Patricia Țig: "Chiar dacă demonstrez ceva oamenilor, e egal cu zero. Dacă n-am eu încredere în mine, degeaba. Mie trebuie să-mi demonstrez"

Cum să pui întrebări unei jucătoare care tocmai a pierdut cu 6-0, 6-1 la debutul la Australian Open? De unde începi, ce să-i zici? Vorba lui Andrei, colegul nostru, cum poți să-ți închipui că poate fi altcineva mai supărat foc pentru un eșec decât jucătorul care tocmai l-a suferit? 

Noroc cu Patricia, însă, care a venit să discute nu despre scor – arătând, corect, că nu întotdeauna scorul e cel mai important lucru din tenis -, ci despre raportul ei cu tenisul în general.

A fost o înfrângere drastică, dar în apărarea ei Patricia s-a antrenat mai degrabă pe sărite pentru meciul cu campioana olimpică. Nu știa Pati că nici Monica Puig n-a venit cu inima împăcată la acest meci: sub o oarecare presiune după ultimele rezultate, Puig s-a simțit eliberată pentru că a reușit să câștige azi. 

„Fizic sunt binișor. Mi s-a blocat spatele acum două zile, nu mai puteam să respir. Ieri am bătut mingea jumătate de oră, ca să văd dacă pot să joc azi sau nu. A fost mai bine, dar am sărit trei antrenamente înainte de meci. Chiar și așa, am simțit loviturile bine. Dar când era să fac și eu ceva, parcă se rupea firul. Nu reușeam să-mi închid punctele pe care le jucasem bine; când aveam minge bună să termin punctul, ori greșeam, ori venea ea din nou peste mine. Am greșit foarte mult. Probabil că mi-e greu încă, se pare că mai durează până mă obișnuiesc cu ritmul de joc de la Slamuri.”

Ce crezi că ar trebui să se schimbe ca să te obișnuiești? „Păi, ce să se schimbe?”, începe ea. „Eu trebuie să mă schimb. Dacă rămân așa, cred că mi-am dovedit de nu știu câte ori că nu e nicio șansă. Adică da, sunt două, trei, patru, cinci turnee pe an unde joc bine, pentru că, na, se leagă jocul după atâtea luni de muncă. Asta e ok. Dar cu atâta lucru rămâi în jurul locului 100. Pentru mai mult ai nevoie de mai mult. Eu trebuie să mă schimb, în primul rând. E un pic demoralizant.”

Când zice că trebuie să se schimbe, se referă la… „Mă gândesc la tot. Să mă schimb eu față de tenis. Să muncesc mai mult, asta clar. Să lucrez altfel. Să gândesc când fac o chestie, că e păcat.“

Am întrebat-o cu cine se sfătuiește. „Răzvan tot îmi zice, dar mie câteodată pe o ureche îmi intră, pe alta îmi iese. Uneori când vine multă multă informație, e greu să o reții pe toată. Pe urmă mă mai panichez, că am pierdut la Shenzhen, după aia că m-a bătut Pironkova la Sydney. Adică nu e vorba că am pierdut, ci că mă bat singură, înțelegi? Ok, azi m-a bătut. Dar poate e primul meci în atâta vreme când cineva mă bate. Și chiar și așa, puteam face un scor mult mai strâns.”

Patricia alternează momentele în care este dură cu ea cu cele în care se dovedește înțelegătoare cu ea, în care își amintește de circumstanțe. „Toată luna decembrie n-am făcut nimic, iar acum e greu, după ce ai stat. Se zice că pentru fiecare zi pierdută, trebuie să muncești alte două ca să revii la nivelul la care ai fost. Pentru o lună pierdută, cred că am nevoie de mai mult de două. Deci încă nici nu aș putea să fiu foarte, foarte supărată pe mine, pentru că știu că nu am fost la maximul meu. Am fost la maximul meu față de ceea ce pot să fac eu acum, astăzi.” Pati nu vrea să detalieze, dar spune că a suferit o intervenție chirurgicală minoră, care a ținut-o pe bară.

Vorbim despre obiectivele pe acest sezon. „Mi-am făcut obiective, dar mai întâi trebuie muncă. Plus că mereu a fost chestia asta cu clasamentul: «Hai că mai am un pic, hai că mai am un pic» (n.a. ca să intre în prima sută). Dar nu e chiar așa. De fapt, mai am foarte mult“, spune Pati. “De la 100 la 70 trebuie să faci ceva, să câștigi un turneu”.

Și continuă: „Azi eram acolo, pe teren, jucam și nu-mi venea să cred. Măi, dar chiar așa, pierd cu 12-0, ce naiba. Uite, game-ul de la 5-0 în setul doi chiar l-am jucat cum trebuie și mă gândeam: Oare nu trebuia să joc așa tot meciul? Ce era, dacă jucam așa tot meciul? Oricum, nu e vorba de scor, nu contează 12-0 sau 12-1.”

Ne întoarcem la discuția despre schimbări, de unde ar trebui să vină ele și cum le caută. O întreb dacă încearcă să adune din experiența celorlalte fete, dacă le cere sfaturi. ”Am mai făcut asta. Dar acum ceva timp. Nu cred că s-a chinuit niciuna dintre fete ca mine să intre în Top 100. Toate au intrat repede, abia pe urmă au avut dificultăți. Chestia e că ele pot să-mi spună ce-au făcut ele, dar eu sunt cea care trebuie să afle ce să facă, eu trebuie să am încredere în mine. Eu trebuie să găsesc soluția. Pot să o întreb pe Simona “cum ai făcut?“, iar ea poate să-mi spună cum a făcut, dar asta nu înseamnă că, gata, și eu o să fac la fel. Nu e același lucru.”

Și asta, de final: „În primul rând să-mi dovedesc mie. Chiar dacă dovedesc oamenilor ceva, e egal cu zero, că dacă n-am eu încredere în mine, tot degeaba. Deci mie trebuie să-mi dovedesc. Mai trebuie să aflu și cum să fac asta.” 

N-o uitați pe Pati. Într-o bună zi, o să-și dea seama ce are de făcut.