Irina Begu aduce prima victorie românească la AO17, întoarce frumos cu Shvedova și trece în runda a doua
Camelia Butuligă | 16 ianuarie 2017Irina Begu a adus primele vești bune pentru români la Melbourne, unde a învins-o pe Yaroslava Shvedova, într-o luptă intensă, 5-7, 6-3, 6-4. Favorita 27 a tabloului feminin o va întâlni în runda a doua pe Krystina Pliskova.
Dintre cele patru meciuri românești, singurul de trei seturi a fost al Irinei Begu, care a învins-o pe Yaroslava Shvedova cu 5-7, 6-3, 6-4 în două ore și 18 minute. Recent, Irina a trecut printr-o perioadă în care s-a chinuit să-și găsească jocul și această victorie muncită, după ce a pierdut primul set, va conta cred mult pentru încrederea ei. Judecând după gestul de la finalul meciului, cu pumnul în dreptul inimii, Irina știe că poate fi mândră de felul cum a luptat azi.
Primul set a fost echilibrat până spre sfârșit, când Shvedova a reușit un break la 4-4. A urmat un rebreak la zero pentru Irina, însă echilibrul s-a rupt din nou, când Shvedova a mai făcut unul și apoi a reușit să servească pentru set, a doua oară. Deși dezamăgitor pentru Irina, sfârșitul de set a indicat că nici adversara ei nu era imună la emoții, iar situația era destul de echilibrată pe teren.
Irina a rămas deci conectată la meci și a încercat să contracareze stilul de joc al Shvedovei, bazat foarte mult pe jocul ei de dublu, cu servicii puternice, puncte scurte și multe urcări la fileu. În setul doi, Irina și-a ridicat procentajul pe primul serviciu și a profitat și de traditionala scădere în joc a adversarei de după câștigarea unui set. Breakul a venit devreme, pentru 2-0, și apoi amândouă și-au făcut game-urile pe serviciu fără să se confrunte cu mingi de break. Până la final, când emoțiile au revenit atunci când Irina a trebuit să servească pentru set la 5-3; două duble greșeli și o neforțată și Shvedova avea minge de break. Acolo s-a sumețit Irina și și-a adunat curajul: a apărat prima minge de break forțând o greșeală a Shvedovei, dar a urmat iar o neforțată de rever și era din nou avantaj primire. A respirat adânc, a săpat din nou după o lovitură curajoasă și a găsit-o: tot pe rever, de data asta winner. Apoi, a presat-o pe Shvedova pe partea ei mai slabă, reverul, și a obținut o forțată și api o neforțată. Setul doi era al ei și meciul începea să se întoarcă.
Profitând de momentul bun, Irina a continuat să preseze pe serviciul adversarei și în decisiv, având o minge de break chiar în primul game, dar nefructificând. Însă era o chestiune de timp: la 1-1, Shvedova n-a mai putut stăvili atacurile Irinei pe rever și a cedat breakul. De acolo înainte, Begu a fost la cârmă, ținându-și serviciul autoritar și închizând meciul la a doua minge de meci.
Este aceasta victoria pe care o căuta Irina? Cred că poate fi: un meci ca acesta, întors și câștigat în decisiv poate să facă minuni pentru moralul unei jucătoare care părea să-și fi pierdut puțin direcția pe teren în ultima vreme. Susțin că Irina este poate jucătoarea română care este cel mai puțin conștientă de puterea pe care o are. Cu firea ei liniștită și bunul ei simț, ea uită uneori de ce lovituri distrugătoare este capabilă. E bine că a trecut acest test și și-a redescoperit gustul pentru luptă și pentru victorie. Următorul meci va fi contra Krystinei Pliskova, în persoana căreia Irina va avea o provocare similară cu Shvedova – lovituri puternice, schimburi scurte. Va fi esențial să facă ce-a făcut și azi: să rămână în meci, să lupte și să gândească strategic. Dacă trece și de clona mai puțin performantă a Karolinei, Irina ar putea juca cu Kerber, într-o reeditare a meciului lor de la AO 2015 din primul tur, când Irina a făcut un joc magistral și a eliminat-o pe nemțoaică.
Tot in acest sfert este și Sorana Cârstea, care a trecut azi autoritar de rusoaica Khromacheva cu 6-2, 6-1. Serviciul Soranei a fost solid (niciun serviciu cedat și procentaje foarte bune), iar la retur, eficiența a fost excelentă, cu patru mingi de break convertite din cinci șanse. Sorana a trebuit să apere șase mingi de break, TOATE în același game, la 3-1 pentru ea în primul set.
