Le face bine fetelor din echipa de Fed Cup presiunea care se pune pe ele când joacă pentru România?

De unde să încep? Și zeii tendoanelor și zeii ventriculelor au dormit azi și ne-au lăsat să ne zvârcolim ca peștele pe uscat. Simona a jucat accidentată, iar meciul Monicăi nu ne-a menajat inimile greu încercate deja de victoria lui Kerber. Putea România să câștige? Da, dacă Simona nu se accidenta, dacă fetele erau mai relaxate, dacă și cu parcă. Chestia e că la trasul liniei, Germania s-a ținut mai bine și a câștigat. În sport nu e după cine merită, e după cine execută.

Andrea Petkovic este cel mai bun exemplu: după o înfrângere maraton la Simona ieri, a intrat azi pe teren și a jucat alt meci monstruos,în care a pierdut primul set cu 6-0, și-a văzut dispărând din fața ochilor un avantaj de 4-1 în setul 2, și a salvat două mingi de meci consecutive în același set doi. Cu toate astea, a câștigat și a dus Germania înapoi în Grupa Mondială. Planul e ușor, execuția e grea. Iar când s-a strâns cleștele, nemțoaicele au executat mai bine.

Am mai spus și în articolul despre meciul Simonei, presiunea din Fed Cup sau Davis Cup este diferită față de presiunea unui turneu obișnuit. În primul rând, jucătorii nu mai joacă doar pentru ei. Deodată, reprezintă o țară, au scris pe tricou Romania sau Germany. E ușor să te simți strivit sub această povară. Nu știu, că n-am reprezentat niciodată România, dar încerc să-mi închipui. Eu nu sunt în stare să servesc nici dacă se uită trei muște plictisite prin gard.

O să ziceți că fetele sunt profesioniste și pentru asta se antrenează. Da, se antrenează să lovească drepte și revere, nu pentru a fi depozitarele identitare ale unei țări înfometate după performanță și recunoaștere. E greu pentru orice sportiv să-și reprezinte țara, dar aș zice că este cu atât mai greu când trebuie să reprezinți România. Nu întâmplător, cei mai severi părinți, cu cele mai nerealiste așteptări academice de la copiii lor, sunt cei care au fost corijenți în școală. Azi, după meciul Simonei, un reporter al unui post tv la care se uită o grămadă de oameni anunța pe un ton apretat că meciul a fost un ”dezastru” și Kerber a umilit-o sau un cuvânt similar. Oricât de bine i-ar susține oamenii din tribune, tonul celor care au portavocea oscilează încă isteric între lingușeală și dispreț vizavi de sportivii români. De asemenea, întrebările care se pun la conferințe abia dacă ascund insinuări care mai de care mai nepoliticoase. De exemplu, întrebarea adresată azi Monicăi Niculescu, dacă nu crede că are nevoie de psiholog.

Nu e nimic în neregulă să lucrezi cu un psiholog. Timingul întrebării este problema, ca și subtextul ei. Aproape că am ajuns să-mi doresc ca fetele să înceapă să răspundă la întrebări de genul ăsta ca Jurgen Klopp: ”Why are you asking me s**t like this?” Deși uneori fețele lor spun cam același lucru. Monica a fost prima care a recunoscut că i-a tremurat mâna la primul matchpoint și nu a aruncat bine mingea la serviciu. A spus că ar fi trebuit să se oprească și să servească din nou. Dar nu a făcut-o și asta e. Petkovic a jucat mai inspirat decât ea, a făcut break și i-a luat tot avântul. Până s-a dezmeticit, se dusese jumătate de tiebreak și s-a trezit aruncată în decisiv.

Și Irina, și Simona, și Monica au jucat tensionate întâlnirea asta de Fed Cup, și aș zice că și pe cea dinaintea ei, cu Cehia. Nu au jucat cel mai bun tenis al lor, sau nu l-au jucat până la sfârșitul meciului. Asta ar trebui să ne dea de gândit. Este normal să ai emoții, dar cred că aceste emoții sunt accentuate de tonul public din jurul oricărei competiții sportive la noi.

Poate, pe viitor, fetele ar trebui să ia exemplul naționalei de handbal și al strigătului lor de luptă: ”Pentru cine jucăm? Pentru noi!” care le-a transformat din învinse în învingătoare. Pentru că România este o bestie pe care, când o reprezinți, o reprezinți parcă împotriva voinței ei. Este ca acei părinți imposibil de mulțumit, dar care, iese la iveală, abia treceau clasa.

De ce ar trebui să reprezinte Irina niște oameni care s-au dat în stambă într-un fel deplorabil și au pus-o într-o situație absolut oribilă doar cu câteva zile în urmă? Și acum, acelorași oameni li se pare normal ca ea să câștige și o întreabă indirect la conferință dacă nu cumva ar trebui să se dea la o parte, pentru că e evident că nu joacă bine. Irina nu e destul de bună pentru ei, pentru ”România”.

Sunt tristă că fetele au pierdut, dar sunt mai tristă pentru modul în care au pierdut. Dacă ar fi jucat cum joacă când nu duc România în spate, iar Kerber și Petkovic le-ar fi învins fair and square, n-aș fi avut niciun fel de regrete. Dar nu-mi place să o văd pe Irina trasă la față și pe Simona nervoasă și aruncând rachete și pe Monica tremurând la mingile de meci. E chestia asta în aer, cum că ce fac ele în mod obișnuit nu este suficient când joacă pentru Rrrrrromânia! BREAKING NEWS: ba este. Sunt jucătoare de top, toate. Au bătut și bat nume mari și poate le-ar bate și la Fed Cup dacă lumea ar lăsa-o mai moale și n-ar mai face un capăt de țară din asta. Dacă nu le-ar mai sufla în ceafă de când pun piciorul pe Otopeni. Dar good luck with that. România cere un preț mare pentru onoarea de a-i purta numele pe tricou.

Dar, de fapt, cine e România asta care a ajuns un fel de sperietoare? Este un cuvânt care sună bine și care este mânuit de tot felul de șmecheri care vor să intimideze și să pară patrioți. România e, de fapt, alcătuită din oameni ca și ele, niciunul mai important decât ele. Fetele de la handbal au înțeles asta. Când fetele de la tenis vor înțelege că în România aia de pe spatele lor sunt incluse și ele și că ele poartă tricoul, nu invers, cred că vom avea altfel de meciuri în Fed Cup. Și sper că la conferințele de presă altfel de răspunsuri, mai kloppiene.