Simona Halep își vede oprită seria de victorii într-o luptă pe cinste cu Serena. Va urma

Simona Halep a reușit câteva reveniri spectaculoase din situații în care puțini i-ar mai fi dat șanse: a recuperat după un prim set perfect al Serenei, a împins meciul în decisiv, apoi a revenit de la break în setul al treilea și nu a fost departe de a duce meciul în tiebreak. Dar Serena a fost mai tare la final, câștigând pentru a cincea oară din șase meciuri directe cu Simona: 6-2, 4-6, 7-5. 

Semifinala de la Miami a avut de toate: dramă, nervi, erori, puncte excelente, rezistență și, peste toate, o atmosferă infernală, care a ajuns, din păcate, să le frustreze pe ambele jucătoare pe final. Per total, jocul a fost la cote dintre cele mai înalte, iar meciul ar putea da naștere cu adevărat rivalității celor două. Simona este la abia a doua înfrângere a anului în circuitul WTA, într-un început de sezon peste toate așteptările, în care a câștigat trei trofee.

De luni, Simona rămâne pe locul trei în clasamentul WTA, dar se apropie puternic de Maria Sharapova, de care o mai despart acum numai 424 de puncte. Simo coboară pe locul al 2-lea în Race to Singapore, depășită de Serena.

***

Așadar, câștigi 14 meciuri la rând, câștigi trei trofee anul acesta, îi faci pe oameni să discute despre tine ca despre o potențială rivală a numărului 1 mondial și, mai ales, o bați pe aceasta în Singapore atât de rău, încât o faci să declare că se va pregăti special pentru meciurile directe din 2015. Apoi spui în cel puțin două ocazii că abia aștepți să o întâlnești pe Serena într-un meci direct și că regreți teribil că nu s-a putut întâmpla la Indian Wells. Și îți ridici nivelul progresiv, pe măsură ce meciul direct se aproprie. Și vii la Miami, la ea acasă, gata să îi pui întrebarea și să câștigi turneul unde Serena se impusese în trecut de șapte ori. Asta, în timp ce tu ești gata să devii abia a treia jucătoare din lume care ar face dubla Indian Wells – Miami.

Ei bine, făcând toate astea, să fii sigură că i-ai obținut atenția. Serena, care s-a comportat adesea în ultimele luni ca și cum simțea nevoia unei noi provocări, sau mai degrabă tânjea după una, a venit pregătită. Serena a auzit discuțiile și a văzut hype-ul crescând în jurul Simonei. Ca atare, Serena came to play. Unde acel “came to play” se traduce, în slangul sporturilor nord-americane, prin ceva mai adânc decât înțelesul mot-a-mot al cuvintelor; el sugerează cumva că sunt meciuri pe care le joci și meciuri pe care le trăiești, pe care le visezi și noaptea. Se traduce mai degrabă prin ceva de genul “a venit pregătită să dea absolut totul, ba ceva în plus”. Louisa Thomas, cea care a scris nu o dată pe Grantland unele dintre cele mai frumoase rânduri dedicate Simonei în presa nord-americană, cea care o admiră pe româncă, dar în același timp o respectă pe Serena, a găsit cele mai bune cuvinte ca să descrie situația:

Halep receiving a high compliment: peak Serena

— Louisa Thomas (@louisahthomas) April 3, 2015

Și Serena a început ca atare. Primul set a fost unplayable, jucând cu acea combinație de furie pozitivă, intensitate, forță și precizie chirurgicală care o face imposibil de bătut de atâția ani. Serena a fost ca un uragan, copleșindu-și adversara nu doar prin putere, ci și prin plasament și unghiuri, sportul la care Simona excelează de obicei. Luând mingea infernal de repede, Williams i-a luat implicit din timpul de reacție al româncei, obligând-o să lovească precipitat, din poziții incomode, fără timp, fără să aibă ocazia de a se așeza cum trebuie la minge; cum Marion Bartoli a remarcat la microfonul TennisTv, Simona a lovit de multe ori din spate, fiind împinsă de forța cu care venea mingea. Pentru că aceasta venea atât de repede, Simona nu a mai avut timpul pentru a face rotația completă și să lovească în punctul de contact ideal.

