Momentul de cotitură. După Melbourne 2018, nu va mai fi la fel pentru Simona

 

(Melbourne)

Ce schimbare imensă între Simona de după Roland Garros 2017 și Simona de după Australian Open 2018! Ambele, înfrângeri dureroase deopotrivă; a fost la trei, respectiv la două game-uri de mult căutatul titlu de Slam. Cu toate astea, reacțiile Simonei în fața dezamăgirilor suferite la Paris și la Melbourne au fost atât de diferite. Disperată, rănită, plânsă, sfâșiată, doborâtă, răvășită, întunecată la Paris. Echilibrată, înțeleaptă, pozitivă, calmă, capabilă să facă haz de necaz, puternică la Melbourne. Aceasta este marea victorie a Simonei, petrecută într-un interval, totuși, foarte scurt, dacă ne uităm de la Miami anul trecut încoace. O perioadă intensă, în care a trebuit să treacă prin atâtea, dar în care s-a călit și s-a format cât alții în cinci ani.

Dar acesta nu este singurul motiv pentru care Simona va câștiga titluri de Slam. Va câștiga și datorită modificărilor substanțiale pe care le-a cunoscut jocul ei și care abia ce încep să fie puse în practică. Simona a adăugat, în sfârșit, dozajul necesar de agresivitate care îi lipsea. Nu se mai teme să-și ia soarta în mâini când situația o cere, nu mai ezită să-și ia șansele când acestea se prezintă. Forehandul ei a devenit o armă redutabilă, o lovitură cu care poate face daune, poate conduce jocul și poate face lovituri direct câștigătoare, toate astea, în vreme ce reverul a rămas lovitura care plătește facturile. Nu îi mai e frică să urce la fileu ca să scurteze punctele, și chiar dacă uneori mai lasă impresia de nesiguranță, progresul înregistrat este substanțial și incontestabil. Iar serviciul, chit că încă mai oscilează ocazional, se prezintă prompt când Simona are nevoie de el, în marea majoritate a momentelor de stres suprem. Simona a adunat 90 de lovituri direct câștigătoare împotriva a celor mai bune două apărătoare din lume pe care nu le cheamă Simona Halep (50 cu Kerber, 40 cu Wozniacki; și 121 în total), iar asta în sine e o realitate care nu mai necesită alte explicații.

Din această perspectivă, turneul de la Melbourne a fost o revelație pentru toți cei care o urmăresc pe Simona doar la marile turnee, ei recuperând acum, la nivel informațional, ceea ce le devenise tot mai clar celor care o urmăresc pe Simona zi de zi.

Partea și mai bună e că Simona abia începe să se învețe cu noua ei jucărie. Și-a descoperit o armă nouă, cu potențial imens, cu care învață să tragă din mers, în plin combat. Asta înseamnă că încă mai are mult loc să adauge, să îmbunătățească, să consolideze. Loviturile ei vor crește în greutate și în impact, la fel și ușurința cu care va transforma apărarea în atac. Serviciul va deveni mai constant, iar când Simona se va simți cu toate astea în siguranță, vom vedea mai des și slice-uri, scurte și mai multe voleuri. Simona va găsi tot mai firesc să-și asume riscuri în momentele cheie și să mărească, treptat, dozajul.

Echipată cu un joc realmente îmbunătățit și cu un mental întărit, la care continuă să lucreze și să adauge cărămidă peste cărămidă, Simona este bine poziționată pentru ceea ce va urma. A privi lucrurile doar din perspectiva faptului că Simona a pierdut o a treia finală de Grand Slam din tot atâtea încercări, și că în toate a avut linia de sosire la vedere, ei bine, aceasta este o perspectivă autosuficientă, leneșă. Este doar nevoia de a ne confirma nouă înșine un filtru prin care vedem lucrurile. Credem că, dacă s-a întâmplat o dată, se va întâmpla la fel de fiecare dată. Sau îi reproșăm, eventual, Simonei că nu este jucătoarea ideal-SF pe care o proiectăm în imaginația noastră, eventual un Federer feminin fără de păcate.

