Interviu exclusiv | Roger Rasheed: “Trăim o eră unică în tenis”. Și un sfat: "Trebuie să fii un bun ascultător. Nu renunța. Comunică!"

Roger Rasheed, foarte cunoscutul antrenor al proaspătului campion de la Bucureşti, Grigor Dimitrov, a stat de vorbă în exclusivitate cu Treizecizero.ro despre săptămâna petrecută în România, despre trecutul ca tehnician al lui Hewitt, Monfils şi Tsonga, despre cât îi va lua lui “Grisha” să-şi atingă potenţialul maxim, sau despre noile tendinţe de la vârful ATP.

E o plăcere să-l asculţi pe Rasheed, chit că trebuie să ciuleşti bine urechile, ţinând cont de accentul australian. O adevărată lecţie! Fiecare cuvânt pe care îl pronunţă cântăreşte enorm. Şi te simţi onorat că aşa un mentor şi-a răpit din timp pentru o jumătate de oră de meditaţii.

D-le Rasheed, pentru prima oară în România?

Da. Sunt în premieră aici. E plăcut să vezi o ţară nouă, după toţi acești ani în care am tot călătorit. Întotdeauna e interesant; am luat-o şi pe fiica mea cu mine. Îi prinde bine să vadă un pic Bucureştiul. Plus că şi ei îi place sportul; are numai şapte ani, dar joacă fotbal australian, fotbal, tenis, baschet. Îi plac toate sporturile, ceea ce e grozav.

Cum aţi cataloga experienţa turneului de aici?

Reuşită, fără îndoială. Fiecare săptămână e diferită în felul ei, şi, evident, Grigor e din Sofia, nu foarte departe de aici, deci există similitudini. Pentru mine e un loc diferit. Ne facem treaba, dar vrem să ne şi distrăm pe parcurs. Dacă avem puţin timp liber, ieşim să vedem una-alta şi să simţim şi atmosfera oraşului, ceea ce e important.

Cum aţi început să vă ocupaţi de pregătirea lui Dimitrov? Cine pe cine a ales?

Ei bine… m-a sunat, mi-a vorbit şi m-a rugat, m-a întrebat dacă pot petrece un pic de timp cu el, doar pentru a vorbi şi să-mi spun părerea despre jocul lui. Să văd dacă e posibil să-i ofer un pic asistenţa mea. De aici înainte, e o altă discuţie. În primul rând, pentru mine e important să simt că un jucător crede şi este foarte dornic să progreseze şi să devină atât de bun cât ar putea deveni. Aşa văd eu meseria de antrenor. Se referă la a te comporta într-un mod cât mai profesionist. Grigor vrea să devină atât de bun cât e capabil să o facă. Are o mare foame de victorii. Se maturizează mai mult cu fiecare zi, cu fiecare săptămână. E fascinant pentru el şi e fascinant pentru mine că am un asemenea tânăr talentat, pe care să-l împing către înălţimi.

Aţi ajutat jucători foarte buni să-şi atingă potenţialul. Hewitt sau Monfils, acum Dimitrov. Care sunt particularităţile fiecăruia?

Sunt foarte diferiţi. Cu Lleyton am petrecut şase ani împreună. Nativ, e foarte puternic mental, foarte ambiţios, în mod natural ar face orice e nevoie pentru a deveni cel mai bun. De asemenea, l-a atras fiecare provocare care i-a ieşit în cale pe teren. A acceptat orice challenge, a fost gata să-şi folosească mintea şi abilităţile. Câteodată e foarte greu pentru un tânăr să perceapă toate aceste aspecte. Gael era de asemenea un tânăr talentat, cu multe arme la îndemână. Avea pur şi simplu nevoie de o persoană foarte puternică lângă el, o figură puternică, un lider puternic pe care să-l urmeze. Să creadă în mesajul pe care i-l transmite şi să depună zilnic un efort într-un mod cât mai profesionist.

Iar Gael a reuşit asta; era numărul 40 în lume şi în numai trei luni, a ajuns numărul 9. A intrat foarte repede în Top 10. Avea, cum spuneam, foarte multe calităţi, era vorba doar de a înţelege mentalitatea unui tip profesionist. Şi mi-a acceptat mesajul pe care i-l transmiteam. Este foarte important, în relaţia antrenor – jucător, ca jucătorul să adopte cu adevărat mesajul antrenorului şi să creadă împreună în mesaj, pentru că dacă nu ai asta, poţi avea ceva succes, dar nu vei ajunge să atingi 100% din ceea ce şi-a propus unul în raport cu celălalt.

