Serena, povestea. Cine este cel mai puternic adversar posibil pentru Simona Halep

La 33 de ani, cu sute de meciuri câștigate în spate și 18 titluri de Slam în cont, Serena Williams încă mai are emoții. Are de fiecare dată emoții. Are și dubii, de asemenea. Ai zice că un campion de statura ei, o jucătoare care poate fi într-atât de intimidantă pentru adversare și care și-a dovedit de atâtea ori că poate câștiga totul, nu mai poate avea îndoieli. Serena admite însă cu serenitate că încă mai e nervoasă înainte de fiecare meci, ca la început. Este, de asemenea, și foarte autocritică. Poate că tocmai asta o ține motivată. “Iubesc să fiu perfectă. Sunt o perfecționistă și asta de când mă știu. Voi continua să fiu așa. Uneori funcționează în favoarea mea, și acesta este motivul pentru care am putut să fiu atât de bună pe teren. Alteori, se întoarce împotriva mea”.

Ceea ce o face pe Serena o campioană autentică vine din interior, dintr-o combinație imposibil de replicat dintre educație, foame, geniu, motivație, muncă, dorință și ceea ce se cheamă “toughness”, cuvânt a cărui traducere nu-i cuprinde la fel de bine sensul ca în engleză. E ușor de uitat cu câte generații de jucătoare s-a luptat, de fapt, această femeie, e greu de înțeles care-i acel ceva care încă o mai păstrează interesată să stea pe teren la o vârstă la care, cu atât mai mult în circuitul feminin, teoria spune că e dificil să mai rămâi competitiv. “Știu că sună bizar, dar chiar și câștigând atâtea turnee, încă mai am momente în care îmi zic: Oh, Doamne, nu poți să faci aia, nu ești în stare să faci ailaltă. În special după o înfrângere. În special după o evoluție precum cea din meciul cu Halep”, spunea Serena la conferința de după victoria cu Bouchard, explicând cât de greu i-a fost să se recapaciteze mental, să se adune, în condițiile în care se simțea “eliminată”. I-a dat credit antrenorului ei pentru că a convins-o: “Pierzi un meci după atâtea victorii și dintr-o dată ești atât de critică. Așa ceva nu e posibil. Trebuie să nu mai gândești așa, a fost un singur meci”, a reluat Serena cuvintele lui Mouratoglou.

N-a fost un sezon la fel de strălucitor precum ultimele două pentru Serena. Același Mouratoglou spunea recent că e dificil de explicat, și mai dificil de înțeles: “Singura logică e că Serena, după un an și jumătate în care a câștigat atât de mult și a jucat foarte mult tenis, a avut un moment în care jocul ei mental a scăzut brusc. A pierdut câteva meciuri, iar pierzând meciuri, a pierdut și încredere”.

Și totuși, indiferent de rezultatul finalei de azi, Serena va termina al patrulea sezon al carierei pe primul loc în lume: la 12 ani distanță după ce făcea asta pentru prima oară.

Dar Serena vine de departe. De-a lungul carierei ei a uimit prin precocitate și forță, a vrut să abandoneze sportul, s-a luptat cu îndoieli, a învins o boală care i-a pus viața în pericol, a revenit în repetate rânduri pe primul loc. Între 2002-2003 a devenit a cincea femeie din lume care deținea toate Slamurile în același timp. Apoi a luat o pauză de opt luni în care a stat departe de teren, iar ambiția și motivația i-a fost pusă la încercare. În 2006, Serena admite că a suferit de depresie și că s-a izolat pentru o vreme de restul lumii, până când surorile ei au obligat-o să vadă zilnic un specialist. Serena povestește că s-a simțit inspirată și reîncărcată de o discuție cu o fetiță care o idolatriza și care i-a spus că poate să fie și mai bună decât era în clipa aceea. S-a dus acasă, a privit câteva dintre meciurile ei și a început să creadă din nou că poate să câștige. A decis să revină și să joace turneul de la Cincinnati. Între timp, coborâse pe locul 139 în lume și a avut nevoie de un wildcard ca să intre pe tablou la US Open din acel an, sfârșind prin a fi eliminată în turul 4. Dar a început anul 2007 cu un mindset proaspăt și și-a declarat intenția de a reveni pe primul loc, o declarație pe care Pat Cash, între timp analist de tenis, a caracterizat-o drept o „amăgire”, menționând că nu mai vede posibilă vreodată această realitate. Reacția lui Cash a devenit faimoasă și e și acum pomenită și ironizată.

