Reîntoarcerea lui Juan Martin Del Potro: cât își poate îngădui Delpo să spere?

Parcă a fost ieri, dar sunt trei ani de la una dintre cele mai frumoase întâlniri din memoria recentă a Wimbledon, cea dintre Novak Djokovic și Juan Martin Del Potro, din 2013. La patru ore și 43 de minute, meciul a rămas și acum cea mai lungă semifinală din întreaga istorie a turneului. Nole a câștigat atunci, 7-5, 4-6, 7-6, 6-7, 6-3, dar meciul se putea termina cu ușurință și invers. A fost, însă, una dintre acele victorii care clădesc caractere; deși Novak avea să câștige următorul său titlu de Grand Slam abia un an mai târziu, tot la Wimbledon, e de presupus că acea victorie l-a ajutat mult să-și păstreze perspectiva într-o perioadă mai puțin reușită.

La acea ediție, e de înțeles că sârbul a rămas fără aer în urma maratonului cu Del Potro, fiind învins de Andy Murray într-o finală fără o desfășurare remarcabilă. De altfel, Andy are motive să-i fie teribil de recunoscător lui Juan Martin; două dintre cele mai mari rezultate ale carierei sale au venit într-un context în care adversarii săi din finală fuseseră zdravăn întinși de Uriașul Gentil în semifinale. Înainte de Djokovic, Delpo îl împinsese la maxim pe Roger Federer într-un set decisiv epic, în semifinala Jocurilor Olimpice din 2012. Murray a dominat apoi autoritar finala cu elvețianul.

Pare greu de înțeles cum a trecut timpul, dar până marți, acel meci fantastic din iulie 2013 a fost ultimul jucat de Juan Martin Del Potro la Wimbledon. Un scenariu implauzibil la acel moment, când argentinianului i se pronosticau alte Slamuri, alte meciuri-thriller precum cel din ziua respectivă, alte evoluții de excepție. Acum, la 27 de ani, argentinianul face pași de bebeluș, încercând să-și calibreze răbdarea și să nu își grăbească pașii. Știe că, foarte probabil, încă o recidivă la una dintre încheieturi riscă să-l zguduie teribil. Meciul cu veteranul francez Stephane Robert, câștigat 6-1, 7-5, 6-0 a fost nu doar primul la Wimbledon, ci și primul jucat într-un Grand Slam după doi ani și jumătate. Mai exact, după 894 de zile mari și late. 

Ieri vă propuneam să ne închipuim cum ar fi dacă unul dintre noi și-ar trăi visul precum Marcus Willis, instructorul de tenis care azi îl va întâlni pe Centre Court pe Roger Federer, după ce nu demult arăta așa. Acum e momentul unui alt exercițiu de imaginație: ce s-ar fi întâmplat dacă Juan Martin Del Potro ar fi fost sănătos tun din 2013 încoace? Ce impact ar fi avut el asupra clasamentului? Ar fi câștigat un alt Slam, al doilea după USO 2009? S-ar fi dovedit un adversar competent acum, când plutonul nu are alte idei ca să mai arunce înspre Nole?

La aproape 25 de ani, Delpo se pregătea să intre în prime-time-ul carierei, avea iar un joc comparabil cu cel din 2009, poate chiar mai elaborat; avea încredere și avea știința luptei cu cei patru din Big Four. E ușor de închipuit că și-ar fi continuat progresul și rezultatele excelente din acele luni. După Wimbledon, Delpo a câștigat titlul la unul dintre turneele lui preferate, Washington, apoi s-a oprit în semifinale la Cincy. În ciuda unui eșec surprinzător la US Open, unde a pierdut în cinci seturi turul secund cu Lleyton Hewitt, argentinianul a mai câștigat un 500 la Tokyo, apoi a pierdut un alt meci dramatic cu Djokovic, finala Mastersului de la Shanghai, 7-6 în decisiv, după ce îl bătuse clar pe Nadal în semifinale. Apoi a luat și titlul la Basel, trei seturi într-o finală în care a avut mereu ceva în plus contra unui Federer în revenire. Nimerit la Turneul Campionilor într-o grupă de foc cu Djokovic și Federer, Delpo a rămas pe dinafară, cedând un alt epic în meciul decisiv pentru calificare, 4-6, 7-6, 7-5 cu Federer.

