Simona cea fericită, dar cu capul pe umeri: "E o victorie mare pentru mine, dar e doar un meci, trebuie să mă resetez

Bun, deci mie mi-e clar. Oamenii o vor iubi îndrăcit pe Simona și o vor aprecia din ce în ce mai mult pentru cum se comportă în primul rând pentru calmul și seninătatea pe care o afișează pe teren. Publicul iubește campionii, dar adoră și mai mult naturalețea. Nimănui nu-i plac imitațiile. Fanii nu-i respectă necondiționat decât pe acei dintre ei care, pe lângă faptul că pot face lucruri extraordinare în sportul la care se pricep, înțeleg să se comporte într-un mod care inspiră. Când își adoptă un nou idol, masele se duc întotdeauna către acea combinație de talent, clasă și #winning. Iar calmul, acel calm dumnezeiesc cu care Simona și-a păstrat luciditatea pe teren în meciul cu Serena, în situații în care putea foarte bine să se panicheze, acel calm, acea naturalețe o diferențiază și o fac specială. Liniștea interioară se reflectă în exterior și obligă săli și stadioane precum cel de azi, din Singapore, să se ridice în picioare și să-i strige numele unei românce perfect necunoscute pentru ei, dar de care se simt din ce în ce mai apropiați.

În mintea mea, acea stare nu poate, sau nu putea fi, depășită de nimic. Și totuși, la o oră după cea mai răsunătoare (de acord că nu e cea mai importantă) victorie a carierei ei, victoria care o va asigura că numele ei înseamnă acum ceva și pentru fanii de tenis din Aruba, Simona a venit la conferință și a spus simplu: “Serena este și va rămâne cea mai bună jucătoare din lume. Eu o apreciez pentru că e o campioană care știe și să piardă, și să câștige. Niciodată nu mă voi compara cu ea, așa că eu îmi văd de drumul meu, de dorințele mele și îmi doresc să muncesc, să am putere de muncă, pentru că vor urma ani grei, cu multe astfel de meciuri grele. A fost o zi mare, dar cariera mea nu stă în meciul acesta, dar vor veni multe altele în continuare”.

Cum reușești, Simona? Cum poți ca, după o victorie emoțională precum aceasta, să vii și să le spui la 50 de străini lucruri care te onorează atât de mult, și, în același timp, te păstrează în zona rezonabilului și a echilibrului? Cum poți ca, venind într-o țară în care obișnuim să ne îmbătăm trei zile și trei nopți după o performanță, iar apoi avem pretenția să trăim din roadele ei cât mai mult cu putință, într-o țară care-și pierde ancorele una câte una, tu să spui că trebuie să uiți cât mai repede ziua aceasta și să te întorci la muncă?

Strălucind de bucurie, Simona începe discuția salutând cu un “Hello!” ștrengăresc. Stau ascuns în spatele lui Ben Rothenberg, de la New York Times, cel care pune prima întrebare, și nu mă pot abține: îi fac Simonei un semn care simulează aplauzele. A fost, pur și simplu, un gest inconștient. N-ai cum să te abții. Am mai scris-o: diferența se face atunci când realizezi că ai fi ținut cu Simona și dacă nu era româncă. Tenisul e un sport în care e simplu să ții cu jucători din alte țări. Faptul că Simona e româncă e doar un bonus. Deci, cum să te abții?

Mai devreme, pe teren Simona și Serena schimbau două cuvinte la fileu, românii din sală săreau ca la golurile lui Hagi de pe timpuri, iar în tribune Luminița Paul a scăpat câteva lacrimi pentru a doua oară în acest sezon, după cele din semifinala de la RG cu Andrea Petkovic, în vreme ce amândoi încercam să nimerim tastele și să facem ceva, orice, care să marcheze momentul. Amândoi știm că, deși acest meci nu îi aduce nicio calificare în vreo finală – “e doar un meci”, cum avea să spună Simona ceva mai târziu -, e totuși de o importanță mult peste medie.

