Monica Niculescu aduce prima victorie a tenisului feminin românesc la Jocurile Olimpice. Start solid pentru Horia și Florin

Treizecizero | 6 august 2016

După ce tenisul a fost bine reprezentat la ceremonia de deschidere, Nadal sau Murray fiind printre purtătorii drapelelor, iar fosta glorie braziliană Gustavo Kuerten aducând flacăra olimpică pe Maracana, turneul olimpic a început cu destule surprize. Cu atât mai bine că victoriile românilor au venit fără emoții. Radwanska, Bacsinzsky sau Mladenovic/Garcia, la dublu, sunt printre favoriții care au ieșit din turneu încă din prima zi

Într-un turneu atât de comprimat precum cel olimpic, un start rapid e nu doar recomandabil, ci ideal. Cu atât mai mult în cazul Monicăi, care a avut de alergat în zilele de dinainte de Rio. Și chiar dacă era clar favorită cu Veronica Cepede Royg, victoria ei, un 6-2, 6-3 obținut într-o oră și jumătate, e și mai prețioasă în acest context.  ''Meciul nu a fost ușor, am avut instrucțiuni clare de la antrenor să scurtez punctele, pentru că, după cum știți, am venit abia azi dimineață (sâmbătă.). Am avut niște probleme la Montreal și a trebuit să merg acasă, pentru că știu niște doctori foarte buni, ca în acest scurt timp să mă ajute să mă recuperez. Le mulțumesc din tot sufletul, pentru că acum m-am simțit foarte bine. Mă bucur că am putut să câștig acest meci, mulțumesc și echipei că a fost alături de mine. M-am simțit excelent'', a mai spus Niculescu, citată de agenția Agerpres.

Cu atât mai bună victoria ei, cu cât ziua de debut în Turneul Olimpic de tenis a fost marcată de destule surprize, iar prioritatea generală a fost supraviețuirea. Cum a spus și Monica, “important este ca am câștigat primul meci, îmi doresc să fiu sănătoasă, să mă simt bine, așa cum m-am simțit astăzi'', după o întâlnire în care nu și-a pierdut decât o dată serviciul.

Victoria Monicăi are și o relevanță istorică: este prima reușită de vreo româncă pe un tablou olimpic.

Următoarea ei partidă la simplu este cu învingătoarea dintre Svetlana Kuznetsova și Quiang Wang, din China, meci programat duminică.

Ceilalți români intrați în concurs sâmbătă au reușit, de asemenea, o victorie fără emoție. Horia Tecău și Florin Mergea au închis într-o oră și 10 minute meciul cu argentinienii Delbonis și Duran. După un serviciu pierdut la 2-2, românii au replicat puternic și au câștigat de patru ori pe serva adversarilor. Alți sud-americani îi așteaptă în turul al doilea, e vorba de mexicanii Gonzalez și Reyes Varela, cei care i-au eliminat pe britanicii Fleming și Inglot. Dacă vor trece cu bine și de acest meci, Florin și Horia se vor regăsi deja în sferturi, adică la un meci distanță de posibile medalii.

Primul meci e întotdeauna dificil. Am avut șanse să facem break-ul devreme, nu l-am luat, au făcut ei pentru 3-2, dar am revenit. Am fost liniștiți, știam că putem, tocmai pentru că avusesem acele șanse la început„, a spus Horia Tecău pentru Agerpres, completat de Florin: „Am avut o tactică bine stabilită dinainte, am stat mereu acolo, am știut ce avem de făcut. N-a fost un meci ușor, pentru că și ei au încercat. A bătut vântul, dar important e că am trecut mai departe. O să pregătim și meciul următor la fel de bine ca pe acesta și sperăm să iasă din nou bine'„.

Sâmbătă debutează Irina Begu contra lui Nao Hibino la simplu. Proaspăta câștigătoare de la Florianopolis are și ea nevoie de o victorie rapidă; va trebui, apoi, să reziste și pentru meciul de dublu, alături de Monica Niculescu, împotriva lui Chan/Chan, favoritele 3. Tot sâmbătă debutează și Andreea Mitu împreună cu Raluca Olaru, versus Reka-Jani/Babos, din Ungaria.

Apropo de Irina și Monica; pe partea lor de tablou s-a petrecut una dintre marile surprize ale zilei. Favoritele 2, Caroline Garcia și Kristina Mladenovic au fost eliminate deja de către japonezele Doi și Hozumi, 6-0, 0-6, 6-4.

De altfel, a fost o zi grozavă pentru tenisul japonez și asiatic în general, reprezentanții lor reușind cele mai neașteptate rezultate ale zilei. Pe lângă surpriza de la dublu, alte două rezultate foarte bune pentru Japonia au venit la simplu masculin, unde Taro Daniel și Yuichi Sugita i-au învins pe americanii Jack Sock și Brian Baker; eliminarea lui Sock surprinde în mod special, dar Jack a spus că a răcit puternic. Acestor rezultate li se adaugă și victoria firească a lui Kei Nishikori cu Albert Ramos.

China a completat surprizele, cu două de proporții în turneul feminin. Zhang Shuai a regăsit magia de la Australian Open, unde a ajuns până în sferturi venită din calificări, cu victorii la Simona Halep sau Madison Keys, și a eliminat-o pe Timea Bacsinszky, după ce a salvat trei mingi de meci în tiebreak-ul decisivului, 6-7, 6-4, 7-6.

Șocul zilei a venit însă de la Zheng Saisai, care a învins-o pe favorita 4, Agnieszka Radwanska, 6-4, 7-5. Dacă ne gândim la timpul petrecut de Aga în aeroporturi ca să ajungă în Brazilia, rezultatul capătă o explicație: “Nu am putut să petrec prea mult timp pe terenurile de antrenament. Am avut nevoie de trei zile prin avioane sau în aeroport ca să ajung aici, nu e cea mai bună pregătire. De asemenea, am jucat și în prima zi, m-ar fi ajutat o zi în plus. Pur și simplu n-am avut suficient timp”, a spus Aga, prima victimă sonoră a problemelor logistice înfruntate de tenismeni ca să ajungă la Rio. Până când turneul va intra într-un ritm, n-ar fi de mirare dacă se vor produce și alte rezultate ciudate – precum a fost primul dublu bagel din istoria olimpică (Millman – Berankis 6-0, 6-0) – sau alte surprize mari.

Îți place?
Susține Treizecizero
Sprijinul tău e esențial ca să putem produce acest conținut. Susține-ne pentru un jurnalism de sport cât mai relevant și valoros!
Prin cont bancar:

IBAN RO51RNCB0079145659320001

Asociația Lideri în Mișcare,

Banca Comercială Română

Treizecizero.ro Abonează-te la 30-0+
Cele mai noi