Simona: "Am câștigat cel mai important titlu al carierei fără să joc tenisul meu cel mai bun. Asta îmi dă speranțe că voi câștiga un Slam"

Conferințele de presă de după un titlu sunt cele mai bune din lume. E plăcut să-i vezi pe jucători eliberați de toată presiunea, ușurați de greutatea imensă care i-a apăsat în timpul finalei, cum își trăiesc din plin bucuria trofeului. Momentele de fericire sunt puține, dar pure. Astfel de clipe nu durează mult, jucătorii de top nu-și permit extravaganțe dacă pentru ei urmează un alt turneu, așa că bucuria e scurtă, dar intensă. Și împărtășită cu toți cei prezenți.

Simona n-a făcut excepție. A venit radiind la conferință. A râs, a glumit, a uitat de toate durerile suferite în timpul meciului, expediindu-le cu un simplu „nu mai contează acum”. A vorbit franc despre evoluția ei de azi, admițând că tenisul a fost departe de cel mai bun nivel al ei. Dar a scos în evidență esențialul, anume că are un alt trofeu de pus în colecție. Cel mai prețios al carierei. Și că, la finalul zilei, asta e tot ce contează. A analizat jocul, ca de obicei, foarte pragmatic și precis, identificând rapid momentele care au decis finala. Și s-a necăjit cu trofeul, atât de greu încât s-a ferit să-l ridice. „Eu vreau să joc la Miami”, a glumit Simona, fericită. 

Toată numai o inimă: cronica updatată a finalei câștigate de @simona_halep la Indian Wells: http://t.co/AyDqm23ZkX

— Treizecizero.ro (@treizecizero) March 23, 2015

 

Discuția a început direct cu concluziile. Simona a fost rugată să spună cu ce a rămas după cele două săptămâni petrecute la Indian Wells. 

„Întâi de toate, vreau să spun că nu știu cum am câștigat azi. Și asta pentru că nu am jucat tenisul meu cel mai bun. Nu am făcut un meci bun, dar mi-am dorit să lupt până la final, deoarece cred că asta e cel mai important lucru pentru mine acum, pentru felul meu de a fi. Jelena a jucat grozav. Tot turneul a jucat un tenis excelent. E o jucătoare foarte bună, aleargă mult și are multă experiență la nivel înalt. Știți, pentru mine turneul n-a fost extraordinar de reușit din punct de vedere al calității tenisului, n-am ajuns la cel mai bun nivel al meu. Dar fiecare meci în parte a fost important, pentru mine, pentru mintea mea. Am avut tot timpul speranța și încrederea că am șansele mele aici și am făcut tot ce am putut ca să câștig turneul. L-am câștigat, și acum sunt foarte fericită că am un alt titlu”.

La ce se gândea pe finalul de set doi, când era condusă și înfrângerea era atât de aproape? Dar mai apoi, când meciul oscila break după break? Aparent, gândurile negre erau numai în capul nostru: Simona spune că n-a fost clipă în care să își piardă cu totul încrederea.

„Da, pe sfârșitul meciului am fost, cred, amândouă foarte încordate, nu am putut să servim prea puternic. Uneori, în tenisul feminin serviciul nu e atât de important, poate că returul e mai important. Eu una sunt mai bună la retur, asta pot să spun. Primul set a fost un pic ciudat pentru mine, deoarece n-am mai jucat un meci de trei zile. Din acest punct de vedere, a fost dificil să intru pe teren direct într-o finală, m-am acomodat mai greu. În plus, ea a jucat foarte bine, a fost foarte concentrată încă de la început, foarte atentă la fiecare punct. Totul a mers în favoarea ei, dar am încercat să rămân concentrată. În tot acest timp, am avut numai gânduri pozitive, am crezut în permanență că pot să lupt până la capăt și să câștig”.