Din fericire, opiniile de acest gen s-au împuținat dramatic în spațiul public, pentru că e aproape imposibil să mai găsești ceva relevant de reproșat Simonei acum, când o țară întreagă a văzut în ce fel s-a luptat, cum a dat tot ce a avut și ceva în plus, cum a lăsat ultima picătură de putere pe teren, ba chiar s-a împrumutat de altele (și să sperăm că dobânda nu va fi mare).

Aceasta este încă o mare victorie morală a Simonei, care a mai încasat o lovitură emoțională dură, sub forma acestui eșec, dar a câștigat imens, atât în capitalul încrederii în sine cât și în suportul pe care-l are acum.

Pierzând în felul în care a făcut-o, după un turneu absolut minunat, și-a atras de partea ei mii de fani noi, i-a recuperat pe necredincioși și i-a convins pe sceptici. Le-a arătat celor de acasă ce înseamnă tenisul, acest sport incredibil de complex, cu o multitudine de variabile, fascinant, pe care nu-l poți trata cu înțelegerea de la fotbal. În sensul acesta spuneam că Simona face educație prin tenis și de tenis. A trebuit să o vedem ajunsă în spital ca să facem un efort, să recuperăm și să o înțelegem. Și să o credem. Ea ne-a așteptat înțelegătoare. Totuși. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Și-a câștigat un respect imens în vestiar, pentru că toți jucătorii știu cât de dur și cât de amar e eșecul și cât de greu este să te dai jos din pat a doua zi, să-ți iei geanta pe umăr, să iei coșul de mingi și să te prezinți din nou pe baseline, să o iei de la capăt. Și-a câștigat și respectul mass-media internaționale. Dacă până acum o vreme mai existau destule voci influente care o priveau condescendent, lucrul acesta nu se mai întâmplă acum. În toate discuțiile pe care le-am avut la Melbourne cu colegi din varii țări, ideea a fost aceeași: Simona s-a schimbat, s-a îmbunătățit, este o jucătoare mai bună, iar asta se vede de la o poștă.

"I have no doubt in my mind that she is going to win a Grand Slam…It's the beginning of the year, there are three more Grand Slams this year" – Chris Evert on ESPN on Simona Halep

— Randy Walker (@TennisPublisher) January 27, 2018

Ieri, după finală, aproape că am pierdut șirul celor care au avut un cuvânt bun pentru mine, ca și cum aș fi reprezentat cumva staff-ul Simonei și trebuia să fiu încurajat și îmbărbătat. “She’ll get it next time” sau “The future is hers” sau “There will be a lot more opportunities for Simo!” sau “See you in Paris!” sunt lucrurile pe care le-am auzit, de la jurnaliștii de la New York Times la danezii care s-au bucurat cu moderație, apreciind că “putea fi foarte bine invers“. Oamenii o privesc nu cu îngăduință, ca pe cineva care nu poate atinge nivelul pe care încearcă să-l atingă, ci cu considerație și cu așteptarea că ea va livra în viitor. O apreciază, în plus, pentru atitudinea deschisă și onestă cu care vine și își pune sufletul pe tavă de fiecare dată, fie victorie, fie eșec. Pentru candoarea cu care arată direct către rănile ei, către limitările ei, către lucrurile pe care nu le face bine. Poate și acesta este motivul pentru care eticheta de “Slamless No. 1“ nu s-a prea lipit de Simona în media internaționale cu ardoarea cu care a fost aplicată, de exemplu, lui Caroline. Pentru că oamenii care urmăresc atent circuitul văd în Simona o jucătoare care încă nu și-a atins plafonul maxim, nu a peak-uit. Spre deosebire de profilul de tip Wozniacki care, până la update-ul implementat în urmă cu câțiva ani, nu lăsa loc de prea multă speranță în ceea ce o privește.

