Printre legende: Novak Djokovic își păstrează titlul la Wimbledon, îl învinge pe Federer pentru al doilea an consecutiv în finală

Novak Djokovic și-a păstrat titlul la Wimbledon, după o victorie în patru seturi cu Roger Federer, 7-6, 6-7, 6-4, 6-3, în 2 ore și 59 de minute. Sârbul și-a vindecat astfel rănile de după finala pierdută la Roland Garros, în vreme ce Roger ratează o nouă șansă la Grand Slamul cu numărul 18.  

„Novak was tougher on the bigger points and at the end he was rock solid. That's how it goes”, a spus Federer la sfârşitul meciului. Da, jocul lui Novak Djokovic a fost solid ca o stâncă. De fapt, nu. Ar trebui să spunem invers: stâncile sunt solide ca jocul lui Novak Djokovic. Doar această statistică şi ne facem o idee: Djokovic a făcut prima neforţată a meciului în game-ul al unsprezecelea. Până în acel moment Federer avea deja 8. 

Federer nu a mai găsit azi acel „God mode” cu care l-a făcut una cu pământul pe Andy Murray în semifinale. Primul ingredient ar fi trebuit să fie serviciul, dar cifrele lui au fost pământene azi: 14 aşi, 3 duble, 67% pe primul dintre care 74% câştigate. Asta nu ar fi fost o problemă, pentru că şi cifrele lui Novak la serviciu arată aproape identic. Unde a suferit Roger şi a excelat Novak a fost la procentajul de reuşită pe serviciul doi. „You are only as good as your second serve” şi aş adăuga eu „and your second serve return”. Novak şi-a câştigat 60% din punctele jucate cu al doilea, pe când Federer 49%. 

Cu serviciul insuficient de constant, Federer îşi vedea periclitat principalul plan de joc: atacarea fileului. Insuficiente servicii unu plus retururi dificile din partea lui Djokovic, şi Roger s-a pomenint ţintuit pe linia de fund, acolo unde Novak e rege de vreo câţiva ani. N-am o statistică a schimburilor mai lungi, dar sincer, nici nu am nevoie. Sunt sigură că înclină greu în favoarea lui Novak. Când Federer a ajuns la fileu, a câştigat 72% din puncte (42 din 58), dar nu a fost suficient. De ce? Pentru că tot ce a câştigat la fileu a risipit cu neforţatele (35 faţă de doar 16 ale lui Novak). Pur şi simplu, a greşit prea mult pentru câte winnere a făcut (58 faţă de 46 ale lui Novak). Şi pentru că nu a convertit decât o minge de break din cele şapte avute. 

Statistic e destul de clar cine a jucat mai bine. Novak. Acum să vedem de ce. Paradoxal, Federer a fost primul care a făcut break-ul în setul unu pentru 4-2. Break la zero, forţând la fiecare punct greşeala lui Djokovic. Dar imediat a jucat un game neglijent, în care a făcut două neforţate şi a cedat la prima minge de break. Ăsta nu e un mesaj pe care vrei să-l transmiţi lui Novak Djokovic într-o finală de Grand Slam. 

Tiebreak-ul primului set a mers cam aşa: Novak a făcut primele patru puncte atacând. Două winnere ale lui şi două forţate de la Federer. Pus sub presiune, Federer a cedat restul cu două neforţate de rever şi cireaşa de pe tort a fost o dublă greşeală. Iarăşi, nu e genul de tiebreak pe care vrei să-l joci contra lui Novak într-o finală de Grand Slam. 

În setul doi, Federer şi-a ridicat semnificativ procentajul pe primul şi numărul winnerelor, dar n-a reuşit să fructifice niciuna din cele trei mingi de break avute şi nici n-a capitalizat destul pe serviciul doi al lui Novak. De cealaltă parte, Novak a mai scăzut un pic nivelul şi a făcut mai multe neforţate. Tiebreak-ul setului doi a fost momentul de glorie al lui Federer: a revenit de la 6-3 şi a egalat forţând trei erori consecutive din partea lui Djokovic. De acolo, s-a mers umăr la umăr până la sfârşit, când Djokovic a făcut două erori consecutive cu dreapta, una forţată şi una neforţată.

Publicul animat credea că gata, habemus mecium. Nu chiar. Acela a fost momentul de maximă adversitate pe care s-a confruntat Novak. Ce-i drept, Djokovic s-a înfuriat de pierderea setului doi şi şi-a arătat frustrarea. Dar şi-a văzut de treabă şi a continuat să-l toace mărunt mărunt pe Federer cu retururile în picioare şi cu schimburile din spate şi în acelaşi timp să-şi facă serviciul din ce în ce mai autoritar. Cât de puţin ameninţat a fost Djokovic pe propriul serviciu în seturile 3 şi 4? Federer a avut doar o singură minge de break şi aceea neconvertită. De partea lui Novak, trei breakuri din şapte şanse. 

Concluzia? Jucătorul mai bun a câştigat. Novak a fost superior la mai toate capitolele: serviciu unu (s-a salvat de multe ori din necaz cu servicii bune, inclusiv în primul set a contracarat nişte mingi de set) serviciu doi, retur, schimburi din spate, conversie mingi break. Federer a jucat amestecat, iar azi, colac peste pupăză, şi-a făcut apariţia şi geamănul său malefic, Shankerer. 

Tradiţia se păstrează. Djokovic avea 12-1 împotriva lui Federer când câştigase primul set, iar în Grand Slamuri, Federer nu-l bătuse niciodată când pierduse primul set. 

„Novak nu a jucat bine doar azi, ci aceste două săptămâni, tot anul acesta, anul trecut şi acum doi ani”, a spus Federer, mai în glumă, mai în serios, la festivitate. Chiar, cât de bun este Novak Djokovic anul acesta? Cam la fel de bun ca în 2011. Serios. 

2015: 47-3 (17-2 versus Top 10, 7-1 versus Top 5) 2 Slamuri, 1 Finală de Slam, 4 Masters-uri
La această dată în 2011: 48-1 (14-1 versus Top 10, 11-1 versus Top 5) 2 Slamuri, 1 Semifinală de Slam, 4 Masters-uri

Cu acest Wimbledon, Novak a ajuns la 9 Grand Slamuri, depăşind nume ca Lendl, Agassi sau Connors. 

Dar ce este mai important decât toate statisticile astea seci este că Novak şi-a făcut propria lui tradiţie la Wimbledon: aceea de a gusta iarba după fiecare titlu. Întrebat cum i se pare anul acesta, Djokovic a răspuns: “Are un gust foarte bun! Personalul însărcinat cu îngrijirea terenurilor a făcut o treabă grozavă!”.

Închei cu acest mic poem, dedicat lui Novak sub imperiul euforiei post-match de un fan sârb: 

“I remember the other day 

You couldn't fulfill your dreams on clay 

But today I raise my glass 

'Cause Djokovic, you're
the best on grass :)”

Ce-i al lui e al lui. Iarba este a doua suprafaţă, pe lângă hard-ul australian, peste care Novak domneşte şi în acest an. Urmează US Open. Cine are curajul să parieze contra lui?