Un jurnalist vrea să știe cum de se tot repetă în declarațiile Simonei mențiunile vizavi de înfrângerea suferită la Ekaterina Makarova, la Australian Open. „Așa e, am zis de mai multe ori că am fost foarte dezamăgită după acel meci. Am mai spus că, de acum înainte, voi lupta mereu până la capăt și că acela a fost ultimul meci în care am renunțat să încerc. Acel meci m-a motivat și m-a învățat că trebuie să cred mai mult în mine și să am mai multă determinare pe viitor. Aici, la Indian Wells, m-am descurcat bine din acest punct de vedere, mai ales că fiecare meci a fost foarte dificil. Am pierdut multe seturi aici”.

Simona, ai mai fost vreodată atât de gălăgioasă pe teren?, vine o întrebare care rupe ritmul. „Am făcut mult zgomot?, se amuză jucătoarea.

Da.

Eu?

Doar azi, da.

„Așa am făcut?” Râde. „Nu-mi amintesc. Sunt prea obosită. Cred că a fost ceva ce a venit din interior, dar tot ce am făcut a fost bine, pentru că am câștigat”.

„Ai făcut față multor mingi înalte, slice-uri, mult spin și multă variație”.

„Ea a știut cum să facă lucrurile dificile pentru mine, m-a împins către multe greșeli. A fost extrem de dificil să joc acele mingi foarte înalte și lipsite de forță, așa că am greșit mult cu dreapta. Dar antrenorul meu mi-a spus să nu mai grăbesc astfel de mingi. Așa că mi-am zis ok, înțeleg, o să încerc să fiu mai calmă, o să încerc să nu mai forțez la mingile înalte, în schimb s-o fac să alerge mult. Știu că ea se deplasează excelent și aleargă după fiecare minge, dar reverul meu în lung de linie a fost foarte bun azi și m-a ajutat. Forehandul, mai puțin. Până la urmă, totul a ieșit bine, așa că nu mă mai pot plânge acum. Totul se rezumă acum în mintea mea așa: am un alt titlu, cel mai mare titlu, și totul e incredibil acum. Mă simt extraordinar.

„Cum e piciorul?”

Nu mă întrebați, vă rog (zâmbește).

„Crezi că vei juca la Miami?”

Da, da, cu siguranță voi juca. Am doar niște bășici și durere musculară.

 

Simona, ești prima în Road to Singapore! 

Titlul de la Indian Wells o propulsează pe Simona pe primul loc în Road to Singapore. Pentru prima dată în cariera ei, Simona este prima într-un clasament WTA, fie el și cel alcătuit doar pe baza rezultatelor din primele trei luni ale sezonului. Dar e un sezon în care rezultatele ei depășesc așteptările: are 20 de victorii în tur și doar o singură înfrângere. Acea înfrângere. Iar Road To Singapore este un clasament care nu doar că decide calificatele la Turneul Campioanelor, dar oferă o indicație în timp real despre felul în care evoluează clasamentul oficial WTA, care e raportul de forțe al momentului, nu cel din ultimele 52 de săptămâni.

Așa că întrebarea următoare vine firesc: „Cum ai spus și tu, ai câștigat cel mai mare titlu. E prea devreme de analizat acum, dar ești pe primul loc în Road to Singapore. Asta înseamnă ceva în plus pentru tine?”

„Nu vreau să mă gândesc la asta, pentru că e prea devreme. Singapore e departe, mai sunt multe, multe turnee de jucat până acolo. Eu nu vreau decât să mă gândesc la următorul. Vom vedea la final dacă ajung sau nu la Turneul Campioanelor și dacă o să mai pot juca acolo la fel de bine ca anul trecut, când a fost un turneu grozav pentru mine. Sunt fericită acum și vreau să mă bucur de acest moment. Nu vreau să mă gândesc la alte turnee sau la alte victorii, măcar pentru o clipă”. Fair enough.

Revin întrebările despre condiția fizică. Simona s-a aplecat mult între puncte, în special în setul doi și începutul decisivului. Iar între seturi a cerut un time-out medical. E ceva serios, până la urmă?