“You guys should be proud, you have something great in Simona!”, a fost o frază primită tot ieri, de la un jurnalist reputat, o frază care s-a pliat perfect pe ceea ce am început să realizez zilele astea. Anume că Simona, în varianta ei actuală, îmi depășește perspectivele pe care le-am pus aici pe site despre ea, de-a lungul ultimilor patru ani. Da, am scris și am crezut că va putea ajunge pe locul 1, că va câștiga Slamuri, dar ce întrezăresc acum este chiar mai mult, este perspectiva unei campioane care să reprezinte tenisul așa cum o fac marile nume care umplu arenele și inspiră copiii. “He’s already a good player, but we’re talking about greatness here. About the next level”, spunea Federer, despre Chung, adăugând în același timp că proiecțiile despre sud-coreean trebuie să rămână cu picioarele pe pământ, ca să nu aplice o presiune în plus, artificială, pe el. Acesta este noul plafon pe care intuiesc că îl are acum Simona și care, spuneam, îmi depășește înțelegerea anterioară despre ea. Acel next level. Și mai intuiesc că Simona este pregătită să atace asemenea obiective, să le ducă pe toate cu corpul ei care părea atât de firav, aseară, la conferința de presă. Aici nu este vorba despre metafore deșănțate, despre cilimituri forțate, sau despre romanțe nenecesare, toate care vorbesc mai mult despre autor decât despre subiect. E vorba despre ce se întâmplă pe teren, despre cum Simona și întreaga ei echipă abordează lucrurile, despre dinamica circuitului, despre lucruri concrete.

De aceea, Australian Open 2018, deși pierdut, se va dovedi în timp o experiență incredibil de utilă pentru Simona, pe care ea va ști cum să o folosească în favoarea ei. Un moment de cotitură.

„Nu am crezut că pot să trec prin toate aceste meciuri. Dar am vrut. Se pare că am suficientă putere în interior să mă lupt cu orice. Asta e bine. Turneul acesta a însemnat mult pentru mine.” – Simona Halep

Și da, Parisul urmează. Dar nu numai el, aș adăuga. Pentru că Simona este una dintre puținele jucătoare din actualul WTA care-i echipată să concureze în toate cele patru turnee de Slam. Nu-s multe ca ea: Serena, când va reveni, își va alege momentele în care să atace, pentru că va juca foarte probabil numai pentru acele două Slamuri pe care le caută. Pliskova va fi vulnerabilă pe zgură sau în câte un sfert de finală la AO sau Wimbledon. Muguruza va rămâne on-off, mereu capabilă să câștige un Slam, apoi să dispară. Svitolina încă n-a ajuns în semifinale. Alte nume vin puternic, dar mai au încă de demonstrat lucruri. Despre Sharapova e greu de crezut că mai are în ea mai mult de unul, hai două trasee lungi într-un Slam. Pe când Simona a fost deja în finală sau foarte aproape de finală la toate cele patru, oprită mai mereu de o combinație de conjuncturi cum nu vezi în fiecare an în tenis.

Da, oportunitățile trebuie luate atunci când vin și da, firește că nu există garanții în tenis, nu luați acest text ca pe un cec în alb, pentru că nu știe nimeni ce va fi. Dar judecând după toate datele pe care le avem acum, dacă Simona va fi sănătoasă, asteriscul de la care pleacă, de altfel, orice discuție în tenis, atunci ea se va mai întoarce în finale de Slam. Și dățile viitoare va ști ce să facă cu ele. Simona va fi o candidată la titlu în fiecare an la Paris. Dar va putea emite pretenții și la Wimbledon, de unde ar fi putut veni foarte bine primul ei Grand Slam, dacă nu se accidenta în semifinala cu Bouchard – pentru că ar fi avut, din punctul meu de vedere, ascendentul cu Kvitova. Pe hardul de la US Open a cedat sub propria lipsă de experiență despre cum să abordeze momentul Pennetta, iar apoi a dat peste o Serena impecabilă, respectiv peste o Sharapova încă un matchup-hell la acel moment pentru ea. Dar Simona e mai experimentată acum, iar asemenea trageri la sorți nu se întâmplă zilnic. Iar la Australian Open, slamul la care nici ea nu reușea să-și explice de ce nu poate juca la nivelul ei cel mai bun, a rupt anul acesta seria de rezultate nefavorabile. A făcut-o, culmea, tot accidentată (anii precedenți n-a depășit primul tur fiind bombardată în condițiile în care suferea de genunchi și de tendonul lui Achile).

