Roger #Federer, de la #chillax la #cya și invers. Noul hashtag este #Londrainpericol. Rămâne valabil și #nopanic

Zilele trecute, Roger Federer a surprins pe toată lumea cu o sesiune impromptu de întrebări și răspunsuri cu fanii lui pe Twitter, sesiune purtată cu o dezinvoltură care a surprins pe toată lumea. De când a intrat pe Twitter (cu mare întârziere față de alți sportivi), Roger n-a prea prins tracțiune cu faimoasa rețea de socializare care se bucură de un succes mult mai mare în străinătate decât în România tocmai și pentru că un număr foarte mare de vedete o aleg ca să comunice cât mai personal cu fanii lor. Ei, Roger n-a părut foarte angrenat în slang-ul specific Twitterului la început, ba chiar mesajele lui au părut un pic cam prea oficiale. Prea … elvețiene.

De aici și mirarea tuturor când Roger a arătat exact reversul medaliei în chat-ul ad-hoc cu urmăritorii săi (followers): a fost exact așa cum este el de fapt în realitate: amuzant, spiritual, receptiv și amabil. În plus, a arătat, contrar aparențelor, că e foarte la curent nu doar cu poreclele afectuoase pe care i le-au născocit fanii lui (Dorkerer, spre exemplu, aluzie la tendința lui de a se prosti sau alinta uneori) cu social media și cu micile trucuri care dau tot farmecul Twitter-ului, lansând câteva hashtaguri de-a dreptul spumoase. Că aici voiam să ajung: nu pe fiecare zi îl vezi pe Roger Federer ițindu-se pe ecranul calculatorului tău cu expresii foarte “web 2.0”, inventând hashtag-uri (plec de la premisa că nu mai trebuie explicat nimănui ce înseamnă hashtag) și amuzându-se de șocul admiratorilor săi. Atât de mult i-a plăcut încât s-a întors pe net pentru o a doua repriză, a petrecut în total mai bine de două ore pe Twitter, suficient cât #askRF să devină unul dintre trending topics la nivel global, iar la una dintre conferințele de presă ulterioare s-a hlizit către ziariști exprimându-se “Let’s hashtag have some fun!”.

Atâta doar că distracția promisă de elvețian s-a limitat doar la Twitter, pentru că pe teren a continuat deriva. După o victorie bună, dar nu într-atât de solidă cu Seppi, a urmat un alt final prematur, în fața unui Monfils inspirat și în vervă. Nu înfrângerea în sine e o surpriză atât de mare (știm cu toții că Monfils poate fi extrem de bun când e “în mână” și când servește bine), ci prăbușirea neanunțată din setul trei, după ce Federer supraviețuise câtorva gloanțe care i-au trecut pe la ureche, printr-o combinație de nivel ridicat, noroc și concentrare plecată cu sorcova la Monf. Când toată lumea se aștepta ca setul trei să fie unul blitz, așa cum s-a întâmplat în atâtea cazuri în cariera lui Federer, elvețianul a clacat fără un motiv rezonabil și a cedat, chit că Monfils abia mai avea resurse fizice. Motiv pentru care meciul și ziua au fost o trecere de 180 de grade între două dintre hashtagurile inventate pe Twitter de RF: de la #chillax, după revenirea din setul doi, la #cYa, la revedere adică, după prăbușirea din decisiv.

A fost, cum ne așteptam, o partidă demnă de popcorn, chit că un eventual rezumat cu highlights ar putea fi înșelător. Multe schimburi spectaculoase, intense, dar printre ele s-au strecurat și foarte multe greșeli sau șanse ratate, mai ales dintre Federer. În primul set a fost suficient un singur serviciu ezitant, chiar primul, pentru ca Monfils să se impună cu 6-4. Afară de acel break timpuriu au fost câteva hold-uri consistente de ambele părți. Apoi Federer a început să crească, iar break-ul desprinderii plutea în aer. Roger l-a ratat însă în game-ul doi, când Monf a călcat strâmb și a acuzat dureri la gleznă. Francezul s-a plâns, s-a tot aplecat, s-a ținut cu mâna de gleznă, dar a răspuns cu doi ași, plus încă un serviciu nereturnat și a evitat problemele.

