică când greșește, sau că nu are încredere că jocul ei este destul de bun pentru a câștiga în ziua aia. Și când o săltăm în slăvi, și când o criticăm, ratăm esențialul: Simona nu e nici eroină, nici monstru. E o fată care de câte ori intră pe teren e vulnerabilă în fața durerii fizice, psihice, înfrângerii și criticilor de după, cele mai vehemente venind din partea ei. Să lupți cu tine e cel mai greu.

Cahill a avut dreptate când i-a reamintit că a mai fost în astfel de situații, în care a scăpat meciuri din mână, și în majoritatea a ieșit învinsă. Ultima a fost chiar alaltăieri seara, cu Sam Stosur, însă atunci a reușit să se salveze în ceasul al 12-lea. Azi, sub soarele arzător, confruntată cu o jucătoare care a lovit fiecare minge de parcă era ultima, Simona s-a pierdut. Și a pierdut pentru că s-a pierdut. E o poveste des întâlnită în tenis, nu-i nici prima nici ultima dată când vedem așa ceva pe teren. Adversara sa de azi nu-i nici ea străină de legătura indisolubilă între starea de spirit și precizia loviturilor. În setul doi de exemplu, după ce-a greșit cu un voleu în banda fileului o minge care ar fi putut să facă scorul 4-0 pentru ea, și-a pierdut busola și a fost egalată la game-uri. Apoi, și-a mai pierdut-o încă o dată când Simona i-a făcut break la sfârșitul setului. Ăsta e tenisul: pe teren jucătorii sunt singuri și n-au pe cine da vina decât pe ei. E o tentație foarte mare, dar care nu duce decât la autodistrugere.

Rafael Nadal povestea ce i-a trecut prin cap în finala de la Wimbledon din 2008, înainte de decisiv. Tocmai pierduse ultimele două seturi la tiebreak, după ce le câștigase pe primele două. Dezamăgirea și disperarea amenințau să-l copleșească. Nadal a simțit cumva că este la o răscruce din punct de vedere mental și, din fericire pentru el, în loc să se dea bătut, a avut o străfulgerare în care a văzut imaginea de ansamblu, dincolo de pierderea avantajului de două seturi: încă era pe teren. ”I was still there, no?” Încă era pe teren, și dacă tot era acolo… să joace măcar. Nadal are acest dar de a ne revela ce stă ascuns sub ochii noștri și nu vedem. El a văzut atunci și a doua cale, dar mulți nu pot. Antrenorul Safarovei povestea într-un material făcut de CNN, în care își exprima susținerea față de OCC-uri: ”N-aveți idee cât de stresate sunt jucătoarele pe teren. Pur și simplu nu mai știu ce trebuie să facă.”

Nu știu dacă data viitoare Simona va vedea și a doua variantă, aceea că încă se află pe teren. Poate uneori o va vedea, uneori nu. Poate va depinde și de adversară, de moment, de cât de proaspătă fizic e. Citeam azi că înainte să iei o decizie majoră să verifici dacă ești flămând, furios, obosit sau singur, și să le rezolvi înainte de a lua decizia. Jucătorii de tenis sunt în fiecare meci trei din cele patru. Singurul lucru pe care îl au de partea lor este inteligența. Nu putem spera decât că Simona va învăța din eșecuri, va fi mai blândă cu sine și nu va uita că se află încă pe teren.

Foto: Jimmie48Photography