Nebunii cu Gael Monfils, jucătorul pe care victoriile plictisitoare l-ar ucide
Adrian Țoca | 18 ianuarie 2013Când te uiți la un meci al lui, ai face bine să renunți la orice filtru tehnic sau tactic, la orice așteptare către normalitate. Ar trebui, pur și simplu, să te lași pe spate și să te bucuri de show, așa cum ai face la oricare alt spectacol.
Dacă nu, riști să fii dezamăgit, sau s-o iei razna, mai ales dacă ții cu el, să te urci pe pereți și să te întrebi obsedant: “Cum de a putut să ….?”. Pentru că el, Gael Monfils, asta face la urma urmelor. Face, și este, un spectacol.
M-a prins dimineața zapând de pe un teren pe altul la Australian Open, în căutarea unui nou subiect, până când am ajuns la Monfils – Lu. De când a început sezonul mă uit cu oareșce teamă către știrile despre el, ca nu cumva să apară o altă veste proastă. Anul trecut, pe final, speculațiile ajunseseră atât de departe încât vorbeau chiar despre un eventual final abrupt de carieră. Genunchii, spuneau diversele surse din Franța (Henri Leconte e una dintre ele), nu mai țin. Dar Gael a început sezonul aparent în regulă, trecând la munca de jos, pentru a recupera timpul pierdut în 2012, an în care a jucat abia 29 de meciuri și a ratat, din cauza accidentărilor, și Roland Garros, și Wimbledon, și Olimpiada, și US Open. E pe la coada top 100 acum, iar startul de an a fost încurajator: sfert la Doha, semifinală la Auckland.
La Australian Open a început furibund. O victorie foarte frumoasă cu Dolgopolov, alt nebun frumos al circuitului, într-o partidă nedreaptă pentru turul 1, programată într-o sesiune de seară, genul de moment pentru care Gael e făcut: în lumina reflectoarelor. Așa că, evident, eram curios să văd cum va confirma în al doilea meci. Lu nu este vreun star, dar e un jucător care poate să pună probleme. The guy can play, ar suna în engleză, patru cuvinte pentru care, ca pentru atâtea alte expresii din tenis, ca să-i găsești un echivalent în română ai nevoie de o tonă de cuvinte. Bun Lu, totuși nu din categoria de greutate a lui Monfils. Așa că, după un prim set foarte strâns, dar câștigat de francez în tiebreak, setul doi a dat primele semne de rupere a echilibrului. Un break al lui Gael părea iminent, Lu își apăra tot mai greu serviciul, fără să-l pericliteze pe cel advers. Cel mai probabil, mi-am zis, o să urmeze o victorie facilă pentru Monfils. Aproape imediat mi-am cenzurat gândul, amintindu-mi cu cine am de-a face. Pentru Monfils, nu există așa ceva, “facil”. Dacă, Doamne Ferește, lucrurile sunt “facile”, atunci trebuiesc complicate de urgență. Dacă oponentul nu mai ține pasul, atunci să-l ajutăm să reintre în meci. Să ne hârjonim oleacă. Să experimentăm crazy shots, să ne jucăm de-a șoarecele cu pisica. De ce simplu, când se poate complicat? – e, probabil, crezul lui Monfils, omul care poate transforma într-un giumbușluc acrobatic și cea mai simplă lovitură.
Așa că trebuia să se întâmple ceva care să picanteze un pic lucrurile. Drept pentru care, mi-a scăpat motivul, la 40-0 și 3-3 în setul secund amintit, pe Gael l-a… umflat râsul pe teren. Râdea, așa că a făcut o dublă, pentru că nu s-a putut concentra, apoi a închis game-ul, îndreptându-se amuzat către scaun. Dar focusul fusese deja pierdut. Un prim hold mai confortabil al jucătorului din Taipei a fost urmat de un prim break. Și, dintr-o dată, 1-1 la seturi. Misiune îndeplinită. Lucrurile tocmai fuseseră complicate.
Dar în primul game al setului 3, Monfils și-a sucit glezna la o minge care îl depășise și pe care a ținut neapărat s-o rezolve printr-o execuție abracadabrantă. Consecința a fost că, din cauza durerilor de moment, Gael a început să se târască pe teren, lăsând impresia că nu mai poate continua. Deși era clar că suferă, nu știu de ce mi-am zis că va reveni și va câștiga în cinci seturi. Cum nu poți să joci tenis fără să te miști din loc, setul s-a dus, la zero, în contul lui Lu. L-am suspectat însă pe Monfils, și cred că pe bună dreptate, că și-a revenit mult mai repede decât a lăsat să se vadă, probabil undeva pe la 3-0. De la un punct dat, a reintrat în raliuri, câștigând câteva puncte frumoase, dar continuând să se aplece spre gleznă după fiecare punct pierdut. O astfel de abordare poate să-l zăpăcească de cap pe adversar. Nu știi dacă trebuie să îți schimbi tactica, e dificil să joci cu un accidentat, inevitabil începi să-i dai atenție lui, în loc să dai atenție jocului. Sau se mai întâmplă să joci cu reținere. Și da, durerile au dispărut ca prin minune în setul 4. Cum zicea cineva pe Twitter, nu există jucător cu două fețe mai diferite decât francezul. Dacă în setul 3 ar fi putut pierde și la un junior, nivelul din setul 4 ar fi pus probleme oricărui jucător din Top Ten. Și a fost 6-1, cu Monfils dintr-o dată surescitat și ultra-motivat. Valul l-a dus și în decisiv: 3-1 cu break. Prea simplu? Ok, să dăm break-ul înapoi. Cu dublă greșeală.
