Nu-i puțin lucru: Simona a avut încă o dată reacția cea bună

Într-un fel, când întâlnești un adversar pe care l-ai învins des recent, ai mai multe de pierdut, pentru că tu ești cel care trebuie să mențină nivelul la aceeași înălțime. Oponentul nu mai are lucru de pierdut, în cel mai rău caz poate să mai piardă o dată, ceea ce nu schimbă cu nimic lucrurile în ce-l privește. În special în cazul Simonei cu Sevastova, un head-to-head care a atras atenția după ce românca a câștigat cu 6-0, 6-0 finala de la București de anul trecut cu Anastasija.

De aceea, e de înțeles dacă Simona, văzută ca mare favorită înaintea acestui meci, a simțit o presiune diferită în această semifinală. În special după excelentul set întâi, unul aproape de rutină. Încă mai era un set de luat, încă mai era o partitură de executat, lucruri de făcut și puncte de adunat, încă mai trebuia să livreze. Iar această constanță a execuției este, foarte probabil, unul dintre cele mai subestimate job-uri din tenis, pentru că e ușor confundată cu normalul.

Sevastova anticipase încă de la conferința de după sfertul câștigat cu Bertens de ce este Simona un matchup ucigător pentru ea și cum va încerca să contracareze jocul româncei. Letona s-a ținut de cuvânt încă din start, anunțându-și intenția de a o ține pe Halep pe vârfuri cu varietatea și cu scurtele bine executate. O idee prea pasivă în primele game-uri, Halep a fost surprinsă de câteva ori, fie cu scurte (trei câștigătoare în primele trei game-uri), fie cu contrepied-uri bine executate.

Dar toată lumea are un plan până când primește un pumn în față. Simona n-a trimis chiar un pumn, precum în celebrul quote al lui Mike Tyson, ci s-a înfipt în teren și a început s-o lucreze pe Sevastova, construindu-și atacuri stânga-dreapta sau scoțând-o din poziție. De asemenea, retururile au crescut în agresivitate și curând Sevastova avea să-și piardă, pe rând, serviciul, răbdarea, setul și încrederea că poate să execute un meci întreg cu succes planul cu care intrase pe teren.

Tenisul rămâne, însă, un sport incredibil de complex, în care nuanțele sunt fine, iar contextul, mereu altul, mereu în transformare. Între seturi, Sevastova a reușit să se scuture de panică; asta, cuplat cu o minimă relaxare a Simonei și cu câteva mingi în fileu ale româncei, și dintr-o dată direcția meciului se schimbase. Cu un break și cu varietatea de la începutul meciului regăsită, Sevastova conducea cu 3-0 și arăta, dintr-o dată, capabilă să producă stricăciuni și mai mari.

Chiar mai intensă decât lupta cu Sevastova era lupta Simonei cu ea însăși. Supărată pentru cele câteva erori și căderea de nivel din început de set secund, Simona a avut rapid tendința de a cădea pe calea familiară ei, aceea a negativității. Luptându-se cu emoțiile – recunoscute la conferința de presă – , ea a avut dificultăți cu respirația în începutul de set doi. Din acest punct de vedere, momentul sesiunii de on-court-coaching de la 0-3 a fost remarcabil. S-a simțit (atunci, dar și mai târziu) conflictul între ceea ce Simona știa că e mai bine să facă (să rămână atentă, să nu se blameze prea tare, să accepte că nu e motiv sau timpul pentru panică și că trebuie să reia ceea ce făcuse atât de bine până atunci) și ceea ce Simona tindea ocazional să facă (adică opusul la toate cele de mai înainte, ca modalitate de a se pedepsi, într-un fel, pentru că nu a jucat la un nivel foarte ridicat fără întrerupere).

Din fericire, ajutată și de sfaturile lui Darren, Simona a ales bine. Indicațiile lui Cahill au fost atât tactice – să urmărească semnalele pe care le dă Sevastova când lovește scurta, să dea mai mult topspin pe forehand ca să-și câștige timp, să revină la jocul din primul set – cât și de natură s-o echilibreze – să-și ia mai mult timp și să respire. “Show me what you got“, iar Halep a răspuns cu reluarea jocului din primul set. Un prim hold măsurat a fost urmat de un break obținut cu o contrascurtă foarte eficientă; după ce a luat acel punct și s-a așezat pe bancă la 2-3, respirând greu, Simona s-a uitat lung către colțul ei, parcă transmițând că a înțeles mesajul și a intuit pericolul.

Care pericol nu fusese în totalitate îndepărtat. Întâi, Halep a salvat două mingi de break la 2-3 și 15-40 cu un amestec de răbdare și agresivitate, temperând atitudinea de tip “n-am ce mai pierde aici” a Sevastovei. Game-ul șapte a fost unul dintre cele mai bune semnale date de Simona toată săptămâna. Într-un moment în care cele două s-au întâlnit în cel mai înalt punct al lor din meci, Simona a refuzat să slăbească strânsoarea, simțind că e momentul prielnic să tranșeze calificarea. Calitatea a fost excelentă de ambele părți. Simona a câștigat din trei mingi un punct la fileu, apoi a făcut un contrepied, numai pentru a da, la minge de break, direct în racheta letonei, care o aștepta pentru passing; greșeala de selecție a loviturii a necăjit-o, pentru că s-a întors către baseline certându-se, dar credit ei pentru că nu a lăsat momentul să o afecteze. Două puncte mai târziu, break-ul avea să vină și, imediat după, o serie de șase game-uri la rând și calificarea în finală. Credit, de asemenea, și pentru că în ciuda emoțiilor de tot felul, și-a înfruntat demonii și a revenit într-un set secund mai complex decât o arată scorul.

La final, românca a avut pur și simplu mai mult joc decât adversara ei și a negociat mai bine momentele cheie. Dar e semn bun că Simona și-a păstrat cumpătul și n-a dat satisfacție perspectivei tentante de a se abandona nervilor, nici la 0-3, nici la 2-3 și mingi de break, nici în game-ul greu de la 3-3; toate, ocazii bune de a-și pierde focusul. Semn că își susține cu fapte vorbele de la conferințe. „Am muncit mult ca să-mi controlez emoțiile, pentru că nu vreau să mă mai comport ca până acum pe teren”, a spus ea după meci.

Simona Halep reflects on her tricky and nervous match today.

"You really want me to talk about it (smiling)?” #MMOPEN pic.twitter.com/LL9VPpfOAz

— WTA Insider (@WTA_insider) May 12, 2017

După o săptămână în care a soluționat teste complicate în fața unor jucătoare foarte competente pe zgură, pentru Simona urmează un ultim obstacol, posibil mai dificil decât toate la un loc. Mladenovic e într-o formă excelentă și a învățat să câștige într-o varietate de feluri, chiar și atunci când nu joacă tenisul cel mai bun; semn de maturizare și de atingere a potențialului. Iar Kuznetsova rămâne o oponentă formidabilă și o jucătoare de mare clasă pe zgură, lucru demonstrat din plin în semifinala-școală cu Genie Bouchard. Cu oricare dintre ele, Simonei îi va fi greu în finala de mâine, dar este o provocare și e de apreciat că are din nou astfel de griji. Și, de asemenea, e important că Simona are ocazia să-și scrie propriile ei recorduri, o noutate în cariera ei la nivel înalt: faptul că e prima care joacă trei finale la Madrid e o performanță notabilă, îmbucurător că ea are un turneu la care să domine, îndeosebi unul atât de important.

E prima finală a anului, cum bănuiam, sezonul ei abia acum începe, iar în față se anunță, indiferent de rezultatul de mâine, multe alte bucurii.