Revenire de ținut minte! Condusă cu 5-0 în decisiv, Irina Begu a întors spectaculos cu Lisicki, la Miami. Și poate sezonul ei își va schimba și el cursul

Un meci de tenis este o creatură tare alunecoasă. Nu ești sigur că-i câștigat decât atunci când ieși de pe teren: orice scor, chiar cel mai categoric avantaj, nu este decât o iluzie. Monica, Irina și adversarele lor de azi de la Miami, Shuai Peng și Sabine Lisicki, au simțit toate pe pielea lor aceste lucruri. 

A fost o paralelă curioasă între fetele noastre azi: amândouă au câștigat primul set, amândouă păreau să defileze cu jocul lor natural. Monica a avut chiar 3-0 în setul doi, înainte ca ritmul să se rupă și să nu mai câștige niciun game până la sfârșitul setului. Irina, de partea ei, a avut un prim set pe care i l-a suflat de sub nas lui Sabine cu un break chiar la sfârșit și un tenis precis și răbdător care a speculat neglijența în lovituri a nemțoaicei. Setul doi părea să se desfășoare după grafic, când, chiar la început, Irinei i-a alunecat din mână un game în care avantajele și egalitatea se plimbaseră încoace și încolo. Cumva, game-ul acela i-a luat tot vântul din pânze Irinei și i l-a dat lui Sabine. 

Deodată, ca și la Monica, parcă vedeam un alt meci. Jocul Irinei își pierdea contururile, energia ei scăzuse, la fel și claritatea loviturilor. Sabine în schimb, bubuia mingi în stânga și-n dreapta, mingi după care Irina nici nu mai avea puterea să alerge. La un moment dat, m-am întrebat dacă nu cumva o fi recidivat genunchiul. Însă problema nu părea una fizică, ci emoțională: pur și simplu Irina era copleșită.

Antrenorul Monicăi a venit pe teren după setul doi pierdut și din gesturile sale (pentru că Miami nu crede în microfoane), se vedea exasperarea. Tot arăta în stânga și-n dreapta spre teren, ridicând din umeri uluit. Monica dădea din cap amărâtă: era total de acord, nici măcar nu protesta. După ce pierduse cu 6-1 setul doi,  Irina era cam în aceeași stare de resemnare.

Monica a fost prima care a recăpătat controlul meciului. OCC-ul o fi zguduit-o îndeajuns încât să-și aducă aminte ce făcuse în setul 1, cert e că în decisiv nu i-a dat nicio șansă lui Peng: 6-0. Irina însă, pe terenul ei, nu avea deloc norocul unui decisiv simplu. Căderea liberă a continuat până când Sabine a servit pentu meci la 5-1, după ce condusese și cu 5-0. Acel game a fost unul gigantic, pe care Irina a refuzat să-l piardă. Poate motivația ei a fost că n-a vrut să piardă cu 6-1 și și-a spus că va câștiga acel game cu orice preț? Așa a părut, o încăpățânare care a întors multiple avantaje și le-a transformat în egalități. Game-ul acela lung, lung, a reintrodus-o pe Irina în meci și i-a limpezit mintea.

Sabine a simțit și ea că lucrurile se schimbă. Când și-a pierdut din nou serviciul pentru 5-4, pe chipul ei se putea citi îngrijorarea. Lisicki trebuie lăsată să facă explozie, și acest lucru se întâmplă dacă o obligi să lovească cât mai multe mingi. Irina a redevenit agresivă la retur și lungit schimburile până când Sabine a greșit încercând să lovească prea tare din poziții neavantajoase.

În curând, era rândul Irinei să servească pentru set la 6-5. Și aici, ghici ghicitoarea mea, încă o întorsătură: Sabine a făcut break. Intram în tiebreak, într-un tibreak care fusese de două ori improbabil: la început pentru  Irina, apoi pentru Sabine, dar iată-ne totuși ajunși aici. Irina a sprintat, spre ușurarea noastră, și a câștigat primele puncte, apoi Lisicki și-a făcut și ea loc pe tabelă, dar prea târziu: 7-2. După două ore și 20 de minute, Irina sărbătorea o victorie muncită, care la un moment dat păruse imposibilă, dar tocmai din acest motiv cu atât mai valoroasă.

Două meciuri avute în mână, apoi pierdute și apoi recâștigate (la Irina chiar de pe marginea prăpastiei) trebuie să fie motive de satisfacție și de încredere pentru rundele următoare. Moni va juca cu americanca Vandeweghe, care a trecut de Suarez-Navarro cu 6-4 6-2, iar Irina cu Kristyna Pliskova, avansată în turul trei după abandonul Belindei Bencic.