În privinţa lui Dimitrov, care credeţi că e potenţialul lui? Cât de departe poate ajunge din punct de vedere tehnic?

Are multe de îmbunătăţit. Nu sunt sigur ca procentaj, dar cred că e la 50% din cât s-ar putea dezvolta. E, aşadar, abia la jumătatea drumului. Mai are mult, mult de progresat în toate privinţele, iar aceasta ar putea să-i mai ia alţi doi ani. Sigur că şi până atunci va avea ceva succes, un succes imediat. Va face desigur ceva lucruri bune pe parcurs, dar pentru ca jocul lui să fie cu adevărat la înălţime, ca atunci când intră pe teren săptămână de săptămână să se poată exprima la fel de bine, cred că mai are de lucrat. Trebuie să înţeleagă care e jocul lui şi ce are de oferit. Pentru că poate face o sumedenie de lucruri pe teren. Asta nu înseamnă că are nevoie să le şi folosească pe toate. Pentru că ai multe puncte foarte, multe lovituri la îndemână, nu înseamnă că trebuie să le etalezi pe toate deodată. Jucătorii talentaţi trebuie să înţeleagă ce să utilizeze, când şi dacă au nevoie.

E legat de știința alegerilor, aşadar.

Da, dintre toate opţiunile. Şi să înţelegi că atunci când eşti talentat, este foarte important să ai pe cineva în faţa ta care să te facă să te pui în valoare, pe cineva care să observe aceste lucruri, care nu se rezumă doar să se bucure că e antrenorul unui jucător talentat. Altfel, greşeşti! Nu sunt aici doar pentru a mă bucura să însoţesc un jucător talentat spre atingerea potenţialului maxim, nu vreau să mă plimb prin circuitul de tenis. Sunt aici pentru a face diferenţa. Dacă nu simt că prezenţa mea influenţează jucătorul, nu antrenez.

10 ani de antrenorat la cel mai înalt nivel … Care a fost momentul de vârf în tot acest timp?

Au fost multe de neuitat; am avut ceva succes în turnee de Grand Slam. Cu Lleyton, aproape să câştig Australian Open, chit că am pierdut finala. Ar fi fost foarte special pentru amândoi, fiind în Australia. Lleyton a avut şi rezultate în Cupa Davis, unde a făcut nişte lucruri uluitoare. Pentru mine a contat mult să-l văd mai apoi pe Gael transformându-şi jocul şi devenind un jucător de Top 10. Au fost trei ani cu el, în care mi-am dat seama că el chiar înţelege procesul de schimbare prin care trece. Iar apoi timpul pe care l-am petrecut ca antrenor al lui Jo Tsonga, semifinala pe care a atins-o la French Open, cu un parcurs impresionant. În timp ce avansa în turneu, puteai vedea că înţelege totul ca un întreg. Pentru mine, acesta este momentul care mă inspiră, să-l vezi pe sportiv înţelegând în totalitate metodologia.

În privinţa lui Grigor, a fost fascinantă chiar prima săptămână de când am început să lucrăm împreună, când a câştigat primul lui titlu. Să vezi un puşti triumfând pentru prima dată într-un turneu e ceva emoţionant. Apoi l-a câştigat pe al doilea, înainte de Indian Wells, în condiţii foarte dificile. Şi, de asemenea, faptul că a intrat pentru prima oară în a doua săptămână a unui turneu de Grand Slam, la Australian Open şi s-a calificat în sferturile de finală, făcând un meci impresionant cu Rafa. Au fost aceste trei momente în care l-am văzut făcând lucruri din care am tras concluzia că înţelege procesul… Pentru mine, au fost aşadar aceste momente în care am văzut progresia, am văzut cum prinde aripi. E bine!

Uitându-ne la tenisul zilelor noastre, cât de importante sunt calităţile native ale unui jucător?

Cred că sunt importante. Mie mi-ar plăcea să lucrez cu cineva care posedă cât mai multe posibil. Pentru că există soluţii, oportunităţi de care să profite şi nu rămâne decât să le pună cap la cap, să vadă cum să le folosească pentru a ajunge cât mai sus. Dacă sunt puţine, sunt limitat în multe privinţe. Şi restricţiile însă pot fi privite în mod pozitiv – mulţi jucători nu posedă multe calităţi native, dar ştiu clar care este jocul lor de la o vârstă fragedă. Când eşti cineva ca Grigor, nu e aşa evident ce ai de făcut pentru a-ţi lumina calea. Cum a fost şi în cazul lui Roger. Ca antrenor, îţi ia timp să înţelegi ce ai pe mână.

