Roger Federer: strateg și deschizător de drumuri. O explicație pentru succesul din această parte a carierei elvețianului

Acum câteva zile, Jon Wertheim  (Sports Illustrated, ESPN) l-a avut invitat într-un podcast pe Paul Annacone. Bineînțeles, au vorbit despre Federer, pe care Annacone l-a antrenat acum câțiva ani, când Federer a făcut prima dintre mișcările care aveau să-i schimbe jocul și-l să-l păstreze relevant: urcările mai dese la fileu.

Annacone, care își făcuse deja numele în lumea tenisului antrenându-l pe Sampras și care ca jucător fusese și el un adept al tacticii serviciu-vole, era candidatul ideal pentru asta. Dacă îl asculți vorbind (este analist și pentru Tennis Channel, dacă vreți să-l și vedeți), ce iese în evidență este în primul rând capacitatea sa analitică și apoi blândețea. Gând secundar: acesta este profilul multora dintre antrenorii lui Federer. Peter Carter, Annacone, Edberg și acum Ljubicic sunt toți gânditori și oameni cumsecade. Ca și Federer.

Rugat să-l rezume pe Roger Federer într-un singur concept, Annacone n-a ezitat: ”Extrem de strategic. Își cunoaște foarte bine corpul, mintea și jocul, și știe exact cum să-și periodizeze antrenamentele astfel încât să atingă vârful de formă la Slamuri.”

Dincolo de schimbările tactice pe care le-a făcut de-a lungul anilor (urcările mai dese la fileu și schimbarea rachetei sunt cele mai notabile), motivul pentru care îl vedem pe Federer câștigând Slamuri la 36 de ani în 2017 este gândirea strategică aplicată pe termen lung, la felul cum își organizează programul. Federer este un strateg și pe teren și în afara sa și se înconjoară cu oameni care sunt la fel de buni strategi pe termen lung. Annacone spune că preparatorul său fizic, Pierre Paganini (citește aici articolul dedicat lui Paganini), cu care Federer lucrează de 18 ani, este unul dintre eroii nevăzuți ai carierei elvețianului. Când au început să colaboreze pentru prima oară, Paganini a venit cu un plan pe trei ani. Nu unul, nu doi, ci trei. ”Știe cum să lucreze cu tipuri diferite de corp pentru a le maximiza potențialul. Să nu uităm că lucrează și cu Stan Wawrinka, care arată foarte diferit de Federer.”

Această gândire strategică pe termen lung l-a determinat pe Federer să sară cu totul peste sezonul de zgură, ratând pentru prima oară în mod voluntar un Slam. Decizia a ridicat mult semne de întrebare pentru că presupunea niște riscuri, pe care Federer însuși le-a menționat: ”Meciurile sunt esențiale pentru a te menține la nivel înalt. Antrenamentele nu vor putea niciodată recrea tensiunea unui meci.”

O pauză competițională atât de lungă purta cu sine riscul deconectării de la aceasta tensiune. Dar câștigurile erau și ele destule și Federer a gândit strategic: pornea cu șansa a doua la câștigarea French Open (ca întotdeauna când Rafa este în formă, cum a fost anul acesta), iar zgura și iarba cer deplasare și mișcare diferită.

Annacone: ”Impactul schimbării suprafețelor asupra corpului este imens. Pe iarbă este nevoie de grupe diferite de mușchi comparat cu zgura. Nu este suficient timp înainte de Wimbledon pentru a face tranziția – și poate acesta este motivul pentru care am avut și atâtea retrageri în primul tur la Wimbledon. Pentru Federer să sară peste Roland Garros nu a fost o decizie ușoară; jucătorii de top nu sar peste Slamuri cu una cu două.” Acum, după câștigarea celui de-al optulea Wimbledon și al 19-lea Slam, decizia lui Federer se dovedește corectă.

Gândirea pe termen lung, aplicată în felul în care își programează orice, de la turnee la antrenamente la vacanțe, este piatra de temelie pentru longevitatea lui Federer, dar nu singura. Paradoxal, alături de această capacitate de a se uita mereu în perspectivă, Federer mai are încă o calitate, diametral opusă: abilitatea de a sta în moment și apoi de a trece repede mai departe. Annacone spune că nu mai văzut niciun alt sportiv care să fie capabil să depășească momentele grele atât de sănătos cum o face Federer. ”Chiar după cele mai dureroase înfrângeri, îl vedeai că după 10 minute, deja nu se mai gândea la ele.”

Capacitatea de a trăi exclusiv în prezent este o chestie pe care o predică numeroase religii, mai cu seamă cele orientale. Este, de asemenea, incredibil de greu de făcut. Mințile noastre sunt mereu tentate să retrăiască trecutul sau să prevadă viitorul. Poate pentru că asta ne dă iluzia controlului: încercăm să prevedem ce se va întâmpla bazat pe ce s-a întâmplat deja.

Însă în timp ce facem aceste calcule probabilistice, ratăm prezentul și singurul lucru care aduce rezultate: acțiunea din prezent. Capacitatea de a trăi în primul rând prezentul ajută și la depășirea decepțiilor, iar în timpul meciurilor ajută la cel mai important lucru pentru un sportiv profesionist: înșfăcarea oportunităților când se prezintă și ridicarea nivelului de joc exact când trebuie.

Pentru Federer, a sta în prezent este poate mai ușor decât pentru alți tenismeni și datorită motivației sale. Annacone a subliniat un lucru foarte interesant: campionii au motivații diferite. ”Unii sunt motivați de competiția în sine, alții de rezultate. Rafa este un competitor; Sampras era motivat de un rezultat semnificativ. Cred că pentru Roger, competiția este secundară. Factorul motivant principal pentru el este plăcerea de a juca. Roger este sportivul prin excelență, iubește pur și simplu procesul. Sampras era un gladiator, iubea în primul rând să obțină rezultatul dorit.”

Federer a vorbit și el de multe ori de plăcerea de a rezolva problemele pe care i le pune jocul unui adversar. Tenisul este pentru el un puzzle nesfârșit, cu multe piese: pregătirea fizică, programul, ustensilele, tactica și punerea ei în aplicare în meciuri. E greu să jonglezi cu atâtea mingi, unele dintre ele cerând abilități diametral opuse. Cumva Federer a reușit să găsească echilibrul, înconjurându-se cu un sistem de suport excelent, alcătuit din familie și echipă și folosindu-și capacitatea de a îmbina contrastele. Fire and ice and everything nice.

Acum întrebarea pe buzele tuturor este: cât va reuși să mai joace la acest nivel înalt? Deja este în teritoriu nou pentru această epocă, unde tenismenii încep să audă ticăitul ceasului după 30 de ani. Răspunsul lui este foarte simplu: atâta timp cât corpul va rezista și mintea va fi în continuare încântată să rezolve puzzle-urile de pe teren. ”Sunt aproape un jucător part-time acum” a spus Federer la o conferință de presă, pe un ton pe jumătate uluit, pe jumătate amuzat.

Amuzamentul vine din faptul că această filozofie atât de neobișnuită pentru un atlet profesionist pare să dea rezultate. Mai puțin este mai mult atunci când depășești un număr de ani și ai deja nivel ridicat de măiestrie. Federer inovează în continuare, acum mai mult în afara terenului decât pe teren, schițând noi feluri de a gestiona o carieră care este deja stratosferică și deschizând noi drumuri pentru restul tenismenilor. Nu ne rămâne decât să ne uităm cu ochii mari la ce face și să luăm aminte.