Criticată pentru că e ieșită din formă și că greutatea ei n-o favorizează, Serena ar fi primit chiar un ultimatum de la Nike că ar urma să-și piardă contractul dacă nu performează la AO 2007. După un parcurs greoi, cu multe meciuri salvate din situații critice, dar și cu alte probleme de sănătate secundare (răceală puternică, bătături), Williams a ajuns în finală. Urma să o întâlnească pe Maria Sharapova. Tracy Austin a spus atunci că Serena a avut un traseu frumos, dar că n-are absolut nicio șansă contra Mariei, declarație pe care Serena a caracterizat-o drept „rea și nenecesară”. Dar motivația a funcționat: Serena i-a cedat doar trei game-uri rusoaicei, pentru primul ei titlu de orice fel de la AO 2005. Era al 8-lea titlu de Slam al carierei, iar evoluția din finală a fost caracterizată drept una dintre cele mai bune ale întregii ei cariere. Poate și acolo găsim o parte din explicațiile motivației extreme pe care Serena încă o regăsește de fiecare dată când o revede pe Masha. 

Între 2008 și 2010, Serena s-a reîntors pe locul 1, performanță reușită după titlul de la US Open din 2008. A terminat 2009 pe locul 1 pentru a doua oară în carieră, deși  a pierdut acea semifinală faimoasă cu Kim Clijsters. După care a urmat episodul cu embolismul pulmonar care a riscat să-i pună în pericol viața, încă o revenire spectaculoasă și perioada recentă de dominație. Din 2011 și până azi, Serena a pierdut mai puține meciuri decât a câștigat trofee.

Ca să o înțelegem și mai bine pe Serena, merită citită autobiografia ei, “On the Line”, apărută recent în ediția românească la Editura Publica, sub îngrijirea Erste Asset Management, și care ne trece prin aceste perioade importante ale carierei ei. “Nu contează dacă pierzi sau câștigi, atâta timp cât îți faci jocul tău”, e o idee care transpiră din cartea scrisă la persoana 1, împreună cu Daniel Paisner. Unde “jocul tău” înseamnă nu doar tenisul tău, ci și condițiile tale. Din acest punct de vedere, n-ai cum să nu remarci că Simona noastră are exact aceeași mentalitate. Nu contează atât de mult victoria sau înfrângerea, ci cum reacționezi după ambele.

Cartea ne trece prin copilăria Serenei, legată inevitabil de terenul de tenis. Avea trei ani când a pus prima dată mâna pe o rachetă. Una de dimensiuni normale, aproape mai mare decât era Serena pe atunci. Jucătoarea prezintă totul ca pe o provocare, una dintre multele care urmau să vină: în loc să renunțe și să lase racheta din mână, Serena a învățat să fie una și aceeași cu racheta. Williams îl descrie pe tatăl ei drept un vizionar autodidact, care știa că jucătorii de tenis pot câștiga sume importante. Se știe cum și de unde i-a venit această idee lui Papa Williams: nimeni alta decât Virginia Ruzici, actualul manager al Simonei, l-a inspirat. A văzut-o la televizor, a auzit spunându-se despre cât câștigă tenismenii, a mers în redacția unui ziar să verifice informația, apoi a venit acasă și i-a spus soției sale: “Trebuie să mai facem copii. Vor fi campioni de tenis”. Richard Williams a conceput faimosul plan de 78 de pagini care cuprindea strategia care trebuia urmată. Le-a scos pe Venus și pe Serena din academia de tenis la care mergeau și a început să le antreneze singur. Una dintre metodele folosite ocazional: fetele trebuiau să lovească mingea cu palmele, neapărat peste fileu. Însă Richard le-a insuflat ideea că totul se împarte astfel: întâi surorile Williams, apoi pauză, apoi restul lumii.
Mesajele lui Richard sunt încă puternice în mintea Serenei:

“If you fail to plan, you plan to fail”
“Believe”
“You are a winner”
“Be humble”
“Say Thank you”

Și, cel mai important dintre toate: When you fail, you fail alone.

“On the line” ne trece prin această perioadă a vieții Serenei și prin evoluția relației ei cu tatăl și cu sora ei. Relația foarte puternică dintre Venus și Serena este subliniată perfect. Sora mai mică explică cum e posibil ca rivala ei cea mai mare din tenis să fie, în același timp, persoana pe care o iubește cel mai și cel mai mult.

