Monica Puig câștigă aurul în finala cu Angelique Kerber, scrie una dintre cele mai frumoase povești ale Jocurilor Olimpice!

Monica Puig a devenit noua campioană olimpică a tenisului feminin, după meciul vieții făcut în finala de la Rio cu Angelique Kerber. Monica a câștigat cu 6-4, 4-6, 6-1 într-un meci în care a expediat 54 de lovituri direct câștigătoare contra uneia dintre cele mai bune jucătoare din lume. 

Monica, 22 de ani, aduce astfel prima medalie olimpică de aur pentru Puerto Rico din istoria acestei țări. 

Pe la începutul setului al doilea, când Angelique Kerber încerca un comeback și urma să servească la 2-1, pe fața Monicăi Puig domnea o liniște asiguratoare. Cumva, simțea că destinul finalei e scris. Așa că, netulburată de miza meciului, fără s-o îngrijoreze că setul doi s-a dus la numărul 2 mondial oarecum contra cursului jocului, Monica și-a continuat bombardamentul liniilor adverse, lovind winners ca în transă, din toate pozițiile, majoritatea, de o calitate absurdă. Ocazia vieții cerea meciul vieții. Și e exact ce a produs Puig. La final, când a reușit să închidă meciul, toată acea liniște de pe fața ei a lăsat loc lacrimilor de fericire. O reacție atât de naturală, atât de curată. Zguduită de bucurie, Monica a !

Și Angie știa în adâncul sufletului că nu era ziua ei. The writing was on the wall. Nu atât că germanca nu ar fi încercat, ci pentru că, dincolo de fileu, Monica Puig făcea și desfăcea jocul, în drumul spre un improbabil aur olimpic, una dintre cele mai mari surprize ale Jocurilor Olimpice, limpede cel mai mare șoc al anului în tenis. E un moment istoric, pentru că Puig devine primul sportiv, bărbat sau femeie, care ia aurul în toată istoria Puerto Rico. Este o surpriză imensă, pentru că nimeni nu ar fi anticipat un asemenea deznodământ la startul turneului. Era totul despre Serena, iar în cazul în care nu ar fi câștigat ea, erau Kerber, Muguruza sau Radwanska, toate îndreptățite să profite.

Pe două dintre ele le-a învins această jucătoare de 22 de ani, pe care mulți o vedeau cu un joc insuficient de rotund ca să fie următoarea revelație din Top 40. Pe Muguruza a învins-o cu un drastic 6-1, 6-1, a adăugat apoi o altă victorie solidă cu Kvitova, rezultatul care i-a asigurat o medalie, iar pe Angelique Kerber a dominat-o în finală, 6-4, 4-6, 6-1. A învins, în drumul spre aur, două campioane en-titre de turnee de Slam, plus o altă dublă campioană de GS. 

Cum se explică triumful Monicăi? N-ai cum să nu te gândești că un astfel de rezultat ar fi fost improbabil într-un turneu WTA. Dar acesta e farmecul Jocurilor, ele creează astfel de oportunități pentru outsideri, oferă cadrul perfect pentru povești de tip Cenușăreasa, greu de replicat în circuit. Monica a jucat pentru ceva mai mare decât ea: a jucat pentru a-și face fericiți compatrioții, iar asta i-a dat o energie fantastică. “Titlul acesta e pentru ei, au trecut prin vremuri grele. Aveau nevoie de asta. Eu aveam nevoie. Sunt complet șocată”, au fost primele cuvinte ale Monicăi, în vreme ce Angie a spus: „Am dat tot ce am avut. Nu am pierdut aurul, ci am câștigat argintul”. 

Aceasta este ceea ce face complet diferită o competiție de tenis în care jucătorii își reprezintă țara, nu pe ei. Pe unii îi eliberează de orice constrângeri și îi ajută să dea tot ce au mai bun, să atingă tenisul aproape perfect, acel nivel pe care ei știu că îl pot atinge, dar nu au arătat-o niciodată. Pe alții, dimpotrivă, îi înhibă. Dorința prea mare de victorie pentru țară are efect invers și îngheață atunci când le e lumea mai dragă. Iar o a treia categorie performează fără fluctuații majore, își menține același nivel sau interes ca în circuit. Nimeni nu alege din care grup face parte. Pur și simplu, se întâmplă. Pentru Monica, Jocurile au fost încă de la începutul anului obiectivul principal. A avut multe emoții până să-și asigure prezența la Rio, lucru care a stat  mult timp sub semnul întrebării, pentru că ea a fost, într-o vreme, foarte aproape să iasă din Top 100. Puig creditează tot Jocurile pentru sezonul ei bun de până acum. Motivația de a ajunge la Rio a împins-o din spate către rezultate bune și în circuit. Iar odată ajunsă la Rio, a mers din bine în mai bine; a jucat fără presiune, a atacat superb și și-a luat șansele când au venit. “Când joc în WTA, e ca și cum e job-ul meu. Aici nu e ca la un job, joc pentru țara mea. Știu cât de mult și-au dorit ei o medalie și cât de mult ar însemna pentru cei de acasă”, spunea Puig înainte de finală, completând că, odată o medalie asigurată, va ieși pe teren eliberată de orice presiune și va ataca relaxată. E fix ce s-a întâmplat pe parcursul unei finale în care portoricana a reușit 54 de lovituri direct câștigătoare!

Puig a fost urmărită acasă cu sufletul la gură de o țară întreagă, iar uneori, asta se transformă în cel mai mare aliat. “Pentru țară” nu e o formulă miraculoasă, aducătoare de rezultate peste noapte, dar poate debloca energii nebănuite, și e grozav să vedem cum o ediție foarte bună a turneului olimpic feminin de tenis se încheie cu o poveste inspirațională atât de frumoasă.