Câteva minute mai târziu, iarăși Federer n-a știut să profite, de data asta dintr-un game în care a revenit de la 0-40. Natural, a venit letdown-ul pe propriul serviciu, un game horror cedat lamentabil (genul de momente care au tot apărut din senin la elvețian în 2013), iar Monf se vedea la două hold-uri de victorie. A “clipit” însă la 4-3, deși a avut minge de 5-3, iar, în ceea ce a fost un game intens și foarte bun, Federer a făcut rebreak și am ajuns în tiebreak. Din nou Gael a primit un cadou, un forehand trimis direct în rachetă, deși era mult teren liber, și a ajuns la 5-4, plus serviciul. Dar Roger a răspuns cu două retururi solide, și dintr-o dată era set-set.

Cu două șanse imense ratate, plus o condiție fizică tot mai precară, era de așteptat ca Monf să clacheze, tradițional pentru el, în decisiv. Semnele au apărut încă din game-ul 1, din care s-a scos tot cu serviciul dintr-o gaură de 0-30. Dar cel care s-a prăbușit a fost Federer, deși finalul setului doi îl găsise inspirat și foarte energizat de revenirea reușită. Și totul a început cu serviciul: fără să pună o minge în teren în momentele cheie, el s-a bătut singur, făcând cadou un break pentru 1-4, apoi fiind salvat doar de arbitri la un potențial al doilea break, după o fază ciudată la 1-4, 15-40: un prim serviciu RF câțiva centimetri afară, nimeni n-a strigat nimic, ambii jucători au continuat punctul deși aproape se opriseră la început, RF l-a câștigat.

În loc de 1-5, Federer a făcut hold și a avut două șanse de rebreak în game-ul următor, ambele irosite deși a avut parte de serviciul doi al lui Monf de fiecare dată. La a treia șansă, Gael n-a mai ratat, obținând o victorie pe care o merita măcar pentru eforturile rezonabile depuse în acest sezon, în care încă mai aleargă după relevanță. Dincolo de giumbușlucurile obișnuite, pe care, notabil, le-a frânat cât a putut de mult, Gael a făcut un meci foarte solid, s-a apărat bine și s-a folosit de serviciu ca de o mânușă de fiecare dată când a avut un cartof fierbinte în mână. Departe de a avea un mental de fier, Monf ar fi avut toate motivele să fie… Monf și să cedeze prim-planul în setul trei, fie din frustrarea șanselor ratate, fie din cauze fizice. Dar a contrazis toate așteptările, păstrându-se determinat, chiar și atunci când Federer a avut șanse după șanse să se desprindă sau să revină în meci. Francezul și-a regăsit serviciul și agresivitatea și n-a mai ratat, întorcându-se într-un sfert de Masters pentru prima oară din 2011 – o ciudățenie statistică totuși inacceptabilă pentru talentul său.

Pe lângă serviciul ezitant, Federer a greșit mult cu dreapta, surprinzându-l și pe Monf, care a spus ulterior că a început să joace mai mult pe forehand, mirat că obține atâtea UE pe acea parte. De asemenea, Roger a mai păcătuit cu o serie de veniri la fileu complet nepregătite, approaching shot-ul fiind pe deplin ratat în câteva ocazii.

Însă o fi ea frustrantă pentru fanii lui Roger, dar nu e o înfrângere care schimbă cine știe ce în marea schemă a lucrurilor: întâi, pentru că sezonul e deja compromis și trendul era deja cunoscut, și de fani, și de oponenți. Apoi, pentru că de data asta, față de US Open, au fost și niște părți bune în atitudinea lui. Ceea ce îi lipsește acum lui Federer este fluența și constanța. Fluența în tot și toate: în mișcare, în programul meciurilor și mai ales în încredere. De la Wimbledon încoace, programul său a arătat foarte haotic și n-a apucat să lege mai multe victorii, să-și recapete un pic rutina și obișnuința de a câștiga. Pentru că, la fel ca oricare alt obicei, și obiceiul de a câștiga se pierde dacă nu e alimentat și întreținut, chiar și când te cheamă Federer.