E o bornă care, odată trecută, o eliberează pe Simona de niște demoni și o descătușează pentru viitor. Era să scriu “îi validează anul pe care l-a avut”, dar mi-am dat seama că era o prostie fără margini. Aș fi picat în capcana atât de tentantă a teoriei conform căreia Simona mai are nevoie să se valideze în vreun fel. Nu, 2014-le Simonei nu mai are nevoie de validări, indiferent de rezultatul de azi. Simona, însă, avea nevoie de o victorie precum cea de azi. Scorul și maniera în care a venit a fost un bonus cu rezonanțe teribile, transformând-o pe românca noastră în subiectul fierbinte al momentului. Iar acum, a deblocat mai multe lacăte în 2014: a stat în Top 10, a confirmat în Slamuri, a făcut finală de Slam, a bătut un număr 1. Toate aceste borne aveau câte un asterisc pus de contestatari sau, pur și simplu, cei neconvinși. Asteriscurile au picat. 

“Bănuiesc că o să zâmbești tot restul zilei, nu?”, întreabă Ben. Și el, și ceilalți jurnaliști americani o plac foarte mult pe Simona. Încă un motiv pentru care îmi place mult lumea asta: niște jurnaliști care pot trece peste faptul că o străină le-a învins conaționala și îi arată același respect ca și înainte, poate chiar mai mult. E lucrul normal de făcut, nu-i nimic ieșit din comun, doar că uneori uităm asta.

“Da, și azi, și mâine!”, se luminează Simona. E un vulcan de bucurie, dar se stăpânește extraordinar, și, cumva, începe să spună lucrurile cu care am început ceva mai sus. Vorbește despre ce înseamnă Serena, ce înseamnă victoria cu Serena și de ce nu trebuie să se lase luată de val. De emoții face o gafă atât de simpatică încât Courtney Nguyen nu se abține să nu-i zâmbească înapoi. “I want to keep my mind on the floor”. Simona vrea, bineînțeles, să rămână cu picioarele pe pământ, dar pe undeva, nu e departe de adevăr amuzantul ei quote: câți dintre noi nu și-ar fi lăsat mintea împrăștiată pe jos în acest context?

“N-am cuvinte să explic cât de grozav mă simt acum și ce am simțit pe teren. A fost un meci incredibil pentru mine. Am jucat atât de bine, am fost agresivă și nu m-am speriat după primul set. Am continuat să joc, am continuat să lovesc mingile și să stau aproape de baseline, pentru că am știut că n-am nicio șansă dacă mă retrag în spate. Am fost foarte relaxată azi, pe teren”.

Mai multe voci din sală observă că românca a jucat impecabil punctele mari, în special mingile de break. Simona spune că până și pe ea a mirat-o felul în care și-a păstrat cumpătul. “Am fost foarte calmă, m-am surprins și pe mine de cât de calmă am fost. Am ieșit pe teren să joc. N-aveam nimic de pierdut. Am jucat bine în momentele importante.

Am învățat multe din meciul de azi. Am învățat că am de ce să cred și trebuie să cred în jocul meu și în șansa mea. Și pur și simplu să ies pe teren și să îmi fac jocul. Înseamnă mult acest meci. Încrederea mea a crescut la cote maxime. Mă simt fantastic, dar trebuie să nu uit de meciurile următoare”.

Și ce i-a spus Serena la fileu? “Serena a fost, ca întotdeauna, foarte de treabă. Mi-a spus că am făcut un meci bun, că joc foarte bine și că să joc tot așa în continuare. I-am mulțumit și m-a impresionat. O cunosc și știu că este o mare campioană, știe să și piardă, știe să și câștige”.

Apoi, Simona spune că victoria nu trebuie să primească proporții mai mari decât e cazul. Partea mea favorită:

“Serena este și rămâne oricum numărul 1 mondial și cea mai bună jucătoare din lume. N-am visat niciodată că aș putea să o bat cu un astfel de scor. Dar cred că ea n-a fost la nivelul ei maxim azi. A făcut destule greșeli în primul set. Mă așteptam să servească probabil mai tare. E o victorie mare pentru mine, dar asta nu înseamnă totul. A fost doar un meci. O singură zi. Mâine începe o alta și trebuie să-mi păstrez concentrarea pentru ce urmează”.

Deocamdată, urmează meciul cu Ivanovic. Fast-forward la partea de limba română a discuției, când o întreb cum își va păstra focusul, cum va rămâne alertă pentru un meci care e foarte posibil să nu mai aibă miză (până la urmă are). Cu alte cuvinte, cum se va feri de tradiționalul let-down? Cum te mai resetezi acum, Simona?