Cu un Come on! încă din primul game și cu un retur mai puternic decât însuși serviciul Simonei în gameul al doilea, Serena a dat de înțeles cât se poate de clar că vrea să transmită un mesaj. A ținut-o tot timpul în alergare pe Halep, care a apucat să iasă rar din defensivă, și mai rar să construiască ceva sau să pună piciorul în prag în raliuri. A produs daune lovind mingea foarte adânc cu forehandul în cross și a neutralizat încercările Simonei de a o scoate din poziție, tocmai pentru că s-a deplasat excelent.

Când Serena joacă așa de bine, la un nivel atât de înalt, sunt puține lucruri pe care le poți face. Ceea ce poți să faci este să nu te pierzi cu firea și să nu lași umerii în jos, acceptând înainte de vreme o înfrângere în termeni cât mai puțin umilitori cu putință, în spiritul ideii capul plecat, sabia nu-l taie. Ideea, de altfel remarcată în timp real de foarte mulți dintre jurnaliștii americani care au știut să nu se lase întru totul captivați de jocul aproape perfect al Serenei, era că Simona de fapt nu a jucat deloc prost, chiar și în condițiile acelui 6-2. Ea a fost în puncte, a fost în multe raliuri, a fost în meci. Semnele erau acolo și s-au văzut încă din primul game, când Halep a lovit un running forehand în lung de linie parcă rupt din meciul anterior, cel cu Sloane. Apoi românca a lovit mai tot timpul bine mingea, încercând și reușind ocazional retururi lungi, numai că neutralizate de deplasarea stelară a Serenei. Devenea tot mai clar că, dacă Serena începe să clipească, Simona poate intra în meci fără discuție. Condiția, necesară, dar nu suficientă, era să nu se piardă cu firea, să nu clacheze mental, să nu înceteze o secundă să lupte.

Serena dictating. Simona typing as fast as she can, which is pretty darn fast

— Christopher Clarey (@christophclarey) April 3, 2015

Thing is, Halep's level quite high. Serena drops off and this could quickly become a match

— Christopher Clarey (@christophclarey) April 3, 2015

De altfel, una dintre cele mai importante reușite ale Simonei în acest meci care a început atât de vijelios este că a rămas în el. Seria prelungită de holduri făcută în setul al doilea i-a permis să spere și a creat contextul unei posibile prelungiri a meciului, care ar fi părut surprinzătoare la finalul setului inaugural. Treptat, ajutată și de erorile neforțate ale adversarei ei, Simona a început să se extragă din fundul terenului și să intre mai mult în puncte. A putut să construiască și a avut oportunități pentru a-și asuma riscuri. A început să o scoată pe Serena în lateral și să o alerge, să o oblige la un efort mai mare pentru a câștiga punctele. Inclusiv cu apărarea aceea infernală reușită la unul dintre punctele meciului, când a neutralizat atacul Simonei cu un lob din altă lume, sărbătorit apoi cu un “KAMAN” strepezit, o combinație între furia de a-și vedea adversara revenind și indignarea de a-i vedea publicul dominând sonor peisajul. Ceva mai târziu, pericolul devenise iminent: un schimb în care românca n-a găsit nici de această dată passingul a fost încheiat de Serena cu un winner în cross la fileu, iar Simona a dat cu racheta de pământ: urma să servească la 3-4, 15-30. Cine ar mai fi crezut că avea să-și salte jocul exact în momentul în care avea nevoie mai mare, câștigând, din acel moment, 11 din următoarele 14 puncte?