Gael, despre Roger: „Îi lipsește un pic încrederea”. Plus: ar trebui să accepte un wildcard la Viena?

Declarația lui Monfils surprinde bine povestea meciului și a momentului lui Roger, arătând cât de diferit se văd lucrurile de la nivelul terenului: “Mulți oameni spun că nu mai e același Rog, pentru că sunt alți doi jucători mari care îl eclipsează, Novak și Rafa. Dar, pe teren, el este tot Roger. Poate lovi orice minge, de oriunde și oricând. Poate să facă lucruri pe care puțini alții le pot face. Când intri pe teren cu el, trebuie să te ții de planul inițial și să-ți zici: ok, o să încerc să-i țin piept. Apoi, dacă ți se arată drumul, îl duci până la capăt. Dar încă există o teamă, un respect, pentru orice jucător din circuit atunci când jucăm cu el. Știți cum e, contează un punct, două. Mai contează și faptul că a pierdut câteva meciuri vara aceasta. Și atunci poate că ai o încredere mai mare, dar nu e ca și cum îți zici: 'A, ok, am căzut cu Federer, iată o tragere ușoară'. Nu, nici pomeneală. Cred că greșește un pic mai mult în această perioadă deoarece el obișnuia să joace foarte, foarte agresiv, cu o marjă mică și fără să facă erori prea multe. Poate că îi lipsește un pic încrederea în el”, a declarat Monfils, la fel de expresiv ca și pe teren, după a doua sa victorie în carieră asupra lui Federer.

Eșecul prematur al lui Federer (urmat mai apoi de un altul, la dublu cu Zhang, 8-10 în decisiv cu Dodig/Melo) complică și mai mult calculele pentru Londra. Și poate că n-ar fi o idee prea proastă ca Federer să accepte, totuși, wild-card-ul pe care turneul de la Viena i-l păstrează. Nu neapărat pentru puncte (250 nu schimbă mare lucru în economia clasamentului), cât pentru încredere. I-ar putea oferi ocazia unor meciuri, pentru că asta îi lipsește acum în primul rând, cu atât mai mult cu cât în capitala Austriei se joacă indoor. 

Dacă nu va merge la Viena, atunci el va fi aproape obligat să nu mai rateze Mastersul de la Paris, pe care l-a câștigat în 2011, dar pe care l-a sărit anul trecut. Ar rămâne singura șansă pentru el să adune puncte în plus. După Shanghai, Federer rămâne la 3.145 de puncte în Race și coboară pe locul 8, depășit de Wawrinka, dar care i-a făcut un serviciu, eliminându-l pe Milos Raonic. Tsonga (care l-ar putea depăși cu o finală la Shanghai) și Raonic sunt foarte, foarte aproape și sunt principalii adversari ai lui Federer pentru biletul spre Londra. Pe care Federer trebuie să-l obțină dacă vrea ca hashtag-ul general valabil pentru el să rămână #optimism pentru 2014.

Federer: „Încă mai pot avea un final de sezon puternic”

Ajuns la conferință într-un final după meciul de dublu, Federer a vorbit despre încredere și concentrare pentru ultimele două turnee, Basel și Paris, fără să menționeze ceva de Viena. „Cred în continuare că sunt pe drumul cel bun. Voi încerca să fac un turneu cât mai bun la Basel, la fel și la Paris, apoi, dacă voi reuși să ajung acolo, voi da totul la Londra, va fi o o șansă suplimentară la un final de sezon bun. Cred cu tărie că e foarte important să continui să mă antrenez, șapte zile pe săptămână, câte trei ore pe zi. Am rămas un pic în urmă cu ritmul, din cauza problemelor pe care le-am avut anul acesta. Asta mă și face un pic mai vulnerabil în primele tururi ale turneelor. Dar încă mai cred că pot să termin sezonul puternic. De regulă joc bine indoor, așa că sper să fie valabil și anul acesta. Contează foarte mult să faci totul cum trebuie, pentru că toate lucrurile care nu funcționează acum pot foarte repede să-și recapete sensul dacă rămâi consecvent. Și mai contează să nu te îngrijorezi prea mult. Trebuie să mergi mai departe”. 

Highlights