“Păi, nu prea știu”, râde. “E prima oară când bat numărul 1 mondial. O să mă mai bucur o oră, două și după, înainte de culcare, o să dau reset și o iau de la capăt”.

“Într-adevăr e o victorie foarte mare, foarte importantă pentru mine, dar după ziua de azi va trebui să o uit, pentru că poimâine am un alt meci. Niciodată nu m-am gândit la calcule, dacă sunt calificată sau nu. Încerc să-mi văd de meci și de tenis”, spusese mai devreme, și în partea de limba engleză. “Deocamdată, nu vreau să mă gândesc decât la meciul cu Ana Ivanovic. Și înainte de asta, trebuie să uit de ziua azi. Ceea ce e greu. Sunt foarte fericită!”.

Ok. Dar nu s-a gândit la perspectiva ca meciul să îi scape printre degete? S-a mai întâmplat multor jucătoare cu Serena. Silvia Soler Espinosa a condus-o, recent, pe liderul mondial, cu 5-0 și a avut și două mingi de set. A sfârșit prin a-l pierde. “În pauza de la 6-0, 2-1 stăteam pe scaun și mi-am zis: Urmează primul game al meciului, trebuie să încep de la zero, să mă gândesc că acum începe și să joc pentru fiecare punct. Asta m-a ajutat. M-a ajutat să nu fiu speriată de perspectiva unei întoarceri. Nu m-am speriat după primul set. Am reușit câteva puncte incredibile. Am încheiat rally-uri cu winner, am dat ași, am servit bine, am returnat bine. Totul a mers perfect pentru mine azi”.

E cel mai important moment pentru tine, în scara de valori a lui 2014?, o întreabă Courtney. “Cred că e al doilea, pentru mine, după calificarea în finala Roland Garros. E un moment important cel de azi, dar nu cel mai important”.

Dar între alte momente importante din acest sezon și cel de azi, a fost acea cădere. Cum a survolat-o atât de bine?

„Cred că oamenii din jurul meu mă ajută foarte mult să revin la starea mea bună, cea din prima parte a anului, am alături familia, prieteni, apropiați, persoane importante în viața mea, echipa, oameni din România care mă susțin. Vine de la sine. Nu am fost speriată că am trecut printr-o perioadă grea, am făcut antrenamente zilnic, chiar dacă accidentările m-au oprit uneori, m-am ținut tare ca să trec peste și mă bucur că am trecut, în ultimul turneu al anului”.

Conferința s-a întins, jurnaliștii n-ar mai lăsa-o să plece, Simona se bucură și se miră, în același timp; se întoarce zâmbind către reprezentanta WTA și se lasă pe spătarul scaunului, relaxându-se. A realizat, pe moment, că discuția s-a prelungit mult mai mult decât de obicei. E rândul serviciului Simonei să primească creditul cuvenit. O spusese și Serena, în conferința de mai devreme, acum o spun și ziariștii: Simona a servit din nou foarte bine, și, remarcabil, încă nu și-a pierdut serviciul în tot turneul! Care e mixul din spatele acestei mici performanțe?

“După perioada mai grea din ultimele luni, am zis că vreau să lucrez mai mult pe serviciu, pentru că în Beijing nu m-a ajutat prea mult serva. Am muncit din greu la fiecare antrenament la acest capitol. Cred că pot să spun că azi am jucat ca la French Open, fără presiune, fără să am așteptări mari de la mine, pentru că atunci când fac asta, tind să fiu foarte încordată. Am venit aici ca să joc fiecare meci în parte și să văd unde mă duce. Am venit să mă gândesc doar la tenis și să mă bucur de clipă. Aștept pauza de după, să mă relaxez, pentru că apoi va urma un an foarte greu. Dar până atunci vreau să mă bucur de clipă”.

Bucură-te, Simona. E clipa ta. Una dintre cele multe care vor veni.

“M-am simțit foarte bine să am sprijinul fanilor. Și în primul meci i-am avut alături de mine, mulți români în tribune, i-am auzit mereu. E un lucru deosebit, chiar au venit mulți străini la mine să-mi spună că un astfel de public n-au mai văzut. Mă bucur mult că sunt alături de mine, mă bucur că au început să vină la meciurile mele și că au început să privească tenisul mult mai de aproape.

Le mulțumesc mult și celor de acasă pentru susținere, mă bucur că sunt fericiți și sper să mă susțină și în momente mai grele”.

Simona Halep