Cum vedeţi viitorul la vârful ATP?

E clar că va veni o vreme când Roger va părăsi tenisul. Rafa încă mai are nişte ani înainte, ca şi Novak, ca şi Murray. David Ferrer se va retrage de asemenea, poate nu în următorii 1-2 ani, cel puţin. Sigur că va veni timpul în următorii ani, poate doi-trei, când Roger va hotărî că i-a ajuns. Dar jocul e încă foarte „sănătos”. Există câțiva tineri talentaţi care acum au ajuns să creadă mai mult în ei înşişi, în ceea ce pot face pe teren. Şi va trebui să avem răbdare cu ei. Trăim o eră unică în tenis. O eră în care ai nişte mari, mari campioni ai tuturor timpurilor – Federer, Nadal, care au câştigat atâtea titluri de Grand Slam; acum şi Novak, care face ce face. Deci e ieşit din comun ce se petrece, să existe o asemenea dominaţie, cu aceste staruri mondiale. Aşa că părerea mea e că în circuit trebuie să existe ceva mai multă răbdare în privinţa tinerilor.

La ce ne-am putea aştepta în lunile ce vin, la Roland Garros, Wimbledon?

Cu jucătorii? Nu sunt sigur! Evident, ne apropiem de French Open şi, în funcţie şi de ce se întâmplă de acum până la Roland Garros, vom mai putea spune dacă tot Rafa rămâne favoritul. În momentul de faţă este, dar au mai apărut şi alţii care cred în potenţialul lor. Dar, ştii, va fi diferit. Vorbim de meciuri de trei seturi din cinci. E un alt joc. Alte provocări din punct de vedere fizic, mental, aşa că tot pe Rafa îl văd favoritul. Apoi, la Wimbledon, sunt câţiva care pot râvni la trofeu. Din nou privim spre acelaşi grup de jucători. Dar sunt sigur că există câţiva tineri care, dacă vor intra în a doua săptămână, dacă vor avea și un tablou rezonabil, au şansa lor.

Să ne referim puţin la trecutul dumneavoastră în sport. Aţi practicat fotbalul australian, cum de aţi trecut la tenis?

Am jucat fotbal australian, dar aveam 12 ani când am început să joc tenis. A fost târziu când m-am hotărât să joc tenis. Dar, a trebuit să mă opresc la 21, din cauza unor probleme serioase la spate. Şi apoi, am reluat fotbalul. Dar, pentru numai câţiva ani. Doar de distracţie. Am jucat tenis pentru că era practicat la şcoală, s-a organizat o competiţie în care m-am decis să mă înscriu. Am câştigat-o de la prima participare. Şi mi-am zis: îmi place! Când eşti tânăr şi câştigi ceva, te captivează. Apoi, pentru că nu puteam juca, din cauza problemelor la coloană, a crescut ambiţia de a încerca să ajung în vârf în tot ceea ce fac în antrenorat, ca profesor. Nu m-am rezumat la tenis, am îndrumat şi alţi sportivi în Australia. Sportivi olimpici, practicanţi ai fotbalului australian, la nivel de elită, pentru marea performanţă. Am încercat să-mi pun mintea la contribuţie pentru a ajunge unde sunt. Am avut o mare pasiune pentru a dovedi că pot avea cel mai mare succes posibil.

Care este menirea fundaţiei pe care aţi înfiinţat-o?

Deja funcţionează de doi ani şi ceva. Se învârte în jurul sportului. Sunt multe zone de pe glob, inclusiv în Australia, unde îşi are sediul fundaţia, cu copii în comunităţi dezavantajate, care nu au acces la sport. Nu au avut niciodată o minge, nimic. E aproape o crimă! Pentru că sportul e inspiraţie în multe feluri. Fundaţia are ca scop activitatea în acele comunităţi, ajutorarea acestora. Încercăm să dezvoltăm sportul şi infrastructura. Poate fi orice, de la un perimetru pentru sport, la terenuri de tenis, baschet, orice. Şi apoi, lucrăm cu comunitatea. Oferim copiilor sport gratuit prin antrenamente, lecţii teoretice, pentru a-i face pe copii să se îndrepte către un club şi să joace. Şi totul, pe gratis. Pentru că, altfel, nu şi-ar permite. Aşa că încercăm să oferim o viaţa mai bună în aceste comunităţi, să oferim o cale, pentru că altfel, sunt în acelaşi carusel. Sunt născuţi într-o structură din care nu pot ieşi, pentru că n-au posibilităţi.