Închipuiți-vă cât de încrezătoare se va simți Simona după ce aburii eșecului se vor duce, corpul se va reface, iar ea va realiza un lucru: stai un pic, am făcut finală deși meci după meci corpul a fost tot mai încercat. Am făcut finală cu o gleznă stângă șubredă și un picior drept suprasolicitat, care acum se resimte chiar mai rău decât stângul. Am făcut finală antrenându-mă abia 15 minute per sesiune între meciuri. Am făcut finală supraviețuind la cinci mingi de meci în două dintre cele mai frumoase și dramatice meciuri pe care le-am văzut recent în tenis. Și nu doar că am făcut finală, dar era cât pe ce să o și câștig, așa, deshidratată. Asta deși, dacă e să ne gândim, Simona n-avea nicio treabă să se găsească în acea poziție. Dar a ajuns în ea pentru că a luptat ca niciodată. Pentru F-I-E-C-A-R-E-M-I-N-G-E. Ca niciodată. Descoperindu-și cu adevărat puterea interioară. Iar asta e ceva ce oamenii de acasă nu vor uita prea curând. În setul doi se clătina la propriu, era amețită și, în cuvintele ei, “nu știam ce se petrece“. Și totuși, a dus meciul în decisiv, unde l-a mai întors o dată, și apoi încă o dată, până când, în fine, corpul ei secătuit de ultimele puteri, a încetat s-o mai ajute. Jucătoarea mai proaspătă în final a câștigat, și nu e vina lui Wozniacki că așa a fost să fie, că Simona a trebuit să ajungă “fără gaz“ în finală. A fost un deznodământ echitabil ținând cont de contextul în care s-a jucat, căruia nu numai că trebuie să-i zâmbim în față, dar o vom și face (și nu, teoriile conspirației referitoare la acoperiș nu ajută pe nimeni, putem mai mult de atât).

Roger Federer, la conferință, deja cu un tricou #20. Despre finala fetelor: “Am fost foarte fericit pentru Caroline, dar și trist pentru Simona, pentru că a luptat atât de mult”

— Treizecizero.ro (@treizecizero) January 28, 2018

Simona a gestionat perfect finala cu ce a avut; de fapt, nu știu dacă se poate spune același lucru despre Caroline, care a clipit în repetate rânduri în setul al doilea și, deși i-a făcut viața un calvar Simonei cu apărarea ei, a avut nevoie ca Simona să dispară ca să poată face pasul decisiv spre titlu. Caroline, aș risca să mă arunc, avea nevoie de titlul ăsta chiar mai mult decât avea Simona; să fi rămas cu trei finale pierdute, daneza ar fi fost devastată, pe când Simona, mai tânără și cu realizări comparabile cu ale danezei, dar obținute într-o perioadă mai scurtă de timp, va putea gestiona momentul. De altfel, nu m-ar mira prea mult dacă Wozniacki s-ar retrage prin surprindere. Al doilea titlu de GS? Nu mai e mult loc mai sus pentru ea și vor trebui să mai treacă opt luni până la următorul Slam în care ea să aibă șanse. Iar mențiunea simpatică despre coperta Elle din timpul ceremoniei spune câte ceva despre cum tenisul nu e totul pentru Caro (fără ca asta să fie ceva rău; pur și simplu, e). De data asta, hustle-ul necesar menținerii pe locul 1 nu se va mai simți la fel pentru ea, pentru și-a împlinit o nevoie. Foarte probabil, locul 1 va reveni la Simona înainte de zgură; va însemna asta o presiune în plus pentru Halep? Puțin probabil; ar fi presiune dacă acesta ar fi unicul ei obiectiv, dar Simona s-a făcut deja clară că joacă pentru altceva.

