Meciul salvat: Simona și noi

Cum azi n-am fost de serviciu la meciul ei, m-am uitat la Simona vs Carla ca un fan. Relaxată, cu sărăţelele în braţe şi comentariul britanic în surdină. Primul set a vâjâit pe lângă mine mai repede decât reverul Simonei în lung de linie (cel din primul set, nu cel din seturile următoare #suspin #cuspin). Şi apoi, fără niciun avertisment (că aşa lovesc toate dezastrele, din senin) din fan relaxat m-am trezit martor al unui meci care semăna  cu o deraiere, filmată în slow motion şi eu eram pe margine şi mă gândeam ce să fac, să fug (adică să închid calculatorul), sau să cer ajutor? Am ales a doua variantă şi am deschis forumul 30-0.

De obicei, voi mă comentaţi pe mine, dar acum vom face invers – doar e anul 2015 şi suntem în post-postmodernism, dacă nu cumva s-o mai fi adăugat între timp încă un „post” în faţă. O să vă comentez eu pe voi.

În ultimul timp, nu vă mai citeam comentariile decât din când în când şi pe sărite. Motivele erau lipsa timpului fizic, cuplată cu escaladarea spectaculoasă a numărului lor. Aşa că nu eram conştientă de ce se mai întâmplă în undergroundul site-ului şi sincer, mi-era şi puţin frică de ce-aş putea găsi dacă aş cerceta. Azi însă, aveam nevoie de sprijin în vremuri de restrişte. Mi-am luat inima-n dinţi şi–am apăsat pe „load previous comments”. Am sfârşit prin a citi vreo două mii şi de a uita şi de supărare şi de tot.  

 „Sportul nu-ţi construieşte caracterul, dar ţi-l expune” e o vorbă care poate fi aplicată nu numai practicanţilor, dar şi spectatorilor. La un meci care a cotit-o atât de brusc şi spectaculos de la croazieră la naufragiu, mă aşteptam ca emoţiile să dea pe dinafară şi la fel şi sentinţele. În loc, am fost uluită să descopăr o comunitate de oameni care îşi exprimau articulat, într-un dialog deseori amuzant, nişte emoţii care nu sunt comode niciodată: amărăciune, nedumerire, stupefacţie, surpriză. Cum era de aşteptat, în timpul meciului, comentariile erau mai degrabă onomatopeice şi monosilabice, cu multe semne de punctuaţie. Însă după ce meciul s-a terminat, lumea s-a pus pe analizat, căutat explicaţii, montat şi demontat teorii. 

Majoritatea comentariilor de după meci au fost pertinente, şi dacă nu, oneste, şi dacă nu, amuzante. Deseori, au fost toate trei (le-am marcat pe cele care mi-au plăcut cu like-uri – cred că n-am mai dat atâtea like-uri deodată în viaţa mea). Am găsit până-n 5 comentarii şterse de moderator atât cât am citit. Mi s-a părut incredibil de mişto. Din mii de ocazii, doar câteva derapaje. Ce m-a surprins plăcut însă a fost nivelul constant ridicat al observaţiilor, care denotă înţelegerea jocului, a dinamicii pe teren şi în afara lui, contextul WTA, comportamentul fiecărei jucătoare. M-am trezit chicotind sau râzând în gura mare, aprobând deseori sau căzând pe gânduri. Pe lângă problemele arzătoare la ordinea zilei (Simona şi meciul), mi-am îmbogăţit cultura generală: am aflat de „Vikasaurus” (genial!), de diferenţa dintre trolii mitologici şi cei de pe net, am aflat că „trebuie s-o baţi ca să câştigi!” (cred c-o să-mi fac un tricou cu asta :D), am mai aflat de peripeţiile fanilor români din tribunele de la Roma şi că ar trebui să schimbăm numele site-ului în 0-30 dacă Simona ne mai face din astea. 

Ce mi-a plăcut cel mai mult, dar m-a şi trezit un pic, a fost cineva care a spus că trebuie să fii nebun să intri pe orice alt forum (de sport sau nu) din România în afară de cel de pe Treizecizero. Am realizat în acel moment că s-a creat ceva aici, pe acest site. Ceva important, ceva cu miez, ceva cu valoare: un grup (mare) de oameni care comunică sincronizat şi inteligent, adică vorbesc şi apoi ascultă şi apoi gândesc şi apoi vorbesc din nou. Succesiune firească, dar atât de rar întâlnită în spaţiul public românesc. 

„Build it and they will come”. Sunt puţin uimită, pentru că nu credeam că se va întâmpla la aceste dimensiuni. Succesul Simonei şi apoi al restului fetelor şi băieţilor au înmulţit numărul celor interesaţi de tenis, dar nu mă aşteptam de o creştere atât de rapidă şi pe verticală, calitativ. 

Cineva se întreba sceptic ce lucruri pozitive poţi să extragi dintr-un meci ca acesta. În ceea ce-o priveşte pe Simona, doar ea ştie unde a greşit şi ce trebuie făcut. Dar în ceea ce ne priveşte pe noi, acesta este câştigul: că există un „noi”, destul de mare şi în continuă creştere, care face meciurile de acest fel mai uşor de digerat. Sunt onorată că fac parte din acest grup, că sunt citită, lăudată, criticată şi că mi se corectează statisticile (ok, de asta nu sunt onorată, dar voi continua s-o fac, deal with it). Voi continua deci să scriu, chiar şi când nu mai citeşte nimeni de stres şi emoţii (cineva spunea că putem să-i şi înjurăm în titlu că nu mai observă nimeni în momente din astea). Voi continua de asemenea să citesc ce mai scrieţi acolo, în undergroundul vesel şi serios.  

Keep on rocking the comment section, Treizecizero. Şi fiţi atenţi ce spuneţi, nu se ştie niciodată când puteţi deveni subiect de articol.