Novak Djokovic încheie glorios un sezon aproape perfect, câștigă a patra oară la rând Turneul Campionilor!

Novak Djokovic câștigă și Turneul Campionilor, într-un an excepțional pentru sârb. Sârbul l-a învins în două seturi pe Roger Federer, 6-3, 6-4, ocazie cu care a egalat raportul întâlnirilor directe cu jucătorul elvețian (22-22), după ce făcuse același lucru și cu Rafa Nadal cu o zi înainte. Liderul mondial încheie astfel un sezon glorios, cu titluri la Australian Open, Wimbledon, US Open, Turneul Campionilor și cu o finală pierdută la Roland Garros. Federer, care va încheia sezonul pe locul al treilea (cu Andy Murray în premieră pe locul 2 la final de an) rămâne cu cele trei finale pierdute în fața lui Djokovic la Wimbledon, US Open și Turneul Campionilor, dar și cu șase trofee în cont, cele mai multe după Novak.

Dacă O2 ar servi pe post de pâlnie pentru Cascada Niagara, ar avea nevoie de 15 minute ca să se umple – scrie în broșura de presă de la Turneul Campionilor, la categoria trivia. Nu există însă măsurători la fel de precise și pentru nivelul de adrenalină și de tensiune din O2 la startul finalei Turneului Campionilor. Djokovic avea dreptate înainte de meci, când spunea că întâlnirile lui cu Federer au întotdeauna un “anume” nivel de tensiune. În ultimii doi ani în special, această tensiune s-a transferat masiv în tribune și crește galopant, pe măsură ce Djokovic devine tot mai bun, iar Federer avansează în vârstă. Convins de fiecare dată că “ar putea fi ultima șansă reală a lui Federer la un trofeu mare”, publicul și-l dorește cu disperare pe Federer în postura de campion, iar Djokovic e nevoit să suporte cu stoicism și tot mai tăcut, recent, ipostaza de villain.

Însă au trecut vremurile în care Novak se mai lăsa doborât de către presiunea publicului. Eventual, s-ar putea face un caz pentru teoria cum că această presiune acționează ca un bumerang pentru Federer, care continuă tradiția recentă a evoluțiilor ezitante și stresate contra lui Djokovic, atunci când cei doi joacă finale mari. Ca și cum l-ar apăsa dragostea propriilor fani. “Pentru ei îmi pare mai rău că n-am putut câștiga azi. M-am bucurat de fiecare secundă din atmosferă. E dureros din acest punct de vedere, dar în același timp sunt mulțumit cu nivelul la care sunt acum. Le transmit prin voi (cu referire la media, n.r.) dragostea mea suporterilor, la fel și mulțumirile”, și-a încheiat Federer conferința de presă, după ce a fost întrebat ce părere are despre faptul că este încurajat ca și cum ar fi “o echipă de fotbal”.

Performanța în sine nu trebuie redusă ca importanță – la urma urmelor, Federer e singura replică decentă pe care o propune plutonul lui Nole – , dar nu e întâmplător că acele trei victorii ale elvețianului contra lui Djokovic din acest an au venit în situații în care miza în sine nu era atât de mare. Mai relaxat și capabil să-și impună varietatea și jocul agresiv, Federer simte mai puțin presiunea exercitată de defensiva ireală a lui Novak. Când importanța trofeului pus în joc crește, marjele sunt mai mici, iar Federer se gândește de două ori înainte de a merge la fileu, de exemplu, are mâna mai grea la o minge de break sau e indecis în ce privește momentele când ar trebui să atace. Știe că oportunitățile sunt rare spre foarte rare, știe că Djokovic îl va obliga să lovească chiar și două mingi în plus pentru a face winner, nu doar proverbiala minge în plus. Știe că trebuie să ceară foarte mult de la fiecare lovitură, de unde și riscul mai mare de erori neforțate. Știe că Djokovic e ca o stâncă, un mecanism oțelit, în punctul culminant al carierei și burdușit de încredere. “Dacă e ceva ce-mi reproșez e că atunci când ar fi trebuit să fiu mai prudent, n-am fost, și invers. Asta, plus că trebuia să joc mai bine pe serviciul său secund, pentru că Novak îți dă oportunități”, a comentat Federer la conferință. “Chiar și așa, un meci de calitate, cred”.

Constant până la cer și înapoi, Djokovic n-a început nici el grozav, oferindu-i o șansă de break lui Federer în primul său serviciu, după ce elvețianul a trebuit să salveze una în chiar primul game. Odată hopul trecut, Djokovic n-a mai lăsat nimic gratis, în schimb l-a făcut pe Federer să se tot sucească în privința tacticii pe care ar trebui s-o adopte. Când prea static, când prea riscant, Roger a plătit de multe ori prețul ezitărilor, care au dus la greșeli neforțate, care au dus la rapida escaladare a situației în primul set, cu ușurință cel mai slab al său din tot turneul. “Când Federer e ON, e greu să joci cu el”, a spus Novak, pre-meci. Problema e că e foarte dificil pentru oricine să atingă un nivel de perfecțiune necesar pentru a contracara stabilitatea și precizia lui Novak. Sârbul știe cum să-l scoată din acea stare de grație pe Federer și aplică asta din nou și din nou, cu liniștea celui care știe ce are de făcut și, mai ales, știe că planul a mai funcționat și va mai funcționa. Liniștea interioară a fost un alt cuvânt cheie. Federer a reușit o mulțime de puncte flashy, dar le-a urmat adesea cu două sau chiar trei erori neforțate consecutive. La Djokovic a fost fix invers. Am notat cel puțin două momente în care, după ce a făcut una sau două erori neforțate și se vedea împins pe serviciul său, a răspuns cu execuții mari și puncte importante. Și a făcut-o cu aerul că o va putea repeta ori de câte ori va fi nevoie.