Dar în ciuda multor înfrângeri dureroase în acel an, Delpo îl încheia în Top 5, era Sportivul Anului în Argentina și se pregătea de faza următoare a ascensiunii către un al doilea titlu de Slam.

Ce a urmat, știm. Trei rânduri de operații, per total, la încheietura stângă, două sezoane aproape ratate. Distanța dintre totul și nimic este atât de mică.

Anul acesta s-a întors, într-un final, în circuit, iar de când joacă iar constant turnee, își gestionează cu o grijă remarcabilă fiecare pas. E ceva trist în zâmbetul lui blajin, e ceva înduioșător în insistența cu care caută să se ridice după fiecare pumn pe care și l-a luat, e ceva absolut remarcabil în forța pe care o are ca să zâmbească după toate aceste recuperări interminabile, e ceva incredibil de demn în felul în care a încasat toate aceste frustrări și cum evită să vorbească despre ghinion. Spune acum că apreciază din plin șansa de a fi iar pe teren, deși specialiștii se uită încă destul de sceptici la șansele lui de a mai fi, vreodată, la nivelul de dinainte de operații. Dar răbdarea pe care a fost obligat să o producă din nou și nou s-a transferat și în jocul său, exemplu fiind jocul inteligent făcut în sfertul cu Gilles Simon de la Stuttgart, în pregătirile pentru Wimbledon. Dreapta și serviciul sunt în continuare la nivelul “Uha!” la care ne-a obișnuit; fiecare forehand lovit din plin de Del Potro e ca punctul culminant al unui cor de gospel: pur și simplu, vrei să strigi Aleluia! Reverul, în schimb, e problematic; deși durerile par să fi dispărut, sud-americanul este prudent și temător. De înțeles, firește. Și-a ajustat cât a putut tehnica și mecanica loviturii de rever, într-un soi de compromis făcut pentru a-și proteja încheietura. Însă Delpo pare să aibă ceva conturat. Deocamdată, adună discret încredere. Simplul fapt că joacă turnee constant și că nu e nevoit să le mai sară îl ajută enorm. Strategia de a ocoli Roland Garros și a se concentra pe iarbă pare să fi fost, de asemenea, inteligentă.

“Pe iarbă pot să joc mai multe slice-uri cu reverul; în plus, pot să fac serviciu-vole, iar pentru încheietura mea asta e mult mai bine”, spune Del Potro, într-un interviu pentru Sport360, și râde la gândul că iarba a cunoscut un salt așa de mare în prioritățile sale: “prima dată când am jucat pe iarbă, m-am simțit oribil. Ca orice argentinian”.

Delpo explică mai departe cum merge revenirea sa și care e planul mergând înainte. “La momentul acesta, îmi petrec mare parte din timp făcând tratamente pentru încheietură, până la 3 ore pe zi. La antrenamente, exersez forehandul și serviciul, doar câteva revere, dar încă nu la 100 la 100. Încep să mă simt mai bine, încheietura începe să răspundă mai bine, așa cum speram în urmă cu câteva luni”.

Dacă lucrurile vor merge pe aceeași linie, Delpo își dorește să dea iar prioritate alcăturii unei noi echipe, după ce, din cauza incertitudinii în ce-l privea, s-a despărțit de Franco Davin, antrenorul lui de cursă lungă, permițându-i acestuia să îl preia pe Grigor Dimitrov. Pentru această ediție de Wimbledon, Juan Martin l-a cooptat pe Dani Vallverdu, fostul antrenor al lui Tomas Berdych; va decide ulterior în privința staff-ului.

Deocamdată, a ajuns pe 164 în clasament, iar victoria din turul 1 îl saltă aproape de granița cu Top 150. “Mi-ar plăcea să pot face planuri, să-mi setez obiective, dar nu e simplu. Nu pot face planuri pe termen lung, deocamdată merg de la o zi la alta. Tratament pe fiecare zi, iar după aceea, decid dacă sunt suficient de apt cât să mă antrenez și să joc. Dar acum am început, într-adevăr, să mă gândesc mai mult la turnee, mai mult la tenisul în sine, nu la pauze și recuperări. Mi-ar plăcea să pot juca vara pe hard în America, apoi turneele asiatice, pentru că am avut mereu rezultate bune în ambele zone. Marea provocare ar fi să fiu 100 la 100 fizic la finalul sezonului, ca să mă pot pregăti apoi pentru noul an”, spune Del Potro, pentru Sport360.