Acela a fost punctul de cotitură al meciului: un game mamut, cu nu mai puțin de 13 egalități. Sorana tocmai făcuse break în game-ul dinainte și Khromacheva a dezlănțuit contraatacul pentru a-și lua breakul înapoi. Cîrstea a reușit să iasă cu fața curată din acest game și apoi a mai făcut un break chiar la final, când rusoaica servea să stea în set. Al doilea set a fost și mai expeditiv, cu un break rapid pentru 2-0 și încă unul pentru 5-1 și fără nicio amenințare pe propriul serviciu. Motiv pentru Sorana să fie foarte mulțumită la interviul de după meci, pe care îl găsiți aici.
La fel ca pentru Irina, o victorie bună pentru moral și, în plus, rapidă – un bonus pe căldura care se anunță, ca de obicei, zilele astea în Australia. Sorana va juca împotriva Carlei Suarez-Navarro; un meci câștigabil, am senzația, deoarece Carla vine după o perioadă cu accidentări și rezultate inconstante.
Patricia Țig a pierdut, din păcate, contra Monicăi Puig cu un scor care lasă loc la puține comentarii: 6-0, 6-1. Pati a avut un procentaj de reușită foarte mic pe servicul doi (21%) și s-a confruntat în consecință cu multe mingi de break (12, dintre care cinci pierdute).
Irina: „Aș vrea să nu mai fie o tradiție să câștig mereu în trei seturi, dar cred că e un lucru pozitiv”
Irina a venit relaxată la discuția de după meci, ronțăind câte ceva, pentru că n-apucase să mănânce; asta pentru că, după meci, s-a dus direct pe alt teren, ca să mai exerseze câteva lovituri. “Am fost să lovesc un pic după meci, să dau drumul la braț, să detensionez. Să simt loviturile 5-10 minute, pentru că în timpul meciului, brațul nu e atât de relaxat, iar loviturile se strică un pic.”
Acum un an, Irina pierdea la Melbourne din primul tur, fără să fie sută la sută recuperată. Ce schimbare la 180 de grade a avut discuția de acum, față de cea de atunci! Zâmbitoare, Irina savura din plin energia bună produsă de prima victorie a anului, la unul dintre turneele ei preferate: “Sunt bucuroasă, mai relaxată un pic. A fost un pic mai greu începutul de an, am întâlnit și niște adversare puternice. Eu am nevoie de meciuri, sunt genul de jucătoare care are nevoie de ritm. Și mă bucur că am reușit azi să revin, să îmi dau drumul un pic la joc.”
“Întotdeauna primul meci e cel mai greu și se simțea, atât din partea mea, cât și a Slavei. Suntem și prietene, ea e antrenată de Victor (n.a Ioniță) și am mai făcut antrenamente împreună și ne știm jocul. De aceea, la început a fost o tatonare. Cred că ar fi fost un pic diferit dacă aș fi luat primul set, mai ales că am avut niște șanse. M-am relaxat un pic în setul doi și am început să dau drumul la joc. În mare parte, jocul a mers; au fost momente în care aș fi vrut să joc mai bine, mai agresiv. Dar pentru primul tur a fost un meci bun. Faptul că am luptat, că am stat acolo, indiferent că aveam momente mai bune, mai puțin bune, am luptat – asta mă face să mă simt foarte mulțumită.”
Îi aducem aminte de tradiția ei foarte bună în meciurile de trei seturi și râde: “Aș vrea să nu fie o tradiție, sincer, dar e un lucru pozitiv pentru că am câștigat multe meciuri în trei seturi, am căpătat încredere. Iar atunci când ajung în decisiv știu că pot să-l câștig, că pot să fiu eu cea care dictează un pic jocul. Și nici pierderea primului set nu mă mai doboară așa ușor. Dar asta a fost anul trecut, acum sper să fie altceva”, spune Irina, dorindu-și să nu mai aibă nevoie de atâtea recuperări, dar în același timp conștientă că a devenit un fel de specialistă a meciurilor cu prelungiri. Tot în trei meciuri a bătut-o și pe Kristina Pliskova, următoarea ei adversară, anul trecut, la Miami, în precedenta lor întâlnire.
Ca să schimbe ceva în pregătirea pentru noul an, unul în care își propune să intre în Top 20, Irina și-a luat o vacanță mai lungă, de patru săptămâni, apoi a mers în Dubai. “Am vrut să mă pregătesc afară, la căldură, să fie o schimbare în rutina mea“, spune Irina, care anul acesta vrea să acorde ceva mai multă atenție, la turneele mari, și probei de dublu, pe care a mai ocolit-o anul trecut, ca să-și menajeze corpul. (Adrian)
IBAN RO51RNCB0079145659320001
Asociația Lideri în Mișcare,
Banca Comercială Română