“La acest nivel, e o chestie de mici detalii. Un punct aici, o minge de break dincolo, tu n-o transformi, el o transformă, și brusc, meciul s-a schimbat cu totul. Marjele sunt mici la acest nivel. De aceea anul lui Novak a fost incredibil. Și nu e primul grozav pe care îl reușește. Însă nu poți câștiga tot timpul. Rafa a fost în situația lui, eu am fost în situația lui. Amândoi știm, însă, cât de greu e să susții un astfel de an cu un altul la fel de bun. Joacă fantastic acum. Va fi greu de crezut că va face un sezon prost la anul, dar unul la fel de bun e dificil de repetat”, a spus Federer.

Elvețianul a fost mult sub nivelul său obișnuit în primul set, unde, printre altele, diferența s-a făcut pe serviciul al doilea, unde Djokovic a câștigat 71 la sută, iar Federer, doar 46. Culmea, chiar și așa a avut oportunități, însă minunea săptămânii, conversia mingilor de break, s-a dus: ambele și singurele șanse de break au fost irosite.

După primul set, the writing was on the wall, vorba cântecului din ultimul James Bond: printre multe alte cifre ireale anul acesta, Novak are și un bilanț de 76-2 după ce ia primul set. Iar Federer nu l-a întors decât o dată după pierderea primului set. Cumva, mulțimea știa asta, așa că nivelul general de entuziasm a scăzut între cele două seturi. Elvețianul l-a crescut la loc cu câteva puncte sclipitoare, dar pentru fiecare tentativă a lui de a genera ceva momentum, Novak era gata, la rându-i, cu un răspuns pe măsură. De fapt, mai bun. Așa s-a întâmplat după punctul meciului, reușit la 3-3, când O2 a devenit asurzitor. Dar Nole a răspuns rece cu un hold cool, la zero. La 4-3, sârbul a mutat expert, căutând lovitura fatală. Întâi o combinație retur din altă lume la un serviciu puternic + passing direct câștigător. Apoi, într-un rally lung, un forehand direct câștigător care a sfredelit ca un cuțit terenul. Dintr-o dată, Federer se vedea privind la un 0-40. Există însă o statistică din care aflăm că, în 2015, Federer câștigă 37 la sută din game-urile pe serviciu în care e condus cu 0-40! Următorul pe listă e Wawrinka, abia la 15 la sută, iar media Top 8 ATP e la doar 19 la sută. Așa că Federer a înșirat cinci puncte fantastice unul după altul, scoțându-se din necazuri, și sala era iar în picioare. Fiindu-i însă imposibil să-l manevreze de pe loc pe un Djokovic care a uitat să mai greșească în setul al doilea (a lăsat doar șase puncte pe serviciu), Federer s-a regăsit curând în aceeași situație pe serviciu, din care n-a mai ieșit. Meciul s-a încheiat cu o dublă greșeală contestată cu hawkeye, singurul punct comun între acesta și cel din grupe, challenge-ul la mingea de meci. Sau nu, sunt două puncte comune; să adăugăm pe listă și încăpățânarea lui Roger de a alege, la intrarea pe teren, scaunul care nu trebuie, ceea ce a stârnit iar amuzament pe Twitter.

“Federer e un jucător complet. Întotdeauna va încerca să-ți ia din timp și să joace repede, să protejeze baseline-ul și să varieze mult. Cred că, față de grupe, am reușit să fiu mult mai solid din spatele terenului. Am și servit bine când am avut nevoie. Am dat înapoi mult mai multe mingi decât acum câteva zile. Am intrat mai bine în schimburi și l-am obligat să lovească o minge în plus. Să nu-i dau timp să se simtă confortabil pe teren. A funcționat bine azi”, a spus Novak, care și-a încheiat conferința cu tradiționalele bomboane pentru media.

Sunt foarte multe de spus după această finală despre anul celor doi, în general toate numai de bine. Federer nu poate fi supărat pentru sezonul avut (doar Djokovic l-a bătut în finale, cinci la număr), însă 2015 este despre Djokovic și numai Djokovic și puține lucruri pot cuprinde corect magnitudinea performanțelor reușite de sârb anul acesta. Iar dacă Stan Wawrinka n-ar fi prins ziua aceea fantastică, e foarte probabil să fi găsit acum o nouă însemnătate pentru expresia sezon istoric. E foarte probabil că el va continua să domine și la anul, dar cât de categoric o va face? Asta depinde foarte mult și de replica pe care o va înjgheba plutonul. Dacă singura speranță a plutonului rămâne Federer, atunci Nole, fără să trebuiască să apere atacuri de pe mai multe fronturi, nu va avea nicio problemă în a adăuga la lista de trofee.

Pe lângă cele trei Slamuri, pe lângă Turneul Campionilor, pe lângă numeroasele alte trofee, Novak a mai reușit, în numai două zile, să-i bată pe ambii săi mari rivali, Rafa Nadal și Roger Federer, egalând în același timp și head-to-head-urile cu cei doi. E foarte plauzibil că Djokovic își va încheia cariera cu un H2H pozitiv cu ambele legende. Dar va face același lucru și în ce privește numărul de titluri de Grand Slam? Aceasta este marea întrebare și provocare a viitorului. Iar 2016, către care ne îndreptăm deja privirile de acum, ne-ar putea da deja o idee în privința răspunsului.