După victoria cu Robert, Delpo a admis că a fost aproape să renunțe la tenis la finalul anului trecut. Acum se va pregăti de un meci tare cu Stanislas Wawrinka; elvețianul n-a căpătat mari avantaje din saltul pe poziția a 4-a pe lista capilor de serie și a început să navigheze printr-un sector de tablou foarte greu cu o victorie în patru seturi cu Taylor Fritz.

Întâlnirea cu Wawrinka e un motiv pentru ca fanii argentinianului să fie în egală măsură și triști, și optimiști. Pe de o parte, Stan e dovada că Delpo ar fi putut, probabil, câștiga Slamuri în cei aproape trei ani pe care i-a petrecut departe de elită. Tot Stan ne arată, însă, că titlurile mari sunt posibile și după 30 de ani, iar suporterii lui Del Potro își pot îngădui să viseze.

Preferatul lor nu se gândește atât de departe, are mize mult mai mici acum, repetă cu fiecare ocazie că pur și simplu e bucuros să fie pe teren și să joace un meci de tenis fără stres. Are răbdare, are și puterea să zâmbească și să dea mereu dovezi de afecțiune celor din jur. După meciul cu Robert i-a dăruit bentița unui fan care l-a primit cu un semn pe care scria “Welcome back Juan”, apoi i-a lăsat o vorbă bună unui spectator în scaun cu rotile.

“Cred că nu știi niciodată ce se poate întâmpla cu viața ta, de aceea trebuie să încerci să fii cât mai fericit, și pe teren, și în afara lui. Acum mă bucur din nou de tenis”.

Singurul lucru de care are nevoie e să fie sănătos. Pentru ca astfel, după o vreme, spiritul acela de competitor feroce pe care l-am văzut în semifinala din 2013 și în atâtea alte ocazii se va întoarce.

 

Ce a fost notabil în ziua a 2-a

Revenirea lui Del Potro a fost evenimentul simbolic al unei zile marcate de ploaie la Wimbledon. 31 de meciuri au fost mutate pentru miercuri, inclusiv meciurile românilor: Sorana Cîrstea – Petra Kvitova, Monica Niculescu – Aleksandra Krunic și Marius Copil – Lucas Pouille. Țintarul zilei a treia arată excelent – Simona Halep face și ea parte din lunga listă de nume grele programate – , dar foarte probabil că și această zi va fi afectată destul de mult de ploaie, pentru că prognoza nu e grozavă la Londra.

O privire pe ce a fost remarcabil marți:

– Serena Williams și Andy Murray conduc lista câștigătorilor; surprizele mari au lipsit, așa că nume precum Wawrinka, Gasquet, Kyrgios sau Tsonga au trecut cu bine în turul secund. Niciun cap de serie nu a pierdut.

– Benoit Paire a produs revenirea zilei, salvând patru mingi de meci în decisivul cu croatul Franko Skugor. Paire, cunoscut pentru aversiunea sa pentru iarbă, are șansa la un tur III; îl va întâlni pe australianul Millman.

– Cel mai lung meci al turneului a apucat să se termine: Gilles Muller l-a învins pe Santiago Giraldo cu 15-13 în decisiv, după 4 ore și 15 minute începute de luni. Și luxemburghezul a salvat 4 mingi de meci. Tot el a expediat și 51 de ași.

– Bilanțul Serenei Williams la Wimbledon este acum de 80-10.

– Iar Nick Kyrgios a produs această execuție. Apoi a declarat prompt că simte că poate merge până la capăt la Wimbledon.

Nick Kyrgios conjures up some magic in this @HSBC_Sport Play of the Day… #Wimbledonhttps://t.co/cwHYGiZJhJ

— Wimbledon (@Wimbledon) June 28, 2016