„La U.S. Open 2008, o reporteriţă mi-a pus o întrebare interesantă. Căutase în istoricul meciurilor jucate de mine cu Venus în timpul marilor şlemuri şi m-a întrebat câte alte turnee majore cred aş mai fi câştigat dacă Venus nu mi-ar fi stat în cale de atâtea ori. Era o întrebare legitimă. Venus m-a scos de cinci ori dintr un turneu major, de două ori din finală, aşa că, judecând numai după cifre, înţelegeam unde bătea reporterița cu întrebarea ei. Dar eu am dat un răspuns de o cu totul altă natură. Fără să ezit, am spus: Nu cred că le-aş fi câştigat nici măcar pe cele câştigate. Nu era chiar ce se aştepta reporteriţa să audă, aşa că i-am vorbit despre avantajul de a fi crescut în umbra lui Venus, lucru care m-a motivat enorm. I-am povestit despre cum standardul imposibil pe care l-a impus pe teren şi în afara acestuia a fost pentru mine un model foarte puternic. I-am explicat cum m-a obligat să fiu cât mai bună. Am vorbit despre cum am învăţat din observaţii. La primul ei turneu în circuit, îmi luam tot felul de notiţe mentale. A pierdut, dar îmi notasem de ce a pierdut. Când pierdea ea, pierdeam şi eu. Când câştiga ea, câştigam şi eu. Modul în care jucam eu era legat întru totul de modul în care juca ea. Aşa că, până când am început să-mi duc propriile lupte, am fost bine pregătită. Era ca şi cum experiența bogată a lui Venus devenise experiența mea. Fără V care să-mi arate drumul, mi-ar fi luat mult mai mult să ajung acolo unde doream să fiu. Mai târziu, după ce am început să am şi eu succes, tot la Venus mă uitam. Dacă ea câştiga un turneu major, mă motiva să-l câştig eu pe următorul. Dacă ieşea să se antreneze dimineaţa la fel de devreme, tot să mă antrenez”

Dinamica relației celor două e captivantă și dominantă, dar e numai una dintre încercările care au întărit-o pe Serena: accidentări, moartea tragică a a lui Yetunde (sora mai mare a lui Venus și a Serenei), relația love-hate cu o parte a publicului, acuzele că meciurile dintre cele două ar fi aranjate, rasismul prezent puternic într-un sport perceput, cândva, doar al “albilor bogați”, abordarea “my way” care a făcut-o mulți ani greu comestibilă, rivalitățile de pe teren, toate astea au contribuit la șlefuirea personalității Serenei, care a depășit cu brio majoritatea încercărilor. O carte excelentă pentru fanii jocului de tenis, o privire din interior la una dintre poate cele mai controversate campioane din istoria acestui sport.

Alte idei din carte:

– Serena avea un carnețel în care păstrează o mulțime de notițe și idei despre tactică și despre cum să abordeze situațiile dificile. Câteva dintre ele:

Ţine-ţi serviciul, ţine-ţi serviciul, ţine-ţi serviciul!

Concentrează-te, concentrează-te, concentrează-te!

Fii încrezătoare, fii încrezătoare, fii încrezătoare!

Ţine-ţi serviciul! Ţine-l, ţine-l, ţine-l!

Urcă! Atacă! Ucide! Zâmbeşte! Ţine-l!!!

NO FEAR!!!

– „Ai nevoie de un instinct irațional. Trebuie să te prezinți a fi drept fără milă și imprevizibilă. Trebuie să te convingi singură că ești capabilă de orice, că nu vei putea fi oprită de nimeni. Că vei face orice e nevoie ca să obții orice trebuie obținut”.

– „Serena, totul despre acest sport este mental. Gândurile bune te fac puternică, gândurile rele te fac slabă. Decide ce vrei să fii, ce vrei să faci, și gândește în consecință. Viziunea ta va deveni viața ta. Agață-te de ceea ce vrei să devii. Fă asta clar în mintea ta. Vei deveni ceea ce gândești cel mai des că vei deveni. Atragi exact lucrurile la care te gândești cel mai des. Gândește. Fă. Fii”.

– „Una dintre întrebările pe care mi le pun reporterii şi suporterii este cum doresc să-şi amintească lumea de mine la finalul carierei. N-am reuşit niciodată să găsesc un răspuns satisfăcător. Sinceră să fiu, nici nu sunt sigură că vreau să rămân în amintire ca jucătoare de tenis. Puteţi fi siguri că atunci când corpul meu îmi va spune că este timpul să mă opresc din a urmări şi izbi mingi de tenis ca mod de a-mi câştiga existenţa, voi merge mai departe şi voi face altceva şi poate că va fi ceva care să mă ajute să mi las adevărata amprentă. Poate că tenisul nu este decât un mod de a ajunge de unde eram înainte acolo unde mă îndrept”.

Cartea poate fi cumpărată de AICI.