Simona Halep, a șasea oară CAMPIOANĂ! Mulțumim, Simona, pentru un sezon istoric!

Ce campioană! Ce performanță! Ce sezon! Simona Halep a câștigat al șaselea titlu al anului la Sofia, la Tournament of Champions. Românca a revenit după ce a pierdut primul set cu 6-2, câștigându-le pe următoarele cu același scor.

Ca şi în semifinala cu Ana Ivanovic, Simona a câştigat azi un meci muncit în trei seturi contra lui Sam Stosur. Cu toate că şi ieri, şi azi, Simona a trebuit să revină după pierderea primului set, meciurile mi s-au părut foarte diferite ca energie şi ritm. Semifinala cu Ivanovic a semănat cu un tren scăpat de sub control care stă să deraieze din secundă în secundă, iar Simona a câştigat, cred eu, doar pentru că s-a liniştit în setul trei şi s-a concentrat înăuntrul ei. Azi mi s-a părut că a trebuit să facă invers: să-şi găsească focul competitiv şi să-şi ridice energia care la începutul partidei parcă-i lipsea din joc. Sam Stosur este şi o adversară cum nu se poate mai diferită de Ivanovic: se manifestă emoţional foarte puţin şi nu arată mai nimic din ce se petrece în interior.

Simona a început deci mai greu meciul, într-o arenă plină doar pe jumătate, în ciuda grupului numeros de suporteri români. Coapsa la care a primit ieri îngrijiri medicale era bandajată azi şi nu dădea nici ea motive de optimism. Dublele şi greşelile neforţate şi-au făcut apariţia, loviturile nu aveau adâncime, iar deplasarea era întârziată. Stosur, păţită recent în finala de la Moscova unde returul Simonei i-a subminat întreg jocul, părea să aibă un nou plan: servicii puternice şi apoi folosirea dreptei sale redutabile pentru a prelua controlul punctului cât mai repede. Setul unu s-a dus cât ai clipi, cu Simona cedând ultimul game pe serviciul ei cu o dublă. Lucrurile nu arătau deloc roz.

Dar atunci când câştigi cât a câştigat Simona anul acesta, cred că se întâmplă ceva: îţi pierzi mai greu calmul. Odată, pentru că oricum ştii că ai avut un an excepţional, cu sau fără această finală. Şi apoi, pentru că undeva în adâncul tău, ştii că eşti destul de bună să câştigi chiar dacă ai pierdut primul set. Acesta mi se pare unul dintre câştigurile cele mai mari ale Simonei de anul acesta, dincolo de trofee, bani şi puncte în clasament: încrederea. Într-adevăr, azi a mormăit, a gesticulat, şi-a aruncat braţele-n sus exasperată, dar dacă te uitai în ochii ei în pauze, vedeai o privire senină şi, iertaţi sadovenismul, dârză.

Aşa că în setul doi a dat refresh şi a luat-o de la capăt. Game cu game. Şi jocul în sine a trezit-o, a scos-o din letargia primului set, a pus-o în mişcare. A început să muncească punctele, s-o mişte pe Stosur, care n-a strălucit niciodată la deplasare şi să câştige teren puţin câte puţin. Primul break a venit destul de repede, dar a fost pierdut imediat, semn că urcuşul era greu şi încet. Însă Simona era acolo, suflându-i lui Stosur în ceafă, şi Sam nu este o jucătoare care să exceleze sub presiune. Şi-a cedat imediat serviciul încă odată. Iar apoi, la 5-2, servind să stea în set, Stosur a dat game-ul la fel ca Simona în primul set, cu o dublă. Meciul se întorsese cu 180 de grade.

În setul 3, într-o atmosferă încălzită de scandările suporterilor români, Simona a renunţat la bandaj şi a început să facă ce ştie ea mai bine. Adică să joace. A alergat, a deschis terenul, i-a pisat lui Stosur reverul slab, a obligat-o să lovească dreapta ei periculoasă din alergare şi să greşească astfel, a început să-i citească serviciul şi să facă pagube cu returul. Serviciul ei, care începuse să-şi revină deja încă din setul doi, a funcţionat ca un ceas în decisiv: 79% prime servicii intrate, dintre care 80% câştigate. În tot setul, Simona n-a jucat decât patru puncte pe serviciul doi, şi le-a câştigat pe toate! De cealaltă parte, serviciul lui Stosur, pilonul care susţine întregul ei joc, începea să se prăbuşească, urmat de restul jocului: neforţate, decizii neinspirate, rame. După o oră şi 37 de minute, Simona a încheiat meciul aşa cum a jucat tot anul: cu o dreaptă câştigătoare în lung de linie.

Al şaselea titlu din şase finale jucate anul acesta. E o statistică uimitoare, pentru că vorbeşte mai ales de eficienţă şi performanţă sub presiune. De câte ori n-am auzit că lucrurile acestea două le lipsesc jucătorilor de tenis români? Sau românilor în general? Sunt împotriva generalizărilor din principiu şi mă bucur că Simona Halep e un contraexemplu la această teoremă mioritică, cum că „Noi nu putem, noi nu suntem în stare, noi nu etc, etc”. Sper ca performanţele ei să-i inspire pe cei care i-au văzut meciurile şi să îi înveţe că o victorie mare e alcătuită dintr-o mie de bătălii mici. Câte puncte într-un meci, atâtea bătălii. Şi secretul este să fii acolo pentru fi-e-ca-re, cu privirea calmă şi dârză.

Felicitări Simonei şi celor care au ajutat-o în acest an şi de-a lungul carierei: familie, prieteni, echipa ei. Îi urăm vacanţă plăcută şi relaxantă şi o asigurăm de susţinerea noastră şi în 2014, şi pe ea şi pe restul jucătorilor români. 2014 se anunţă un an foarte interesant pentru tenisul românesc. La cât mai multe bătălii câştigate!

Înregistrarea finalei de la Sofia

Citește și: Cifrele Simonei în 2013