Da, Simona va rămâne ocazional expusă în fața unei jucătoare on fire. Vor fi destule zile în care va pierde astfel de bătălii. Suntem într-un sport în care toți contenderii se pregătesc fantastic, toți muncesc peste măsură, toți pot face minuni cu racheta, iar diferența se face cu capul. De aceea, mai relevant este ce se întâmplă acum în mintea ei. Pentru Simona nu a fost niciodată o problemă CE i s-a întâmplat anul trecut, ci DE CE i s-a întâmplat. Avea nevoie să înțeleagă DE CE-ul, ca să poată să accepte și să îmbunătățească. De ce a fost pasivă în momentele cheie, de ce are nevoie să lucreze pe mental, de ce trebuie să fie mai puțin critică cu ea însăși, și restul de ce-urilor. E atât de important că îl are pe Darren să-i explice toate astea, la fel ca și restul oamenilor care lucrează cu ea. Iar odată ce înțelege un lucru, Simona a dovedit până acum că mindsetul ei este să trateze și să rezolve acel lucru. Întreaga ei carieră a fost construită așa. Iar acceptând că trebuie să schimbe, și-a dat sieși cea mai bună șansă la progres. Pe teren și în afara lui.

Da, Simona a mai pierdut o finală. Dar, echipată cu un joc mult îmbunătățit, cu o voință fantastică și cu un mental mai bun, e atât de bine poziționată pentru altele. Călătoria va mai dura și va fi glorioasă. Când se va sfârși, abia atunci va fi un pic trist și mai mult pustiu. Ce-a fost acum nu e motiv de tristețe, dimpotrivă. Cu o țară vraiște acasă, în plină criză de identitate, Simona ne-a reprezentat superb la o competiție world-class. Pe noi, cei tot mai mulți raliați în spatele ei.

„Nu neapărat că a fost greu să le accept. Dar trebuie să le simți. Să le conștientizezi. Eu le știam, le spuneam, dar nu găseam soluții, nu înțelegeam de ce trebuie să schimb. Și acum am înțeles și mi-e mult mai bine. Cu ajutorul lui Darren și lucrând cu oameni specialiști pe treaba asta. E cea mai mare reușită a mea. Asta și jocul. Că sunt mai agresivă acum” – Simona Halep

***

Ia-ți albumul Simona de păstrat!

Tirajul inițial al albumului foto lansat de 30-0, „Simona de păstrat”, este epuizat. Dar pentru că am primit deja multe cereri și mesaje de la voi, vă putem spune că am trimis deja la tipar un al doilea tiraj.

Vom putea primi, așadar, în continuare comenzi de la voi; atâta doar că va fi nevoie să așteptați un pic până când pachetul cu albumul va ajunge la voi. Estimarea de timp de la acest moment este de 12 zile.

Dedicat momentelor importante din cariera Simonei, albumul foto „Simona de păstrat” este tipărit în condiții grafice de calitate înaltă. Cu peste 140 de pagini cu cele mai bune imagini din cariera Simonei și drumul ei spre locul 1, „Simona de păstrat” este un cadou perfect pentru fanii Simonei și fanii tenisului. Albumul este într-un tiraj limitat, așa că nu întârzia să-ți comanzi un exemplar de aici. 

2.  Noul set de tricouri 30-0 Onederful

Tricourile care marchează un moment istoric: prima jucătoare din România clasată pe locul 1 în lume! Noutatea colecției este Onederful Tricolor, acum pe stoc, aici.  De asemenea, mai ai disponibile opțiunile Onederful White și Onederful Black.

3. Noul tricou 30-0 Tee

Un tricou cu un design fresh, cu care ieși din rând și îți faci cunoscută apartenența, ca fan, la sportul cu cel mai atipic sistem de scor din lume.

Verifică toată oferta din Shop AICI

Am structurat mai bine produsele, le ai acum împărțite pe categorii: Publicații | Tricouri | Bundle