Roger Federer se agață cu unghiile de visul său, supraviețuiește unui meci incredibil cu Marin Cilic, adaugă alte amintiri la poveste

La conferința de presă de după optimi, Roger a descris cu ajutorul câtorva interjecții cum s-a simțit în meciul de acum doi ani de la US Open cu Marin Cilic, unul dintre numeroasele episoade “e ultima șansă la un Slam” pe care le-a trăit de la titlul Wimbledon 2012 încoace. Cilic, pentru cine nu-și reamintește, a fost în God-mode pe toată durata celor trei seturi; Federer n-a jucat rău, însă n-a prea apucat să joace, pentru că Marin i-a luat pur și simplu racheta din mână: “Tot ce a atins a fost în teren. A fost ceva de genul ‘ok, uite o șansă pentru tine’. Boom! Sau uite aici, poate altă șansă. Boom! Cam așa a mers timp de trei seturi. N-am jucat deloc rău, doar că m-a spulberat, totul a fost în funcție de el”, a spus Federer, gesticulând și ajutându-se de acele “Boom!” ca să descrie loviturile lui Cilic de la US Open, completând câteva întrebări mai târziu că regretă doar că n-a avut niciun moment șansa să intre în meci un pic, să-l facă pe Cilic să aibă și cea mai mică fărâmă de îndoieli.

Acum, în fața unui nou episod “e ultima șansă la un Slam”, Federer a dat iar peste un Marin Cilic într-o formă 95 la sută similară cu cea de la New York 2014; ceea ce e interesant, pentru că între cele două momente, Cilic nu a reușit niciodată să mai atingă acel nivel. Încă o dată croatul a plesnit lovituri direct câștigătoare și a servit ași cu nonșalanță, în același timp în care a returnat de multe ori lung și a dominat cu autoritate duelurile de pe baseline.

Diferența e că de data asta, Federer a avut șanse să intre în meci, așa cum și-a dorit. Ele au apărut încă din primul set, când elvețianul a fost primul care a avut șanse să câștige pe serviciul advers. Dar a pierdut tiebreakul, fiind dominat iarăși la agresivitate, iar urmarea a fost că a căzut un pic la startul setului secund, suficient pentru un alt break al lui Cilic. Federer a avut șanse să-l recupereze imediat, apoi a avut o fereastră când croatul servea, la 5-4, pentru un avans de două seturi. În majoritatea acestor prime momente cheie, Roger a fost trădat de rever, la care Marin a ‘apelat’ ori de câte ori a avut nevoie să producă punct. Sau când trebuia să închidă cu el, cazul reverului în fileu de la 5-4, 0-15, cu tot terenul la dispoziție. Per total, elvețianul nu juca rău, dar 2-0 la seturi era o realitate corectă, bazată pe jocul lights-out al lui Cilic, ușoara reținere a lui Federer și inabilitatea lui de a produce daune pe serviciul advers.

În ciuda victoriilor clare de până atunci în turneu, Federer avertizase de câteva ori că nu este, încă, în forma în care ar trebui și că obiectivele sale sunt, pentru început, să treacă de prima săptămână și, eventual, să ajungă în sferturi. La trasul liniei acelor două seturi, realitatea era pe măsura acestui obiectiv, nici mai mult, nici mai puțin. Aveam un Federer iarăși brutalizat pe teren, și cu încrederea lipsindu-i în momentele cheie; o dovadă că orice tip de problemă fizică transformată în absență de pe teren te poate roade mai mult decât am crede. Când, la 3-3 în setul trei, Federer se uita la un 0-40 pe propriul serviciu, o nouă înfrângere precum cea de la US Open era iminentă, o înfrângere destul de sonoră. O nouă șansă la un Slam s-ar fi dus. Doar că o perspectiva unei înfrângeri sonore s-a prefăcut mai apoi în perspectiva unei înfrângeri onorabile, care mai târziu a lăsat locul perspectivei unei înfrângeri la mare luptă. “Cred că am fost în necazuri vreo oră și ceva, poate mai bine. Tot timpul ăsta, pe tot ce puneai mâna era potențial de minge de break sau riscul finalului”, a descris Federer cum a trăit pe sârmă setul al treilea.

Toate acele perspective au venit și s-au dus. După ce s-a salvat cumva de la acel 0-40, deși două dintre puncte le-a jucat cu serviciul doi, schimbarea a fost sclipitoare. Imediat după, a apărut în film și reverul lui Federer, care n-a mai fost șovăielnic, ci solid. Forehandul a intrat în starea de free-flow, curgător ca un pârâu sprinten și rece, iar retururile au câștigat în asprime și adâncime. Federer a făcut break imediat și a închis setul mai apoi. Meciul era relansat.