Nu există oportunităţi.

Da, iar noi încercăm să le ieşim în întâmpinare, prin sport. De aceea sportul e un atât de bun medicament.

Să ne întoarcem la meseria de antrenor de tenis. Care sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să marşeze un antrenor atunci când preia un jucător?

În mod evident, trebuie să-i asculţi pe jucători. Cum se văd pe ei înşişi, cum văd jocul, cum privesc terenul. Trebuie să fii un bun ascultător. Pentru că, da, te poţi duce acolo şi să le spui: trebuie să faci asta, asta şi asta şi să nu fii receptiv la ceea ce trece prin minţile lor. Dar dacă faci aşa, probabil că nu vei avea prea mult succes. Trebuie ca ambele părţi să fie implicate în “mariaj”. Deci mai întâi trebuie să asculți. Iar apoi trebuie să ai o idee bine întipărită, să ştii către ce vrei să te îndrepţi şi cum arată acest tablou. Da, câteodată totul poate merge de la sine, ca uns, dar trebuie să ai o personalitate puternică şi acest lucru să se degaje din modul în care transmiţi mesajul tău. Trebuie să arăţi că eşti dedicat scopului tău, că nu te vei speria de unul-două rezultate. Se poate întâmpla să ai două-trei săptămâni în care nimic să nu funcţioneze. Atunci, deodată rişti să te sperii, să intri în panică. Dacă intri în panică, nu eşti pregătit!

Luaţi legătura sau comunicaţi în vreun fel cu antrenori sau jucători români?

Nu, nu prea am de-a face cu ei…

Primiţi multe oferte ca antrenor?

Da, am multe. Dar persoana trebuie să fie 100% potrivită pentru mine. Trebuie să simt pasiunea să o ajut pe acea persoană. Să ştiu multe despre acea persoană. Poate să fie numărul 3 mondial să zicem, dar dacă simt că ne potrivim, nu vreau să mă implic. Trebuie să fie cineva despre care să cred că are un caracter deosebit, are valori solide şi îi tratează pe oameni cu respect. Pe toţi, nu doar pe unul. La acelaşi nivel. Şi să aibă multă dorinţă. Asta e cu adevărat important pentru mine.

O ultimă întrebare. Pomeneaţi de lipsa de posibilităţi, de lipsa de acces la sportul de masă şi apoi sportul de performanţă. Aici, în România, e foarte dificil pentru un junior, în special din punct de vedere financiar. Ce sfat le puteţi da tinerilor de la noi?

E greu. Nu prea ştiu cum este organizată federaţia voastră. Cum sunt organizate cluburile. Dar, uite, e un sport dificil, pentru că, da, costă, trebuie să călătoreşti. Sfatul meu e să intri în joc! Dacă nu prea-ţi poţi permite, trebuie, evident, să încerci să joci la nivel local, mai întâi. Într-un grup ar fi indicat, cu câţiva alături. Trebuie să baţi la uşi. Trebuie să nu fii timid să pui întrebări, să te arăţi dornic de a învăţa. Pentru că dacă simţi că nu poţi… Dacă nu-ţi permiţi să-ţi iei un antrenor, trebuie să ceri ajutorul. Dacă eşti pasionat şi soliciţi sprijin, cineva te va ajuta! E greu pentru un copil să facă asta, dar un părinte o poate face. E important să fie perseverent, să insiste să primească ajutor. Să meargă şi să întrebe, să îi fie teamă să o facă, pentru că cineva, acolo, va spune da!

Să nu renunţe, să comunice…
Da, să comunice. Dacă nu comunici, nimeni nu te ştie. Dacă stai într-un colţ şi nu spui nimic, nu ştiu ce gândeşti! Dar dacă vorbeşti, ştiu. Deci am nevoie să aud!

 

CARTE DE VIZITĂ

Roger Rasheed
Data naşterii: 10.03.1969 (45 de ani)
Locul naşterii: Adelaide, Australia

Cariera de jucător

Profesionist între 1989 şi 2006
Raport victorii – înfrângeri: 59-108
Patru titluri la simplu în turnee Challenger
Cea mai înaltă clasare la simplu: 192 ATP (11.05.1992)

Cariera de antrenor

Lleyton Hewitt (2003 – 2007)

Gael Monfils (2008 – 2011)

Jo-Wilfried Tsonga (2012 – 2013)

Grigor Dimitrov (2013 – prezent)