Și așa s-a ajuns la un final periculos pentru un meci care ar fi putut fi rezolvat infinit mai repede și mai simplu, dar care s-a transformat într-un finish dramatic, 50/50, în care diferența de valoare e nivelată de stres, efortul fizic extrem, mental și de tot soiul de alte detalii specifice fiecărui meci în parte. Practic, după câteva ore bune de alergătură, totul se poate decide și/sau schimba într-un punct sau două. Și, ca la orice nivelare a unor diferențe, nu neapărat câștigă jucătorul mai bun, mai complet.
Nu știu dacă își propune conștient să trăiască periculos, dar mi-e evident că Gael are nevoie de senzații tari. Are nevoie să simtă pericolul dându-i târcoale. Pentru că este, cel mai probabil, singurul jucător din lume care ar fi abordat finalul de meci cu Lu așa cum a făcut-o el. Și, foarte probabil, e singurul jucător din lume care a reușit să dea patru duble greșeli la patru mingi consecutive de meci. Toate astea, pentru că a ținut neapărat în câteva rânduri să forțeze pe serviciul secund. A încheiat, până la urmă, tot cu un service winner, dar nu înainte de a fi obținut ce a vrut: să șocheze, să atragă atenția, să provoace rumoare printre fani și jurnaliști. Câștigător în cele din urmă și neimpresionat de toate emoțiile prin care trecuse, Monfils a aruncat o privire-care-spune-totul către boxa sa, ca și cum ar fi vrut să spună “da, știu că sunt nebun”, apoi a început să danseze. Mai e ceva de adăugat?
De fapt, ar mai fi. Ar fi de spus că n-are niciun rost să mai analizăm tenisistic meciurile lui Gael. E ilogic. N-are rost, cum spuneam în prima frază, să-ți creezi așteptări. Ci doar să te bucuri de spectacol. Pentru că, la urma urmelor, Gael Monfils este varianta din tenis a ceea ce înseamnă Harleem Globetrotters în baschet. Este Mansour Bahrami în activitate. Este o dramă jucată în direct. O telenovelă ambulantă. Previzibil de imprevizbil, La Monf e greu de pus în cutumele tenisului profesionist actual și tocmai pentru asta, ar trebui să-l privim diferit. “Aș plăti bani buni ca să-l văd jucând pe Gael. De asemenea, aș plăti bani buni ca să nu-l antrenez”, a prins toată esența Darren Cahill.
Tehnic vorbind, Gael e unul dintre cei mai talentați jucători din generația actuală. Execuțiile lui sunt adesea mind-blowing, însă tocmai în asta constă întreaga problemă. Singura lui mare problemă, exceptând accidentările. Prea îndrăgostit de soluțiile aducătoare de “ohhh-aaahh”-uri din tribune și de tone de clipuri pe YouTube, Monfils uită esența: înainte de orice altceva, el trebuie să câștige. Că trebuie să-și protejeze corpul, evitând maratoanele. Că trebuie să înceteze a-și mai complica meciurile, tocmai pentru a reduce înfrângerile accidentale. Că trebuie să câștige și meschin, dacă e cazul, nu întotdeauna frumos. Că o victorie rămâne o victorie și dacă a fost obținută fără drame, fără suspans. fără să trăiască periculos. Fără reveniri din ghearele imposibilului. Gael nu vede pădurea de copaci, cu alte cuvinte. Și, în loc să fie un jucător de tenis, el devine mai degrabă o stare de spirit tennis-related. Dar dacă n-ar mai face toate lucrurile astea, probabil că n-ar mai fi personajul atât de excentric care ne colorează multe dintre zilele dedicate tenisului.
De-a dreptul seducător la el e faptul că Gael încă mai crede că poate câștiga un Slam in his way. “Sentimentul meu e că sunt mult mai matur și mult mai pregătit acum decât niciodată. Depinde și de cum rezistă corpul, dar să sperăm că e doar o chestiune de timp și că se va petrece curând”, spunea, recent, pentru Reuters. Ce să se petreacă? Cucerirea unui trofeu de Grand Slam. “Visul meu este sâ câștig la Paris, bineînțeles. Mă pot adapta oriunde, însă la Paris simt altceva, am o altă energie”. Poate că nimic n-ar fi mai excentric în tenisul nostru cel atât de clar segmentat în ultimii ani decât să avem un Monfils campion la Roland Garros. Până acolo însă, Gael încă mai încearcă să-și rezolve propriile dileme. La Melbourne, bunăoară, e fără un antrenor, fără un fizio, fără un fitness trainer, fără nimic. Doar el și cu el. Și cu câțiva prieteni. Admite că își caută. “E important și cred că o să am nevoie (n.r. de o nouă echipă tehnică). Încă am obiective mari, dar nu mai vorbesc despre asta, deoarece e dificil. Să revin unde am fost e dificil, e nevoie de multă muncă. Sper că voi ajunge iar acolo”.
Succes, Gael. Chiar ar fi o poveste frumoasă să reușești ceea ce-ți dorești. Până atunci, dacă se va întâmpla vreodată, eu unul mă limitez în a-ți aprecia spectacolul și atât.
“În Franța, noi nu avem un stil al nostru. Ne-am plictisi”, spune Phillippe Bouin, un fost jurnalist de tenis francez. Tot el spune despre Monfils niște lucruri foarte interesante, poate cel mai bun și scurt profil psihologic pe care i l-ar putea face cineva lui Gael: “Sunt aproape convins că, în adâncul lui, n-are niciun fel de încredere în el. Așa că uneori scapă de tot, și de răspundere, cu nebuniile pe care le face. Cred că uneori mai scapă și prin accidentările pe care le are”. Mai spune că Monfils preferă să fie văzut “mai degrabă ca un showman incitant decât ca un campion plictisitor”. Cel mai probabil, trăim fiecare cu alegerile pe care le facem.
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română