Setul patru a fost un deliciu, momentul când nivelul maxim în meci al ambilor s-a intersectat. Cilic a continuat să preseze, în vreme ce Federer s-a scos din necazuri imense la 4-5 și 5-6, când a salvat mingi de meci. O a treia a venit într-un tiebreak absurd de bun, și din nou Cilic a avut dificultăți să pună în teren serviciul doi, noul pattern evident al meciului, cel care l-a înlocuit în importanță și greutate pe cel din prima parte a meciului, când Cilic câștiga pe reverul lui Federer punctele mari. De asemenea, o diferență mare, din ce în ce mai vizibilă pe măsură ce meciul a avansat, a fost că elvețianul a început să aibă o înțelegere net superioară a serviciului lui Marin; a început să-l citească și să-i răspundă mult mai bine, variindu-l, în același timp, pe al său sau pompându-i o doză de forță, după caz.

Tiebreak-ul este deja un clasic, comparat cu tiebreak-ul dintre Roger și Rafa, în finala Wimbledon 2008; atât prin dramatismul evoluției scorului (patru mingi de set Federer, una de meci Cilic), cât prin spectaculozitatea tenisului și ce au livrat sub o presiune imensă cei doi. Marin a presat, a fugit primul cu minibreak, apoi a revenit de la 4-6, cu Federer ratând acel forehand cu tot terenul gol, care putea să-l coste drastic. Federer l-a câștigat până la urmă cu 11-9, iar de acolo a intrat el în God-mode. Deja, pe la jumătatea decisivului, elvețianul nu mai putea să greșească; game-ul în care a făcut break-uk victoriei este halucinant.

Este un desfășurător cât se poate de sumar al meciului, care nu surprinde câtuși de puțin calitatea aproape apăsătoare a acestuia. N-a fost moment de plictiseală, ritmul și intensitatea, la cote dintre cele mai înalte, calitatea schimburilor, extraordinară, iar erorile neforțate, puține. Am avut servicii excepționale sub presiune, de ambele părți; am avut passinguri superbe ale lui Marin sau lovituri direct câștigătoare blitz din partea lui Federer. Am avut schimburi la fileu cu reflexe incredibile și schimburi fără răsuflare de pe baseline. Atmosfera a fost adesea asurzitoare, pro-Federer, cum se întâmplă în multe asemenea meciuri, dar respectuoasă pentru croat.

Federer: „I was able to sustain a high level – my legs were there, my back was there. Mentally this is going to give me a hell of a boost”

— Wimbledon (@Wimbledon) July 6, 2016

„It was incredible. The dream continues”

– @rogerfederer #Wimbledon pic.twitter.com/OlkjYLRiEb

— Wimbledon (@Wimbledon) July 6, 2016

Se vor spune multe despre frumusețea loviturilor lui Federer, despre elementul artistic al jocului său. La trasul liniei, Federer a câștigat însă acest meci cu mintea și cu inima, înainte de a-l câștiga cu armele sale tehnice. Putem să aruncăm cu metafore cât cuprinde înspre execuțiile lui, dar aici trebuie creditată întâi mintea. A luptat incredibil și, împrumutând ceva de la Rafa, marele său rival absent de la Wimbledon, s-a agățat de ultimele fărâme de speranță ca un animal hăituit, căutând ceva de care să se lege și să reechilibreze duelul. A alergat, a muncit, s-a apărat, a sfârșit prin a servi mai mulți ași decât Cilic, i-a neutralizat serviciul, a aruncat totul înspre croat, a căutat soluții, s-a adaptat, a făcut ajustări. Într-un final, a smuls un succes din ghearele lui Cilic, deși pentru o bună bucată de timp, acest lucru părea absolut imposibil. Și, incredibil, s-a păstrat proaspăt pe toată durata acestei bătălii teribile, sfârșind meciul la același nivel fizic la care îl începuse, ceea ce s-ar putea să fie cea mai mare victorie a sa azi. Fascinant nu mi se pare atât felul în care a întors meciul, prin comparație cu felul în care competitivitatea pare să-l întinerească. Reacția de după setul patru, cum trăia acele momente, cum i se citeau vigoarea și energia pe față, bucuria de la final – pentru astfel de momente joacă tenis, după cum noi pentru astfel de meciuri ne uităm la tenis.   

