Irina Begu câștigă un meci al voinței cu McHale, ajunge în sferturi la Madrid pentru al doilea an la rând!

Prima româncă intrată pe teren din cele patru programate în optimile de finală de la Madrid a adus și primele vești bune: Irina Begu a învins-o după un meci intens, de două ore și 35 de minute, pe Christina McHale. Irina a depășit pierderea primului set în tiebreak – primul tiebreak pe care îl pierde după 7 câștigate la rând în circuit – și a revenit după ce a fost condusă cu un break în setul al doilea: 6-7, 6-4, 6-4. Irina se califică astfel în sferturile de finală la Madrid pentru al doilea an la rând și confirmă victoriile excelente cu Bouchard și Muguruza, de asemenea în trei seturi. 

Tot azi, Petra Kvitova, învinsă de Daria Gavrilova, și Victoria Azarenka, retrasă înainte de meciul cu Louisa Chirico din cauza unei accidentări la spate, au ieșit din turneu. Petra și Vika erau pe partea de tablou a Soranei Cîrstea, care a trecut de Laura Siegemund. 

***

Rareori (sau niciodată?) am avut această problemă logistică: cine scrie ce și în ce ordine și repede și cum facem, câte un text sau comasat și pe care îl vrei, mi-e totuna, hai că trece timpul ȘI ÎNCEPE PATRICIA!

Adică la Slamuri, da, e la fel de înghesuială, dar nu de victorii românești consecutive, trei din trei meciuri jucate, și nu s-a terminat. Dacă vi se pare că sunt puțin incoerentă, aveți dreptate. Sunt. Nu mă așteptam ca și Irina, și Simona, și Sorana să găsească soluții pentru adversarele lor și să scoată la capăt meciurile cu bine.

Trei victorii, cum nu se poate mai diferite. A Irinei a fost o bătălie psihologică, management impecabil al meciului, bun de pus în manualele de tenis care poate se vor scrie vreodată. Cum bați o jucătoare ultra agresivă, care țâșnește din start pocnind liniile fără frică, și pe stânga și pe dreapta? McHale are o reputație de baseliner care atunci când lovește mingea, nu se mai așteaptă să vină înapoi. E precisă și agresivă chiar când e împinsă în defensivă și probabil statutul de underdog a eliberat-o de eventualele emoții; în prima parte a meciului, ea a dictat ritmul, iar Irina s-a luptat să se țină de ea.

În timpul meciului, Codruț a făcut un portret al jucătoarei române ideale, luând părți din jocul tuturor fetelor și punându-le laolaltă.

The all-round Romanian player would have Begu's serve, Halep's bh, Sori's fh, Olaru's volleying, Niculescu's stamina & Dulgheru's smarts

— Codrut (@CodrutBaciu) May 4, 2016

De la Irina, Codruț a luat serviciul. Eu aș lua în primul rând constanța nivelului ei de bază, care mi se pare că s-a și ridicat în ultimul timp. McHale a început sfârâind meciul și a sfârâit până la sfârșit bucăți bune din el. Însă când n-a mai sfârâit, Irina a fost acolo și a profitat de oprtunități. Dar să fii ”acolo” tot timpul este cel mai greu de obținut skill în tenis, tocmai pentru că acest sport este în mod intrinsec fragmentat: în mingi, în game-uri, în seturi. Dar Irina are energia asta unitară, care curge între puncte și leagă laolaltă fragmentele ca într-un râu calm și larg. Irina e un fluviu care pare că stă de mare și lat ce e, dar la o privire mai apropiată, adună repede tot ce cade în el. Nici acum nu știu cum Dumnezeu a câștigat meciul ăsta, mai ales după ce a pierdut primul set la tiebreak, își făcea serviciul cu dificultate și în schimburi era cea alergată.

Dar cifrele nu mint și ne indică unde stă puterea Irinei. În primul rând, procentajul primului serviciu, de 74%, este fundație pentru orice vrea să facă pe teren. Serviciu mai bun, energie mai multă pentru restul jocului, inclusiv tăria psihică de a rezista sub asediu sau a fi pregătită când oportunitatea apare. Apoi mingile de break salvate: 10 din 13 Irina, doar 4 din 9 la McHale. Aici este altă mare cărămidă din jocul profesionist: cum te descurci sub presiune.

Aici a fost diferența între ele; atâta timp cât McHale a dictat, jocul său a mers ca uns. Dar în setul doi, după un schimb inițial de breakuri, la 3-3, după două greșeli ale sale și un winner al Irinei, McHale s-a trezit cu trei mingi de break consecutive. Era prima dată în meci când era condusă la zero pe propriul serviciu. Pusă sub presiune, McHale a clacat: a servit o dublă, i-a dat breakul Irinei și lucrurile n-au mai fost la fel. Game-ul următor, Irina a făcut un hold la zero, iar după, când McHale a trebuit din nou să servească sub presiune, ca să stea în set, s-a chinuit să-și facă serviciul. Momentumul se schimbase și se schimbase datorită acestui lucru intangibil: constanța indiferent de scor. Irina o are, Christina, nu.

Îndoielile care a au apărut brusc în mintea americancei s-au văzut cel mai clar în acuratețea serviciului. Pe primul, procentajul i-a scăzut de la un set la altul. La Irina, dimpotrivă; în setul unu si doi a fost constant peste 60%, dar în decisiv a explodat la 85%. Asta n-a însemnat că decisivul a fost simplu, dar curentul se schimbase: fluviul mare și linștit absorbea deja râul tumultuos. Irina a fost cea care a trebuit să apere prima o minge de break, dar de clipit, a clipit americanca, la 1-1. Câteva gameuri mai tîrziu, Irina a cedat și ea un game pe serviciu, doar pentru a-și lua imediat breakul înapoi. Acolo, la mijlocul setului, a fost ultima împotrivire: ultimele două holduri ale Irinei au fost confortabile. 6-7(6), 6-4, 6-4,  după două ore și 36 de minute.

În meciul următor Irina se va întâlni cu Simona Halep. România se întâlnește cu România, tabloul nu mai este suficient de mare pentru a se evita acest lucru. Ca și anul trecut, când a jucat cu Alexandra Dulgheru la Roma, Simona are ca adversară o româncă în sferturi. Cine va câștiga? Cine va fi mai bună, evident. Azi au fost amândouă foarte bune, au câștigat amândouă rămânând fidele jocului propriu. Simona va porni ca favorită, bineînțeles, dar Irina dovedește din ce în ce mai des în ultimul timp că poate cuprinde în apele line ale jocului său favorite dintre cele mai mari.