Căderea treptată, dar accentuată a Serenei n-a fost tocmai întâmplătoare, ea se relaționează în mod direct cu saltul încet, dar temeinic al Simonei. În game-ul nouă, românca a returnat djokovician și și-a procurat două șanse de break aproape nesperate, simțite de publicul român ca pe o ploaie în Sahara: în sfârșit! Forehandul Serenei își luase o pauză, iar o minge în fileu a adus break-ul. Era 5-4, era din nou totul posibil, iar Simona a servit cu un calm fantastic setul al doilea, pe care l-a încheiat cu un forehand ca o zvâcnire. Îmi place mult cum face Simona puncte cu forehandul, chiar dacă, în teorie, nu e moneyshot-ul ei. Iar siguranța arătată de ea într-un moment atât de important al meciului, cel de la 5-4 în setul doi, când avea nevoie totală de un game fără probleme, a stat în spatele abilității ei de a transforma un început infernal într-o luptă. Pentru a doua oară în ultimele două turnee, Simo nu era conștientă de scor, rămânând pe teren pentru a primi, în vreme ce Serena era deja în drum spre bancă.

| “N-am jucat pentru scor, ci pentru a-mi găsi cel mai bun joc al meu”, a explicat Simona cu un aer goofy la conferința de presă.

Serena a început însă setul al treilea lovind prima, cu experiența marilor jucători care știu că momentul cel mai prielnic de a da lovitura decisivă este chiar când adversarul încă mai este sub efectul anesteziant al propriilor mici reușite. Cum ar fi câștigarea unui set, în special când această reușită părea foarte puțin probabilă. Un drop-volley la fileu în primul game al setului a reechilibrat-o, iar un backhand în lung de linie a adus break-ul de 2-0. Simona a continuat însă să spere și să lucreze intens la o altă revenire. La 3-1, ea a avut o șansă imensă de rebreak, când Serena a ales curios, dar nu întâmplător, un drop-shot complet inutil, care n-a trecut de fileu. Dar Simona a ratat complet returul, permițându-i Serenei să scape din înghesuială.

Meciurile bune, cu potențial de a avea un final excelent, le recunoști după o sumedenie de semne. Unul dintre ele este abilitatea outsiderului de a continua să ceară mai mult de la el într-un set decisiv în care este deja condus cu un break. Cu alte cuvinte, totul e deja împotriva ta: scorul, ascendentul moral din matchup, istoria. Care ar fi șansele să mai produci o revenire? Însă tocmai asta îi face pe unii jucători speciali. În ciuda direcției în care părea să evolueze scorul (și nu meciul, pentru că echilibrul deja se reinstalase), Simona a rămas calmă și întreprinzătoare. A continuat să returneze lung și să o scoată pe Serena din poziții, iar asta, cuplat și cu oboseala accentuată a americancei, a condus către un final cu inima în gât. La 2-5, Simona avea un munte de urcat: hold, break, hold. Un munte pe care puține jucătoare se mai obosesc să-l încerce, măcar. A început prin a-și face serviciul. La 5-3, Simona a reușit să ajungă un drop shot și să răspundă cu o contrascurtă în cross, ceea ce i-a adus două mingi de rebreak. Mai mult, pentru prima dată se simțea în mod real posibilitatea ca Serena să fie într-un real pericol. Nu mai era doar o nălucire. Ajunsă la 5-5, în prelungirile unui meci pe care îl începuse alergând în stânga și în dreapta, Simona a muncit fantastic în defensivă în game-ul care a urmat, returnând mingi sufocante. N-a mai putut și în schimbul de la 40-30, când un rever al Serenei i-a adus un hold esențial. Game-ul următor, pe care americanca l-a început cu un retur direct câștigător și l-a continuat cu o urcare victorioasă la fileu, s-a terminat brusc, cu un rever plecat greșit din rachetă și poposit în fileu: Simona și meciul erau gata.

Învinsă, dar nu pierdută. La conferință, Simona a avut o serie de declarații elegante despre adversara ei, pe care a înfățișat-o, pe bună dreptate, drept o sursă de inspirație și un model pentru propria-i carieră. A vorbit despre încrederea pe care a căpătat-o după acest meci și nu s-a sfiit să vadă posibile alte și alte astfel de meciuri dramatice în viitorul apropriat. Și cum Simona dă toate semnele că va fi implicată în lupta pentru primele două locuri încă din lunile următoare, nu e niciun motiv să nu o credem. Va urma.