Marin ar trebui respectat pentru contribuția majoră la spectacolul de azi, nu redus la ‘serviciu și atât’, nu ironizat pentru că a pierdut de la 2-0 la seturi. Asta n-a fost un choke, după cum jocul său a fost admirabil nu doar prin servicii, ci și prin passingurile de manual, finețea de la fileu și deplasarea foarte bună pe iarbă, pentru înălțimea lui. Trebuie să înțelegem că tenisul se joacă și câștigă în nenumărate feluri, că există frumusețe în toate aceste feluri și că e nevoie de doi pentru tango.

E un moment greu pentru el, dar judecând pentru maturitatea arătată la conferință, trebuie că croatul va fi într-un loc bun în cele ce urmează. Azi i-a lipsit un punct pentru prima semifinală la Wimbledon, dar, până la urmă, tenisul s-a lăsat sedus de magia lui Federer și a înclinat balanța în favoarea acestuia.

La trasul liniei, Roger a mai adăugat un meci la colecția sa de mari victorii și e mult mai credibil acum în calitate de pretendent la titlu, în special după ce corpul său a rezistat excelent la acest test. E genul de meci de care avea nevoie, firește, după un an în care mai mult a stat decât a jucat. Cantitatea de încredere și de entuziasm s-ar putea să îl poarte cu bine și pentru următorul meci, în care îl va întâlni pe analiticul Milos Raonic; o altă confruntare foarte interesantă, cu un alt adversar care e în plină campanie spre un prim Slam, care va arunca totul înspre elvețian și care arată, pe hârtie, mai puternic decât Cilic.

Spune multe că acest meci cu Cilic e una dintre marile victorii ale carierei lui Federer; la conferință, elvețianul a comparat-o cu cea din meciul cu Haas, de la RG 2009, când s-a salvat de asemenea dintr-o situație dificilă. A spus că, pe teren, s-a gândit imediat nu doar că să întoarcă meciul similar, ci să încheie și turneul la fel ca pe cel din 2009.

Nu știu dacă Federer va câștiga acest Slam, întreaga planetă Tenis vorbește despre asta de ani de zile. Știu însă că, atâta vreme cât va fi prin preajmă și va avea expresia de la finalul setului al patrulea, e absolut eronat să mai vorbim despre “o ultimă șansă pentru Roger”.

Pentru oamenii cu bilet pe Centre Court azi, e greu de găsit o zi în care biletele să-și întoarcă investiția mai bine decât aceasta. Al doilea meci s-a încheiat de asemenea în cinci seturi, după aproape patru ore de tenis foarte, foarte bune, cu Andy Murray supraviețuind asaltului de final al lui Jo. Un Jo „care-i un jucător destul de bun”, cum s-a amuzat, cu umorul său tipic, Andy după meci. Primul set a fost foarte bun, la fel și tiebreak-ul, dar povestea meciului suferă un pic din cauza căderii lui Tsonga din setul doi și, într-un final, din decisiv. După ce s-a scuturat de dezamăgirea pierderii primului set, în care a avut trei șanse să-l încheie, francezul a părut mai motivat cum nu l-am văzut de mult timp. De fapt, în setul patru mi-a dat impresia că e la doar secvențe distanță de intrarea într-o zonă de transă din care nu mai poate să greșească, poate similară cu cea în care l-a întors de la 0-2 la seturi pe Federer la Wimbledon. Condus cu 4-2 în setul 4, Tsonga a dat drumul la retururi, a găsit câteva passinguri extraordinare, a mixat excelent și l-a dominat copios prin putere și energie pe Andy, luând ușor următoarele patru game-uri și forțând decisivul. Avea momentumul la intrarea în setul cinci, dar nu a știut sau nu a mai avut resurse să țină focul aprins, nu atât fizice, cât emoționale. Asta, deși Jo a avut o șansă de break în primul game al decisivului. Andy a rămas puternic pe picioare și are meritul de a nu se fi certat prea rău pentru că s-a lăsat egalat la seturi. Sigur, el se ceartă mereu, dar important e ce face, nu ce zice, iar felul în care a jucat setul al cincilea îi trădează clasa și maturitatea.

Ca și Roger, Andy a refuzat să se îndoaie, atunci când oponentul l-a întins și l-a împins aproape de marginea prăpastiei. O victorie la pachet glorioasă pentru doi dintre cei patru magnifici, în poate cea mai bună zi de tenis a anului. 

Andy îl va întâlni pe Tomas Berdych în semifinale, celălalt om care l-a vânat mult pe Ivan Lendl după temporara lui ieșire din circuit. Lendl s-a întors însă la Andy, iar acum sunt la doar două victorii distanță de a repeta ultima lor performanță împreună.