„Da, m-am aplecat, dar a fost vorba despre bășici la piciorul stâng, atât, plus un pic de oboseală. Nu e nimic grav, însă mă deranjează în timpul meciului, în timp ce alerg. În setul secund, pe finalul lui, am avut și ceva probleme musculare, nu mai știu exact momentul. Dar nu m-am gândit la asta în timpul meciului. În mintea mea nu era decât următorul punct și cum să-l câștig”.

Cum se translatează în încredere faptul că Simona a câștigat un titlu fără să joace cap-coadă foarte bine? „Ai spus că nu ai jucat cel mai bun tenis al tău aici, dar în termeni de rezultate, ai câștigat un Premier Mandatory fără să-ți atingi nivelul maxim. Asta îți dă mai multă încredere, poate să te relaxezi un pic vizavi de turneele viitoare, știind că nu e nevoie să joci tenisul tău cel mai bun de fiecare dată?

Simona: „Așa-i, nu poți să joci mereu la cel mai înalt nivel, dar în schimb, poți să lupți până la capăt, așa cum am făcut eu azi. Se compensează. Uneori joci foarte bine, dar nu lupți suficient. Alteori, invers. În Australia am jucat, cred, un tenis foarte bun, dar n-am putut să mă lupt. Așa că pentru mine a devenit important să nu mai renunț. Acest titlu îmi dă multă încredere că pot fi acolo sus, în cărți pentru fiecare titlu, pentru fiecare turneu. Așa că plec de aici cu mai multă încredere că pot câștiga și un titlu de Grand Slam. Mai am de muncit până acolo, dar vreau să păstrez acest obiectiv în mintea mea”.

Înainte de turneu a fost o perioadă grea pentru Simona. S-a pus problema cu adevărat vreo secundă să nu joace aici?

„Nu. Am zis tot timpul că vreau să joc Indian Wells”.

După trei titluri în patru turnee, care sunt obiectivele propuse pentru restul anului? „Să revin în Singapore. Acesta e singurul obiectiv concret. Iar pentru cariera mea, să câștig un titlu de Grand Slam”.

E întrebată dacă seria de titluri o fac și mai dornică să joace cu Maria Sharapova sau Serena Williams, pe care nu a apucat să le înfrunte în 2015. Răspunsul lui Halep cuprinde exact esențialul, nici mai mult, nici mai puțin: 1. nimănui nu-i place să câștige prin neprezentare. 2. nu contează cu cine joacă. 3. nu îi e teamă de nimeni.  

„Nu îmi e teamă să joc cu niciuna dintre ele. Când am venit aici, după ce am câștigat primul meci mi-am zis că vreau să ajung în semifinale, ca să pot să joc cu Serena din nou. Îmi doream să văd la ce nivel sunt acum și cum mă descurc din nou în fața ei. Nu am avut această șansă. Mi-a părut foarte rău pentru accidentarea ei și pentru că nu am apucat să jucăm. E important pentru cariera ta să ai grijă de tine, așa că ea a trebuit să se retragă. Dar la urma urmelor, tot ce vreau e să merg înainte și să iau lucrurile pas cu pas, meci cu meci. Nu contează cu cine joc”.

Finalul e hazos.

„Ai încercat să ridici trofeul?”, vine întrebarea de o mie de puncte. La propriu. „Da, sigur că da!”, se înfoaie Simona, optimistă. „Sigur am atâta putere”. Se opintește. Nu poate. Trofeul e greu, greu precum racheta Simonei când a servit pentru meci la 5-3 în decisiv. „Câte kilograme are?”, întreabă înciudată. „Ah, nu, eu vreau să joc la Miami, așa că…” Râde cu poftă. Toată sala râde cu poftă. Atâta efort pentru un trofeu care nu vrea să se clintească din loc. Normal, doar e cel mai prețios. 

Citește aici și cronica finalei: „Toată numai o inimă”